blogdinamo

Posts Tagged ‘Djakaridja Kone’

Petrolul – Dinamo 1-5

In Campionat, Meciuri, Opinii on Noiembrie 21, 2011 at 21:46

 

Nu-i vorba inaugurarile astea, ale altora evident, ne pica foarte bine. Acum cativa ani le-am inaugurat tabela la stelisti de ne tin si acum minte. Meciul de ieri cu siguranta va ramane si el in memoria petrolistilor, inaugurarea stadionului fiind cu siguranta un eveniment care nu va fi uitat usor. Tot respectul insa pentru fanii Petrolului, care in ciuda faptului ca meciul mergea invers de cum vroiau ei au pus in scena un spectacol extraordinar, o coregrafie frumoasa si au incurajat echipa pe toata durata partidei, asa cum ar trebui sa se intample pe toate stadioanele din Romania, la meciurile Ligii 1 in lipsa coruptiei si mizeriei care au facut ca fotbalul sa treaca usor pe planul doi si pentru cei care erau cei mai infocati microbisti. Evident la polul opus avem si noi inaugurarea nocturnei ceea ce trebuie sa dea de gandit conducerii noastre atunci cand vor inaugura noul stadion Dinamo in concordanta cu standardele Ligii Campionulor (sfarsit de sarcasm).

Dupa acel 5-0 de la Gazul iata ca reusim din nou cinci goluri in deplasare la Petrolul ceea ce ne face sa gandim ca mirosul de hidrocarburi in fond ne face foarte bine. Poate ca meciul cu steaua ar trebui sa-l jucam la Navodari cumva, dar ma gandesc ca la forma pe care oile o arata acum cred ca nu prea mai conteaza

Meciul de duminica seara ne-a aratat doua echipe complet diferite. Gazdele, extrem de timorate de eveniment, conduse de un antrenor nu prea inspirat care a umplut echipa cu fostii lui coechipieri de la Steaua si una oaspete care isi vede de treaba si incearca sa-si gaseasca o cadenta din mers, sa carpeasca gaurile repede pana nu apar altele si un antrenor care in sfarsit a facut o mutare inteligenta in aparare care a adus plusul de siguranta foarte necesar pe viitor. Luchin, noua achizitie, a fost trecut in centru langa Moti si acesta nu asteapta prea mult pentru a se impune, fiind un model de jucator care nu sta el sa i se spuna cum sa joace ci joaca si spune el altora cum sa joace. Scarlatache a fost trecut pe dreapta, acolo unde pare mult mai potrivit si unde greseste mai putin. Ramane insa problema partii stangi acolo unde Diabate este inca slab, pe unde gazdele au purtat atacurile cu precadere.

Timorarea gazdelor s-a vazut cu precadere in prima repriza cand efectiv stateau pe loc permitandu-le alor nostri sa paseze la nesfarsit, Dinamo acumuland o posesie de invidiat. Golul a picat logic, la prima bresa gasita in apararea subreda a petrolistilor de Rus, care a centrat in interior spre Niculae, acesta nu a ajuns (sau a lasat) balonul care a ajuns la Moti aproape pe linia portii, acesta neavand decat de impins mingea in plasa. Timidele reactii ale gazdelor s-au stins dupa cateva minute, jocul nesfarsit de pase reluandu-se in favoarea noastra. Meciul practic s-a incheiat in prelungirile primei reprizei cand Kone a inscris cu capul de la marginea careului profitand de o iesire neinspirata a portarului.

Repriza a doua a adus iarasi un mic forcing al gazdelor care insa nu a produs rezultate. Apoi restul a fost istorie, Danciu a inscris frumos pentru 3-0, cu un sut naprasnic la vinclu dupa un 1-2 la marginea careului. Niculae nu a facut decat sa puna sare pe rana gazdelor, aprinse dupa golul intamplator al lui Mitea, prilej cu care si-au lasat apararea bulevard. Fluierul final a consemnat finalul unui meci superb in tribuna, frumos si in teren daca erai fan al lui Dinamo.

