blogdinamo

Archive for the ‘Cupa Romaniei’ Category

Cupa Romaniei, Optimi de finala: Dinamo – Gaz Metan Severin 5-0

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on noiembrie 21, 2011 at 21:59

 

Dinamo ştia dinaintea meciului că o aşteaptă o partidă pe nivelul „easy” cu oltenii. Bodea afirmase clar că nu îl interesează Cupa şi că va folosi rezervele. Ce glumă! De parcă ar face cineva diferenţa între titulari şi rezerve la echipa de pe locul şapte din liga a doua!

În aceste condiţii cel mai mare pericol pentru dinamovişti a fost să nu răcească pentru că niciunul nu părea dispus să „bage vreun sprint” ca să se încălzească. Şi această lentoare era să îi coste în minutul 10, dar „câinii” au fost salvaţi de un fanion ridicat aiurea de tuşierul Megheşan. Atât despre echipa din Craiova mutată în Severin după vechea reţetă a lui Mititelu, căreia oricum nu-i păsa de Cupă.

Al treilea meci cu cinci goluri date

Dinamo a început să joace când i-au lăsat picioarele pe olteni, şi anume, după doar jumătate de oră. Trimis pe la echipa a doua, să se mai gândească la contractul din biroul lui Badea, Liviu Ganea l-a pus primul la treabă pe crainicul stadionului. Şut din interiorul careului, deviat, şi 1-0 (37). Prea simplu. L-a copiat Luchin după doar cinci minute şi Dinamo era în sferturi. Chiar şi aşa, Ciobi a suferit când Alexe a cerut gheaţă pentru genunchi şi a lăsat capul în pământ. Probabil că nici nu a mai văzut al doilea gol al lui Ganea (60), iar reuşita lui Ţucudean (74) l-a prins şi ea nepregătit. Păun a închis balul (84), pentru al treilea meci din sezon când Dinamo înscrie de cinci ori.

Reclame

Cupa Romaniei, Finala: DINAMO – Steaua 1-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii, Statistica on iunie 10, 2011 at 12:48

Steaua a castigat Cupa Romaniei, dupa ce a invins, in finala de la Brasov, cu 2-1, pe marea rivala Dinamo.

Dinamo si Steaua au terminat campionatul departe de podium, asa ca singurul trofeu pe care il puteau cuceri in acest sezon era Cupa Romaniei. Duelurile directe din campionat au fost castigate de Dinamo, ambele la diferenta minima, asa ca dorinta de revansa a stelistilor era una foarte mare.

Gabi Torje, mijlocasul lui Dinamo, a semnat prima ocazie a partidei, sutul sau, trimis din interiorul careului de 16 metri, nimerind transversala (min. 3). In urmatoarele patru minute Steaua a avut doua ocazii, Surdu si Nicolita trecand de putin pe langa deschiderea scorului. In minutul 24, Nicolae Dica a executat foarte bine o lovitura libera de la 17 metri si a deschis scorul. Dinamo a egalat noua minute mai tarziu, tot dintr-o lovitura libera, care a fost perfect executata de Gabriel Torje. Gardos a avut ultima ocazie a primei reprize, lovitura sa de cap fiind respinsa de Balgradean.

Steaua a trecut din nou in avantaj in minutul 50, dupa ce Stefan Barboianu a marcat in proprie poarta cu un sut de la marginea careului. Scapat intr-o actiune periculoasa spre poarta Stelei, Torje a fost la un pas sa fie lovit in cap de o torta si meciul a fost intrerupt. Aflat probabil la ultimul meci la Steaua, Romeo Surdu nu a nimerit poarta de la marginea careului, dupa ce a trecut fara probleme de Grigore (min. 71). „Cainii” au presat in ultimele minute, insa nu au reusit sa egaleze inca o data si Cupa Romaniei merge in Ghencea.

Filmul meciului

Min. 3: Mare ocazie pentru Dinamo! Torje suteaza in transversala din partea dreapta a careului mare;
Min. 7: Nicolita reia pe langa poarta din sase metri;
Min. 24: GOL Steaua! Dica transforma impecabil o lovitura libera de la 17 metri;
MIn. 33: GOL Dinamo! Torje executa foarte bine o lovitura libera de la 18 metri si egaleaza la unu;
Min. 42: Mare ocazie pentru Steaua! Lovitura de cap bine plasata a lui Gardos este respinsa de Balgradean;
Min. 50: GOL Steaua! Barboianu isi invinge propriul portar cu un sut de la marginea careului;

Dinamo – Steaua 1-2 (1-1)
Stadion: „Tineretului” – Brasov
Marcatori: Dica ’24, Barboianu (a) ’50 / Torje 33
Cartonase galbene: Moti ’16, Bilasco ’75, Szekely 85, Tanase ’89, Nicolita ’90+4 / Torje ’68, Margaritescu ’78, Bakaj ’90

Dinamo: Balgradean – Barboianu, Grigore, Moti, Bordeanu – Kone (Bakaj ’72), Margaritescu (Tucudean ’87) – Torje, Catalin Munteanu, Alexe – Danciulescu (Ganea ’67)
Rezerve neutilizate: Naumovski, Patrascu, Gaman, Vlad Munteanu
Antrenor: Ioan Andone

Steaua: Tatarusanu – Emeghara, Gardos, Galamaz, Latovlevici – Nicolita, Brandan, Tanase (Iliev ’89), Surdu – Dica (Bicfalvi ’62) – Bilasco (Szekely ’75)
Rezerve neutilizate: Stanca, Radut, Marinescu, Maicon
Antrenor: Cosmin Olaroiu

Arbitru: Marius Avram (Bucuresti); Asistenti: Miklos Nagy (Cluj-Napoca) si Sebastian Gheorghe (Suceava)
Arbitru de rezerva: Robert Dumitru (Brasov)

Cupa Romaniei, Semifinale, Mansa Retur: Dinamo – Gloria Bistrita 5-1

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on mai 19, 2011 at 22:40

Rezervele Gloriei Bistriţa au făcut act de prezenţă în această seară în Ştefan cel Mare, elevii lui Nae Manea neputînd da o replică bună unui Dinamo aflat pe cai mari, care a fost susţinut frenetic din tribune, după o lungă perioadă de ceartă cu fanii.

Scorul a fost deschis rapid, de Vlad Munteanu, care i-a dedicat reuşita sa lui Mihăiţă Neşu, iar doar cîteva minute mai tîrziu, Bakaj a scos inteligent un penalty pe care l-a transformat Dănciulescu. La pauză s-a intrat însă cu 2-1, pentru că Pădurariu a găsit o deviere ca din Primera Division cu care l-a bătut pe Bălgrădean.

Autor a 2 mari ratări în prima repriză, Ţucudean s-a revanşat după pauză şi a dat golul de 3-1, dar Dănciulescu a luat prim-planul din nou, cu o foarfecă splendidă din 6 metri cu care a majorat avantajul gazdelor. În minutul 90, Ţucudean a realizat şi el dubla, cu o lovitură de cap imparabilă.

