blogdinamo

Posts Tagged ‘Campionat’

Dinamo – FC Brasov 0-0

In Campionat, Meciuri, Opinii on Noiembrie 21, 2011 at 21:55

 

Liderul Dinamo s-a încurcat aseară pe teren propriu în faţa echipei care i-a suflat titlul de campioană în urmă cu trei ediţii

Atacul stelar al alb-roşiilor, Dănciulescu – M. Niculae, a fost neputincios în faţa defensivei bine organizate a Braşovului, care a fost dublată perfect de intervenţiile formidabile ale portarului portughez Felgueiras
„Campionatul se cîştigă cu echipele mici, nu trebuie să ne încurcăm cu Braşovul”, de aici au pornit dinamoviştii partida de aseară. N-au uitat că în 2009 „stegarii”, pregătiţi pe atunci de Răzvan Lucescu, i-au bătut cu 2-0 în Groapă şi le-au suflat titlul de sub nas cînd le era lumea mai dragă şi au trimis-o în Ligă pe defuncta Unirea Urziceni.

Suporterii de la tribuna I sînt optimişti, „cîinii” lor sînt lideri, dar fac haz de necaz: „Luăm şi noi campionatul cînd se joacă tur preliminar în Liga Campionilor şi iar picăm cu Manchester United”.

Braşovenii sînt pe 12, dar n-arată chiar atît de mici. Meciul începe cu mîna de fani războindu-se cu conducătorii liderului şi cu oaspeţi expediind primul şut spre poarta lui Bălgrădean (3). Moţi îi dă şi el emoţii propriului goalkeeper (11). Stoperul a pasat aiurea în preajma careului direct în picioarele lui Moutinho, care l-a pus pe Buga în poziţie de „jocker jos”, dar Pele a liftat mingea spre colţul lung, la o palmă de 1-0.

0-0 echitabil la pauză
Dinamo a fost de nerecunoscut în prima repriză. Nu i-au ieşit combinaţiile. E drept că şi replica curajoasă a formaţiei de sub Tîmpa i-a cam surprins pe alb-roşii. Cu toate astea, liderul Ligii I şi-a trecut în cont cîteva ocazii mari, prin Dănciulescu (14, 33), Moţi (30) şi M. Niculae (35), dar imprecizia în faţa buturilor sau intervenţiile lui Felgueiras au menţinut tabela intactă. „Cîinii” lui Ciobotariu au zis mersi pînă la urmă că s-a intrat cu 0-0 la pauză. Moutinho (38), arma secretă a oaspeţilor, s-a infiltrat în viteză în careu, printre Diabate şi Moţi, dar şutul portughezului a trecut puţin pe lîngă poartă.

Au înclinat degeaba terenul
În partea secundă, gazdele au înclinat pur şi simplu terenul spre poarta lui Felgueiras. Numărul 13 braşovean i-a exasperat însă pe dinamovişti cu plasamentul şi cu paradele sale formidabile. Lusitanul a scos mai întîi de la rădăcina barei lovitura liberă executată parşiv de la 20 de metri de C. Munteanu (59), apoi l-a hipnotizat pe Dănciulescu (69), care i-a trimis direct în braţe o minge pe care a avut-o pe frunte la 6-7 metri. Felgueiras a cîştigat şi duelul de la distanţă cu Bakaj (75), căruia i-a respins din plonjon „directa” de la 25 de metri. Schimbarea logică a mîinii moarte Alexe, n-a adus nimic nou în final. Astfel, Dinamo realizează a doua remiză albă în Ştefan cel Mare după cea cu Rapid, echipă care se poate apropia la două puncte de alb-roşiii dacă diseară cîştigă derbyul cu Steaua.

Cifrele meciului Dinamo – FC Braşov
5    ocazii    2
60%    posesie    40%
20    şuturi la poartă    8
14    şuturi pe poartă    2
7    cornere    7

Dinamo
Aşezare 4-1-4-1
34. Bălgrădean    6
24. Luchin    6
21. Dr. Grigore    6
30. Moţi    5
# 29. Ţucudean, 80
2. Diabate    6
5. D. Kone    6
26. L. Rus    6
7. C. Munteanu    6
25. Dănciulescu (cpt)    5
10. Alexe    5
# 20. Bakaj, 70    5
9. M. Niculae    5
Antrenor Liviu Ciobotariu
Rezerve: Naumovski, D. Stoica, Pătraşcu, Scarlatache, R. Stănescu

FC Braşov
Aşezare 4-4-2
13. Felgueiras    8
2. Velayos    6
6. Majernik    7
28. L. Munteanu    7
11. Distefano    6
16. Viveiros    6
# 8. Mateiu, 57    6
26. Madeira    7
18. M. Cristescu (cpt)    6
10. Chipciu    6
# 70. Kanu, 84
29. Buga    6
# 21. Fl. Stîngă, 90
79. Moutinho    6
Antrenor Daniel Isăilă
Rezerve: Godinho, Cr. Ionescu, Machado

Arbitru Cr. Balaj 7 (Baia Mare). Asistenţi Z. Szekely 5 (Baia Mare), S. Gheorghe 5 (Suceava).

Cartonaşe galbene: Felgueiras (68), Velayos (74) / Moţi (77)

Spectatori 2.000

Ganea: „La iarnă plec!”
Sătul să fie trimis în mod constant la Dinamo II pe motiv că nu doreşte prelungirea acordului în termenii propuşi de conducere, Liviu Ganea anunţă că se va despărţi de „cîini” în această iarnă. În ianuarie, vîrful de 23 de ani intră în ultimele 6 luni de contract şi speră să rezilieze înţelegerea de comun acord cu şefii clubului: „Nu e nici o problemă că nu ne înţelegem asupra prelungirii contractului, din iarnă voi putea alege altceva, trebuie să plec şi să joc!”.

Balaj i-a băgat în şedinţă
Antrenorii celor două echipe, Daniel Isăilă şi Liviu Ciobotariu, s-au întreţinut pe toată durata încălzirii jucătorilor înainte de startul partidei. Cei doi au fost întrerupţi de Cristi Balaj, care i-a băgat într-o şedinţă de cîteva minute, timp în care le-a explicat care este limita pentru a-i reproşa anumite faze în timpul partidei şi i-a rugat să le transmită propriilor fotbalişti că nu va tolera nici un fel de acte de indisciplină. „Centralul” băimărean le-a urat apoi amîndurora succes.

Toloza s-a rupt
Daniel Isăilă a fost nevoit să facă o schimbare în primul 11 chiar înaintea debutului partidei. Mijlocaşul Juan Andres Toloza a suferit o leziune musculară la piciorul drept la încălzire şi a avut nevoie de ajutorul masorului pentru a putea părăsi gazonul. În locul său, antrenorul „stegarilor” l-a titularizat pe Moutinho.

Ofsaid eronat
În minutul 25, Marius Niculae i-a pasat lui Alexe, lăsîndu-l pe acesta singur cu poarta goală, într-o fază în care s-ar fi putut deschide scorul. Asistentul Zoltan Szekely, din Baia Mare, a ridicat fanionul, semnalînd o poziţie de ofsaid. Reluările DigiSport au demonstrat că arbitrul s-a înşelat (foto 1)! Mai mult, şi celălalt asistent, Sebastian Gheorghe, a greşit tot în defavoarea lui Dinamo, cea mai mare ocazie a braşovenilor din prima repriză apărînd după un ofsaid nesemnalizat la Buga (foto 2).

Mister s-a înclinat în faţa lui Dănciulescu
Fosta mare glorie a clubului din Ştefan cel Mare, Cornel Dinu, i-a făcut un cadou neaşteptat lui Ionel Dănciulescu, cu ocazia marcării golului cu numărul 200 în Liga 1, reuşită în etapa precedentă, cu Ceahlăul (5-0). Mister i-a înmînat atacantului de 34 de ani o plachetă de sticlă din partea clubului, în semn de apreciere pentru performanţa obţinută. De asemenea, pe perioada meciului, pe panourile publicitare au rulat imagini cu golgeterul dinamovist. Dănciulescu se află pe poziţia a doua a clasamentului golgeterilor all-time, la 52 de goluri distanţă de liderul Dudu Georgescu.

inbox
– Braşovenii Dedu şi Voiculeţ n-au făcut aseară parte din lot. Ei au fost trimişi de conducerea clubului să se pregătească alături de juniori pentru că au făcut memorii la LPF, cerîndu-şi restanţele financiare.
– George Curcă nu a prins nici aseară lotul şi e din ce în ce mai clar că nu mai e dorit la Dinamo. Conducerea va încerca în iarnă să scape de el.

Reclame

FC Vaslui – Dinamo 3-1

In Campionat, Opinii, Statistica on Noiembrie 21, 2011 at 21:35

 

Dinamo a pierdut primul meci din actuala ediţie de campionat, 1-3 cu FC Vaslui, deşi a condus cu 1-0 după reuşita lui Dorel Stoica din finalul primei reprize.