Analizand in continuare echipa consemnam si un joc ceva mai bun al lui Bakaj pe partea stanga, cu parerea de rau ca a irosit o ocazie buna de a inscrie, prilej cu care moralul i-ar mai fi crescut un pic. Rus, mult laudat de „specialistii” de la talk show este, credem, departe de ce a fost Torje si mai are de muncit mult pe plan personal pentru a-si rafina sutul de la distanta, hilar in anumite situatii, si centrarile in careu, doua procedee tehnice care pot fi reglate prin concentrare si antrenament. CM a jucat in nota lui iar Kone a fost iarasi bun si de incredere. Danciu si Niculae, cu 3 goluri inscrise la activ si-au facut datoria, Danciu ajungand la egalitate cu Camataru la numarul de goluri inscrise in Liga 1/Divizia A, atacantul avand mari sanse sa treaca de cota 200 chiar in acest tur. Ii transmitem felicitarile noastre !

Ultima parte a comentariului este dedicata conducerii care acum face tot posibilul ca FC Dinamo sa devina NO FAN DINAMO, o versiune alb rosie a lui FC National ! Nici un membru PCH nu a facut deplasarea la Ploiesti ca urmare a incidentului cu biletele si nici nu stiu cati dintre sustinatorii permanenti ai lui DInamo ar fi facut deplasarea in conditiile in care jucatori si conducerea, la unison, au divortat de fani, declarand pur si simplu ca nu mai este nevoie de ei. Conducerea se face ca ploua cand vine vorba de nemultumirile fanilor si negandu-le si aruncand in mod las vina pe fani nu cred ca o sa rezolve problema. Asta in cazul in care BSB are de gand sa rezolve problema, in fond te poti juca la pariuri cu Dinamo si fara fani, nu ?

Anunțuri

Dinamo – Victoria Branesti 3-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on Mai 19, 2011 at 22:58

Dacă tot era ultimul meci din „Groapă” într-un sezon şleampăt, fanii lui Dinamo au mai doborît un record: doar 300 în tribune. Numai cifra aducea aminte de spartanii de altădată. Acum erau doar suporteri uzi şi dezamăgiţi de promisiuni devenite deziluzii.

Bakaj şi stop!
Chiar şi aşa,  „cîinii” au început tare, în faţa unei echipe care nu mai are de multă vreme mai nimic în comun cu Liga I. Alexe a sprintat, Bakaj a umblat la cutiuţa tehnică şi a făcut după nici două minute 1-0. Apoi stop. Inexplicabil, Dinamo a lăsat fotbalul la punctul mort. Brăneştiul n-a aşteptat invitaţii speciale. A ieşit la joc şi Bălgrădean a început să aibă de lucru 

Amintiri cu CFR
Partea secundă a început cu un adevărat iureş în careul dinamovist. Avram (48), singur, nu l-a putut învinge pe senzaţionalul Bălgrădean. În degringoladă, Dinamo a retrăit recentul coşmar cu CFR în momentul în care băieţii anonimului Urican au egalat din penalty-ul scos de Zuluf în faţa lui Bărboianu. În tribune, „spartanii” cer demisii! Acelaşi Zuluf era să facă 1-2, dar Bălgrădean a fost iar providenţial. Dinamo a reacţionat din pumni şi Kone a marcat pentru 2-1 şi cîteva minute de linişte. Doar cîteva, pentru că Zuluf şi ai lui aveau tupeu.