Scor final 5-1, iar Dinamo se pregăteşte pentru al treilea derby al sezonului cu Steaua. „Cîinii” au cîştigat primele două întîlniri cu rivala din Ghencea!

ECHIPE
Dinamo: Bălgrădean – Rubio, Găman, Moţi, Bordeanu – Bakaj, Mărgăritescu, Pătraşcu, Vlad Munteanu – Dănciulescu, Ţucudean. Rezerve: Naumovski, D. Kone, Păun, Crăciun, Bărboianu, L. Ganea, Mehmedovici. Antrenor: Ioan Andone.

Gloria: Botoşer – B. Dobrea, M. Roman II, L. Kovacs, Fizeşan – Pădurariu, Rogozan, Săceanu, I. Costache – G. Ene – Predescu. Rezerve: I. Irimia, V. Nicoară, I. Homei, Curtuiuş, Fl. Alexandru, Pădurariu, Pasenciuc. Antrenor: Nae Manea

Cupa Romaniei, 1/4: Dinamo – Craiova 1-1 (3-1 d.p.)

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on noiembrie 19, 2010 at 03:29

Sub comanda lui Nelu Nunweiller, „haita” lui Augustin & Co. a reamintit spectatorilor prezenti inca de la ora 19:00 in tribunele stadionului Dinamo, ce inseamna fotbalul… Costel Orac s-a remarcat prin aceeasi predispozitie la efort care l-a facut celebru, insa Dinamo a suferit in zona axului central, unde Ionut Lupescu a parut iesit din forma. Pasa decisiva a Kaiserului s-a lasat asteptata pana la finalul partidei, cu toate ca Oneata a reusit de multe ori cu sarjele sa destabilizeze sale flancul oltenilor, in dreptul carora ocaziile s-au ivit arareori si pentru ca in centrul apararii noastre Cheregi si Ciubotariu au fost de netrecut. Astfel, Dinamo – Craiova s-a terminat nedecis, cu un scor alb.

Dar desigur ca pe cei mai multi dintre dvs. va intereseaza de fapt cealalta partida, in care rezultatul final nu putea fi unul egal. Insa pentru ca in doua randuri, la finalul celor 90 si apoi la finalul celor 120 de minute, tabela de marcaj arata un intolerabil 1-1, meciul dintre actualul Dinamo si actuala Stiinta s-a incheiet printr-o serie de lovituri de departajare, in urma carora Ema Dolha poate pretinde justificat daca nu o statuie, macar un bibelou…

Paradoxal, Catalin Munteanu a fost desemnat de catre organizatori jucatorul meciului, un meci mai mult agonizant decat extaziant, in special in prima repriza a timpului regulamentar si apoi in prelungiri. Berbecismele lui Niculae sunt probabil cel mai dificil test pentru calmul lui Nicolae Badea. Realmente, trebuie sa ai nervi de otel pentru a continua sa accepti tratamentul preferential de care are parte „Sageata” intre titularii lui Dinamo.

Ingaduitor cu Niculae, Andone s-a aratat insa intransigent fata de ineficienta lui Alexe, care la pauza a fost schimbat cu Munteanu – ceea ce s-a dovedit a fi mutarea castigatoare, sau cel putin egalizatoare, pentru Dinamo. Pana la egalare insa, Catalin a reusit sa ne exaspereze cu o centrare jenant de imprecisa dintr-o pozitie ideala si pe care o pregatise cu migala pret de cateva secunde.

Exceptand cateva situatii – numarate la rece, par mai putine decat in timpul jocului – momentele in care Craiova a reusit sa ne destabilizaze apararea au fost rare. Moti se apropie de forma care l-a consacrat, Grigore este deja la potentialul care i-a adus statutul de titular (pe alocuri imperial in interventii), in timp ce Diabate este cea mai tehnica optiune pentru postul sau. Alaturi de acestia, veteranul Bordeanu isi face totusi treaba, chiar daca sunt destule goluri care i se pot imputa de la venirea la Dinamo, ultimul dintre ele fiind chiar cel de aseara, marcat de Dina. Desi golul nu i se datoreaza in intregime, la acea faza petrecuta pe partea s-a, a fost depasit complet. Altfel bun in interventii, Bordeanu a adus in defensiva noastra echilibrul experientei care il poate face pe un aparator sa ramana lucid si concentrat chiar si dupa o interventie ratata.

Daca in aparare ne-am miscat coerent, la mijloc singurul si eternul apreciat este Torje, pentru ca in rest Alexe nu l-a convins nici macar pe Andone, iar Margaritescu, desi a dat o centrare de exceptie, sarcinile din fisa postului le-a indeplinit pe sarite. Introducerea lui Kone aducand un plus mijlocului nostru. Adrian Cristea „si-a revenit” la forma care l-a consacrat si datorita tratamentului special pe care i l-a pregatit Piturca, realmente, situatiile in care „Printul” a reusit sa se miste in voie fiind insuficiente pentru a putea influenta jocul.

Cat priveste atacul lui Dinamo, acesta tinde sa devina ceea ce era la inceputul sezonului apararea. Adica „calcaiul lui Andone” (ca Achile ne ia la suturi in comentarii, daca scriem p-aici despre el…). Liviu Ganea a fost activ, dar prea putin eficient pana la eliminare. Capacitatea sa de a finaliza cu succes ocaziile pe care echipa sau el le creaza, incepe sa ridice semne de intrebare. In orice caz, Liviu a jucat altceva decat Niculae. Odata cu intrarea lui Andrei Cristea, atacul a parut ceva mai realist in exprimare, dar ramane de discutat daca Paun ar putea sa fie mai util echipei, prin tehnica individuala pe care o are, o tehnica superioara cel putin celei cu care se prezinta in ultimul timp Marius Niculae.

In fine, revenind de unde plecasem, Dinamo ne-a oferit, una peste alta, un joc bun; un joc in urma caruia cei prezenti n-au regretat ca au sacrificat plictiseala de acasa pentru spectacolul din „Groapa”. De altfel, Augustin, Orac, Moraru si toti ceilalti, ne-au rasplatit intotdeauna devotamentul! Spre deosebire de actualii titulari, fostele glorii nu mai pot regresa!

Cupa Romaniei, 1/8: Dinamo – ALRO Slatina 3-1

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on noiembrie 6, 2010 at 16:58

Dinamo este in sferturile cupei Romaniei, editia 2010-2011, dupa meciul de marti seara si unul dintre obiectivele care ne-au mai ramas in aceasta editie sta inca in picioare. Meciul cu cei din Slatina a fost mult mai usor decat ne-am fi asteptat iar Andone a avut ocazia de a testa unii jucatori care nu au apucat sa joace in campionat, un lucru deosebit de bun. Ne uitam pe teren la un moment dat si vedeam Diabate, Scarlatache, Alexe, Ganea, Grigore si nu in ultimul rand Paun si vedeam Dinamo 2 de acum cativa ani. Faptul ca acestia au ajuns sa joace in echipa mare poate fi pus la socoteala ca un castig pentru cei care pregatesc jucatorii de maine.