Elevii lui Liviu Ciobotariu au controlat ostilităţile în cea mai mare parte a primei reprize, Cătălin Munteanu, Dorel Stoica şi Dănciulescu având cele mai importante ocazii ale „câinilor”. Gazdele au replicat prin şansele irosite de Wesley şi Sânmărtean, însă meciul se va aprinde cu adevărat abia în ultimele cinci minute din prima parte.
În minutul 40, Dorel Stoica a deschis scorul un şut snzaţional la vinclu de la marginea careului, însă vasluienii au egalat imediat prin Temwanjera, care a finalizat elegant o contră a echipei lui Hizo. Cu un minut înainte de pauză, Wesley i-a adus pe moldoveni în avntaj, cu o lovitură de cap din interiorul careului.
După slalomul lui Sânmărtean din debutul părţii secunde, când mijlocaşul gazdelor a driblat patru adversari, dar a fost blocat în momentul şutului, Dinamo a trecut în două rânduri pe lângă egalare. Mai întâi, Marius Niculae a trimis puţin pe lângă poartă, după o centrare a lui Cătălin Munteanu, pentru ca Dănciulescu să tragă în bară de la marginea careului.
Golul va veni însă tot în poarta lui Bălgrădean, portarul dinamoviştilor fiind învins de Sânmărtean, cu o execuţie de la 16 metri, în minutul 74. Deşi Ciobotariu a mutat ofensiv, Bakaj intrând în locul lui Moţi, alb-roşii nu au mai reuşit să pună în pericol poarta lui Cerniauskas până la final.
În ciuda înfrângerii, Dinamo continuă să fie lider, cu 15 puncte, dar a ratat şansa de a se desprinde în fruntea clasamentului, în timp ce FC Vaslui urcă până pe locul 6, la egalitate de puncte cu Steaua.
FC Vaslui: Cerniauskas – Milisavljevic (Balaur 72), M. Constantin, Farkas, Milanov – Pavlovic – Adailton, Wesley, Sânmartean, Gerlem (R. Costin 22) – Temwanjera (Bello 80)
Dinamo: Bălgradean – Luchin, Moţi (Bakaj 75), Dr. Grigore, Muşat – L. Rus, D. Stoica, Pătraşcu (Ţucudean 64), C. Munteanu – Dănciulescu, M. Niculae

Dinamo – Pandurii Tg. Jiu 2-0

In Campionat, Meciuri, Opinii on August 20, 2011 at 18:11

Am stat si ne-am gandit inainte de meci, vom avea parte de „surprize” sau va fi un meci normal in care Dinamo s-ar impune fara emotii in fata unui adversar modest dar tipic pentru Liga 1. Pana la urma emotiile noastre au fost risipite in repriza a doua, Dinamo s-a impus in fata unui adversar antrenat de un om care numai batai de cap ne-a dat in trecut. Nu mai conteaza ca arbitrul a fost un semi-ageamiu, ca tusierul era probabil sub influenta alcoolului si lua decizii in consecinta. Suntem pe locul 1 si ne rugam ca in etapa 3a U Cluj sa ne ia fata. Evident, nu ne opreste nimeni sa visam frumos.

Dinamo nu a jucat cine stie ce in meciul de sambata dar cum-necum am castigat si asta este cel mai important lucru, caci a invata din vicorii este mai bine decat intelepciunea capatata din infrangeri repetate. Dinamo, cu lipsa acuta de transferuri „rasunatoare” joaca ce stie, o dovada clara ca nu conteaza cati bani arunci intr-o echipa ci conteaza CUM ii arunci.

Deceptia meciului se cheama Ellis Bakaj, care in perspectiva unui transfer in strainatate a fost titularizat fara succes in meci. Desi baiatul are potential, desi omul stie bine cu mingea integrarea lui in echipa intarzie, din pacate. Nu-i vorba ca decat sa-l bagam mereu pe blazatul Alexe e bine sa mai incercam si alte variante, dar totusi ineficienta albanezului este mai mult decat evidenta.

La polul opus este Torje, acel tinerel care nu rezista sa alerge un meci intreg cand a venit la Dinamo acum a devenit omul de baza al echipei. Trebuie sa ii dam credit, micutul jucator are calitatile profesionistului care joaca acolo unde are contract si pune suflet pentru echipa la care joaca, indiferent care este aceasta. Il admiram si ii uram multe succese sub tricoul alb-rosu, desi nu stim exact cat timp il va mai pastra. Ne gandim totusi cu nostalgie, daca Dinamo ar fi formata numai din jucatori ca el si daca clubul ar fi in stare sa-i pastreze o perioada mai lunga astfel incat chiar sa obtina ceva perfomanta cu ei, ce bine ne-ar fi. Daca si cu parca !

Tot la capitolul PLUS il punem si pe Balgradean ! Cand il vad cum degajeaza de pe loc pana in careul advers, cum sare in careu si pe linia portii ca o pantera imi creste inima, un portar bun este poate 30% dintr-o echipa. E bine ca l-am nimerit, e bine ca i s-a dat sansa, e bine ca are jocuri bune la activ. Ar fi excelent daca tanarul portar ar lua chiar initiativa sa struneasca putin pe ametitii care ii are in fata in linia de aparare. Diferenta dintre el si Lobby ar fi nula !

Trei etape au trecut si Dinamo n-a luat gol ! As vrea sa spun sa continuam in aceiasi nota dar stiu ca este imposibil. Totusi remarcam o imbunatatire evidenta a jocului la mijloc, fata de anul trecut, asa ca ne multumim cu rezultate partiale. Teste mai sunt destule in lunile care vin, as vrea sa cred ca Dinamo este implicata serios in lupta pentru titlu in acest an. Problema e ca trecutul apropiat nu e cu noi. Sa vedem daca Ciobi va reusi sa-l depaseasca. Ii doresc mult, l-am apreciat ca jucator foarte mult, vreau sa cred ca si ca antrenor va fi la fel de eficient. Mult noroc domnule Alfa !

Ultima nota despre Dorel Stoica. A reusit un debut cu dreptul, aratand ca vrea sa isi aduca aportul la succesul echipei. Desigur omul este experimentat, nu sta el la povesti prea mult. A aratat destule in meci chiar daca nu cu efecte direct vizibile. Ii uram si lui succes, in principiu nu conteaza de unde a venit si pe unde a jucat, atata vreme cat joaca la potential maxim. Il vom urmari si in meciurile urmatoare si vom mai vedea daca debutul a fost doar un foc de paie. Noi speram din toata inima ca nu !

Programul turului de campionat 2011 – 2012!

In Campionat, Meciuri on Iulie 27, 2011 at 10:09

Etapa I, 22.07.2011 , DINAMO – FCM Tirgu Mures
Etapa a II-a, 30.07.2011 , Gaz Metan Medias – DINAMO
Etapa a III-a, 13.08.2011 , DINAMO – Pandurii Tirgu Jiu
Etapa a IV-a, 20.08.2011 , Sportul Studentesc – DINAMO
Etapa a V-a, 27.08.2011  , DINAMO – Otelul Galati
Etapa VI-a, 10.09.2011 , FC Vaslui – DINAMO
Etapa a VII-a, 17.09.2011 , DINAMO – rapid
Etapa a VIII-a, 24.09.2011 , Petrolul Ploiesti – DINAMO
Etapa a IX-a, 01.10.2011 , DINAMO – Concordia Chiajna
Etapa a X-a, 15.10.2011 , Ceahlaul Piatra Neamt – DINAMO
Etapa a XI-a, 22.10.2011 , DINAMO – FC Brasov
Etapa a XII-a, 29.10.2011 , Universitatea Cluj – DINAMO
Etapa a XIII-a, 05.11.2011 , CFR Cluj – DINAMO
Etapa a XIV-a, 19.11.2011 , DINAMO – Vointa Sibiu
Etapa a XV-a, 26.11.2011 , CS Mioveni – DINAMO
Etapa a XVI-a, 03.12.2011 , DINAMO – steaua
Etapa a XVII-a, 10.12.2011 , Astra Ploiesti – DINAMO
Etapa a XVIII-a, 17.12.2011 , FCM Tirgu Mures – DINAMO

Dinamo – FCM Targu Mures 4-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on Martie 24, 2011 at 01:01

Dinamo a reusit duminica seara ceea ce nu mai reusise din octombrie anul trecut, anume o banala victorie acasa cu o echipa sub nivelul ei. Performanta trebuie aplaudata, evident cu regretele de rigoare, pe terenul propriu am pierdut noi contactul cu primul loc, in deplasare randamentul fiind mult mai bun. Oaspetii nostri de duminica, FCM Tg Mures, au fost modesti, parca inca imbatati de euforia victoriei de etapa trecuta cu „atotputernicul” lider, Otelul. Dupa cum au fost descrisi de antrenorul lor ei au fost doar niste jaloane, incasand gol dupa gol si avand replici timide si anemice in atac. Ai nostri, de partea cealalta, par a incepe sa se inchege si sa arate ca o echipa de fotbal nu doar o gramada de transferuri. Spuneam randurile trecute ca relatiile de joc se vor crea pe masura ce avansam in competitie si intr-adevar asa este. Ganea a inceput sa marcheze, Torje si el si-a punctat o dubla, buna de pus in CV pentru transferul de la vara, Alexe s-a jucat si el, ba pe dreapta ba pe stanga, evolutia lui aducandu-i o convocare la echipa nationala. Gheata s-a spart si pentru Danciulescu, care are a reusit un gol ca-n zilele bune, destupand teava care toata lumea o pomenea ca fiind infundata pentru totdeauna. A debutat si Barboianu, cu succes, el fiind autorul centrarii care a adus golul 3, facandu-ne sa privim nostalgic catre vara cand e posibil ca jucatorul sa ne paraseasca si pe care totusi l-am vrea pentru „Noul Dinamo”. Bakaj a intrat si el spre final si a apucat sa faca o faza buna, un sut pe care portarul oaspete l-a respins din greu. Din cate se arata, albanezul are nevoie de o perioada de adaptare la echipa si speram ca lumea va avea rabdarea necesara, baiatul aratand potential destul de mare.