Bărboianu, portar de avarie
Mai era doar un sfert de oră cînd defensiva dinamovistă a îngheţat iar şi Zuluf l-a obligat pe Bălgrădean să-l faulteze de „roşu”. Pînă la urmă, sacrificul portarului a meritat.  Emoţii mari. Ciudat! Deşi dinamoviştii erau în 10, iar în poartă era doar Bărboianu, Brăneştiul, cu Florentin Petre pe teren, n-a mai atacat. Au făcut-o „cîinii”. Torje l-a servit excelent pe Dănciulescu, care a marcat simplu din mijlocul unei defensive care şi-a amintit brusc că nu mai are ce să apere. Un gol de 3-1 care a pus la adăpost punctele, dar şi locul de Europa League pentru Dinamo, indiferent de rezultatul din finala Cupei, cu Steaua.

U Craiova – Dinamo 0-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on Mai 19, 2011 at 22:56

Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit. Oltenia îşi astupă urechile să n-audă ţiuitul sumbru care anunţă „puls zero”. Zvîcnirile de pe monitor se sting, ultimele semne de viaţă ale Universităţii pier sub apăsarea a 23.000 de scaune goale, ude, triste.

Costea cel botezat deja în roşu-albastru priveşte cu lehamite spre poarta lui Bălgrădean, îşi potriveşte mingea alene, „să se termine dracu’ odată campionatul ăsta, că mi s-a luat”, şi trage la o palmă de bară (3). Atît. O singură respiraţie completă pentru Craiova, în rest doar gemete însoţite de un „huo” interminabil din tribune.

Dinamo e şi ea la capătul unui sezon mizerabil, dar nici aşa nu se poate împiedica de o fantomă. Djakaridja Kone se prăvăleşte peste stativul cu perfuzii alb-albastre şi înscrie cu capul din 8 metri după cornerul perfect al lui Cătălin Munteanu (8). Amin!

Alexe e gata să mai dea un brînci Craiovei spre B, dar i se-mpleticesc picioarele în careul mic (23), apoi Torje încearcă o „foarfecă” superbă, scoasă de singurul oltean viu,

Lung junior. Bakaj vine în sprint de la centrul terenului, juveţii îşi dau singuri stop-cadru, la ce bun să mai fugi cînd te simţi deja într-o altă ligă?, Torje aleargă ca nebunul pe dreapta şi centrează perfect pentru albanez (40). 2-0, e gata!

Totuşi, mai e o repriză, aşa zice la regulament. O repriză în care nu apare nici un semn al orgoliului oltenesc. Singurul care iese-n faţă e tot Lung, cu două parade minunate la lovitura liberă a lui Cătălin Munteanu (52) şi la „foarfeca” lui Ţucudean (64). Dinamo pasează calm, privind senin spre finala Cupei, Ştiinţa închide ochii şi aşteaptă finalul, nu mai are nici măcar puterea să protesteze cînd nu i se dă un penalty la Prepeliţă (89).

Da, matematica mai lasă 1% şanse Craiovei să se salveze, dar minunile nu pot apărea cînd adversar direct e nea Jean Pădureanu. Pacientul oltean e mort. Aşa se întîmplă cînd şeful clinicii s-a apucat de chirurgie deşi avea doar o postliceală de panificaţie şi apoi a intrat în sala de operaţie purtînd ochelari de soare. Tiiiiiiiit ….

Victoria Branesti – Dinamo 2-4

In Campionat, Meciuri, Opinii on Decembrie 2, 2010 at 05:08

Dinamo s-a impus lejer la Buzau. Chiar daca am intalnit un adversar facil, despre care nici naiba nu stie cum a putut sa smulga un punct Otelului, pedestrimea lui Andone tot a reusit sa se umple de ceva noroi cu aceasta ocazie. Am incasat doua goluri inadmisibile – poate ca o contrapondere la cele marcate de Kone si Alexe.

De data aceasta insa, am reusit sa ne impunem chiar si impotriva propriilor rateuri. Intr-adevar, atunci cand atacul da roade, nu mai conteaza ce face apararea. Daca „Cerberul bicefal” Grigore-Moti a facut in aseara unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon, „Hermesul” care i-a adus lui Andone cartea castigatoare in „Crang”, a purtat numele lui Georgian Paun.