Dinamo a folosit in acest meci urmatoarea formula: Dolha – Rus, Grigore, Scarlatache, Diabate – Paun, Margaritescu, N’Doye, Alexe – Niculae, An. Cristea. Pe parcurs au mai intrat Torje, Liviu Ganea si Danciulescu.

Slatinenii nu au avut noroc in seara aceasta, mai ales ca tactica lor probabil s-a naruit chiar din primele minute odata cu golul inscris de Niculae. Totusi evolutia lor nu a fost una slaba si le uram succes mai departe in Liga 2a. LA primul gol mingea degajata de portarul oaspete a lovit pe Sageata in mana dar arbitrul a lasat corect jocul sa continue, hentul fiind involuntar. Apoi Dinamo a insistat inscriind prin Alexe inca doua goluri, odata acesta scapand pe partea stanga in careu, singur cu portarul, de unde a inscris la coltul lung apoi din centrarea lui An Cristea, dupa o faza pornita de pe dreapta de la Paun. Cu un avantaj de trei goluri Dinamo a redus din turatie si a trecut mai mult la exersarea de scheme de joc, slatinenii incercand din greu sa le dejoace. Totusi acestia au inscris golul de onoare, frumos, un sut de la marginea careului in vinclul portii lui Dolha, mingea lovind si bara.

Am remarcat iata cu ocazia asta jocul foarte bun practicat de Paun, sporindu-ne astfel nedumerirea in legatura cu nefolosirea lui aproape deloc in meciurile de campionat. Poate ca acum, cu zvonurile plecarii iminente a lui Torje, il vom vedea mai des in joc, ar fi pacat sa pierdem un jucator atat de talentat ca el. De asemenea, tot la capitolul evidentieri il punem si pe Alexe, revenit la forma dinaintea accidentarii, care inscrie meci de meci.

Una peste alta mergem mai departe si iata am ajuns la al treilea meci consecutiv castigat dupa ce am deschis seria cu Steaua. Ar fi bine sa continuam, vineri, dupa care putem vorbi de o relansare reusita si eventual si de o candidatura depusa pentru locul 1.

Alro Slatina – Dinamo, in optimile Cupei Romaniei

In Cupa Romaniei on octombrie 17, 2010 at 04:09

Acum cateva momente, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorti a meciurilor din optimile de finala ale Cupei Romaniei. Dinamo va intalni in deplasare formatia din Liga II, Alro Slatina. Partidele din optimi vor avea loc peste patru saptamani, pe data de 27 octombrie.

Cupa Romaniei: Dinamo – Ceahlaul 2-0 (Saisprezecimi)

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii, Zvon on septembrie 25, 2010 at 17:45

Aseara, in fata unei asistente naucitoare de 500 de spectatori, Dinamo a invins Ceahlaul si s-a calificat in faza urmatoare a Cupei Romaniei, cunoscuta si sub numele de „obiectivul care nu l-am pierdut INCA” de anul acesta. Nu a fost un meci de care ne vom aminti mult timp iar singurul fapt pozitiv notabil din meci a fost faptul ca nu am primit gol, lucru devenit „performanta” in ultima vreme. Ma rog, gol am luat insa arbitrul intalnirii a decis sa-l anuleze, motivul deciziei lui fiind inca prilej de speculatie in cercurile fotbalistice romanesti. Poate ca dupa nenumaratele ocazii in care Dinamo a fost furata ca-n codru cineva s-a decis sa „compenseze” putin pentru a putea pretinde mai apoi ca balanta „greselilor omenesti” a fost echilibrata.

Dinamo a jucat in urmatoarea formula: Dolha – Rubio, Scarlatache, Moti, Bordeanu – C. Munteanu, Kone, Alexe – Danciulescu, An. Cristea, L. Ganea. Au mai intrat in repriza a doua Torje, N’Doye si Bazzi. Golurile au fost inscrise de Moti, lovitura de cap din careu, la o centrare din corner a lui Catalin Munteanu si Andrei Cristea, din 11m. Torje a fost si el faultat in careu si s-a incumetat sa execute dar a ratat.

Una peste alta Ando a incercat o noua formula de joc, cu trei atacanti, in speranta gasirii unui sistem ideal care sa functioneze bine. Nimic mai normal, meciul, desi important, nu a fost nici o clipa de pus la indoiala, superioritatea dinamovistilor fiind evidenta. Asta, evident, doar daca Dl Borcea nu avea si de data asta „idei nastrusnice”.

Alte elemente pozitive, demne de mentionat ar fi integrarea lui Bordeanu, o achizitie buna care acopera acea parte lasata goala la plecarea lui Pulhac. Ganea devine din ce in ce mai sigur pe el si se vede dorinta de afirmare. Andrei Cristea si el este cel cu care ne-am obisnuit, profesionist, isi vede de joc si incearca mereu sa puncteze. De asemenea revenirea lui Dolha este de bun augur, desi speram sa fi lasat momentele de pierdere de concentrare prin alte parti. Alexe este si el in forma si speram ca il vom vedea mai mult pe la prima echipa, caci a parut ca este complet refacut.

Pe partea negativa insa putem sa-l punem pe Giorgian Paun care este in continuare ignorat desi este un fotbalist de mare valoare. Efectiv nu intelegem ce se intampla in cazul lui si poate cineva ne va oferi explicatii pana nu il pierdem definitiv cu parerile de rau aferente, tardive !

ANDO FURIOS
Dupa meci antrenorul Andone a rabufnit din nou impotriva fanilor care refuza sa vina la stadion din „diverse motive”, cu mentiune speciala pentru comunitatea de pe Dinamomania, ai carei membri au fost numiti in fel si chip. Ando a mers mai departe amenintand voalat ca va cere Dl Badea sa vanda 5000 de bilete spurkkatilor pentru derby incercand sa ne demonstreze in felul acesta ce inseamna sa iubesti echipa !!!! Cinstit vorbind nu intelegem atitudinea Dl Andone, sincer, credeam ca la varsta dansului stia deja ca dragoste cu forta e mai greu de facut. Se pare ca nu si noi il invitam cordial chiar sa faca ce si-a propus daca acest lucru il va face fericit si va face echipa sa castige meciuri in loc sa pierdem „rusinos si dubios” acasa cu echipe de 2 lei din Liga 1. Ne intrebam, daca nici asta nu va reusi, vor veni amenintari cu retrogradarea echipei ? Sau mutarea ei la … Hunedoara, Alba Iulia sau Tulcea ?

Cat despre comunitatea Dinamomania putem spune ca are multi membri si acestia sunt cei care veneau si la stadion daca nu erau obligati sa suporte umilintele traite pana acum in sezonul in curs. Unii dintre noi traiesc in strainatate, acestia nu vor putea veni la stadion, din motive lesne de inteles iar Dinamomania le ofera posibilitatea de a ramane in contact cu echipa pe care o iubesc. Da dl Andone, ECHIPA PE CARE O IUBESC ! Daca nu o iubeau Dinamomania avea cam tot atatia membri cati spectatori au fost aseara la meci ! Unii dintre noi iubesc aceasta echipa chiar dinanite de venirea dvs de la Corvinul. Aducandu-le jigniri acestor suporteri pentru ca refuza sa faca pe plac lui Borcea mi se pare putin deplasat, nu credeti ?