Una peste alta planul de intinerire capata contur. Echipa a jucat clar mai bine decat in precedentele meciuri din campionat si progresul se vede. Titlul fiind sacrificat Ando are pana in Iunie sa faca o echipa care sa castige Cupa Romaniei iar apoi, in sezonul urmator, sa atace pozitia 1a din Liga cu succes, nu ca pana acum. Pana atunci insa va trebui sa supravietuim cutremurului transferurilor de vara, cand „reconstructia” poate eventual incepe din nou, daca ISM s-a miscat bine „in interesul jucatorilor”. Vom vedea pana atunci.

Rapid – Dinamo 0-0

In Campionat, Meciuri, Opinii on Martie 24, 2011 at 00:57

Am trecut cu bine, adica fara infrangere, si de acest meci dificil, desi in retrospectiva rezultatul este prost pentru noi pentru ca putem spune ca am ratat o victorie pe care am fi putut-o obtine cu putin mai mult efort si determinare. Rapid ne-a aparut o echipa de jucatori care purtau pampersi, umpluti pana la refuz pana la inceperea meciului, complet disperata sa nu piarda si extrem de fricoasa la gandul ca vine iar Dinamo si ii trosneste scurt si fara prea multe discutii. Victoria intoarsa din retur, obtinuta in 15 minute, cand au trecut de la extaz la agonie a avut fara indoiala mare greutate in mintea adversarilor nostri, la fel cum au fost si infrangerile suferite in fata alor nostri cu 4-1 si 2-1 obtinute recent. Toate acestea au fost vizibile sambata in teren desi tribunele debordau de incredere si entuziasm.

CRONICA MECIULUI
Meciul a inceput cu 5 minute intarziere caci fortele de ordine au fost nevoite sa curete terenul e panglicile de hartie aruncate din tribuna. Cei 15 mii de spectatori agitau alert aripioarele in tribuna si nici bine nu s-au dezmeticit cand Torje ar fi putut face ca greierii sa se auda in stadion in minutul 3 cand rata cu nonsalanta din 8 metri. Meciul incepea promitator insa avea sa ne pacaleasca pe parcurs cand pe teren nu se va mai intampla mai nimic. Rapid inspaimantata de gandul unei noi infrangeri a inceput sa tremure iar Dinamo speriata de o forta adversa inexistenta s-a retras in propria jumatate, conform partiturii stabilite in vestiar. Gazdele atacau degeaba minute in sir insa punctau la capitolul minute de posesie de care antrenorul Sumudica s-a agatat la conferinta de presa de dupa partida. Abia din min 30 incolo, cand era clar ca gazdele sunt praf Dinamo a iesit la atac mai serios si pe final de prima repriza Alexe a avut inca o ocazie de a marca insa mingea sutata de el a lovit bara transversala, aproape de vinclu. Pana atunci Bakaj, Danciu si Torje au mai incercat poarta, fara succes insa.
Repriza a doua a inceput furtunos, cu actiuni de o parte si de alta insa acest entuziasm s-a stins repede. Practic putem consemna doar o ratare imensa a lui Danciulescu, care desi scapat singur cu Coman nu a reusit sa treaca mingea de el. In final ambele echipe pareau multumite, o infrangere nu ar fi picat bine la stomac nimanui.

Dinamo a folosit urmatoarea formula pentru acest meci: Dolha – Rubio, Grigore, Moti, Diabate – Torje, Patrascu, Kone, Bakaj – Danciulescu, Alexe. Au mai intrat Craciun, Liviu Ganea si C. Munteanu, inlocuind pe Rubio, Danciulescu si Bakaj.

DUPA FLUIERUL FINAL
Dupa fluierul final a venit vremea concluziilor. In poarta n-am avut probleme Dolha practic n-a avut ce apara. In aparare am stat bine insa Rubio este slabutz. De partea cealalta Diabate este din ce in ce mai bun si mai sigur pe el insa mai are (inca mai are) de muncit. Centralii au fost prompti si pe faza. Mijlocul este inca dezorientat, mai ales pentru ca jucatorii nu se cunosc bine intre ei si se descopera inca. Bakaj poarta povara lui „trebuie sa arat ca-s ca CR7”, Patrascu incearca sa ghiceasca pe unde sa paseze la intalnire cu atacantii. Kone joaca bine si este om de baza iar Torje, apasat si el de povara transferului care nu mai pica, parca a jucat mai slab decat in alte dati. In atac Alexe s-a descurcat bine insa Danciu s-a chinuit si a mai si ratat cand ocazia s-a ivit. Reconstructia „noului Dinamo” se poate vedea clar in jocul confuz al echipei, mai ales cand numeri pasele gresite date in jumatatea proprie si mai ales in atac. Dar una peste alta, reusim sa nu pierdem in meciuri mai importante ceea ce e bine pentru moral. Coeziunea dintre jucatori se va realiza in viitor si asta ne da sperante pentru viitor, desigur in cazul fericit in care jucatorii de acum ii pregatim pentru echipa noastra si nu pentru nu-stiu-ce necunoscuta din Ucraina sau Azerbaidjan.

Dinamo – Pandurii Tg. Jiu 2-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on Martie 24, 2011 at 00:55

Daca cineva mai avea nelamuriri cum ca de ce nu vin spectatorii dinamovisti la stadion meciul de vineri seara a lamurit orice dubii: fanii dinamovisti sunt satui de parodii ieftine si nu mai au chef sa isi piarda timpul cu meciuri pe care Borcea si Dragomir le stabilesc dinainte iar jucatorii le executa cat pot si ei de bine, ca sa para mai dramatic si mai realist. Ascultam zilele trecute una din discutiile tembele pe care realizatorii de tot soiul de emisiuni de barfa fotbalistica le avea cu Jiji Becaliotul si ma miram de ce aud. Oierul spunea ca daca esti prieten cu Dragomir atunci „produci”. Intrebat ce produci spurcaciunea a raspuns in stilul caracteristic: „Eh, nu pot sa spun io ce produci…” lasand clar sa se subinteleaga ca „produsul” e in floare in liga 1 si ca sefii de cluburi nu se dau la o parte in a maximiza produsul, pasandu-le de cei care urmaresc fotbalul cam cat ne pasa si noua de ei.

Meciul de aseara a fost o noua parodie cum ne-am obisnuit sa vedem in Groapa de cativa ani, cu dramatism de 2 bani, „erori” de arbitraj menite sa corecteze soarta finala stabilita la o cafea de cei mai sus mentionati, culminand si cu o ratare penibila in final de meci de catre un jucator care credeam ca are o coloana vertebrala osoasa nu spongioasa.

Asadar proiectul „noul Dinamo” capata din start contururi clare: jucatorii veniti, tineri de perspectiva, cu salarii mici ca deh, n-au experienta, vor fi cumva vopsiti cat se poate e bine in vederea unui transfer la prima oferta pe care impresarul de casa al lui Dinamo o va gasi acceptabila, adica unde iese ban la negru mai gros. Asa zisa reconstructie este doar praf in ochii lumii, fiind un proces care nu se va incheia niciodata si care are ca scop doar „produsul” in folosul catorva. Fanii, ca de obicei, sunt aruncati la gunoi de cei care diriguiesc „reconstructia”, faptul incetand chiar si a mai fi divers, banal. In tot acest mecanism jucatorii mai in etate nu folosesc decat pentru a avea o marja de siguranta ca atunci cand se hotaraste ceva, acel lucru va fi implementat in teren pentru a nu incurca „produsul”. Caci, nu de alta, dar in teren sunt unii care nu au habar de ce se intampla si doar trag ca fraierii pentru a prinde un contract de vis prin liga a 2a din Germania sau liga 1 din Khazakstan.