Cu niste pase la care Adrian Cristea doar spera si o clarviziune in joc ce aduce aminte de stilul prestatiilor lui Danut Lupu (prezent si el aseara in tribuna), Georgian a fost jucatorul care a facut diferenta, mai ales in prima repriza. Incomparabil mai lent, dar practic la fel de eficient ca Torje, Paun e genul de jucator despre care Dinu ar putea spune ca, spre deosebire de sarbatoritul zilei (apropo, La Multi Ani, Gabi Torje!) stie sa puna mingea sa alerge in locul sau. Alaturi de Alexe, cu care a jucat ani buni la Dinamo II, Paun si-a regasit cadenta. Tocmai de aceea, o reintregire a „treimii” Alexe – Paun – Liviu Ganea, sustinuta eventual din spate de Rafael Stanescu si Cornel Predescu (actualmente imprumutat), ar putea insemna pentru Dinamo un nou inceput sub auspicii promitatoare. Pacat ca nu am putut profita si de aportul lui Stanescu in acest meci, Andone considerand ca e mai important sa i se permita lui Munteanu sa doarma la mijlocul terenului, decat sa-i dea o sansa lui Rafa. Deh, contractele cu clanul, bata-le vina!

De altfel, Catalin Munteanu a fost exponential pentru limitele lui Dinamo in aceasta seara. Cu pasele lui „sigure”, mai mereu in lateral sau in spate (prea des interceptate de adversari), cu jocul sau static (demarcarile sunt probabil pentru fotbalistii sub 28 de ani), Munteanu a facut pereche buna cu Adrian Cristea, care, paradoxal, pare sa fi alergat totusi ceva mai mult decat „Cap de Zmeu”…

Desi ne-am fi asteptat ca tratamentul la care e supus N’Doye sa aibă efect si asupra celorlalti jucatori de culoare din lotul lui Dinamo, Diabate si mai ales Kone, demonstreaza ca inteleg si aplica perfect regulile profesionismului, motiv pentru care nu pot fi decat felicitati. Djakaridja mai ales, in ciuda lui Radu Banciu, care se tot distra pe seama mijlocasului la momentul transferului. „Dja’dja” este in aceasta perioada practic singura prestatie constanta din linia mediana a lui Dinamo.

Nu in ultimul rand, ar trebui salutata revenirea pe terenul de fotbal a celui care de multe ori a fugit cu inimile noastre pe flancul drept al atacurilor dinamoviste. Florentin Petre a debutat aseara oficial pentru Victoria Branesti. Dar daca prezentul sau se invarte in apropierea ramasitelor pamantesti ale lui Catalin, noi stim, la fel de bine ca si el, ca viitorul sau nu poate exista decat in apropierea ramasitelor spirituale ale Unicului Capitan. Florentin… CASA TA E DINAMO, ALE!

UEFA Europa League: Dinamo – Hajduk Split 3-1

In Meciuri, Opinii, UEFA Europa League on August 1, 2010 at 18:42

Fara indoiala in seara de joi ne-am convins, Ando e mare. Calm, domol, linistit si rezervat, ti-o pune cand nu te astepti sau cand te astepti chiar cel mai putin. Aseara, Dinamo a reinviat, jucand intr-adevar fotbal, cucerind in numai 90 de minute spectatorii si fanii care incepusera sa planga dupa zilele bune demult trecute.

Nici un joc facut de Dinamo de la venirea noului antrenor nu anunta pe cel din seara trecuta. Austria ? Sa nu mai pomenim. Balti ? Sa fim seriosi, Astra, palid si cu noroc. Split ? De-a dreptul frumos. Va mai amintiti Shahtiorďż˝ si Everton ? In acelasi stil Andone si-a adormit adversarul doar pentru a scoate asul de sub maneca la ora meciului obtinand un succes rasunator.