Despre discutiile de blaturi si tranteli noi va intelegem ca sunteti deranjat, e normal, cui ii place sa fie prins cu chilotii in vine ? Mai normal insa am fi considerat daca ati fi fost deranjat ca ele se intampla chiar sub comanda dvs si ati fi facut totul ca sa le preveniti. Ne-am gandit insa ca e bine sa ne spunem liber parerea, poate asa lucrurile se vor imbunatati, o echipa fanion a fotbalului romanesc ca Dinamo nu poate fi umilita in halul in care este acum ! Timpul ne va spune daca am reusit sau nu. Pana atunci noi vom merge inainte si vom face mereu ce credem ca e bine pentru echipa. Cam ca atunci cand va aparam impotriva lui Giovani si va imploram sa nu plecati de la echipa, daca mai tineti minte ..

Dinamo – Ceahlaul, in 16-imile Cupei Romaniei

In Cupa Romaniei on septembrie 15, 2010 at 12:44

Cu putine momente in urma, la Casa Fotbalului, s-au stabilit meciurile din saisprezecimile de finala ale Cupei Romaniei. Tragerea la sorti a adus in calea lui Dinamo echipa lui Pinalty, Ceahlaul Piatra Neamt, din divizia secunda.

Partidele din 16-imi se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul primei echipe trase din urnă (in cazul nostru, vom juca in Stefan cel Mare). Dacă scorul va fi egal după 90 de minute se va trece la prelungiri (două reprize a câte 15 minute) şi, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Meciurile vor fi programate saptamana viitoare, în zilele de 21, 22 si 23 septembrie.

Fazele următoare ale Cupei României se vor disputa după următorul program: optimile de finală – 27 octombrie 2010; sferturile de finală – 10 noiembrie 2010; semifinalele – 23 martie 2011 (turul) şi 20 aprilie 2011 (returul); finala – 25 mai 2011.

Cupa Romaniei: CFR Cluj – Dinamo 2-1

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on aprilie 20, 2010 at 18:05

Odata cu returul semifinalei, de la Cluj, dezastrul dinamovist din sezonul 2009-2010 s-a conturat clar si fara dubii. Al doilea trofeu ca importanta, Cupa Romaniei, a fost si el ratat, Dinamo nefiind in stare sa-si ingenuncheze valoroasa adversara desi a jucat cu un om in plus jumatate de meci!

Cronica meciului

Talnar a inceput cu urmatoarea echipa: Cr. Munteanu – Molinero, Scarlatache, Moti, Pulhac – Torje, N’Doye, Bostina, Alexe – Niculae, Andrei Cristea. Gazdele au inceput mai determinate, cu Nicolae Dica, Muresan si Traore in prim-plan. Sustinuti puternic de galerie, dinamovistii au replicat prin Molinero si Niculae. In continuare, echipa lui Mandorlini a fost mai consistenta in evolutie, Dica si apoi Deac trecand de putin pe langa gol. In contul lui Dinamo retinem ocazia lui Niculae, cap razant cu transversala din centrarea lui Torje.

Repriza a doua a oferit un fotbal spectaculos, rivalizand cu partida Urziceni-Dinamo (4-4), considerat cel mai frumos meci al anului de pana acum. Djakaridja Kone a intrat in locul apaticului Bostina, imediat el fiind faultat dur de Edimar, care a fost eliminat de Tudor, la un minut de la debutul partii secunde. Cand probabil inca nici nu realizasera ca au superioritate numerica, dinamovistii au fost facuti sah-mat de un contraatac ceferist, Dica marcand din pozitie centrala, dintre Scarlatache si Molinero. Realizand ca nu e de gluma nici cu om in plus, Dinamo se arunca in atac, dar acelasi “Brad Pitt” nu se dezminte si ne-o face din nou: faultat evident de Alcantara in careu, Andrei Cristea primeste un… “galben” pentru simulare in loc de penalty! Oarecum demoralizati, dinamovistii isi pierd treptat din luciditate, in timp ce gazdele se dovedesc taioase pe numeroasele contraatacuri. Cu 20 de minute inainte de final, Talnar are un moment de inspiratie inlocuindu-l pe modestul Molinero cu Adrian Cristea. Ca niciodata in aceasta primavara, Printul intra cu chef de joc si sut, realizand faza din care Dinamo egaleaza (min. 74): trasor de la 30 m lateral stanga, bara, mingea este directionata de Niculae spre Andrei Cristea, care gaseste un culoar spre plasa. Parem stapani pe situatie, ne avantam in atac, Niculescu il schimba pe Niculae, dar totul tine doar trei minute! Centrare Culio de pe stanga, Traore are o executie de finete din 6 m, de langa Moti, Babicu’ e surprins si el iar mingea se scurge in plasa: 2-1. Ultimele 15 minute se joaca pe contre, Dinamo atacand cu disperare, iar CFR insistand cu contaraatacuri periculoase. Tipic pentru “alb-rosii”, marile ratari se produc in prelungiri: Moti (93) si Niculescu (95) sunt blocati incredibil de portarul Nuno Claro, care isi aduce decisiv contributia la calificarea echipei sale in finala.

Concluzii la cald

Daca microbistii neutri au savurat un joc spectaculos, noi, dinamovistii, am trait din nou o seara frustranta, pe acelasi stadion plin de amintiri neplacute, mai nou si in Cupa Romaniei. Per total, sa recunoastem ca CFR Cluj a fost echipa mai buna, mai ales in conditiile in care a reusit sa marcheze de doua ori in 45 de minute jucand in inferioritate numerica! Scuza cea mai la indemana pare a fi arbitrajul pagubos al lui Tudor, dar nici asa nu avem garantia ca, de la 1-1 in min. 58, am fi obtinut calificarea. Din pacate, s-a reconfirmat scaderea de forma a atacantilor Niculae si Andrei Cristea, inexactitatea din jocul lui N’Doye, dar si brambureala din defensiva, cu Moti in rol de “primadona”. Deasupra tuturor s-a “ridicat” insa Marius Alexe, care a fost pur si simplu inexistent pe teren, incat putem afirma ca in repriza a doua s-a jucat de fapt 10 la 10.

Desi mai este destul timp pana la concluziile finale ale sezonului, ma grabesc sa opinez ca o restructurare totala a bancii tehnice este una din primele masuri ce trebuie adoptate pentru ca in 2011 numele DINAMO sa mai spuna ceva in Romania. Din putinele variante rezonabile ma opresc la doua nume: Mircea Rednic si Ioan Andone

Dinamo – Gaz Metan Medias 1-0

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on aprilie 9, 2010 at 16:56

In Vinerea Mare, inainte de sfintele sarbatori de Paste Dinamo s-a aratat iertatoare cu un adversar modest si a invins doar cu scorul de 1-0 la capatul unei partide dominate copios. Obtinem cele trei puncte, mari dealtfel, tinand cont de rezultatele celorlalte echipe si mai ales de faptul ca meciul ca cel din seara de vineri sunt tocmai cauza din care Dinamo nu conduce detasat in campionat si se afla doar pe un loc intre 3 si 6.