Deci dupa meciul de vineri seara lucrurile se contureaza clar. In campionat Borcea va continua „produsul” iar scaparea ar putea veni din Cupa daca reusim sa nu „producem” si pe acolo. Slaba consolare, in nici un caz suficienta pentru a re-trezi in dinamovisti pasiunea care o aveam alta data. La mai mare domnilor conducatori, se pare ca nu mai e mult cand veti fi singurii care vor mai urmari meciurile echipei din lojele dvs confortabile.

Sportul Studentesc – Dinamo 0-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on Martie 1, 2011 at 00:42

CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Balgradean – Rubio, Grigore, Moti, Bordeanu – Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe – Ganea, Danciulescu. Pe parcurs, in repriza a 2a, au mai intrat V. Munteanu, Bakaj si Patrascu.

Meciul a inceput intr-o usoara dominare a echipei noastre insa si gazdele nu se lasau si incercau poarta de cate ori aveau ocazia. Una din aceste ocazii apare cand Grigore greseste o pasa la 10 metri de careu prilejuindu-i lui Curelea sa preia si sa fie periculos. Treptat insa jocul se calmeaza si urmeaza Dinamo la capitolul ratari, prin Danciulescu si Alexe. Inscriem totusi in min 36 cand Alexe pleaca bine pe stanga si centreaza in careu, mingea este respinsa de fundasii gazda la marginea careului, lateral dreapta, de unde C Munteanu o propulseaza in poarta cu un vole puternic ce a trecut printre picioarele unui fundas si pe sub portarul Niculescu. Pana la final Dinamo mai rateaza o ocazie, Danciu intrat in careu centreaza prost insa din pozitie favorabila, irosind majorarea scorului care ar fi putut incheia meciul.
Dupa pauza studentii incearca egalarea insa valoarea echipei incepe sa se vada si rezultatele sunt nule. Meciul, destul de anost in continuare, curge in favoarea noastra iar pe final, cand gazdele erau clar depasite fizic, ai nostri rateaza cateva ocazii de desprindere. Dupa 3 minute de prelungire arbitrul fluiera finalul si plecam acasa cu tolba plina de puncte si sperante de viitor.

DUPA MECI
Daca in ierarhia generala suntem deocamdata pe locul 4 exista un clasament unde suntem lideri destul de autoritari, anume la meciurile in deplasare. Totul ar fi bine dar la meciurile de acasa ocupam un fabulos loc 11 ceea ce in final ne aduce cu picioarele pe Pamant, acolo unde stii sigur ca daca castigi meciurile la rand, unul dupa altul, ajungi in varf oricum. Pana una alta Ando e multumit de victorie si promite ca va regla problemele de nesincronizare dintre jucatori, in atac dar si in celelalte linii. Vlad Munteanu este si el sigur ca lupta pentru titlu nu este incheiata daca vom castiga in serie. E recent venit asa ca il iertam, nu stie ca tocmai acolo este problema si tocmai acolo intervine Borcica cu un 3-4 acasa de toata frumusetea, cu cota 251. Etapa urmatoare o jucam acasa, cu Pandurii, daca acestia se vor sinchisi sa isi plateasca datoriile sau cu Dinamo 2 in caz contrar. Apoi asteptam primul test real, cu Rapid, unde vedem cine ce poate.

Dinamo – Astra 2-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on Decembrie 12, 2010 at 18:45

Dinamo a reînceput să se împiedice în Liga I precum un orb cu un picior beteag. Cu ultimele speranţe pentru titlu în joc, „câinii” nu au reuşit să bată aseară Astra. E drept, nici vremea nu i-a ajutat, pentru că ploaia şi vântul în rafale au reuşit să creeze un cadru de coşmar pentru fotbalişti.

Echipa lui Ioan Andone nu mai seduce nici măcar cei mai fanatici fani. Aseară, în Ştefan cel Mare, s-au „înghesuit” vreo 200 de oameni. Inimoşi, e drept, mai ales că deşi a plouat permanent, micuţa galerie a „câinilor” a cântat în permanenţă. În prima repriză, Astra nu a reuşit să treacă jumătatea terenului decât de două ori. Calici, prahovenii au scos maxim şi la pauză conduceau cu 2-0, aducându-l pe Andone în pragul infarctului. Seto, din interorul careului (15) şi Oprsal, cu un voleu după o respingere a lui Alexe (39) au dinamitat moralul dinamoviştilor.

La pauză, „câinii” au intrat mai montaţi, Andone l-a băgat şi pe Ganea, iar echilibrul pe tabelă s-a restabilit. Cătălin Munteanu, din penalty, şi „Prinţul” Cristea, după o acţiune personală, au readus Dinamo în joc. Deşi mai erau 30 de minute, alb-roşii au revenit iar la apatia care a caracterizat prima repriză şi n-au reuşit să dea şi lovitura fatală. Astfel, Niculae şi compania au mai pierdut două punte importante acasă, iar povestea cu câştigarea campionatului devine deja regie SF.

Echipele de start:

Dinamo Bucureşti: Dolha – Rubio, Grigore, Moţi, Diabate -Djakaridja Kone, C.Munteanu – Torje, Ad.Cristea, Alexe – M.Niculae.
Rezerve: Naumovski, Păun, Dănciulescu, Bordeanu, Ganea, Scarlatache, Mărgăritescu

Astra Ploieşti: Grigore – Măţel, Oprsal, Goian, Mihalache – Strătilă, Takayuki, Pătraşcu, Al. Stan – Tigoianu, Miranda
Rezerve: Miron, Rohat, Marcu, Mihalcea, Florea, Ben Teekloh, Crăciun

Dinamo – FC Vaslui 1-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on Septembrie 20, 2010 at 14:27

Dinamoviştii au ratat şansa de a deveni lideri, pierzînd în faţa unui Vaslui care a renăscut din cenuşă

Dinamo a început închis meciul. Poate mult prea închis pentru o echipă care are cel mai bun atac al campionatului. Nici o ocazie clară pînă în minutul 14, cînd N’Doye a şutat năprasnic de la 28 de metri, dar Kuciak a respins. În rest, Dinamo a măcinat în gol. Dănciulescu a părut o rotiţă stricată într-un angrenaj alb-roşu fără orizont.

Golul a venit cînd meciul era mai mult decît închis. Bordeanu a centrat perfect, iar micul Ganea a plasat perfect o lovitură de cap (18). Culoarea le-a revenit „cîinilor” în obraji, însă reuşita avea să se întoarcă împotriva lor.

Sînmărtean, pasatorul perfect
Vasluiul a ieşit la joc. Wesley şi Sînmărtean nu s-au mai ascuns de minge, iar combinaţiile moldovenilor au început să prindă contur. Sînmărtean, omul care n-are loc la <naţionala> lui Răzvan, a arătat că e cel mai bun pasator din Liga 1. Mai întîi a dezechilibrat o întreagă apărare dinamovistă, găsîndu-l ideal pe Wesley, iar acesta l-a forţat pe Bordeanu să-şi bage mingea-n poartă.

Apoi, după cîteva minute, Sînmărtean a inventat o nouă pasă perfectă, iar chelia brazilianului Wesley a mîngîiat mingea pentru 1-2.

S-au stins încet
Chiar dacă echipa sa era condusă la pauză, Andone n-a mutat ofensiv, ci post pe post, Kone contra Mărgăritescu. Chiar şi aşa, „cîinii” au atacat mai mult, însă sprinturile lui Torje nu pot ţine în spate o întreagă echipă. Vasluiul a stat la cutie, blocîndu-se exemplar departe de poarta lui Kuciak. Adailton l-a întins pe Curcă (63), înfiorîndu-i pe ultraşii dinamovişti.

Ganea putea fi omul care să sune deşteptarea, însă s-a pripit în faţa porţii, după ce îl driblase şi pe Kuciak (66). Flacăra speranţei alb-roşii a mai pîlpîit după intrările lui Marius Niculae şi Cătălin Munteanu, însă moldovenii au ridicat o redută perfectă pentru trei puncte extrem de preţioase.

Dinamo cu posesia, Vasluiul cu ocaziile

Dinamo    parametru    FC Vaslui
58,9%    posesie    41,1%
50    baloane jucate în careul advers    22
6    şuturi pe poartă    5
15    şuturi la poartă    11
4    ocazii    5

Victoria e meritată, chiar dacă pe final puteam fi egalaţi. N-am nevoie să fiu felicitat de domnul Porumboiu, vreau doar să fie linişte la echipă pentru a-mi face treaba
Lopez Caro, antrenor Vaslui

Îi felicit pe cei care vin la meciuri. Chiar dacă ne huiduie, măcar sînt alături de noi. Sînt sigur că mă aşteaptă o săptămînă plină de înjurături pe internet
Ioan Andone, antrenor Dinamo

Sîntem foarte buni, n-am avut nici o emoţie, nici măcar cînd am fost conduşi. Ne batem la titlu cu Steaua, Rapid şi CFR

Wesley Lopes, atacant Vaslui

Penalty neacordat „cîinilor” în 90+2!
La doar cîteva zeci de secunde după penaltyul corect acordat şi apoi ratat de N’Doye, „cîinii” ar fi trebuit să mai primească o lovitură de la 11 metri! În minutul al doilea de prelungiri, Kuciak, care provocase şi primul penalty, l-a secerat pe Marius Niculae în coluţul careului mare, dar Augustus Constantin, deşi era bine poziţionat, a lăsat jocul să curgă. Andone şi cei de pe bancă au fost la un pas de a intra pe teren, pentru a se răfui cu arbitrul.