Dinamo ia asadar o optiune serioasa pentru calificarea in Playoff-urile cupei UEFA invingand cu 3-1 o echipa croata, echivalenta spurkkatilor de la noi, fara drept de apel si facandu-ne sa regretam ca mingea a ocolit poarta a patra oara, scor la care chiar nu me mai faceam probleme.

CRONICA MECIULUI

Dinamo a folosit pe parcursul meciurui urmatoarea formula:
Curca – Homei, Scarlatache, Garat, Pulhac – Torje (min 54 C. Munteanu), N’Doye, Kone, Ad. Cristea – An. Cristea (min 77 Paun), Ganea

Dinamo incepe fulminant si Torje are doua ocazii in primele cinci minute. La a treia insa, scapat singur, mijlocasul este cosit in careu si arbitrul acorda lovitura de pedeapsa. Cristea executa imparabil punand Dinamo in avantaj din min 5. Meciul departe de a fi jucat devine spectaculos. Croatii ies si ei la atac insa rateaza si ei ocazii bune, ori sutand pe langa ori fiind blocati de Curca, redevenit peste noapte portarul excelent care-l stiam la FC Constanta. Repriza curge insa in favoarea noastra iar pe final, Adrian Cristea, redevenit si el „Print”, dribleaza elegant si intra in careu, de unde suteaza, portarul scapa mingea in bara, apoi de pe linia portii Garat o introduce in atze, dubland avantajul alor nostri. Fericire mare si pauza !
Repriza a doua incepe si ea alert cu Torje, Ganea si Cristea foarte aproape de 3-0. Problema este mereu aceiasi, ratarile se razbuna si croatii inscriu prin Tomasov, care l-a intors frumos pe Pulhac si a sutat la coltul lung, imparabil. Bucuria oaspetilor nu a durat mult, 5 minute mai tarziu Kone inscrie un gol superb, preluare pe piept in careu si sut necrutator care aduce din nou pe Dinamo la doua goluri diferenta. Pana la final ratarile se succed la ambele porti, croatii lovind chiar si bara iar de partea cealalta o minge este scoasa de pe linia portii de un fundas din fata lui Ganea. Meciul se incheie in cantecele fericite ale celor 10 mii de fani care au umplut tribunele stadionului.

CAND FOTBALISTI JOACA FOTBAL …
Cand Adrian Cristea, Torje joaca bine, fiind completati de N’Doye si Kone mijlocul incepe sa capete forma ! Pasele dintr-o data devin precise, driblingurile naucitoare iar suturile la poarta letale. Unde mai pui ca si Curca apara cum trebuie, Homei cu fuleul lui elegant blocheaza bine, pana si Scarlatache scoate centrarile din careu, alaturi de Garat care pare a fi jucat de o viata la echipa unde aseara a fost prima oara titular. Rezultatul de aseara nu este intamplator, in nici un caz. Ba mai mult, superioritatea dovedita in teren ne face de data aceasta sa fim increzatori in meciul retur, cand Dinamo daca joaca tot la acest nivel poate chiar castiga meciul. Asta este, dragi iubitori ai clubului Dinamo, cand echipa vrea sa joace, joaca ! Iar acesta este numai meritul lui Ando care este un excelent mobilizator, care uneste spiritele si aplaneaza conflicte. Daca aceasta stare de spirit este mentinuta pe intreg parcursul sezonului, vom defila in campionat asa cum am facut ultima oara cand am avut placerea de a-l castiga.

TZEAPA LUI TZEPELIN
Suntem deja obisnuiti cu retorica negativa a papagalilor de la televizor atunci cand e vorba de Dinamo. Un caz recent este Tepelin, care duminica, la pauza meciului cu Astra, nu mai stia cum sa se opreasca dintr-o tirada paranoica la adresa echipei, numindu-o in toate felurile, invocand „tzeapa” care a luat-o Ando venind antrenor la noi si timpul irosit in Austria de catre niste fotbalisti de duzina. Evident timingul ales de idiot a fost cat se poate de prost, el probabil petrecandu-si seara de joi muscand din buze si inhaland rahatul care nu conteneste sa-l scoata din creierul bolnav. Nu ma astept sa iasa la rampa cu scuze, e prea cacacios pentru asemenea gesturi onorabile, Macar sa taca dreaq, sau poate-i explica cineva ca este orice vrea el doar „ziarist” de sport nu. Probabil ca acum se masturbeaza la gandul ca steaua lui joaca titi-kaka ala mult trambitzat si ii mai trece supararea.

Otelul Galati – Dinamo 2-3

In Campionat, Meciuri, Opinii on Martie 22, 2010 at 11:56

Iata ca de ce ne-a fost frica am scapat, cu bine, Dinamo a reusit sa castige un meci greu, la o echipa bine motivata … financiar de … tocmai adversarele care nu-s in stare sa traga un sut pe poarta intr-un meci nearanjat. Absentele importante din echipa noastra nu sunau bine inainte de confruntare si punctele castigate cu spurkkatii riscau sa se scurga printre degete insa ai nostri, bine motivati si bine asezati in teren si-au adjudecat punctele puse in joc plecand acasa gandindu-se deja la revansa ce o avem de luat de la niste agricultori in Baragan.

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Dolha – Molinero, Scarlatache, Moti, Diabate – Torje, Kone, Bostina, Ad. Cristea – Alexe, An. Cristea.
Meciul a inceput alert spre surprinderea gazdelor si tabela s-a „dereglat” inca din min 5 cand Moti a inscris primul gol cu capul dintr-o centrare de pe partea dreapta de la Bostina. Planurile gazdelor se bulverseaza instantaneu iar Dinamo pune stapanire pe joc. Cu o aparare exacta, desi improvizata, Dinamo asteapta reactia gazdelor si incearca sa puncteze pe contra-atac. Gazdele amortite rau incearca o reactie dar Alexe in min 21 le taie inca o data aripile cu un sut in vinclu de la 16 metri care face liniste absoluta in stadion si zambete pe fetele noastre. Cu avantajul luat ai nostri incep sa se joace si au chiar ocazia sa ridice scorul insa Cristea nu reuseste sa impinga mingea in poarta de la 6 metri, dupa ce portarul respinsese o lovitura de cap a lui Scarlatache. Spre final galatenii au o combinatie frumoasa in careu incheiata cu o deviere slaba cu calcaiul a lui Ibeh, retinuta usor de Dolha. Dinamo intra la pauza cu gandul ca meciul este aproape adjudecat. Revenirea de la vestiare avea insa sa fie cu totul alta, galatenii reusesc chiar in debut de repriza sa relanseze partida cu un gol. Dinamo insa musca din nou si inscrie din 11m, la o faza la care Torje a fost clar faultat in careu. Executa Cristea, precis, si din nou se parea ca meciul s-a incheiat insa Balaj este de alta parere, acordand un 11m gazdelor la o simulare in careu. Penalty-ul este transformat, scorul devenind 3-2 pentru ai nostri si tribunele incepeau sa spere. Ai nostri insa au strans randurile si practic au inchis tabela si poarta lui Dolha, desi galatenii atacau furibund. A intrat Rus la noi, intarind defensiv mijlocul, Zicu, slabind atacul iar Andrei Cristea a fost eliminat, primind doua cartonase galbene. Antal a trimis o minge in bara in timp ce ai nostri nu mai contau in atac. Insa cu fiecare minut care trecea gazdele se stingeau, efortul depus in acest meci de acestia fiind de cel putin 10 ori mai mare decat cel depus in meciul cu zdiaoa.