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Munteanu – Molinero, Scarlatache, Kone, Pulhac – Torje, N’Doye, Bostina, Alexe – Niculaie, Cristea.
Criza acuta de fundasi in care am intrat in ultima vreme s-a facut simtita si Talnar a fost nevoit sa intre cu un cuplu cel putin inedit de fundasi centrali, care insa si-a facut datoria, desi nu putem spune ca au fost pusi cu adevarat la incercare. Mijlocul si atacul au devenit „clasice”, dealtfel munca depusa la mijlocul terenului s-a vazut si a contat si in acoperirea eventualelor gauri din aparare.

Meciul a inceput domol si de abia in min 9 putem consemna prima ocazie, cand Torje a patruns in careu pe dreapta, a driblat si a sutat, portarul a respins in mijloc de unde putin a lipsit ca Niculaie s-o bage in atze, insa centralii medieseni au fost cu cateva milisecunde mai rapizi. De partea cealalta Lazar a reusit sa trimita din careu, nemarcat, o lovitura de cap care a sters bara. Apoi a fost randul lui Cristea sa trimita in bara, cu un sut de la 16 metri dar in prealabil el comisese fault. Min 31 insa avea sa aduca o eliminare in echipa oaspete, Buzean a incercat si el o schema a la Radoi, un sut prelung care l-a lovit pe Niculaie destul de rau, insa nu a tinut, spre disperarea idiotului de comentator repartizat din nou la acest meci, Gradinescu. Culmea insa e ca cei care au fost mai aproape de deschiderea scorului au fost oaspetii cand Munteanu, cu poarta goala a trimis lobat peste, inexplicabil. Spre finalul reprizei Cristea este trantit in careul advers, un fault clar care arbitrul s-a facut ca nu-l vede, desi se uita de la 4 metri la faza, adica exact sub nasul lui.

Dupa pauza insa lucrurile s-au schimbat drastic. Dinamo a intrat in teren mai hotarata si a inceput sa preseze serios, accelerand ritmul. Golul a picat firesc dupa un bombardament de suturi pe poarta scoase de portar. Alexe a marcat frumos cu capul din careu, centrarea perfecta venind de pe dreapta de la Torje, cei doi fiind si cei mai buni oameni de pe teren in acest meci. Dupa gol oaspetii s-au rupt de tot, Dinamo avand meciul la discretie si ratand cu o dezinvoltura demna de o cauza mai buna. Cristea, Niculescu, Torje s-au intrecut in ratari, cea mai mare fiind a lui Claudiu care scapat singur cu portarul este blocat de acesta. Claudiu a cazut, fiind impiedicat de portar, care a jucat si mingea, insa arbitrul a gasit de cuviinta sa ii acorde galben pentru simulare desi in nici un caz nu era situatia potrivita. Tot e bine ca desi cu un arbitraj de rahat, Dinamo obtine victoria si se apropie de varful la care tot tintim de 25 de etape.

MESAJE DE PRIETENIE
PEluza Catalin Hîldan a tinut sa trimita si ea urari de bine conducerii clubului in urma evenimentelor petrecute in saptamana in curs. Astfel fostul actionar Turcu a primit binemeritata masura a aprecierii de care se bucura in randul nostru, facandu-l, speram, sa se duca dreaq invartindu-se odata de la club sa nu mai auzim de el in viata noastra.

E GROASA CU PORTARII
Cu accidentarea lui Dolha si punerea punitiva pe banca a lui Curca, Dinamo si-a regasit un vechi prieten care a fost pus sa apere buturile. Acum nu vrem sa fim rai dar vremea lui Babicu’ s-a dus demult si nu credem ca el poate face fata in viitor. Talnar va fi pus in situatie grea cand va trebui sa aleaga omul potrivit pentru acest post si speram ca totusi va avea inspiratia buna. E pacat sa mai pierdem puncte aiurea !

Cupa Romaniei: Dinamo – CFR Cluj 1-1

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on aprilie 9, 2010 at 16:48

Prima mansa din semifinalele cupei Romaniei de anul acesta dintre ai nostri si CFR s-a terminat in coada de peste, un 1:1 care nu ne avantajeaza prea mult dar care nu e un scor imposibil de remontat in retur. Era greu de crezut ca vom putea transa aceasta semifinala inca din primul meci, zilele cand Dinamo batea clujenii cu 5:0 s-au dus deocamdata, echipele sunt de valori apropiate si scorurile in consecinta. Pacat insa ca am scapat o victorie, oricat de mica ar fi fost ea. Pacat ca am luat gol acasa, acest lucru tinde sa devina esential intr-o confruntare echilibrata, practic CFR pornind calificata de la scorul de 0:0 cu care va incepe returul.

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Dolha – Scarlatache, Moti, Goian, Diabate – Torje, N’Doye, Kone, Bostina – Niculescu, Bratu. Lipsa lui Cristea si in special Alexe, cei mai in forma jucatori de la noi, precum si a lui Niculaie s-a resimtit, ai nostri incepand cu atacul in voga … de acum 2 ani. Cu toate acestea ai nostri reusesc destul de repede sa deschida scorul, in min 10, cand acelasi Bostina executa perfect o lovitura libera de pe partea dreapta iar Goian deviaza bine cu capul in poarta, lasandu-l pe portar nemiscat. Bucurie mare, urmata de momente bune ale echipei noastre, nefructificate insa, CFR-ul fiind aproape in corzi. Treptat insa isi revin si in min. 26 Kone reuseste sa egaleze, dupa ce pleaca de la limita offside-ului, si suteaza pe langa Dolha din pozitie centrala, cu toata opozitia lui Moti si Goian. Din acest moment meciul a capatat alta nota, oaspetii fiind mai curajosi, se apara mai bine si ataca mai concentrat.
Pauza nu a adus mari schimbari la noi, iar repriza a doua s-a scurs destul de incet, cu ratari de o parte si de alta. Spre final a mai incercat Dinamo sa se desprinda, insa fara prea mult succes. N’Doye a avut 2:1 in … cap insa o centrare perfecta venita de la Torje este practic … respinsa de acesta in loc sa fie introdusa in poarta goala golutza, de la mai putin de 6 metri. Egalul pare just, oaspetii sunt multumiti, ai nostri nu insa nu s-a ajuns la disperare, asa ca returul va decide cine va fi finalista.

CONCLUZII
Cu inima grea ma uit si-l vad pe Claudiu cum nimic nu ii mai iese, desi noi inca mai asteptam minuni de la el. Impreuna cu Bratu si cu un mijloc nu prea eficient in a-i gasi pe cei 2 in pozitii bune, Dinamo a parut rupta de tot in atac. Tinand cont de conditii atunci 1:1 nici nu pare asa de teribil, atat doar ca in retur va trebui sa jucam mai cu cap si mai alert. Viteza a avut de suferit in acest joc, nici clujenii nu se omorau cu firea, semn ca ii preocupa totusi mai mult campionatul si pe ei. Una peste alta meciul a fost pe jumatate si un antrenament util, pentru ambele echipe, in vederea confruntarilor viitoare.