Disperarea lui Andone
Ando a fost un car cu nervi pe durata primei reprize. Încă de la 1-0 pentru roş-albi, tehnicianul s-a luat de stoperii săi, Moţi şi Garat: „Nu mai fiţi aşa bezmetici! Le oferiţi prea uşor cornere şi faze de poartă adversarilor”. La golurile vasluienilor din partea întîi, antrenorul a privit deznădăjduit spre gazon, mai ales că ambele reuşite s-au produs din cauza erorilor defensive. Cînd intra la cabine, la pauză, Moţi, vinovat, a fost luat tare de suporterii de la tribuna a II-a: „Revino-ţi, că ne îngropi!”.

Iar s-au contrat pe teren
Spre finalul primei părţi, N’Doye i-a reproşat lui Torje pentru că a ales să tragă de la 20 de metri în loc să-i paseze lui. Bănăţeanul a dat a lehamite din mînă, iar senegalezul l-a fixat încruntat cu privirea vreme de jumătate de minut! N’Doye s-a certat pe teren şi cu Andrei Cristea, acum două săptămîni.

„China”, foc şi pară
Mărgăritescu a fost înlocuit la pauză cu Djakaridja Kone, considerîndu-se că n-a fost atent la cele două goluri ale moldovenilor! „China” s-a enervat şi nici nu a mai venit pe banca de rezerve în partea secundă, preferînd să rămînă în vestiar pînă la finele meciului.

INBOX

– În minutul 63, Bordeanu l-a lovit, din alergare, cu cotul în gură pe Campano, dar a scăpat fără să primească nici măcar avertisment.
– Dinamoviştii au cerut al doilea cartonaş galben la Papp, pentru un fault la Liviu Ganea în minutul 43.
– Fanii au fluierat introducerea lui Niculae în minutul 70. Suporterii l-au cerut pe Andrei Cristea în teren.
– Imediat după reuşita de 1-0 a lui Liviu Ganea, suporterii Vasluiului au început să scandeze „Demisia, Demisia!” la adresa lui Lopez Caro.

FC Brasov – Dinamo 2-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on Septembrie 14, 2010 at 09:41

Profitand de prostia fara margini a stelistilor Dinamo avea ocazia, duminica seara, sa se distanteze prima oara in campionat. Ocazia o aveam dar de aici pana la a concretiza se pare ca este cale lunga si anevoioasa, mai ales cand directivele de sus sunt clare, nimeni nu se duce prea departe in sus ca nu mai e Liga 1 „spectaculoasa” si, nu-i asa, piere omului pofta de a paria ! Fotbalul romanesc a devenit o gluma proasta, lumea incepe sa se destepte si sa se indeparteze de fenomen, sportul rege tinde sa piarda pasiunile care le genera si sa devina ca un soi de cinema, la care te duci cand n-ai ce face sambata seara.

FC Brasov – Dinamo 2:2 s-ar traduce in limbaj de cinefil cam asa: Producator: Mitica Dragomir. Regia: Ionut Lupescu (tot ne avertiza el candid si enigmatic despre „surprizele” care urmau sa vina, ca-ntr-un serial nou de „State de Romania”). Regia tehnica: Ioan Andone. Efecte Speciale: Adrian Cristea, N’Doye, Curca si lista poate continua. Director de platou: Hateganu. Pe teren lucrurile evolueaza frumos. Brasov deschide scorul nu inainte ca Hateganu sa nu vada, chipurile, un hent clar in careu al unui fundas brasovean. Desigur era prea devreme in joc si Brasov, in 10, si cu un eventual 0-1, putea incurca planurile. Dinamo e calma, ataca agale si se duce la vestiare la pauza total linistita. Vine repriza a doua tot calm, e timp fratilor, n-are rost sa ne grabim, a egalat Everton pe Manchester cu 2 goluri „spectaculoase” intr-un minut, d’apai doar un 0-1 amortit. Egalarea vine, dar vine imediat si 2-1, de efect, pentru cresterea suspansului. Dinamo egaleaza apoi prin N’Doye in timpul regulamentar, evitand astfel drama unui gol in ultima secunda, cazuri des intalnite de asemenea in Liga 1. Totul e bine insa cand se termina cu bine, Dinamo trece inapoi pe locul 1 in clasament si lucrurile intra in normal. S-a mai dus o etapa !

A vorbi despre evolutiile jucatorilor mi se pare inutil in asemenea conditii. La fel despre calitatile lui Ando, pe care il consider un foarte bun antrenor dealtfel. Credeti ca sunt paranoic ? Eh, va invit sa va uitati atent la rezultatele de anul trecut din Liga 1, scenariul pare a se repeta, cu alte echipe pe scena insa. Cat o sa mai tina circul asta nu stiu. Cert este ca cei la putere isi indeasa buzunarele cu hartiutze frumos colorate, ca deh, d’aia e bine sa fii la putere si d’aia se tine cu dintii de scaun. Daca ii inghesuim vor zice ca daca nu e asa fotbalul va muri pentru ca nimeni nu e bou sa arunce cu bani in salarii imense pentru cvasi-jucatori gen Zicu, Miranda sau Bilasco. Unde este raspunsul corect nu stiu. Ce va fi in viitor, iarasi nu stiu. Cat va mai tine circul acesta e greu de zis. Dar e sigur ca buboiul se va sparge la un moment dat.

P.S. Mai tineti minte ce rezultate a facut Romania cu Belarus si cu Albania ? Va mai pasa ? Daca nu inseamna ca tactica lui baby Lucescu a reusit, dupa o disparitie oportuna care a duratďż˝ mai mult de 3 zile memoria fanilor a fost resetata si nu se mai vorbeste despre trecutele deceptii. Merita consemnat faptul, cred ca e prima oara cand Domnita RaLu are o tactica adecvata de cand i s-a pus in brate Nationala. Acum e liniste, putem pregati linistiti scuzele de dupa meciul cu Franta, nu-i asa ?

FCM Tg. Mures – Dinamo 2-6

In Campionat, Meciuri, Opinii on August 26, 2010 at 12:34

Etapa cincea aduce confirmarea la Dinamo, dupa meciul cu ciorile Dinamo umileste niste jucatori semifazani de la Targu Mures pentru a se instala din nou in fruntea clasamentului, acolo unde ne este locul de fapt si de drept. Victoria cu 6-2 obtinuta in 90 de minute s-ar fi putut usor transforma intr-una plictisitoare cu 6-0 in min 60 dar din pacate banii veniti de la oier catre brigada de arbitri a meciului si-au facut datoria, acestia relansand (intr-un fel de a spune) meciul intr-un moment in care balanta era serios aplecata spre noi.

DESFASURAREA MECIULUI
Dinamo a inceput cu urmatoarea formula: Naumovski – Scarlatache, Goian, Moti, Bazzi – Torje, Margaritescu, N’Doye, Ad. Cristea – Niculaie, Ganea.

Inca din startul meciului Dinamo nu a stat pe ganduri si s-a pus pe atac, semn ca Ando daca vrea poate indeparta acel spectru nefast al primei reprize catastrofale. Niculaie deschide scorul folosindu-se de capul nefericitului Topici pentru ca dupa numai cateva minute N’Doye sa-l majoreze la 2-0 dupa ce a tras puternic din careu o minge pasata de pe stanga de Ganea. Gazdele nu prea stiau pe ce lume traiesc, probabil obisnuite ca noi o cam lalaim in primele 45 de minute, drept care urmeaza ratari in lant ale jucatorilor nostri cand Ganea si Ad. Cristea trec pe langa 3-0. Aici insa intervine arbitrul Kovacs care acorda un penalty gratuit gazdelor si o eliminare la Moti (ce regula tampita, practic pedepsind un jucator de 2 ori pentru o eroare!). Reluarea arata pe Moti intervenind absolut curat la jucator, cu piciorul pe minge. Nu conteaza, e 2-1 si meciul este „relansat”. Incurajate de public si impinse la spate de arbitru gazdele incearca sa forteze egalarea pana la pauza insa valoarea lor fiind practic de divizie B nu reusesc.
Dupa pauza Dinamo lamureste meciul in stil inconfundabil. Desi in 10 Dinamo marcheaza pentru 3-1, apoi 4-1 prin Ganea respectiv Niculaie profitand de un bulevard in apararea muresenilor. Acestia replica prin Vancea insa Dinamo n-are nici o problema apoi sa inchida jocul si sa mai inscrie pe final inca doua goluri, prin C Munteanu si Andrei Cristea, intrati in repriza a doua in teren, pecetluind un scor de maidan si o victorie care i-a facut pe spurkkatii din ghena, care probabil urmareau asiduu sa vada investitia lor la lucru, sa turbeze de ciuda.