CONCLUZII
Cu echipa facuta in pripa nu stiu daca este cazul sa sarim la concluzii. Dinamo a jucat bine in prima repriza, depasind prin tehnicitate si viteza echipa galateana, lucru care s-a vazut pe tabela de marcaj. Scorul de 2-0 s-a dovedit inca o data periculos, mai ales in conditiile in care gazdele au reusit un gol rapid dupa reluare, relansand partida. Ai nostri au avut puterea sa dea o replica imediata, lucru ce a contat imens in economia partidei. Pe de alta parte putem spune cu certitudine ca am castigat un jucator bun la echipa, Alexe, el detronand probabil definitiv pe Zicu si Adrian Cristea, jucatori ce par iremediabili pierduti pentru cauza, de care Borcea se va debarasa la finalul returului. Imi aduc aminte cand Talnar era antrenor la Dinamo 2 si ne spunea intr-un interviu ca multi dintre jucatorii lui vor avea un cuvant greu de spus la echipa mare in viitor si acum observam cata dreptate a avut. Daca Alexe si Grigore confirma la Dinamo, Ganea si Paun confirma la echipele unde sunt imprumutati, semn ca schimbul de generatii se face din mers, cu succes. Meritul antrenorului este cu atat mai mare cu cat el a trecut si peste eventualele presiuni si a promovat acesti tineri cu curaj.

Dinamo – Chernomorets Burgas 2-0

In Meciuri, Stagiu de pregatire on Februarie 7, 2010 at 16:21

Dupa o prestatie modesta in precedentul amical, dinamovistii s-au trezit in meciul de astazi, cu Cernomoret Burgas (locul 4 in Bulgaria), castigat cu 2-0.

Primul “11” trimis in teren de Talnar: Dolha – Molinero, Goian, Moţi, Pulhac – Torje, Mărgăritescu, Prinţul, Boştină – Marius Niculae, Andrei Cristea. De consemnat, aspect îmbucurător, prestaţia în creştere a echipei, care a dominat meciul în cea mai mare parte, beneficiind, ce-i drept, şi de replica palidă a “zarzavagiilor”.

Astfel, deşi şi-au creat câteva oportunităţi, dinamoviştii nu au reuşit să înscrie în prima parte a jocului. Principalele ocazii le-au aparţinut lui Mărgăritescu, Marius Niculae şi Prinţului.

Odată cu debutul părţii secunde, Curcă, Dragoş Grigore şi Alexe i-au înlocuit pe Dolha, Moţi şi pe Prinţişor. Pe fondul jocului mai determinat, Dinamo a deschis scorul în min. 57: 1-0, Andrei Cristea. Atacantul de 25 de ani a trimis lejer, cu latul, din faţa porţii, după o pasă excelentă primită din stânga, de la Alexe.

Pe parcurs, Torje (omul meciului) a fost înlocuit cu Zicu, Niculae cu Cl.Niculescu, Mărgăritescu cu D.Kone, pe final bifând câteva minute şi Bratu, L.Rus, Zie Diabate, Scarlatache, Daminuţă şi Liviu Ganea. La un minut după ce a intrat, Niculescu a bătut exact un corner de pe stânga, iar Djakaridja Kone a făcut 2-0, cap de la marginea careului mic (foto, min. 67). Victoria fiind asigurată, spre liniştea lui Borcea, Ţălnar a făcut numeroase schimbări în ultimele 20 de minute, iar Dinamo a ridicat piciorul de pe acceleraţie. Din pacate, poate unicul eveniment neplacut al jocului l-a constituit accidentarea lui Alexe, din min. 70, care nu a mai putut continua, fiind inlocuit.

În concluzie, deşi poate este încă devreme, riscăm să opinam că Dolha, Molinero, Lucian Goian, Pulhac, Torje, N’Doye, Andrei Cristea, Marius Niculae (probabil şi Prinţul) au cele mai mari şanse să se numere printre titulari contra “prăzarilor”, pe 20 februarie. Rămâne de văzut cine va completa primul “11” la startul returului.