Dinamo – CFR Cluj, in semifinalele Cupei

In Cupa Romaniei on februarie 19, 2010 at 21:40

Tragerea la sorti efectuata acum cateva minute la Casa Fotbalului a stabilit meciurile din semifinalele Cupei Romaniei Timisoreana. Astfel, Dinamo va intalni pe CFR Cluj, turul fiind programat la Bucuresti iar returul la Cluj. Cealalta confruntare este FC Brasov – SC Vaslui.

Cele doua jocuri se vor disputa în zilele de 23-25 martie (turul) şi 13-15 aprilie (returul). Finala actualei ediţii este programată la data de 26 mai, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi.

1/4 Cupa Romaniei: Astra – Dinamo 1-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on noiembrie 22, 2009 at 16:30

Dinamo s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei dupa ce a invins cu 2-1 pe Astra la Ploiesti. Un meci spectaculos cu multe ocazii, o bara a ploiestenilor, cate o eliminare in fiecare tabara si un offside inexistent la Paun in pozitie de a inscrie

 

Astra Ploiesti a demonstrat si in sfertul de Cupa cu Dinamo ca este interesata de un parcurs cat mai bun in Cupa Romaniei si a inceput in forta meciul in fata propriilor suporteri.

Dupa o ocazie buna a japonezului Seto Takayuki din minutul 4, Dinamo a fost salvata de bara un minut mai tarziu, cand sutul fenomenal al lui Vasile Gheorghe a mangaiat bara din dreapta a portii lui Matache. Cainii au reusit sa iasa din propria jumatate abia dupa 7 minute de joc, la o faza in care torpila expediata de N’Doye a trecut putin peste poarta lui Miron.

In plina perioada de dominare a Astrei, o greseala in defensiva ploiestenilor a dus la deschiderea scorului. Bostina a centrat din margine cu stangul, Rohat a ratat respingerea de langa Andrei Cristea (9′), care a profitat de eroare, s-a intors spre poarta si a sutat nemilos pentru 1-0.

La cateva minute distanta, in care ploiestenii au reluat presiunea, Moti nu l-a putut opri din actiune pe Georgian Paun decat prin fault, iar cum faza se petrecuse in careul dinamovist, Cristi Balaj a acordat corect penalty. Acelasi Paun a executat si a inscris, desi Matache ghicise coltul.

Astra putea trece in avantaj pe tabela, daca Mihalache nu rata intalnirea cu mingea in minutul 26, cand pasa la coltul lung trimisa de Stratila din dreapta a trecut la cativa centimetri in fata colegului sau si a portii.

Replica dinamovista a venit prin N’Doye care, printr-o executie caracteristica, a sutat exceptional de la distanta, dar Miron si-a salvat echipa cu o interventie spectaculoasa, respingand cu picioarele din plonjon.

Startul partii secunde a gasit o echipa apatica a Astrei, aspect de care a profitat cu nesat Dinamo, formatia din Stefan cel Mare atacand in valuri in jumatatea ploiesteana. Iar golul nu a intarziat sa apara, in minutul 54 Andrei Cristea reusind dubla dupa o pasa excelenta a lui Niculescu din stanga, care l-a gasit pe atacantul dinamovist singur in fata portii.

La faza imediat urmatoare Astra a trecut foarte aproape de o noua egalare. Gheorghe a pasat superb peste apararea dinamovista spre Stratila in dreapta careului, insa sutul acestuia din alergare a ocolit coltul lung al portii lui Matache.

Cand mai erau 25 de minute pana la final, Cosmin Moti a vazut direct cartonasul rosu, pentru un fault in calitate de ultim aparator la Paun, scapat in viteza spre poarta si Dinamo a ramas in inferioritate. Insa superioritatea numerica a ploiestenilor n-a tinut decat 4 minute, in minutul 69 Stratila fiind si el eliminat pentru o lovitura cu cotul la Molinero.

In minutul 72 Georgian Paun a fost aproape de egalare dupa un contraatac in care a pacalit jocul la offside al dinamovistilor, insa de la margine s-a ridicat eronat fanionul, desi atacantul gazdelor se afla la cel putin doi metri in spatele ultimului fundas dinamovist.

Ultimele minute au reprezentat o fuga disperata a ploiestenilor dupa golul egalizator care sa duca partida in prelungiri, insa experienta dinamovistilor i-a ajutat pe acestia sa pastreze cat mai mult posesia si sa-si tina adversarii departe de propria poarta.

Cupa Romaniei 1/8: Dinamo – Otelul 1-0

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on octombrie 31, 2009 at 14:17

18cupa_dinamo_galati_2010

Dinamo s-a calificat in Cupa Romaniei intr-o faza in care Steaua, Rapid, Unirea Urziceni si Timisoara au dat-o in bara. Privind din aceasta perspectiva reusita chiar pare o performanta, daca nu am sti cata importanta se da acestei competitii in ultima vreme. Dintre toate elimnatele poate doar Unirea ar fi vrut sa se califice mai departe, celelalte echipe intrand in pasa indolenta data de conducerile cluburilor respective.

Dinamo, din lipsa de altceva, a muncit pentru calificare si a obtinut-o. Spun din lipsa de altceva deoarece evolutiile in celelalte competitii lasa mult de dorit, fapt care a si dus la noua si repetata stare de lehamite in care suporterii dinamovisti au intrat si din care nu vor iesi decat daca echipa incepe sa arate semne de viata.

JOC IN CRESTERE, CONCENTRARE IN SCADERE

Urmarind jocul de joi al lui Dinamo, avem de spus lucruri pozitive dar si negative despre cum s-a desfasurat. Este clar ca Dinamo a jucat mult mai bine in repriza a doua, mai alert, punand viteza lui Torje la socoteala. Otelul a bagat fundul in poarta destul de solid, sperand o noua victorie in stilul celei din campionat, smecherie care nu a mai tinut de aceasta data. Misiunea dinamovistilor a fost ingreunata de apararea masiva a oaspetilor, pasand de multe ori ca la handbal, pe semicerc, dintr-o parte a terenului in cealalta. Introducerea lui Alexe s-a dovedit extrem de benefica, el reusind cu Claudiu o faza care a lasat mat apararea galateana prin pasele repetate care l-au pus pe acesta in pozitie clara de gol. Desigur ne deranjeaza in continuare imprecizia paselor si a suturilor, centrarilor, capitol unde suntem extrem de deficitari, mai ales dupa plecarea lui Bonetti, lucru ce semnaleaza clar ca jucatorii nu se concentreaza suficient in timpul jocului si gresesc in consecinta. Odata insa ce banca tehnica va arata stabilitate si jucatorii vor capata incredere si vor actiona in consecinta. E posibil ca acest lucru sa se intample ? Judecand dupa rezultatele partiale ale sondajului nostru, nu prea multa lume crede acest lucru. Ramane de vazut.

NICULESCU REDIVIVUS

Claudiu este intr-o pozitie ingrata in ultima vreme. Multa lume ii sugereaza retragerea, el simte ca mai poate inca, rezultatele nu se vad (din pacate) si presiunea asupra lui creste. Claudiu a mai fost intr-o astfel de pozitie, cand s-a intors din precedenta excursie nereusita in strainatate, si tot atunci existau voci dintre noi care-l contestau, unii vehement chiar. Claudiu le-a dat tuturor peste nas in anii urmator cand a contribuit din plin la castigarea campionatului si calificarea in primavara UEFA. Pentru mine Claudiu este de „neatins”, a devenit un simbol al clubului si este fara indoiala unul dintre cei mai valorosi atacanti pe care Dinamo i-a avut in istorie (!). Consider ca el trebuie onorat cum se cuvine iar meritele lui nu trebuie uitate de indata ce echipa intra in pasa proasta, caci sa nu uitam cand echipa mergea prost in trecut, chiar si cuplul N&D urma trena. As dori din partea conducerii ca Niculescu sa fie pastrat la club, expertiza lui in atac putand fi extrem de pretioasa si la echipa mare si la echipa a doua, unde tinere talente au nevoie de slefuire, lucru neglijat grosolan in ziua de azi !

Cupa Romaniei – tragere la sorti

In Cupa Romaniei on octombrie 3, 2009 at 10:26

Astazi,la sediul Casei Fotbalului.de la ora 16:00,a avut loc tragerea la sorti pentru optimile Cupei Romaniei,faza a competitiei care va avea loc intr-o singura mansa,pe terenul formatiilor care au fost extrase primele,in zilele de 27,28,29 octombrie 2009,de la ora 14:00,cu exceptia partidelor care vor fi televizate in nocturna.Iata cele 8 meciuri stabilite:

Programul optimilor:

Gaz Metan CFR Craiova (Liga a II-a) – CFR Cluj
Astra Ploiesti – FC Timisoara
DINAMO BUCURESTI – Otelul Galati
Gaz Metan Medias – FC Vaslui
Unirea Urziceni – FC Brasov
Gloria Bistrita – Steaua Bucuresti
Poli Iasi – Universitatea Craiova
International Curtea de Arges – Rapid Bucuresti

Jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe stadionul echipei ce va fi stabilită prin tragere la sorţi. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare din punctul de pedeapsă.

FC Zlatna – Dinamo 0-5 (Cupa Romaniei – Saisprezecimi)

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on octombrie 3, 2009 at 10:10

Deşi nu impresionează în Liga a 3-a, CS Zlatna conduce clasamentul seriei, după primele 5 etape. „Aventura vieţii” pentru fotbaliştii ardeleni, se va desfăşura în Groapă, în această seara. Astăzi va fi, pentru ei, ziua unei amintiri pe care o vor păstra toată viaţa, indiferent de deznodământul partidei. Pentru noi, va fi doar rostul unei statistici, al încercării unor jucători mai puţin folosiţi; va fi un meci de care nu ne vom mai aminti peste un an, indiferent de deznodământul partidei.

Urmează o seară a blazoanelor şi a respectului, pentru că, prin prisma acestor două aspecte, prestaţia lui Dinamo trebuie să determine aplauze şi implicit o calificare.

Nu uitaţi: DinamoMania va transmite LIVE partida, in format video şi text, în timp ce la TV meciul va fi transmis de postul Pro TV.

Buna seara dinamomaniacilor oriunde va aflati ! In aceasta seara Teocarie Cocalarie revine la pupitru pentru o noua transmisie live-text de exceptie.

Dinamo incepe partida in urmatoarea formula : Curca – Molinero, Grigore, Moti, Diabate – Ze Kalanga, Rus, Bostina, Predescu – Zicu, Niculescu.

min. 1 : Prima ocazie a partidei este ratata de cei de la Zlatna

min 3: Centrare Molinero si Predescu reia cu capul in transversala din 6-7 metri

min 5 : GOOOOOOOL, 1-0! Molinero patrunde in careu si centreaza pe jos, mingea ajunge la acelasi Predescu care deschide scorul pentru Dinamo.

min 13 : Diabate suteaza de la 25 metri lateral stanga departe de poarta insa

min 14: Manea scapa singur cu Curca si suteaza din 8 metri direct in portarul nostru, mingea iese in afara terenului dupa ce a fost jucata tot de jucatorul Zlatnei

min 15 : Zicu centreaza iar Niculescu reia cu capul pe centrul portii, nicio problema pentru portarul advers

min 18 : Florin Radu suteaza de la 18 metri pe langa poarta lui Curca.

min 22 : Corner pentru Dinamo de pe partea dreapta. Bate Predescu, mingea ajunge la Moti care suteaza slab pe langa poarta.

min 26 : GOOOOOOOOOL, 2-0 ! Rus obtine o lovitura libera de la 16 metri usor lateral dreapta. Executa Niculescu pe langa zid in coltul din stanga, mingea loveste radacina barei si intra in poarta.

min 29 : GOOOOOOOOOOL, 3-0 ! Ze Kalanga patrunde in stilul caracteristic in partea dreapta, centreaza pe jos in careu, mingea se loveste de Zicu la 4 metri in zona centrala si revine la Ze Kalanga care inscrie cu lejeritate in poarta goala.

Comentariu : Meci lejer pentru Cainii Rosii care exceleaza in special in banda dreapta acolo unde Molinero si Ze Kalanga sunt de neoprit.

min 39 : GOOOOOOOOOOOOOOOL, 4-0 ! Centrare perfecta Ze Kalanga de pe partea dreapta, lovitura de cap Ianis Zicu.

min 45 : Pauza, moment excelent pentru dinamomaniaci sa comenteze mai jos cele vazute in prima repriza 🙂

min 46 : Intra Dragalina si Acsinte. Ies Moti si Bostina. Salutam debutul la prima echipa al celor 2 tineri dinamovisti in meciuri oficiale.

min 51 : Zicu primeste o pasa in careu, dribleaza 2 adversari, fixeaza portarul si incearca un lob peste acesta. Mingea este respinsa de un fundas advers. Ianis face spectacol iar suporterii il rasplatesc prin scandarea numelui.

Comentariu : Acsinte a intrat ca fundas stanga, Diabate i-a luat locul lui Moti in centrul defensivei. Dragos Dragalina evolueaza mijlocas central deci avem o schimbare post pe post cu Bostina.

min 56 : Centrare foarte buna a lui Acsinte si reluare spectaculoasa din vole a lui Niculescu, putin pe langa poarta.

min 61 : GOOOOOOOL, 5-0 ! Centreaza Predescu de pe partea dreapta iar capitanul Zlatnei trimite cu capul in proprie poarta.

min 62 : Badauta intra in locul lui Niculescu.

min 63 : Ze Kalanga patrunde pe partea stanga, dribleaza si portarul, centreaza in fata portii dar Badauta nu reuseste sa reia mingea cu capul spre poarta.

min 65 : Zicu da o „filtranta”, Grigore ramane singur cu portarul si incearca lobul peste acesta… din pacate mingea aterizeaza in afara cadrului portii.

In repriza a doua Predescu si Ze Kalanga au schimbat locurile in teren.

min 70 : Rus si mai apoi Zicu incearca poarta de la 30 metri, mingea trece la mare distanta de poarta de fiecare data

min 75 : Dragalina face spectacol pe partea dreapta, intoarce un adversar si este faultat. Tot Dragalina centreaza perfect pana la Zicu care preia gresit in loc sa suteze si adversarii indeparteaza pericolul.

min 77 : Zicu se accidenteaza si iese de pe teren. Cum Bonetti a efectuat deja cele 3 schimbari, Dinamo va juca in 10 jucatori.

min 78 : Dragalina da o „filtranta”, Badauta ramane singur cu portarul insa tusierul opreste jocul corect, offside.

Foarte bune si evolutiile lui Dragalina si Acsinte.

min 81 : Badauta culege aplauzele „cainilor” din tribune dupa un sut puternic de la 20 metri pe langa poarta.

min 90 : Sut deviat al lui Acsinte de la 27-28 metri, Barna nu are probleme si retine balonul.

min 92 : Fluier final, Dinamo se impune cu un rezultat asteptat si se califica in optimile Cupei Romaniei.

PS Nevasta lui Sorin Ghionea o smotoceste la rece cu tot felul de ciudati care se cred in filme XXX – sursa Cancan.

Dinamo – FC Timisoara 1-4

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on mai 8, 2009 at 15:46

Sa revenim cu picioarele pe pamant!

Cupa nu e de noi. La aceasta concluzie dureroasa am ajuns in aceasta seara. Din pacate tocmai timisoara a fost cea care ne-a adus cu picioarele pe pamant. Victoriile din ultima vreme ne-au facut sa credem ca putem trece si acest hop, dar nu a fost sa fie. Cu siguranta aceasta eliminare din cupa va tensiona situatia la echipa. Cu siguranta s-a simtit lipsa suporterilor in aceasta seara. Daca ar fi fost pe stadion altfel ar fi fost situatia, si poate am fi reusit sa ii ambitionam pe baieti. Dupa cum a aratat echipa in teren, exact acest lucru le-a lipsit. Nu am mai vazut determinarea din meciul cu Rapid. Acum nu mai ramane de vazut ce ne va aduce ziua de maine….

Din nou, de data aceasta in cupa: DINAMO – Rapid 4-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:52

Dinamo-Rapid 4:2 – La pas in semifinale

Miercuri dupa-amiaza, zi de cupa, Dinamo administraza inca o batuta Rapidului, dupa cea din campionat, reusind „doua blaturi” consecutive si avansand astfel spre semifinalele Cupei la pas, mult mai usor decat ne-am fi inchipuit acum 3 saptamani, de exemplu. Scorul de 4-2 inregistrat astazi reflecta perfect realitatea pe teren, poate 4-1 era mai potrivit totusi, Dinamo a fost superioara la toate capitolele, reusind sa inscrie chiar si in inferioritate numerica, punand pe toti behaitorii din media sportiva cu botul pe labe, invitandu-i sa isi mai vada putin si de ale lor.

CRONICA MECIULUI
Meciul intarzia sa inceapa ! Rapidistii au facut scandal refuzand sa joace in echipamentul roz, devenit celebru acum, din tot soiul de motive superstitioase, care mai de care mai inteligente, evident. Incrancenarea oaspetilor, care de altfel erau obligati sa se supuna regulilor, a fost atat de mare incat oficialii nostri au hotarat sa schimbe tricourile dinamovistilor pentru a permite oaspetilor sa joace in visiniu.

Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Dolha – Scarlatache, Goian, Moti, Izvoranu – ZIcu, Malick, Bostina, Mitea – Danciulescu, Niculaie.

Meciul a inceput domol insa prost pentru noi, Lazar a patruns in careul nostru si desi talonat de Moti a reusit sa inscrie cu un sut la coltul lung, cu toata opozitia lui Dolha. A fost insa doar o alarma falsa, datatoare de sperante false aviarilor care au cedat imediat mijlocul terenului permitandu-i lui Zicu o incursiune in careu din care a iesit un gol, mingea ricosand din piciorul lui in ambii fundasi centrali si intrand in poarta parasita de Marinescu. Odata egalitatea stabilita, Dinamo isi continua dominarea si la un corner de pe partea stanga, mingea este deviata cu capul in centru de unde Bostina, cu un sut naprasnic, inscrie din nou langa bara aducand pe Dinamo in avantaj. Replica rapidistilor este absolut palida, dar pana la pauza nu se mai intampla mare lucru.
La reluare rapidistii incearca din nou cateva atacuri, insa cei care sunt cu adevarat periculosi sunt tot jucatorii nostri, cu Zicu in mare verva. Inevitabilul se produce, Niculae inscrie golul desprinderii, cu capul dintr-o centrare (din nou) perfecta a lui Scarlatache pentru ca mai apoi sa scape singur cu portarul, lobeaza mingea peste el si impinge cu capul in poarta goala pentru 4-1 ! Torje fusese eliminat intre timp, Dinamo a reusit golul 4 in inferioritate numerica, demonstrand clar ca Rapid nu are ce cauta pe teren. Pe final Andrade reuseste un gol, inutil si tardiv, arbitrul fluiera finalul consimtind inca o victorie frumoasa a jucatorilor nostri

GALERIE NUMEROASA
Cel putin 4000 de dinamovisti au facut deplasarea la Pitesti pentru meci si nu au regretat-o. Galeria noastra s-a auzit tot meciul, peste cea a aviarilor, preocupata mai mult sa injure, pe noi sau chiar proprii jucatori. Regretabil insa este faptul ca doua autocare si doua microbuze plecate din Bucuresti nu au putut ajunge la meci fiind oprite de jandarmeria bucuresteana, in urma unor incidente.

MODERATIE DE LA REDNIC
Desi fericit pentru victorie Rednic a declarat ca nu va permite jucatorilor sa chefuiasca dupa meci, asa cum au facut-o dupa primul, lupta din campionat fiind mult prea stransa pentru a ne permite acest lux. Atitudinea lui este absolut binevenita, in week-end Dinamo urmand sa intalneasca Poli Iasi unde victoria iarasi este mai mult decat necesara pentru a incepe sa ne desprindem de pluton in campionat. Dealtfel, la felul in care Rapid s-a prezentat astazi nici nu am fi avut prilej de mare bucurie.

Cupa Romaniei – in sferturi cu Rapid!

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on martie 19, 2009 at 22:20

Sortii ne-au hotarit astazi adversarul din sferturile de finala ale Cupei Romaniei, Rapid Bucuresti. Dinamo va fi echipa organizatoare, meciul urmind a se desfasura pe teren neutru, convenit de cele doua combatante. Data si ora exacta a meciului vor fi stabilite de muncitorii de la televiziunea lu’ voiculescu, intr-una din zilele de 14, 15 sau 16 aprilie, la numai citeva zile dupa intilnirea dintre Dinamo si Rapid din campionat.

Celelalte meciuri din sferturi sint: Urziceni – Vaslui, CFR Cluj – Pandurii, Bragadiru – Bistrita. Finala se va juca pe data de 13 iunie.