DUPA MECI
Este din ce in ce mai clar ca anul acesta lupta pentru campionat se da intre noi si jegosii din prelungire. Daca Dinamo isi joaca cinstit meciurile pana acum, fiind chiar si furata in nenumarate randuri la drumul mare (vezi penalty-ul gratis acordat si la Tg. Jiu) spurkkatii inca mai jinduiesc la primele puncte castigate pe bune in campionat, primele etape fiind abil tocmite de oier in acest sens. Dupa cum stim din anii trecuti spurkkatii sunt campioni la furat si la pus bete in roate altora deci acesta este un motiv serios de teama de partea noastra.

Dinamo insa arata din ce in ce mai bine, semn ca Ando nu doarme in post. Am spus-o de multe ori, daca jucam ca lumea, cu alergat serios in teren, pase corecte la mijloc si interceptii, cu suturi zdravene pe poarta, cam nimeni in Romania nu ne poate sta in fata. Problemele din aparare, atat de mult accentuate „nevinovat” de sclavii stelisti de la televizor si prin ziare, se vor rezolva usor-usor daca mijlocul are travaliu si dubleaza corect. Pana una alta moralul este in crestere, avand in vedere evolutia jucatorilor putem spune sigur ca fanii vor reveni la stadion deci putem inca sa ne uitam si mai sus pentru ca vom creste de la etapa la etapa. Dinamo are o serie de meciuri usoare in etapele urmatoare iar daca ele vor fi castigate toate, asa cum ne asteptam, avansul pe care il vom lua va fi complet demoralizator pentru urmaritoare.

UDREA, DIN NOU RIDICOL LA TV

Daca cine se pricepe la fotbal vede, acest mic gaozar spurkkat inca are „dubii” si nu crede ca Dinamo se bate la titlu. Evident, mintea de gaina ii refuza acest lucru, caci acesta este anul lui steaua, nu-i asa, scrie in toate ziarele (ha!). Nu stim cat va mai continua acest limbric cu parul parca coafat de o electrocutare la 380V la TV sa ne strice buna dispozitie, poate ca e timpul ca cei ce organizeaza emisiunile acelea sa se orienteze mai bine la alegerea invitatilor si sa aduca la meciurile lui Dinamo oameni care 1. Se pricep la fotbal si 2. Care nu au ura tembela contra echipei noastre.

ATENTIE LA ARBITRI
Strambele venite din ghencea vor continua si in etapele viitoare, pana cand Dinamo va lua un avans consistent care sa-l lamureasca pe oierul cretin ca isi arunca banii degeaba. Acest moment, poetic dealtfel, va coincide si cu lasatul echipei proprii sa joace meciuri pe bune cu consecintele logice aferente, avantaj marit pentru Dinamo si umplut de ridicol al cetei lui Pitzi(goi), actualmente antrenata de Ilie (Papadie). De partea noastra precautiile trebuiesc dublate, caci in conditiile arbitrajului de azi, daca jucam cu o echipa mai puternica, am fi pierdut poate puncte. Deci Ando, ochii mari, ai mai patit-o si data trecuta cand te fura mimi cu tupeu si nerusinare !

Dinamo – Sportul Studentesc 5-3

In Comunicat, Meciuri, Opinii on August 11, 2010 at 12:56

5-3, 8 goluri in 90 de minute, meci jucat cu garda jos ( tipic pentru un Dinamo – Sportul ), trecem pe primul loc dupa numai doua etape, spectacol total in iarba. Ar trebui sa ne bucuram pentru aceste premise care ne anunta ca urmeaza # 19 & ozonul din Ch. L. Dar mai e mult pana acolo. Personal, cred ca ar trebui sa fim mai ingrijorati de golurile luate decat sa ne bucuram de cele date. E adevarat, victoria e victorie, aduce 3 puncte importante, dar maniera in care am obtinut-o nu trebuie sa ne multumeasca.

In compartimentul defensiv este o adevarata groapa a lui Ouatu*. Mutarea lui Scarlatache in banda dreapta din centrul apararii, in conditiile in care s-a renuntat la Homei, nu este o rezolvare a problemei lipsei unui fundas de banda dreapta demn de Dinamo. Scarlatache are meritul sau pentru ca este ascultator, face ce ii spun antrenorii, nu e genul de spritangiu, nu pierde nopti prin cluburi dar nu are notiuni elementare de plasament. Statura lui este tot o bila neagra pentru el. Cu Scarlatache in echipa nu putem spera la prea multe. La fel cu Moti. Credeti ca jocul lui precar este intamplator ? Explicatia se regaseste in viciile sale la care nu vrea sa renunte. Cat timp o sa bea si o sa fumeze in exces nu o sa fie prieten bun cu performanta. Sau cu tribuna. Calitatile lui Moti care l-au propulsat in Serie A s-au estompat printre aburi de alcool & rotocoale de fum. Nu e singurul care fumeaza ori bea dar e printre putinii care exagereaza. Margaritescu alearga cat Forest Gump dar travaliul sau nu este in folosul echipei. Si-a atins limitele, nu are ce sa ne ofere mai mult. Probabil si-a spus ultimul cuvant in fotbal. Cine credea ca Helder e Alesul, Zeul fundasilor dreapta, s-a inselat. Helder este peste Scarla & Homei, asta da, este ofensiv, alearga, centreaza, vine la finalizare, asta stiam de cand era la Rapid, dar tot de acolo stiam ca pe faza defensiva Helder este un oarecare, oricum sub Molinero.

De la mijloc in sus echipa se misca bine. Torje zburda pe ambele flancuri, L. Ganea chiar daca nu straluceste a avut doua pase pe culoar de fotbalist cu staif si demonstreaza ca ne putem baza pe el. Kone & N’doye ar trebui naturalizati, dau siguranta pe axul central si formeaza un cuplu omogen.

Un plus special pentru Print. Jocul sau bun este meritul lui Andone. I s-a dat libertate de miscare in spatele varfului impins, spatiu in care Adrian ‘deseneaza‘ frumos. Unele surse spun ca secretul revirimentului moldoveanului ar fi Bianca lui Bote ( si a inca vreo suta ). Nu avem argumente sa negam aceasta informatie, drept pentru care aducem femeii gonflabile multumirile noastre publice si ii dorim sa-i sufle Printului in panze si in zilele premergatoare meciului de la Split cu acelasi folos.

Urmeaza primul examen. Nea Ando, sa te vedem cum carpesti apararea. Suntem siguri ca vei reusi, nu ramane decat sa ne demonstrezi.

Astra Ploiesti – Dinamo 1-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on August 1, 2010 at 18:35

Asadar sezonul 2010-2011 a inceput si, cu putin noroc, Dinamo a debutat asa cum ne dorim mereu, cu o victorie. Departe insa de noi gandul ca totul e roz, carentele aratate de echipa in acest prim meci oficial intern ne lasa pe ganduri si ne fac sa ne simtim complet inconfortabili in perspectiva meciului de joi, cand vom intalni si in Europa League un adversar care stie fotbal.

CRONICA
Dinamo a folosit de-a lungul meciului urmatoarea formula:
Curca – Homei, Scarlatache, Moti (min 66 Garat), Pulhac – Torje, Margaritescu (min 74 N’Doye) Kone, Ad. Cristea – Ganea, Niculaie (min 66 C. Munteanu)

Dinamo incepe meciul in stilul pregatirilor din Austria, adica cu gandul inca la vacanta. Astra mai hotarata are ocazie inca din minutul 1 cand un sut care se vroia centrare chiar intra in poarta, frumos, lobat peste Curca insa acesta respinge peste poarta cu un efort admirabil. Meciul se scurge lent, dominat oarecum de ai nostri dar cu contra-atacuri de partea cealalta care sunt deseori periculoase. Dinamo se apropie de poarta insa nu trage deloc pe poarta, situatie in care se poate spune clar ca nu prea ai cum sa marchezi. Golul gazdelor vine pe final de repriza cand o centrare de pe stanga este impinsa in poarta de Lukacs. Stupoare si nu prea, la cum a curs jocul rezultatul era aproape meritat. Repriza a doua aduce in teren un Dinamo mai hotarat, care cauta macar un egal pe un teren unde n-a mai castigat de 11 ani de zile. Insa minutele se scurg si jocul nu merge. Vine insa o mana salvatoare in careu a aceluiasi Lucacs care aduce un penalty si o egalare nesperata, prin intermediul noului intrat N’Doye. Tot acesta are ocazia de a mai inscrie o data, doua minute mai tarziu, insa sutul sau, in pozitie de singur cu portarul, este lamentabil, un semi-luft care iese in aut de poarta. Urmeaza atacuri ceva mai bune ale lui Dinamo dar si ratari destul de mari din pozitii bune. Meciul se indrepta spre un final nedecis insa o greseala a apararii gazda ii prilejuieste lui Torje sa scape singur la poarta, acesta paseaza si Adrian Cristea inscrie cu latul in poarta goala, disperand audienta din stadion, studioul de televiziune si conducerea ploiesteana !

JOCUL NOSTRU
Desigur, privit din avion jocul nostru se poate descrie simplu: slab in repriza 1a, dar (vezi Doamne) mult mai bun in repriza a 2a, de unde si victoria obtinuta. Fleosk, jocul echipei noastre sufera cumplit. Apararea este in aer, cu Moti care mai are putin si se auto-inscrie pe lista de transferuri viitoare. Scarlatache face si el ce poate iar China, devotat cum il stim, nu este inca prins in angrenaj. Rezultatul este ca oricine insista pe centru ne face de scandal. In lateral Pulhac si Homei primesc nota de trecere. La mijloc Torje se zbate insa timpul l-a facut sa nu mai fie incisiv pe poarta ci doar decisiv pe lateral. Ad. Cristea ne arata ca daca vrea poate juca ceva, nu se stie insa ce e mai important, Bianca sau meseria. In atac Niculaie inca se afla in plina pasa proasta iar L. Ganea se zbate si incearca, ii dam credit pentru asta.

TEPELIN, NEAM DE TRAISTA
Reveniti cu transmisia in studio, la pauza, maestru Tzepe, dupa ce o ora inainte repeta ca un papagal cu creier cat un gainatz cat de extraordinar joaca echipa spurkkata tiki taka (ete kaka) tuna si fulgera de noi, ca suntem praf, ca suntem ratati, etc. Satisfactia bolnava insa i-a fost curmata la final, cand a trebuit sa isi inghita rahatul, intorcand-o ca la … Ploiesti, scurt si fara prea multe comentarii. Nu stim cum isi alege fraierul ala de Ivanovici invitatii, dar banuim ca dupa chipul si asemanarea lui. Trecem la activ inca o emisiune facuta de ageamii care se dau mari specialisti, partinitori pana la dezgust si fleicari in cautare disperata de rating.

„CONTROVERSA” GOLULUI SAU PERDANTI SMIORCAITI
Golul lui Cristea nu avea cum sa nu starneasca isterii. E greu sa primesti gol in ultimele secunde, mai ales daca pierzi meciul din cauza lui si iti trebuie tarie de caracter sa-l accepti ca atare si sa mergi mai departe. Nu este cazul patronului de la Astra, care nu a suportat frustrarea si ameninta ca isi retrage echipa din campionat. O, cerule, nuuu, nu marea echipa Astra ! Ce ne facem fara ea in campionat, Doamne !
Sa fim seriosi, dupa cum vedeti in imaginile din player, nu exista absolut nici un dubiu cu privire la valabilitatea golului. Dar prostia nu asculta de ratiune, d’aia se cheama prostie. Iar in era democratiei, prostia este liber exprimata public. Conteaza ce spui, nu cat de bun sau adevarat e ce spui. Mizeria Ligii 1 a inceput din prima etapa.

FC Vaslui – Dinamo 2-0

In Campionat, Meciuri, Opinii on Mai 28, 2010 at 23:46

Uf ! Cosmarul s-a incheiat. Sau, ca sa folosesc limbajul peluzei, o ‘puscarie’ de campionat a luat sfarsit. Cele trei puncte oferite ramburs rapizilor n-ar fi decat o bomboana pe coliva lui Dinamo. Scoaterea alor nostri in afara E L nu este imposibila.  Cu echipa actuala, prezenta in cupele europene ar fi un chin si ar crea alte pete pe palmaresul nostru. Pentru cunoscatori ; Dinamo a incasat in acest sezon 56 (!) de goluri si a inscris numai 65. Spre comparatie, in sezonul ’06-’07 incununat cu lauri, am marcat 92 de goluri si am primit numai 41 desi numarul de jocuri a fost mai mare decat in acest an. Singurul jucator din actualul lot care a evoluat aproape de valoarea lui a fost Andrei Cristea ( 20 de goluri ). Foarte putin pentru o echipa care, inca, mai are un nume si care tinde in fiecare an catre titlul de campioana si Cupa.

Cu un atac in care Claudiu & Sageata au marcat impreuna 14 goluri, cu Brat1 care nu se regaseste dupa grava sa accidentare, cu o linie de mijloc in care Printu’ & Zicu s-au facut de ras meci de meci, cu un Rus care n-are nimic de-a face cu cerintele unui club de talia lui Dinamo, cu o aparare permisiva in care Moti, Scarlatache, Pulhac si-au demonstrat neputinta, cu trei portari pe care nu te poti baza in momentele grele. Banca tehnica a fost la nivelul echipei. Cuplul Ganea-Tantaru’ n-a reusit sa tina vestiarul unit, a incercat sa carpeasca situatia dar nu a reusit.

Buba cea mai purulenta in acest club a fost, in acceptiunea mea – a suporterului abonat, conducerea executiva. Mai exact, perechea Badea – Borcea, cu vini egale in dezastrul din acest an. Impresarii, in aceasta ecuatie, sunt simple lipitori care au supt de la Dinamo pentru ca li s-a permis si pentru ca au avut ce suge.

Data fiind situatia de acum de la club, SINGURA SOLUTIE PENTRU A REVENI LA NIVELUL DE PERFORMANTA DORIT DE SUPORTERI SI DE LUMEA DINAMOVISTA IN GENERAL, ESTE SCHIMBAREA RADICALA CU OAMENI NOI, PERFORMANTI, CU CARACTER SI, NU IN ULTIMUL RAND, CU BANI. SCHIMBAREA TREBUIE SA INCEAPA DE SUS, DE LA ACTIONARIAT.  Domnii Badea & Borcea trebuie sa predea stafeta altora care vor binele acestui brand. Orice gen de carpeala este de nedorit si inacceptabila. Jumatatile de masura si amatorismul nu au ce cauta in noul manageriat al echipei.

Daca vrem ca Dinamo sa nu moara, noi, suporterii trebuie sa ne hotaram intr-un tarziu, ce vrem. Statul in cur nu e o solutie. Istoria lui Dinamo ne obliga, nu putem ramane datori. Sa nu acceptam sa faca altii jocurile… ne putem trezi ca nu mai e nimic de facut. Adica

… rien ne va plus.

Dinamo – FC Vaslui 1-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on Decembrie 13, 2009 at 22:02

Vreo 1.500 de spectatori au înfruntat aseară o vreme câinoasă pentru a vedea pe viu cum Dinamo remizează acasă cu FC Vaslui, scor 1-1, în ultima etapă a turului din Liga I. Wesley a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul47, la o gafă a portarului dinamovist Dolha. N’Doye a egalat în minutul 56, dintr-un penalty acordat de arbitrul spaniol Gomes la henţul lui Akakpo.

Mânaţi, probabil, de la spate de frigul năprasnic, jucătorii au alergat mult şi fără folos. Câteva ocazii de o parte şi de alta (Andrei Cristea şi Marius Niculae – de o parte, Temwanjera, Wesley şi Burdujan – pe de alta) au pigmentat răfuiala urâtă a galeriei dinamoviste cu Marius Lăcătuş, antrenorul oaspeţilor, şi cu Vasile Turcu, unul dintre acţionarii roş-albilor.

Ura şi la vestiare!

Fluierul de final al primei reprize a declanşat sprintul decisiv al arbitrilor spanioli şi al jucătorilor de culoare ai oaspeţilor (evident, afectaţi de ger), buluciţi spre vestiarele salvatoare. Partea a doua a fost animată de goluri. Ambele reuşite au venit însă ca urmare a unor gafe comise de adversari. Lovitura decisivă, pe care Dinamo o putea da chiar în ultimele minute, a fost irosită de ClaudiuNiculescu, de altfel, tot în urma unei erori a defensivei vasluiene. Care a scăpat însă de deznodământul din Ghenea, de acum două etape.

Rezultatul partidei – ale cărei condiţii de disputare au fost încă o dovadă a „respectului” faţă de fani şi a „inteligenţei” manageriale a conducerii LPF – le e defavorabil ambelor echipe. Dinamo va ierna neconfortabil, la distanţă mare de primele clasate, în timp ce FC Vaslui, la un moment dat pe primul loc, a pierdut priza cu liderul.

Astra Ploiesti – Dinamo 1-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on Decembrie 8, 2009 at 23:09

Dupa un nou joc mediocru, Dinamo a “reusit” sa-si consolideze locul 7 in clasament, ceea ce era oricum inevitabil, insa nu la 3 puncte de “careul” din varf, ci la 5! Cu 18 goluri marcate in 16 etape (!!!), record negativ fara precedent in ultimul deceniu, ne continuam traseul impiedicat, taras-grapis, fara perspective imbucuratoare in viitorul apropiat sau indepartat.

În această notă, jucătorii pregătiţi de “maestrul” Ţălnar şi-au continuat “alba-neagra” pe teren, în sensul că dacă unii mai prind o zi acceptabilă, vezi Niculescu, Boştină, Tamaş sau Dolha, imediat “grosul” haitei trebuie să contrabalanseze balanţa, precum Moţi, Scarlatache, Rus, Prinţul, N’Doye, Niculae… Iar acest fapt se petrece la fiecare joc, fără niciun fel de continuitate pozitivă în evoluţii (excepţiile sunt izolate). Cum se explică aspectul că niciodată într-un meci cei doi atacanţi titularizaţi nu au impresionat, decât pe rând (azi Niculescu, precedentele două partide – Niculae, mai înainte – Andrei Cristea ş.a.m.d)?!?

Cum se face că la fiecare meci trebuie să apară gafe de proporţii (ba un autogol, ba un “roşu” stupid, ba un henţ în careu etc.), asta când nu-şi bagă şi dracul (de arbitru) coada în talmeş-balmeşul dinamovist?

Dacă nici măcar o echipă mică precum Astra, care se zbate să evite retrogradarea, nu poate fi învinsă de două ori la rând (nu ţine scuza că au bătut pe Steaua), atunci ce pretenţii mai poţi să ai la titlu?!? Cu ruşinoasa  linie de clasament 16 – 7 5 4 – 18-11 – 26 vrem noi SĂ FIM MARI ŞI TARI în Liga lu’ hopa-mitică?

Concluzia este că Dinamo se îndreaptă spre nicăieri, iar apropierea pauzei de iarnă ne va salva, parţial, de KO-ul fatal, care este însă inevitabil, mai devreme sau mai târziu.

Dinamo – Unirea Alba Iulia 2-0

In Campionat, Meciuri, Opinii on Decembrie 1, 2009 at 13:21

Dinamo a reusit sambata seara performanta de a castiga un meci pe teren propriu in care pornea favorita certa, un lucru extrem de dificil in acest sezon dupa cum am observat in atatea randuri. Dupa victoria cu Unirea Urziceni, recenta revelatie a caselor de pariuri din Europa, a venit si randul Unirii din Alba Iulia sa plece invinsa din groapa, scor 2-0. E drept, punctele conteaza caci ne mai apropie cat de cat de locurile fruntase, dar jocul prestat de ambele echipe a lasat mult de dorit la absolut toate capitolele: viteza, precizia executiilor, tactica de joc si daruire. Unirea, slaba in deplasare si-a facut jocul obisnuit, Dinamo, uitandu-se cu coada ochiului la vacanta care trebuie sa vina, a fost mai insistenta, doar atat cat sa asigure un avantaj.

CRONICA MECIULUI
Meciul nici nu incepuse bine cand Torje este faultat la marginea careului, la un metru de coltul din stanga al careului mare. Niculescu isi aseaza mingea si inscrie un gol imparabil, ca in vremurile bune, aducand Dinamo in avantaj si practic schimband tactica oaspetilor inca din primele minute ale meciului. Replica oaspetilor apare la urmatoarea faza de atac, o centrare periculoasa in careul nostru este retinuta de Dolha. Treptat insa jocul se stinge, chiar daca Andrei Cristea are o bara, o centrare balbaita in careu ii ajunge pe picior, trage insa mingea iese din transversala in afara terenului. PE fondul relaxarii alor nostri oaspetii au doua ocazii mari prin Grozav, insa acesta, din careu si singur cu Dolha nu nimereste poarta. Dupa pauza jocul este mai alert, Dinamo la carma jocului isi creaza ceva ocazii, cea mai clara cand mingea sutata de Torje este respinsa de portarul Rotaru, cu mana, in bara, dupa o actiune frumoasa in care Zicu a driblat pe stanga si a pasat lui Niculescu in careu, acesta a prelungit la Torje care apoi a sutat. Desprinderea a venit insa tarziu, la o centrare de la Torje de pe dreapta Niculaie a reluat imparabil cu capul in poarta, inchizand tabela si meciul.

FC Timisoara – Dinamo 2-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on Noiembrie 23, 2009 at 22:53

Timişoara a revenit la puls normal, după ce timp de o lună n-a ştiut ce înseamnă să câştigi în campionat, de la 6-0 cu Ceahlăul.

Sub amarul celor 12 ani şi jumătate fără victorie contra lui Dinamo pe tărâm bănăţean, trupa lui Sabău a luat ad literam îndemnul fanilor. „Jucaţi pe atac!”, a cerut toată suflarea violetă, iar jucătorii lui Iancu au dat semne în start de joc că iau în serios cerinţa. Bucur (4), Alexa (19) şi Luchin (25) au ochit poarta lui Curcă, dar simţul de lunetist i-a trădat pe cei trei. Însă, doar alarmă falsă. ”

Câinii” lui Ţălnar n-au pus botul la firava ameninţare, dar nici nu au forţat poarta lui Pantilimon, uitând parcă de cufărul cu 800.000 de euro pus la uşa vestiarului de oficialii dinamovişti pentru un succes în Banat. Şi totuşi, Torje nu mai avea mult şi era să arunce 20.000 de bănăţeni în pragul disperării, cu câteva secunde înainte de final, după un voleu din 12 metri care a trecut milimetric pe lângă buturile gazdelor.

Gigel aruncă bomba!
Tot bănăţenii calcă pedala acceleraţiei şi după pauză. Parks îi fură o minge lui Pulhac, intră impetuos în careu, Tamaş îl blochează pentru moment, iar golul de 1-0 e în gheata lui Goga (47). Trasorul ultimului se lipeşte însă de palmele lui Curcă. „Ţânţarul” aruncă în iarba bănăţeană „grenadele” Adrian Cristea şi Marius Niculae, dar tot „Banatul e fruncea!”.

Bonfim îl pierde în zare pe Pulhac pe banda dreaptă, aruncă mingea în careu, iar Bucur (66) dă lovitura din faţa lui Curcă, după ce Tamaş ratase intervenţia. Cu cinci minute înainte de final, Goian a greşit incredibil, dându-i posibilitatea lui Bucur să de-a naştere unei a doua Revoluţii pe Bega. Penalty-ul ratat de Niculae sau apărat de Pantilimon, căci ceaţa nu ne-a lămurit, n-a mai contat.

Poli Iasi – Dinamo 1-3

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on Noiembrie 1, 2009 at 22:19

Dinamo Bucureşti a învins în deplasare, scor 3-1 (1-1), formaţia Politehnica Iaşi, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.

Gazdele au marcat prin Ignatov ’29, iar oaspeţii au punctat prin Andrei Cristea ’20 şi ’61, Adrian Cristea ’57.

În minutul 20, Torje a intrat în careu pe partea dreaptă, a centrat, iar Andrei Cristea, aflat singur la 5 metri de poarta adversă, a deschis scorul.

Ignatov a egalat în minutul 29, cu un şut din afara careului, după ce defensiva oaspeţilor a respins o minge venită din corner.

În minutul 57, Torje a centrat din nou de pe partea dreaptă, iar Adrian Cristea, nemarcat, a înscris din interiorul careului.

Patru minute mai târziu, Alexe i-a „furat” o minge lui Munteanu în marginea careului, i-a centrat, tot de pe partea dreaptă, lui Andrei Cristea, care a mărit avantajul oaspeţilor, marcând de la câţiva metri.

Politehnica Iaşi: 33. Marc – 15. Mihajlov, 23. Ad. Ilie (77. Buta ’65), 28. Cr. Munteanu, 5. Pecnik (3. Costache ’46 ) – 24. Straton, 8. Ignatov, 13. Cr. Bratu – 11. Bujor (18. Miclea ’60), 21. Balde, 10. Cr. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş

Dinamo: 12. Dolha – 25. Scarlatache, 18. Goian, 4. Moţi, 3. Pulhac – 22. Torje, 29. N’Doye, 8. Boştină (6. Rus ’70), 20. Adrian Cristea – 99. Cl. Niculescu (10. Alexe ’58), 17. Andrei Cristea (7. Zicu ’79). Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Pecnik ’37, Ad. Ilie ’57, Cr. Bratu ’74 / Scarlatache ’75, Dolha ’90+1

Arbitri: Alexandru Deaconu (centru) – Dragoş Iliescu, Eduard Crângaşu (asistenţi) – Cristian Sava Găină (rezervă)

Observatori: Vasile Curt, Romeo Paşcu

La meci au asistat 5.000 de spectatori, dintre care aproximativ 500 de dinamovişti.