blogdinamo

DINAMO – Steaua 2-0

In Comunicat, Meciuri, Opinii on martie 22, 2010 at 11:47

Dinamo s-a impus pentru că a jucat fotbalul gîndit de pe bancă şi nu din tribuna oficială. Chifla lui Zapata din final a reprezentat imaginea Stelei de ieri.

Acestea sînt meciurile care transformă acest  sport numit fotbal într-un sport denumit rege. Derby-urile. În adevăratul lor înţeles, cel de dicţionar, cu două adversare din acelaşi oraş, nu cel mediatic, care implică orice echipă aflată în lupta pentru un obiectiv. Derby-urile pe care le discuţi a doua zi la serviciu cu şeful, care ţine cu ceilalţi şi aşa ai ocazia să-i oferi puţine momente ironice în colaborarea zilnică, ori, după caz, să-i suporţi şi altceva în afara excesului de zel ori a prelegerilor despre criza mondială.

Derby-ul României e un pic altfel. Pentru ca România e un pic altfel. Zilnic, suporterii lui Dinamo şi cei ai Stelei îşi iau micul dejun citind în ziare sau ascultînd pe diverse posturi cum echipele lor favorite au devenit subiect de discuţii, periculos de frivole pentru viitor, din partea unor şefi pe care nimeni nu i-a vrut, dar pe care toţi trebuie să-i suporte. Zilnic, jucătorii celor două echipe-fanion ale fotbalului românesc se descoperă din ce în ce mai rar în ştiri şi se întreabă dacă într-adevăr sînt ei care contează sau sînt doar personaje secundare.

Astfel de derby-uri sînt cel mai la îndemînă prilej de a demonstra cine sînt ei. Dacă sînt fotbalişti ori jucători de fotbal, ajunşi printr-o conjunctură a destinului să îmbrace tricoul pe care alţii l-au făcut celebru înainte.

Aseară, în Ştefan cel Mare s-a jucat fotbal. Aşa, românesc, dar s-a jucat. Cu posibilităţile lor, cei ce-au fost pe teren au arătat că merită şi ei să fie în prim-plan, nu doar să stea la cheremul ifoselor unui finanţator sau altul.

Dolha şi “Ceasul” Stelei

Dinamo era echipa cu mai multă nevoie de un rezultat pozitiv. Şi cum Marius Niculae a putut intra chiar şi fără să-şi scoată o coastă, Ţălnar a ales să-l scoată el din echipă pe Kone, foarte bun la Cluj, pentru a-l plasa în linia de mijloc pe Alexe, dar şi a-l ţine în afara lotului pe Zicu. Inspiraţie de nota 10, de 3 puncte şi de reintrare puternică în lupta pentru titlu.

Steaua avea o oarecare marjă de eroare, iar Stoichiţă a ales să meargă pe formula ghicită de toată presa. Nici o surpriză şi o inovaţie, retragerea lui Ovidiu Petre în centrul defensivei, poate şi pentru că acest compartiment simţea lipsa unui “Ceas” care să ştie să dea ora exactă. Apoi, de ceas a fost nevoie la mijloc, unde a fost mai exact, dar atunci cînd un astfel de model rămîne în urmă e greu să-l restartezi.

Ţălnar a gîndit inteligent mergînd pe mîna blamatului, inclusiv de proprii şefi, Dolha. Urmarea, Dolha a fost impecabil, de unde se vede că mult mai bine simte fenomenul cineva venit din iarbă, chiar fără haine de firmă şi trabuc de fiţe.

Stoichiţă nu l-a ascultat nici el pe guralivul patron şi i-a dat încredere lui Zapata, în locul “preferatului” Tătăruşanu. Columbianul n-a fost rău 80 de minute, oricum nimic de reproşat la primul gol, însă ceea ce a făcut la cel de-al doilea ţine de noroc, de soartă sau de pedeapsă divină, nu neapărat pentru el.

Alexe, iar Alexe, pînă la urmă, Alexe
Dinamo a început contondent. 4 mari ocazii în ceva mai mult de 10 minute, Niculae, Cristea şi de două ori Alexe. Ultimul, bine legat din punct de vedere fizic, a ratat două ocazii în situaţie de “unu contra unu” la interval de cîteva minute, nepermis totuşi pentru un atacant ce se vrea de clasă mondială, dar a transformat în gol lovitura liberă bătută de Boştină şi deviată inteligent pe spate de Goian. A fost răsplata oarecum firească a unei prime reprize mai bune făcută de Dinamo, căci fotbalul îi premiază de regulă pe cei care-l joacă nu neapărat pe cei care aşteaptă.

Pentru că Steaua, scăpată de iureşul din debut, n-a avut curaj să încerce mai mult, deşi poate conjunctura astrală – vezi ratările amintite – spunea că s-ar putea obţine mai mult. Singura ocazie a oaspeţilor a fost, de fapt, un ofsaid, căci Kapetanos s-a dovedit doar egoist, nu şi inteligent, nelăsîndu-i mingea lui Szekely, care era în joc, spre deosebire de el.

“Gafata” iese la rampă
Stoichiţă şi-a dat seama de eroare şi Steaua a început repriza a doua mai hotărîtă. Un corner, un pic de presiune şi cam atît însă. Cu cîteva excepţii, Steaua n-a lăsat o imagine deloc bună, jucătorii săi părînd derutaţi de conflictul suporteri – patron, neştiind de ce parte s-o apuce.

“Roşul” regulamentar al lui Golanski, dincolo că a lăsat Steaua în doar doi fundaşi de meserie, a rupt de tot echilibrul derby-ului, Dinamo gestionîndu-şi superioritatea, nu doar numerică, permiţîndu-şi luxul de a-l face pe Bratu să simtă din nou gustul fotbalului adevărat şi aruncînd, la final, graţie lui Zapata, o căldare de umilinţă asupra eternului rival. Şi obţinînd triumful ce-o include cu multe argumente într-o luptă pentru titlu ce devine mai europeană ca niciodată.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: