blogdinamo

Posts Tagged ‘Mircea Rednic’

Rednic renunta. Bonetti e noul antrenor.

In Transferuri, Zvon on Iunie 23, 2009 at 19:22

Italianul Dario Bonetti a fost numit în funcţia de antrenor principal al lui Dinamo după ce a ajuns la un acord scris cu oficialii clubului pentru un contract valabil pe două sezoane, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, managerul sportiv al roş-albilor, Cornel Dinu.

Italianul a sosit azi după amiază în România pentru a discuta cu oficialii clubului termenii numirii sale, după ce, cu câteva ore înainte, Mircea Rednic anunţa că revenirea sa pe banca roş-albilor nu mai este posibilă, ca urmare a faptului că acţionarii au decis ca administratorul delegat Cornel Dinu să se ocupe de managementul sportiv al clubului.

„Bonetti a semnat pe doi ani cu Dinamo. Obiectivele lui au fost fixate şi se referă doar la performanţă. Nu putem solicita altceva la Dinamo. Nu vreau să comentez dacă ne temem sau nu de lipsa lui de experienţă, pot doar să spun că vom pleca la drum împreună şi suntem gata de muncă”, a spus Dinu.

Dario Bonetti  în vârstă de 47 de ani a fost în carieră antrenor secund la Dundee FC (2000-2002) şi antrenor principal al echipa maghiară Sopron (2006 şi 2007) şi la modestele echipe italiene Gallipoli (2007-2008) şi Juve Stabia (2008).

Nicoale Badea, preşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare, a decis azi-noapte să-i acorde lui Dinu atribuţiile de management sportiv care i-au aparţinut lui Cristi Borcea.

„Am luat la cunoştinţă solicitarea preşedintelui executiv Cristian Borcea de a nu se mai ocupa de problemele de management sportiv ale societăţii. Aceste atribuţii vor fi preluate odată cu noua organigramă de către Cornel Dinu”, a declarat Badea pentru site-ul oficial al clubului.

La aflarea acestei decizii, Mircea Rednic, care negocia condiţiile rămânerii sale pe banca tehnică, a anunţat conducere că renunţă de tot la funcţie, deoarece nu doreşte să lucreze cu Dinu. De asemenea, fostul preşedinte executiv, Cristi Borcea, a anunţat iniţial că va renunţa la acţiunile sale, nemuţumit că Rednic nu va rămâne la echipă. Borcea a avertizat încă de săptămâna trecută că va pleca de la Dinamo dacă Rednic nu va continua la echipă.

Ulterior, Borcea a revenit asupra deciziei şi a decis să rămână în cadrul clubului urmând să se ocupe de partea financiară.

Rednic: „Decizia mea este irevocabilă”

Mircea Rednic a declarat pentru NewsIn că decizia sa de a părăsi Dinamo este irevocabilă: „Decizia am luat-o azi-dimineaţă la ora două. Am renunţat să mai fiu antrenorul lui Dinamo după ce Cornel Dinu a fost numit manager sportiv. Nu ştiu de ce m-au mai chemat din Belgia să discutăm, întrebaţi şefii. Cum să colaborez cu un om care aruncă cu noroi în mine şi vorbeşte lucruri total neadevărate despre mine? Pusesem aproape toate detaliile la puncte cu acţionarii. Trebuia să facem o reconstrucţie a echipei şi obiectivul nu era titlul, ci o participare într-o cupă europeană. Nu am nimic de reproşat nimănui. Decizia mea este irevocabilă, nu mai e cale de întors. Am oferte de la două echipe clasate în primele şase locuri”.

Antrenorul secund Jean Vlădoiu, cel care a declarat că va pleca de la echipă odată cu Rednic, a dezvăluit de ce nu este posibilă o colaborare între echipa tehnică şi Dinu:Vine domnul Dinu la Dinamo? Să-i fie de bine! Nu poţi să lucrezi cu un om care te jigneşte şi spune lucruri neadevărate despre tine de două săptămîni încoace. Mă ţin de cuvînt, dacă pleacă Mircea, îl voi urma”, a declarat Vlădoiu pentru gsp.ro.

Bonetti a fost demis din liga a treia italiană după ce a obţinut doar 7 puncte în 9 etape

Noul tehnician al lui Dinamo, italianul Dario Bonetti, a fost demis de la ultima echipă pe care a pregătit-o, Juve Stabia, din Lega Pro Prima Divisione, al treilea eşalon din Italia, după 9 etape, în care a gruparea sa a obţinut doar 7 puncte şi ajunsese pe penultimul loc în clasament.

Bonetti a preluat pe Juve Stabia la 9 decembrie 2008, după etapa a 15-a din Serie C1, când echipa din sud-vestul Italiei se afla pe locul 15.

După numai 3 luni, în care Juve Stabia a disputat 9 meciuri, conducerea a anunţat că l-a demis pe Bonetti, întrucât nu a reuşit să scoată echipa din zona retrogradării, în ciuda investiţiilor masive făcute în transferuri în iarnă.

Cu noul antrenor al lui Dinamo pe bancă, Juve Stabia a obţinut 7 puncte, bilanţul său fiind o victorie, 4 egaluri şi 4 înfrângeri. Bonetti a lăsat echipa pe locul 16. La finalul sezonului, Juve Stabia a retrogradat în al patrulea eşalon valoric din Italia.

Noul staff tehnic al „cîinilor”

Staff-ul tehnic va fi format din Dario Bonetti – antrenor principal, un italian – antrenor secund, Liviu Ciobotariu – antrenor secund şi principal la echipa secundă, Gheorghe Niţu – antrenor de portari, Constantin Niculae, Mircea Oaidă – preparatori fizici.

Reclame

Rednic reinstalat

In Comunicat, Opinii, Zvon on Iunie 22, 2009 at 13:39

EXCLUSIVITATE / „Rednic 100% antrenorul lui Dinamo”

In urma cu cateva minute Dinamomania a aflat din surse demne de incredere din anturajul actionarilor lui Dinamo ca Mircea REDNIC este si va fi „100% antrenorul lui Dinamo si in sezonul viitor”. Sursele noastre, trebuie sa precizam ca au fost mai multe pentru ca am vrut ca informatia sa fie verificata, ne-au informat ca duminica Mircea Rednic urmeaza sa soseasca la Bucuresti si sa discute cu „Boardul” lui Dinamo toate detaliile cu privire la noul sezon competitional.

Sabau demis

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Infrastructura, Opinii, Zvon on Iunie 22, 2009 at 13:37

Tin sa-l felicit din toata inima pe Ioan Ovidiu  Sabau ca a renuntat la a se minji antrenind sub conducerea mizeriilor care ne fac clubul de rusine. Cite glorii dinamoviste mai trebuie batjocorite pina sa fie alungati cu pietre sobolanii care au infestat clubul? Rednic, Andone, Raducioiu, Ion Marin, Multescu, Dinu, Talnar, fratii Nunweiller si multi altii, au fost tratati ca sclavi si butelii.

De vreo 20 de ani, cu complicitatea ministerului, s-a dat cu becali (a se citi cacat) pe clanta si oricine intra pe usa clubului a fost minjit. Citiva au incercat sa tina Dinamo acolo sus, chiar si in conditiile astea imposibile, scotind maximul din ce se putea face, cu titluri si cupe, dar au fost invinsi pina la urma de clanul canceros si de marionetele sale. Altii au rezistat mai putin, dar au avut acelasi tratament, batjocoriti in presa de actionari, cu jucatori impusi de manageri de 2 lei, luati la misto si chiar vinduti de jucatori fara pic de minte si onoare, jigniti de alti jucatori pentru ca au indraznit sa-i treaca pe banca de rezerve sau ca nu le plac antrenamentele. Unde s-a mai pomenit sa fuga jucatorii din cantonament, sa se bata intre ei sau sa faca greva inaintea unui meci cu steaua si sa nu pateasca nimic? Unde altundeva antrenorul e ales de jucatori si stapinu lor interlop?

Ma bucur ca Sabau, un om deosebit si cu prea mult bun simt pentru sleahta de la Dinamo, nu a mers mai departe si a evitat continuarea tratamentului inceput de clanul bijnitarilor.

Sper ca intr-o zi, pentru culori, toti ciinii sa stea acasa, jucatorii sa-si numere linistiti maruntisu in timp ce se plimba pe teren antrenati de flocea, iar singurii suporteri, purcu si porcea, sa-i sustina pina crapa … de nebagare in seama.

SABAU ANTRENOR PE 2 ANI

In Infrastructura, Transferuri on Iunie 17, 2009 at 06:45

Conducatorii intelepti ai lui Dinamo, cei care nu iau niciodata decizii pripite si stau si cumpanesc lucrurile de 7 ori pana sa ia deciziile au hotarat sa mute inca din vacanta aducand un nou antrenor la Dinamo in persoana lui Ovidiu Sabau. Din cele relatate in ziare, actualul antrenor, aflat in Belgia in vacanta, se vede detronat, cu sau fara vina, cu sau fara acordul lui, stiut fiind ca Mircea Rednic nu avea intentia de a-si da demisia.

BUN VENIT NOULUI ANTRENOR

Ovidiu Sabau a venit la Dinamo prima oara la 19 ani. Nu imi amintesc anul exact al transferului, stiu doar ca la vremea respectiva spurkkatii isi facusera obicei in a lua cu arcanul orice jucator care misca ceva in tara si pusesera ochii si pe Mot, care isi satisfacea stagiul militar la ASA Tg Mures, echipa lui fiind pana atunci U Cluj. Mare a fost surpriza sa-l vedem pe Sabau la Dinamo, pentru ca dupa aceea sa aflam si dedesubturile transferului: Cornel Dinu, atunci antrenor la U Cluj a directionat pe tanarul jucator spre Dinamo inainte ca acesta sa plece in armata astfel facand inutila orice interventie a oligofrenului prezidential, ingerul negru pazitor al flatulentei echipe. Ovidiu s-a integrat la Dinamo din minutul 1 al transferului, fiind apoi selectionat si la Nationala. Mijlocas dreapta, Sabau era extrem de serios, extrem de muncitor si un fotbalist excelent, cu calitati pe care fotbalistii de azi doar le viseaza sa le aibe. Apogeul sau in Romania a fost atins la meciul decisiv al Nationalei cu Danemarca, in 1990, cand de la scorul de 0-1 a luat practic meciul in mana si a intors scorul la 3-1, trimitand Romania la campionatul mondial din Italia. Cariera lui dupa 1990 la Dinamo s-a incheiat brusc, el fiind transferat la Feyenord apoi la Brescia unde a facut echipa alaturi de Raducioiu si Hagi sub comanda lui Mircea Lucescu.ďż˝ Reintors in tara a pus umarul serios la titlul obtinut de Rapid in 2003. Ca antrenor nu s-a afirmat inca, fiind tanar pe meserie, insa este de notat faptul ca el a fost dorit si anul trecut la Dinamo, dupa victoria pe care echipa lui, Gloria Bistrita, a obtinut-o in Groapa.

REDNIC – ANTRENORUL CARE PLATESTE

Ca si in cazul lui Ando, demiterea lui Mircea Rednic acum pare injusta. Un campionat pierdut pe ultima suta multumita unor arbitri manjiti din Spania demonstreaza ca furaciunile nu trec fara efecte, impartasind astfel soarta prietenului sau din copilarie, Ando. Meritele lui, acelea subliniate de noi in articole precedente, au fost puse la o parte de o conducere care nu admite niciodata greselile personale ci doar pe ale altora. Nu sunt convins ca unele infrangeri suferite de echipa nu au fost cumva „dirijate” de mai sus, el fiind acum scos tap ispasitor. Episodul „Rednic Reloaded” deci se termina brusc, cu un esec si al echipei si al lui personal. Noi ii multumim, treaba pe care el a facut-o la Dinamo nu a ramas si nu va ramane neobservata, el aducand un suflu de calitate in joc si mentalitate. Din pacate acest suflu nu a fost de ajuns. Speram ca Nea Mircea (mic) va fi bine in continuare, va ramane cu Dinamo in suflet. Caci oriunde a fost si oriunde va fi de acum inainte noi tot Dinamovist il vom considera.

„Uneori esti cainele. Alteori hidrantul…”

In Campionat, Opinii, suporteri on Mai 30, 2009 at 10:51

Ce reprezinta pentru noi Dinamo? E familia noastra sau doar o haita in care ne adunam la vanatoare? Haideti sa ne hotaram odata: suntem cu Dinamo fie vreme buna, fie vreme rea, sau nu?

Din perspectiva bucuriei depline, revenirea pe primul loc in clasament este doar o jumătate de măsură. Satisfacţia pe care am avea-o în cazul câştigării campionatului, nu va fi deplină, pentru că eşecul de la Urziceni a durut. Dar oare, nu ne-am bucurat noi de titlu acum 2 ani, după o înfrângere cu Urziceni? Oare nu ne-am bucurat noi de titlu acum 7 ani, după ce FC Naţional ne bătuse cu o etapă înainte?

Imaginea care însoţeşte acest articol este cea pe care o pregătisem în caz de victorie la Urziceni. Ce am fi scris în el? Desigur, ne elogiam echipa, titrând cu litere cât mai mari AM ÎNVINS! …pentru că victoriile mereu sunt ale noastre. Mobilizarea este mereu a noastră. Istoria este a noastră, noi suntem Dinamo, AICI E DINAMO!

Dacă batem Braşovul cu un 4-0 (ca în 2002) şi la Timişoara meciul se termină la egalitate, vom uita totul. Care e primul lucru care îl vom face? Vom pune mâna pe telefoane şi îi vom suna pe cei care de duminică încoace ne sună sau ne dau SMS-uri ca să ne oftice. Pentru că, de fapt, oscilăm între revoluţii şi dezertări. Când avem argumente, suntem o haită. Dar dacă alţii ne dovedesc, atunci ne disociem – preventiv – nu sunt înfrângerile noastre! Echipa, acţionarii, arbitrul…

Din cele 60 de titluri pentru care Dinamo a intrat de-a lungul istoriei în joc, să nu uităm, am câştigat doar 18! Acesta nu e primul titlu pierdut, nici ultimul. Maniera în care pierdem nu e nici ea nouă. Nu am câştigat 59 de titluri în ultimii 60 de ani, iar anul acesta se întâmplă tragedia şi pierdem titlul! Să spună dinamoviştii cu ştate vechi, de câte ori am ratat titlul la mustaţă?

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când Dinamo pierdea titlul în ultima etapă, în Ştefan cel Mare, în dauna piteştenilor lui Dobrin. Era ceva dramatic. Credeţi că dacă Dobrin juca la FC Argeş, sau dacă soarta meciul a fost decisă in extremis, consolarea a fost mai mare? Credeţi că s-a plecat de la stadion cu inima împăcată? Niciodată înfrângerile nu vor fi uşor de acceptat.

Problema noastră se naşte însă în momentul în care începem să dezgropăm morţii. Când începem să ne amintim toate păţaniile şi năzdrăvăniile din 1980 până azi, când sărim la gâtul acţionarilor şi le cerem să plece, pentru că nu fac nimic cu echipa asta de 10 ani, etc. sau când ne luăm de prestaţia slabă a lui X şi Y din echipă. Toate sunt adevărate. Nu greşim cu nimic când le spunem. Greşim, însă, în momentul în care nu ne includem şi pe noi în toate aceste eşecuri. Noi umplem mereu stadioanele cu steaguri, eşarfe şi flori? Să fim serioşi…

Dacă pierdem titlul, nu va pleca nici un acţionar, staţi liniştiţi! Vor pleca jucătorii şi vor veni alţii la fel de „breji”, iar noi o vom lua de la capăt, în acelaşi stil. Nu va fi nici o revoluţie, nu se va întâmpla nimic deosebit. Ăştia suntem şi aşa cum noi nu ne vom schimba, nu se vor schimba nici jucătorii şi nici acţionarii.  Trebuie doar să acceptăm bărbăteşte eşecurile, aşa cum savurăm victoriile.

Să credem în destin şi să ne respectăm blazonul. Să credem în Dinamo, căci nu există nici un alt club în România care să întruchipeze dragostea, devotamentul şi mândria de a fi „câine”. Să nu vorbim despre idolii altor echipe, căci mentalitatea lor nu este nici nobilă, nici durabilă. Să nu jignim numele „Dinamo”. Să respectăm ziua meciului şi să urmărim echipa la lucru. Să respectăm jucătorii şi antrenorii care ne-au clădit istoria clubului, ca să putem continua cu demnitate performanţele lor. Să nu înjosim un alt dinamovist. Să ne apărăm steagul, eşarfa sau orice alt însemn dinamovist aflat asupra noastră. Să nu defăimăm istoria clubului. Să nu sărbătorim performanţele unei echipei rivale. Să nu invidiem performanţele altora şi nici un alt bun, material sau de palmares, ce este al lor.

…şi abia apoi să mai vorbim.

Dinamo – FC Timisoara 3-1

In Campionat, Dinamo, Meciuri, Statistica on Mai 30, 2009 at 10:45

Foarte aproape…!

Joc de posesie excelent, capacitati de energie uimitoare si faze decisive de calitate formidabila. Plus o determinare razboinica la care unii din afara podiumului pot doar sa viseze. Tot ce a fost necesar in aceasta seara pentru ca Dinamo sa rezolve o partida de o importanta uriasa in lupta pentru titlu.

O atitudine modesta in declaratii, admirabila in teren. Desi dinamovistii au fost provocati de Balint, care a facut niste declaratii ironice la adresa noastra si nu a stiut, asadar, sa se orienteze in acest sens. Nu ca ar fi nimerit vreodata cum sa se orienteze.

In aceasta seara, Dinamo a dat o lectie. A aratat ca o serie de 17 etape deosebit de importante nu se gestioneaza cu o echipa ce se retrage dupa ce deschide scorul, (datorita faptului ca nu face fata fizic), o echipa condusa de un antrenor abia adus, fara mari performante. Chit ca se bazeaza pe „increderea” lui Jabba, oricat ar insemna.

In aceasta seara am aratat ca o echipa a unui club de rangul lui Dinamo nu poate fi invinsa din spatele unei palisade. Cand esti asaltat de Marius Niculae, Ionel Danciulescu sau Ousmane N’Doye nu te baricadezi. Iesi si infrunti primejdia. Altminteri… patesti ca AEK (sau cum ii mai cheama pe astia).

Multi spun ca putem zice „hop” dupa mult-asteptata victorie de la Urziceni, insa fie-mi ingaduit sa spun ca Brasovul reprezinta o piedica insemnata. Acest lucru nu inseamna, totusi, foarte mult. Nu daca vom lupta cu aceeasi determinare ca in seara asta. Pentru ca atitudinea a facut diferenta, si nu executiile extraordinare ale lui N’Doye, un jucator emblematic pentru traditia lui Dinamo, prin forta si prin organizarea sa.

Ne ramane, deci, sa sprijinim echipa pana la capat si sa speram ca vom vedea aceeasi tenacitate in ultimele trei meciuri. Si, de ce nu, in Liga Campionilor…

Insa stim cat de mare este dorinta canina pentru atingerea grupelor LC si este greu sa te indoiesti ca partida cu Urziceni va fi abordata cu ambitie. Gloria este foarte aproape. Este necesara mare parte din capacitatea noastra de concentrare pentru a o ajunge. Dar vom face asta, pentru ca trebuie. Pur si simplu.

Asadar, cu cantec, inainte, mars. Spre Liga!

Dinamo – Gloria Bistrita 5-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on Aprilie 24, 2009 at 20:59

\

Dinamo – Gloria Bistrita 5:0 – Una calda de primavara

Dupa gogoasha rece de la Iasi Dinamo s-a trezit si ne-a servit una calda, acasa cu Bistrita, invingand cu 5-0 o modesta echipa a Bistritei, umbra a celei de acum cativa ani. Obtinem astfel o victorie clara, poate prea clara pentru felul in care s-au disputat ostilitatile pe teren, neindoielnic meritata insa si astfel pastram prima pozitie, luand putin avans, dupa ce era sa o pierdem etapa trecuta. Sageata arata din nou ca este cea mai buna achizitie a lui Dinamo din acest sezon reusind al doilea hat-trick si practic rezolvand meciul inainte ca el sa capete proportiile finale.


CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Lobont – Scarlatache, Goian, Tamas, Simao – Ze Kalanga, Malick, Bostina, Cristea – Niculaie, Niculescu. Rednic a operat schimbari fata de meciul de la Iasi, unele din motive de accidentare sau suspendare, altele nu neaparat. Astfel Ze a fost titular prima oara in acest retur iar Scarlatache i-a luat locul lui Blay pe dreapta.

Meciul a inceput domol si avea sa continue tot domol multa vreme. Bistritenii se arata curajosi in debut de meci, mai ales pe fondul jocului slab al lui Dinamo din debut, lucru aproape traditional. Incursiunile lor la poarta lui Lobont insa sunt deosebit de palide si treptat Dinamo intra in joc si pune stapanire pe mijlocul terenului. In minutul 20 pica si golul, Ze Kalanga centreaza perfect de pe dreapta si Niculaie inscrie la prima ocazie la poarta oaspete, deschizand scorul. Dinamo devine mai dezinvolta si pe final de repriza Niculescu si Ze sunt aproape de 2-0 insa portarul Tatarusanu se opune de fiecare data. Repriza a doua nu anunta avalansa de goluri ce avea sa vina. Ea incepe ca si prima in nota de „dominare” a oaspetilor care incearca marea cu degetul. Nu trece insa mult timp si Niculaie majoreaza scorul, tot cu o lovitura de cap, venita de data aceasta de la Bostina. Bistrita acuza socul si practic se scoate singura din joc, lasandu-i pe ai nostri sa isi faca de cap. Niculaie mai inscrie inca o data, tot cu capul si tot de la Bostina, moment in care orice speranta in tabara bistriteana dispare. Intra Zicu apoi Danciulescu si Miranda, tocmai cand Lobont calca gresit si iese accidentat, fiind inlocuit cu succes de … Niculaie. Pe final atacantii noi intrati inscriu si ei cate o data, aducand victoria la scorul cel mai mare din acest campionat pentru Dinamo.

CONCLUZIILE DE RIGOARE
Cu un lot in care avem multi atacanti de valoare probabilitatea ca cel putin unul din ei sa fie in forma sclipitoare este destul de ridicata, ceea ce este cazul acum, Niculaie practic ne rezolva meciurile de la reluarea campionatului, ducand echipa in spate. Sageata noastra a trecut pe prima pozitie in clasamentul golgheterilor Ligii 1 si probabil ca daca va continua seria va primi titlul la sfarsit de campionat cu siguranta. As vrea sa fim capabili sa spunem acelasi lucru si la mijloc insa acolo nu este cazul. Zicu ar fi sclipitor insa este sub potential, Bostina e ok dar in nici un caz sclipitor. Ze ne dovedeste ca este bun fotbalist insa, vorba proverbului: Branza buna in burduf de caine ! Inconstanta si neseriozitatea lui face pe Rednic sa nu se poata baza pe el decat … cand nu mai are incotro. Malick este bun dar probabil ca este mai bine pus in valoare alaturi de N’Doye. Cristea, desi incearca, nu mai este ca acum 2 ani cand a avut sclipirile de exceptie. In aparare aplaudam evolutiile bune ale lui Goian insa ne gandim cu groaza daca nu cumva ne-o pune cand ne e lumea mai draga. Scarlatache creste de la meci la meci, insa mai trebuie lucrat cu el. Una peste alta mai buni ca Bistrita am fost, speram din toata inima ca vom fi mai buni si decat Farul pentru a ne pregati de seria de foc din finalul campionatului.

Din nou, de data aceasta in cupa: DINAMO – Rapid 4-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on Aprilie 24, 2009 at 20:52

Dinamo-Rapid 4:2 – La pas in semifinale

Miercuri dupa-amiaza, zi de cupa, Dinamo administraza inca o batuta Rapidului, dupa cea din campionat, reusind „doua blaturi” consecutive si avansand astfel spre semifinalele Cupei la pas, mult mai usor decat ne-am fi inchipuit acum 3 saptamani, de exemplu. Scorul de 4-2 inregistrat astazi reflecta perfect realitatea pe teren, poate 4-1 era mai potrivit totusi, Dinamo a fost superioara la toate capitolele, reusind sa inscrie chiar si in inferioritate numerica, punand pe toti behaitorii din media sportiva cu botul pe labe, invitandu-i sa isi mai vada putin si de ale lor.

CRONICA MECIULUI
Meciul intarzia sa inceapa ! Rapidistii au facut scandal refuzand sa joace in echipamentul roz, devenit celebru acum, din tot soiul de motive superstitioase, care mai de care mai inteligente, evident. Incrancenarea oaspetilor, care de altfel erau obligati sa se supuna regulilor, a fost atat de mare incat oficialii nostri au hotarat sa schimbe tricourile dinamovistilor pentru a permite oaspetilor sa joace in visiniu.

Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Dolha – Scarlatache, Goian, Moti, Izvoranu – ZIcu, Malick, Bostina, Mitea – Danciulescu, Niculaie.

Meciul a inceput domol insa prost pentru noi, Lazar a patruns in careul nostru si desi talonat de Moti a reusit sa inscrie cu un sut la coltul lung, cu toata opozitia lui Dolha. A fost insa doar o alarma falsa, datatoare de sperante false aviarilor care au cedat imediat mijlocul terenului permitandu-i lui Zicu o incursiune in careu din care a iesit un gol, mingea ricosand din piciorul lui in ambii fundasi centrali si intrand in poarta parasita de Marinescu. Odata egalitatea stabilita, Dinamo isi continua dominarea si la un corner de pe partea stanga, mingea este deviata cu capul in centru de unde Bostina, cu un sut naprasnic, inscrie din nou langa bara aducand pe Dinamo in avantaj. Replica rapidistilor este absolut palida, dar pana la pauza nu se mai intampla mare lucru.
La reluare rapidistii incearca din nou cateva atacuri, insa cei care sunt cu adevarat periculosi sunt tot jucatorii nostri, cu Zicu in mare verva. Inevitabilul se produce, Niculae inscrie golul desprinderii, cu capul dintr-o centrare (din nou) perfecta a lui Scarlatache pentru ca mai apoi sa scape singur cu portarul, lobeaza mingea peste el si impinge cu capul in poarta goala pentru 4-1 ! Torje fusese eliminat intre timp, Dinamo a reusit golul 4 in inferioritate numerica, demonstrand clar ca Rapid nu are ce cauta pe teren. Pe final Andrade reuseste un gol, inutil si tardiv, arbitrul fluiera finalul consimtind inca o victorie frumoasa a jucatorilor nostri

GALERIE NUMEROASA
Cel putin 4000 de dinamovisti au facut deplasarea la Pitesti pentru meci si nu au regretat-o. Galeria noastra s-a auzit tot meciul, peste cea a aviarilor, preocupata mai mult sa injure, pe noi sau chiar proprii jucatori. Regretabil insa este faptul ca doua autocare si doua microbuze plecate din Bucuresti nu au putut ajunge la meci fiind oprite de jandarmeria bucuresteana, in urma unor incidente.

MODERATIE DE LA REDNIC
Desi fericit pentru victorie Rednic a declarat ca nu va permite jucatorilor sa chefuiasca dupa meci, asa cum au facut-o dupa primul, lupta din campionat fiind mult prea stransa pentru a ne permite acest lux. Atitudinea lui este absolut binevenita, in week-end Dinamo urmand sa intalneasca Poli Iasi unde victoria iarasi este mai mult decat necesara pentru a incepe sa ne desprindem de pluton in campionat. Dealtfel, la felul in care Rapid s-a prezentat astazi nici nu am fi avut prilej de mare bucurie.

BRAVO REDNIC!

In Campionat, Opinii on Aprilie 24, 2009 at 20:38

Mircea Rednic si fotbalistii lui Dinamo trebuie felicitati pentru victoria cu Rapid. Cu ajutorul baietilor sai, mai motivati si exacti ca niciodata, Rednic a invins o echipa pe care el a facut-o mare, si pentru care a primit de doua ori suturi in fund, o echipa pe care multi o dadeau ca fiind cea mai in forma. Si n-au invins-o oricum, ci intr-un mod clar, chiar spectaculos.

Inainte de meci, cand am aflat formatia cu doi fundasi laterali, unul abia venit la Dinamo Simao si altul, Blay, care n-a mai prins prima echipa de o vesnicie, eram circumspect in privinta rezultatului. Mi-am zis ca si Rednic a dat in boala lui Andone, care se gasea sa schimbe echipa de frica, in ziua derby-ului, aruncand in toiul luptei jucatori ce nu mai fusesera incercati. Imi spuneam ca Rednic va juca la ciupeala unui egal, mai ales ca bagase si doi inchizatori: NDoye si Malick. Iata insa, ca toate mutarile gandite de Mircea Rednic au dat roadele pe care el le-a preconizat inainte meciului si de care eu unul m-a indoiam. De asta i se spune, domnul Profesor!

Rednic mai trebuie felicitat pentru cateva lucruri. A reusit sa-i remonteze psihic, pe jucatorii veniti de la nationala cu moralul facut praf : Lobont, Tamas, Niculae. Nu-i mare lucru sa redai increderea unui fotbalist ce vine dupa meciuri catastrofale, dupa care o intreaga tara te face cu ou si cu otet, chiar daca pe merit.

Apoi, Rednic si stafful tehnic si medical au reusit recuperarea fotbalistilor convocati pe la diverse meciuri internationale sau accidentari: Moti , NDoye, Torje si Cristea. I-ati vazut in special pe Torje si Cristea cum au alergat de parca mancasera jar? Ce ziceti de inchizatorii nostri de abanos, cu iz de nationala a Senegalului? Un castig cu adevarat pentru mijlocul nostru!

Intr-un cuvant, Rednic a pregatit bine meciul cu Rapidul, si i-au iesit mai toate. Pentru asta trebuie felicitat. Speram ca in continuare sa reuseasca sa-si mentina jucatorii motivati, mai ales ca urmeaza doua saptamani, cu meciuri din 3 in 3 in zile, atat in Campionat cat si-n Cupa Romaniei. De aceste doua saptamani, va depinde in mare masura realizarea obiectivului din anul acesta: EVENTUL.

Felicitari Mircea si baietilor !

P.S. Raman la parerea ca inca n-avem fundas dreapta, Blay este rudimentar si limitat. Astazi cu Rapidul, nu s-a vazut asa de tare cat de catastrofa este Blay, fiindca Torje a facut tot ce a vrut pe partea sa si a reusit sa-i tina in sah si-n defensiva pe rapidistii de pe partea lor stanga de atac. Nu ne putem insa baza ca Torje sa faca meciuri senzationale mereu , mai ales ca se va juca din 3 in 3 zile. Meciul urmator, sper exemplu Blay va fi o prada usoara pentru un Costea de la Craiova care va evalua pe partea lui.

Dinamo – CS Otopeni 0-0! Adio Liga?

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica, Zvon on Martie 19, 2009 at 22:25

Dinamo – FC Otopeni 0-0: Deci, nu prea meritam Liga Campionilor …

Dupa o seara care se poate lejer inscrie in sfera penibilului, Dinamo pierde doua puncte extrem de pretioase in compania unei echipe adunate din toate zarile romanesti, plus cateva de pe internet, un 0-0 care a nemultumit profund pe cei 6000 de spectatori aflati in tribune si pe restul care au urmarit meciul de acasa. Nu stiu ce ne nemultumeste mai mult, rezultatul care ne face sa pierdem fragilul avans pe care il aveam in fata urmaritoarelor noastre sau jocul care a aratat o neputinta crasa, un soi de na-ti-o tie da-mi-o mie, lent, fara inspiratie bine presarat si cu pase gresite si centrari aiurea. Probabil ca amandoua, iar acum, din pozitia inca de lider stam si ne gandim la ce meciuri ne asteapta si care va fi soarta noastra in etapele care vor veni. In acest fel, cu meciuri ca cel de la Medias si cel de astazi in nici un caz nu putem sa emitem nici un fel de pretentii la castigarea titlului, ca sa nu zicem si mai multe.

CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Lobont – Scarlatache, Moti, Tamas, Diabate – Torje, N’Doye, Cristea, Bostina – Danciulescu, M. Niculaie.

Au mai intrat pe parcurs Niculescu in locul lui Bostina, Mitea in locul lui Cristea si Zicu inlocuindu-l pe Torje.

Meciul a inceput in nota de dominare a echipei noastre, oaspetii semnaland clar ca vor sa se aprere cat mai bine si sa profite eventual de contra-atacuri norocoase. Minutele se scurgea insa faca ca Dinamo sa aibe prea multe ocazii in care poarta lui Cristi Munteanu sa fie pusa in pericol. Min a adus o lovitura libera de la 30 de metri lateral, la care Niculaie si Bostina erau in preajma. Executia celui din urma a fost buna, pe poarta, dar sutul suficient de telefonat pentru Cristi Munteanu, care a respins cu o parada de efect. Apoi Cristea, patruns in careu a sutat dar un fundas a respins in extremis, mingea scurgandu-se lin in corner. Pe parcursul primei reprize doar Moti a mai provocat ceva emotii, loviturile lui de cap din careu, de fapt devieri spre coechipieri liberi, creand eMotii dar nu si rezultate pe tabela de marcaj. De partea cealalta oaspetii au fost destul de modesti in atac, insa puteau surprinde la o faza in care o centrare de pe stanga a lui Vitinha este respinsa cu greu de pe linia portii de Lobont.

Reluarea ne-a facut sa ne creasca sperantele prin intrarea lui Niculescu insa din pacate cel care a castigat duelul tactic a fost Liviu Ciubotariu, el intuind jocul obosit al jucatorilor nostri a inchis si mai bine spatiile (si asa mici) din aparare si mijloc, contracarand prezenta celor 3 varfuri ale noastre in teren. Ineficientele la mijloc au inceput sa devina tot mai evidente, pe masura ce oboseala se instala, pasele gresite tot mai frecvente iar centrarile tot mai aiurea, de partea noastra. Dinamo a avut doar 2 ocazii mai clare in toata repriza, una dintre ele fiind o lovitura libera de la 16 metri, ideala pentru Niculescu, insa executata de Niculaie direct in zid. De partea cealalta Draghici ar fi putut aduce bomba insa sutul lui a fost retinut de Lobont.

BORCEA FURIOS
Dupa declaratiile pompoase dinaintea meciului ale cuplului B & T acum lucrurile s-au intors cu 180 de grade, cei doi critica echipa si indolenta de care au dat dovada jucatorii. Ce sa spunem ? Doar impresionati nu suntem. Este a mia oara cand aceste lucruri se intampla, cei doi avand mai mult grija de imaginea proprie decat de moralul si pregatirea echipei. Este clar, e timpul mobilizarii (din nou). Aceste doua puncte (imense) pierdute de Dinamo nu numai ca ne fac sa ne smulgem perii din cap, dar mai dau si aripi taranilor de asa-zis adversari ai nostri, care acum pot spera la o relansare, pana si skiopii de la zdiaoa. Exact unde NU vroiam sa ajungem !

Dinamo – Pandurii 3-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on Martie 19, 2009 at 22:07

Dinamo – Pandurii / Prima finala

<!– /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:””; margin:0in; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:1.0in 1.25in 1.0in 1.25in; mso-header-margin:.5in; mso-footer-margin:.5in; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

Iata ca in sfarsit a venit ziua primului meci oficial al lui Dinamo in 2009. Returul a inceput de doua zile, iar rezultatele au fost cat se poate de interesante si in mare parte favorabile pentru ai nostri. steaua si-a etalat iarasi limitele cu Vasluiul, Craiova a pierdut la Iasi, iar Urziceni a reusit doar un egal cu FC Brasov. Pana in acest moment, doar AEK Bragadiru a reusit o victorie in aceasta etapa inaugurala a returului, chiar daca cu ceva noroc, si s-au apropiat la 3 puncte de noi.

Dinamo primeste in aceasta seara vizita celor de la Pandurii, practic prima finala din cele 17 pe care le avem de disputat in acest retur. Cu totii ne asteptam la un inceput in forta al lui Dinamo, care sa confirme forma buna aratata in perioada de pregatire si faptul ca suntem favoriti la castigarea acestui campionat.

Vrem sa vedem daruire in teren, un joc legat si eficient si nu in ultimul rand, asteptam sa vedem si spectacolul care a cam lipsit din jocul lui Dinamo in turul campionatului. Un avantaj pentru noi este ca in primele 4 etape intalnim echipe relativ modeste, care desigur nu trebuie subestimate dar cu care nu ne putem permite vreun pas gresit.

Dupa cum stim, victoriile aduc victorii astfel incat in aceasta seara trebuie sa incepem cu dreptul si sa transmitem un mesaj clar rivalelor.

Echipa probabila:


Lobont, Melinte, Tamas, Moti, Diabate, Torje, Cristea, N’Doye, Danciulescu, Niculae, Niculescu


Cu totii la stadion!!!

Dinamo se impune cu 3-0 in fata celor de la Pandurii Tg. Jiu insa momentul meciului a fost faza golului trei creat de Marius Niculae care a tinut mingea in teren si ii permite noului intrat in teren, Ianis Zicu sa inscrie. Ianis inscrie si incepe sa planga dupa gol!!!! 

„Cainii” au marit avantajul la 2-0 prin reusita lui Claudiu Niculescu din minutul 28 dupa centrarea din corner a lui Adrian Cristea.

Dinamo a deschis scorul in primul meci al returului dupa numai doua minute. Surpriza lui Rednic, fundasul dreapta Scarlatache centreaza perfect si Niculae inscrie.


Dinamo a inceput meciul in formula: 1. Lobonţ – 25. Scarlatache, 30. Tamaş, 4. Moţi, 2. Diabate – 22. Torje (7. Zicu ’82), 29. N’Doye, 10. Dănciulescu, 20. Adr.Cristea (14. Mitea ’46) – 9. M. Niculae, 99. Cl.Niculescu (5. Izvoranu ’67). Antrenor: Mircea Rednic.

Cesinha – Rednic il vrea, Dinu se opune

In Opinii, Transferuri, Zvon on Februarie 22, 2009 at 17:38

Mijlocasul Rapidului ar vrea să joace la Dinamo, dar administratorul delegat al „câinilor” spune că antrenorul are suficienti jucători în lot.

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, încearcă să îi mai dea o lovitură fostei sale echipe, Rapid. „Puriul” trage de cei mai valorosi jucători ai „albvisiniilor”, Cesinha, Bozovici, Grigorie si Grigore, ademenindu-i cu salarii frumoase si o participare în grupele Ligii Campionilor. Cum clubul giulestean are dificultăti la plata salariilor si nu mai are nicio perspectivă pentru acest sezon, cei patru sunt tentati să răspundă afirmativ propunerii lui Mircea Rednic. Cesinha este primul pe lista tehnicianului dinamovist, între cei doi existând o relatie de prietenie foarte strânsă si nedisimulată. La ultima dispută dintre Rapid si Dinamo, din turul acestui campionat, Rednic si brazilianul s-au îmbrătisat înainte de startul partidei. Asta, în conditiile în care „Puriul” a plecat din Grant fără să lase loc de „bună ziua”.

Cesinha a admis că discută la telefon cu Mircea Rednic si nu crede că o trecere de la Rapid la Dinamo ar fi un motiv de scandal. „Cred că doar în România există această problemă ce tine de orgoliile fanilor, pentru că în Portugalia este un lucru obisnuit ca jucători de la FC Porto să se transfere la Benfica sau invers. În Brazilia – la fel, granzii fac schimb de jucători destul de des. Cred că Rapid, dacă are nevoie de bani si dacă vrea să ajute jucătorii, ar trebui să-i lase să plece pe cei care au oferte. Mie mi s-a spus că nu am. Acum nici nu stiu ce să mai cred! Am vorbit cu Mircea Rednic acum câteva săptămâni, nu asa cum s-a spus, că as fi vorbit zilele astea. Există o relatie de prietenie între noi si am putea să colaborăm. Deocamdată nu este nimic cert. Nu depinde numai de antrenor, din câte am înteles, trebuie să fie de acord si managerii de la Dinamo”, ne-a declarat ieri fotbalistul brazilian.

Există o relatie de prietenie între mine si Rednic. Am putea să colaborăm. Deocamdată nu este nimic cert. Nu depinde numai de antrenor, din câte am înteles, trebuie să fie de acord si managerii de la Dinamo!„,

Cesinha, mijlocas la Rapid

REALIST: Verdictul Procurorului: „Nu trecem de grupele Ligii!”

Cornel Dinu este sceptic cu privire la sansele echipelor românesti de a depăsi grupele Ligii Campionilor, chiar dacă Dinamo este principala favorită la câstigarea Ligii I si, automat, la masa bogatilor. „Orice echipă de la noi care se va califica în grupele Ligii Campionilor nu va reusi să treacă de faza grupelor. Nu avem jucători de valoare si nici puterea unor investitii masive. CFR Cluj a tocat multi bani si tot n-a izbutit să prindă un loc doi în grupă”, spune Dinu, care admite că dinamovistii sunt îndreptătiti să se gândească la stelele Ligii Campionilor.

Cornel Dinu spune că transferul rapidistului Cesinha la Dinamo este nerealist. „Rednic vorbeste, sigur că vorbeste cu Cesinha, dar nu se va face acest transfer! Rednic are lot de 28 de jucători si are suficiente variante. Avem probabil cea mai închegată echipă din Liga I”, a fost reactia lui Cornel Dinu, omul care supervizează transferurile „ros-albilor”. O reactie negativă a avut Cornel Dinu si acum câteva zile, când a aflat de transferul lui Bruno Simao de la UTA la Dinamo. Mircea Rednic se află acum în Belgia, alături de familia sa, si nu a putut fi contactat.

Presiuni

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on Februarie 17, 2009 at 09:42

Şefii FRF şi Victor Piţurcă le-au cerut dinamoviştilor să-l reprimească pe Tamaş la prima echipă pentru a fi în formă contra Serbiei şi Austriei

Gabriel Tamaş (25 de ani) ar putea reveni de astăzi sau de mîine la prima echipă! Asta şi ca să bifeze, mîine, ultimul meci amical al iernii 2009, cel cu Dnepr, unde Rednic ar vrea să testeze formaţia cu care să abordeze pe 1 martie prima partidă a returului, cu Pandurii.

Susţinere de la FRF

O mînă de ajutor a dat şi Federaţia! Şefii FRF, dar şi selecţionerul Victor Piţurcă au avut mai multe discuţii în ultimele zile cu oficialii din Ştefan cel Mare şi au făcut lobby ca Tamaş să revină de urgenţă la Dinamo după episodul bahic de vineri noaptea.

Este un fotbalist important al «naţionalei» şi e mare nevoie de el în meciurile de peste o lună şi jumătate cu Serbia şi cu Austria! Goian e suspendat la primul joc, Ghionea la fel, ar fi un dezastru să nu-l avem nici pe Gabi în formă! A greşit, a plătit, a fost atenţionat, şi-a învăţat lecţia. Oricum, cînd a fost convocat la lot n-a avut ieşiri în decor” au fost mesajele pe care Piţurcă, dar şi Mircea Sandu le-au transmis către roş-albi.

„Şi-a primit urecheala”

În sprijinul apărătorului au venit şi analizele tehnice făcute în cele 3 zile de expulzare la Dinamo II. Rednic a primit recomandări pozitive pentru fotbalist. „Şi-a dat interesul şi la meci, şi la antrenamente, nu face figuri„, i s-a zis tehnicianului.

Şi acţionarii se gîndiseră deja să scurteze la maximum exilul lui Tamaş: „Gabi şi-a primit urecheala, nu putem să ţinem un internaţional la Dinamo II, mai ales că investim jumătate de milion de euro în salariul lui anual„.

Rednic e foc şi pară: „Nu regretă? Nu-l înţeleg!”

Mircea Rednic a vorbit şi ieri de situaţia lui Tamaş: „Mai durează exilul lui Dinamo II, o să vedem cît. Gabi nu era la prima abatere. La Dinamo s-a făcut un grup unit şi ţin mult ca atmosfera să rămînă bună. N-am înţeles declaraţia aia cum că nu regretă ceea ce s-a întîmplat, o să mai discutăm. Dacă am mai întîlnit astfel de cazuri? Da, au mai fost, în fine, de trei zile numai despre asta vorbim!„.

S-a autoizolat la Dinamo II

De trei zile la formaţia secundă, Tamaş a evitat să mai discute cu şefii despre ceea ce s-a întîmplat în noaptea de vineri spre sîmbătă. „Îmi văd de program cu stricteţe, mă antrenez la aceeaşi capacitate precum o fac şi la prima echipă. Apoi stau în cameră şi mă uit la filme. Mă relaxează şi am ce vedea. Ultima oară am văzut «Slumdog Millionaire», favorit la Oscar, care are o poveste extraordinară„, s-a confesat fotbalistul apropiaţilor. Colegii de la Dinamo II au povestit: „Salută, îşi face treaba, în rest este retras şi cuminte„.

„Şi Terry are seri mai lungi”

Cornel Dinu a mărturisit ieri la gașca slugilor proaste TV că Tamaş a fost atenţionat prin trimiterea la echipa secundă: „Şi John Terry de la Chelsea are seri mai lungi, dar a doua zi trebuie să fie la antrenament. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu Gabi în noaptea cu pricina, am înţeles că n-a vrut să vină a doua zi la pregătiri. Faptul că a fost trimis la echipa a doua poate fi o pedeapsă mai drastică decît o simplă amendă. Ştiu că el şi-a dorit mult să vină la Dinamo şi a jucat de multe ori accidentat„.

„Ce, l-a omorît pe Rednic?”

Tatăl fundaşului, Iosif Tamaş, a sărit de la Braşov să-şi apere fiul. „De ce să fiu supărat pe el? A băut două beri în cantonament şi atît. Ce, l-a omorît pe Rednic? Nici măcar n-a ieşit din hotel. Am vorbit cu domnul Badea şi mi-a zis că se va rezolva totul în curînd„, a zis el în Cancan. Şi Ioan Andone a declarat: „Sînt convins că Gabi regretă episodul, îl cunosc bine, întotdeauna a renunţat la bani ca să vină la Dinamo. Ştie ce înseamnă să fii profesionist, dar mai are scăpări de copil„.

NICOLAE BADEA, preşedinte CA Dinamo

Doar Rednic va decide cînd îl va chema la prima echipă. Dinamo se poate lipsi de orice jucător, nu numai de Tamaş. Indiferent de nume, trebuie respectate regulile

5.000 de euro este amenda pe care ar putea s-o încaseze Tamaş. Totul se va decide la prima şedinţă de analiză a situaţiei jucătorilor

12 meciuri din 15 posibile a jucat Tamaş pentru Dinamo în toamnă, el fiind menajat în cele 3 partide în care a absentat

Borcea: „Tamaş nu doarme nici o secundă, suferă enorm!”

Cristi Borcea a intervenit în această seară la gașca slugilor proaste TV şi a ţinut să dea asigurări că fundaşul Gabriel Tamaş regretă foarte mult incidentul din urmă cu cîteva zile: „Eu nu pot să-i spun lui Rednic să trimită un jucător la echipa a doua pentru că nu-mi place mie. El o să-mi spună să vin eu să antrenez jucătorii şi să iau campionatul. Am mai declarat că vom ţine foarte mult la disciplină! Pe Tamaş îl ştiu foarte bine, de la 17 ani, vă asigur că suferă enorm, nu doarme nici o secundă. Numai un om care îşi doreşte foarte mult şi are mentalitate de învingător poate face ce a făcut Tamaş pentru Dinamo. S-a antrenat deseori accidentat. Sunt jucători tineri, ce aţi vrea, să stea toată ziua în casă? Eu vă asigur că nu s-a pus nici o clipă problema ca el să se ia la bătaie cu cineva, este o informaţie falsă„, a comentat enervat Borcea la Contraatac.

Mici fisuri

In Opinii, Stagiu de pregatire, Statistica on Februarie 17, 2009 at 09:39

Dinamo a jucat bine, şi-a creat multe ocazii de gol, dar a plătit tribut relaxării din defensivă.

Prima remiză a „cîinilor” în partidele de pregătire. După şase victorii consecutive, roş-albii au pierdut printre degete şirul succeselor în Antalya şi au remizat ieri cu Amkar Perm, locul 4 în Rusia.

Descătuşarea golgeterului

Culmea, singurul atacant care nu reuşise să marcheze pînă acum era Dănciulescu, principalul marcator în campionat. Ieri a spart gheaţa. În minutul 6 a profitat de o eroare a ruşilor şi a împins mingea dincolo de linia porţii. Apoi a izbucnit: „Ăsta trebuia, mă, ăsta trebuia!„. „Hai, Danciule, că ţi-ai dat drumul!„, l-a completat Rednic.

Două revelaţii

Mitea e de departe surpriza plăcută. Ieri a scuturat iar plasa, din pasa perfectă a lui Niculescu. Cele mai multe aplauze le-a cules Izvoranu. A început ca stopper, iar după pauză a trecut la închidere. S-a achitat perfect de sarcini, a recuperat multe mingi şi a fost aproape de gol în două rînduri. Cu un şut de la 25 de metri şi cu un „cap” ce a şters bara.

Prea relaxaţi în defensivă

Cînd Dinamo credea că va pleca victorioasă, ruşii au lovit în urma unei degringolade în apărare, în minutul 80. Un gol asemănător primului încasat, cînd Lobonţ a sărit pe sub minge (12). „Am luat două goluri, sînt puţin supărat. Puteam să le primim oricum, dar nu din faze fixe, unde toată lumea ştie ce are de făcut! Am jucători buni, sînt nerăbdător să înceapă returul„, a punctat Rednic.

Probleme cromatice

Dinamoviştii au fost nevoiţi să joace la meciul de ieri în bluze de trening negre şi şorturi roşii, în loc de obişnuitele echipamente de joc. Explicaţia a fost că şi „cîinii”, şi adversarii lor veniseră în tricouri albe, iar arbitrul nu a permis ca ambele echipe să evolueze în aceeaşi culoare. Astfel, pentru că ruşii mai aveau la ei doar geci groase, elevii lui Mircea Rednic au acceptat să joace în bluzele de trening.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo

A fost un meci bun, un antrenament reuşit, în care am făcut şi multe schimbări. Băieţii mei s-au mişcat bine, nu am ce să le reproşez, au avut un adversar pe măsură

„Joc şi fundaş!”

Golgeterul lui Dinamo în prima parte a sezonului, cu 8 reuşite, Ionel Dănciulescu a marcat ieri primul gol în meciurile de pregătire din Antalya. Atacantul de 32 de ani nu crede că a fost dezavantajat de faptul că a fost folosit mai mult mijlocaş. „Pentru mine e o mîndrie să joc la Dinamo, indiferent pe ce post. Joc şi fundaş dacă e nevoie! Eu încerc să-mi fac datoria oriunde, dar cel mai important e să cîştige echipa„, a spus „Danciu” la gașca slugilor proaste TV. Iar Rednic a punctat: „Mă bucur că a dat gol, a zis că alea multe le ţine pentru campionat„.

Andrei Cristea: „Să ia Dinamo titlul!”

Andrei Cristea, împrumutat de Dinamo la Poli Iaşi pentru returul campionatului, a reuşit să înscrie de 4 ori în tot atîtea meciuri pentru echipa lui Bergodi. „A fost dorinţa mea să plec, pentru a putea juca mai mult şi îi mulţumesc domnului Rednic că a înţeles această doleanţă. Anul acesta sînt sigur că Dinamo va lua titlul, pentru că are cel mai bun lot„, a spus atacantul de 24 de ani.

Azi debutează Malick, în direct la gașca slugilor proaste TV

Dinamoviştii vor juca azi, de la ora 15:00, un meci amical cu echipa bosniacă Slavia Sarajevo, locul 2 în prima ligă. Mijlocaşul central Papa Malick (28 de ani) va debuta în tricoul lui Dinamo, în partida transmisă în direct de gașca slugilor proaste TV. Confruntarea va fi live video şi pe http://www.gașca slugilor proaste.ro, iar pe http://www.copy/paste.ro veţi putea urmări reacţii, imagini şi alte detalii de la amicalul „cîinilor”.

Mesaj: „Cît vreţi pe Contra?”

Dinamoviştii speră să rezolve în această săptămînă transferul lui Cosmin Contra (33 de ani), fundaşul dreapta al lui Getafe. A rămas ca spaniolii să spună clar cîţi bani vor în schimbul dezlegării jucătorului şi să fie găsită o cale legală pentru efectuarea tranzacţiei, întrucît perioada de transferuri s-a închis acum două săptămîni. Primele semnale trimise din Spania indică o sumă de transfer de aproximativ 300.000 de euro. Lui Contra i s-au pregătit 500.000 de euro care să-i fie daţi la semnătură, plus un alt milion de euro pentru cele 18 luni de contract. (Radu Bichiş)

ALB in aparare, ROSU in atac!

In Opinii, Stagiu de pregatire, Statistica on Februarie 16, 2009 at 13:59

Dinamo a impresionat ieri nu numai prin forta atacului, ci si prin siguranta apararii. Cu o echipă de atac, Rednic titularizînd 6 jucători cu profil ofensiv, Dinamo şi-a creat 8 mari ocazii, iar în apărare a făcut un joc foarte precis

Marius Niculae, Dănciulescu, Torje, Adrian Cristea, Boştină, Mitea. Nu e înşiruirea fotbaliştilor ofensivi din lotul lui Rednic, ci mai mult de jumătate din titularii aleşi ieri de Rednic pentru amicalul cu danezii de la Randers. Boştină a jucat în faţa apărării, Mitea şi Torje pe benzi, iar Cristea în spatele celor două vîrfuri: Dănciulescu şi Niculae. A rezultat un meci în care Dinamo a făcut legea pe teren, cu multe ocazii de gol şi cu o nouă victorie, a şasea din tot atîtea posibile în stagiul din Antalya. Aproape totul i-a ieşit trupei lui Rednic. Şi în atac, şi în apărare.

ÎN OFENSIVĂ

1. Rapiditate pe benzi. Cu spiriduşii Torje şi Mitea pe cele două laterale ale terenului, Dinamo a avut viteză şi centrări bune. Cei doi au creat şi prima mare şansă de gol: centrare Mitea, şut Torje, dar portarul advers a scos în extremis (16).

2. Cristea a jolly-jocker-ul. Omul-cheie pare a fi în continuare Adrian Cristea, cel care şi aseară a mîngîiat toate mingile şi le-a dirijat pentru colegii săi. A ratat o mare şansă, şutînd în portar din 7 metri (18), după care a executat bine două lovituri libere, însă mingea a ocolit de puţin spaţiul porţii (37, 73).

3. Dănciulescu e util peste tot. Folosit 90 de minute, probabil că Dănciulescu a alergat cel mai mult de la Dinamo. A început ca atacant, lîngă Niculae, şi a terminat mijlocaş central, postură din care a ratat o imensă şansă de gol, cap din 5 metri scos providenţial de portar (65). În plus, a făcut excelent faza defensivă şi a recuperat multe baloane.

4. „Taurul” Niculae. În fine, Marius Niculae e cel care s-a luat la trîntă cu masivii fundaşi nordici, dar şi cel care a dat tonul presingului ucigător al „cîinilor”. Un atacant care pare să-şi fi revenit la forma fizică de pe vremea cînd evolua la Sporting şi cel care a ratat o imensă ocazie în minutul 62, cînd din 3 metri n-a reuşit să împingă balonul în plasă.

ÎN DEFENSIVĂ

1. Surpriza Scarlatache. Cu Blay trimis la echipa a doua şi cu Contra rămas doar o „Fata Morgana”, Rednic a găsit soluţia pentru postul de fundaş stînga. Scarlatache a fost unul dintre cei mai buni de pe teren şi a avut în joc exact ce îi trebuie unui apărător lateral: agresivitate, viteză, urcări în atac şi precizie în centrări.

2. Boştină e asul din mîneca lui Rednic. Poate că marea găselniţă a lui Rednic de aseară a fost folosirea lui Boştină ca închizător. O mişcare bună, pentru că ex-stelistul, pe care şi Hagi îl vedea în acelaşi rol, are un control bun al balonului, iese întotdeauna cu mingea la picior şi are precizie în a pasa, iar acolo, în centrul terenului, exactitatea e literă de lege.

SOC! TAMAS TRIMIS DE REDNIC LA DINAMO II !!!

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on Februarie 14, 2009 at 17:05

Gabi Tamas are mari probleme la Dinamo – l-a suparat pe Rednic si a fost trimis la echipa a doua.

Tamas este recunoscut pentru temperamentul lui vulcanic – insa de aceasta data nu i-a mai mers cu Rednic – antrenorul l-a trimis la echipa a doua pe motive de disciplina, anunta ProSport.

Preşedintele CA Dinamo, Nicolae Badea, a anunţat astăzi că internaţionalul dinamovist Gabi Tamaş a fost trimis la echipa a doua a clubului pentru i pentru acte de indisciplină. Oficialii formaţiei din Ştefan cel Mare nu au oferit detalii suplimentare pentru a motiva această decizie. Fundaşul a evoluat pentru Romania in partida amicală cu reprezentativa Croaţiei şi joi seară a revenit in cantonamentul „cainilor” din Antalya, dar de atunci nu a mai efectuat niciun antrenament sub comanda lui Mircea Rednic.

Ce promite noul Ministru de Interne?

In Infrastructura, Opinii on Ianuarie 25, 2009 at 20:50

Ministrul Administratiei si Internelor, Liviu Dragnea, a declarat dupa prezentarea raportului Jandarmeriei, ca este suporter al echipei Rapid inca de la varsta de trei ani, precizand apoi, amuzat, ca dupa ce a fost investit in noua functie, nu mai stie cu ce formatie tine.

„Tin cu Rapid de la trei ani. Eram, acum nu mai stiu. Fiul meu e stelist„, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a declarat ca a vorbit odata cu Gigi Becali despre un transfer al fundasului Vali Badoi la Steaua, care insa nu s-a concretizat atunci.

Ministrul a precizat ca nu a avut o relatie apropiata cu Becali, ca l-a respectat si l-a intalnit de cateva ori. Badoi i-a transmis odata actualului ministru ca vrea sa plece de la Rapid, dupa ce au avut loc niste incidente in avionul delegatiei giulestene, intre cativa fani si jucatori.

Dragnea spune ca a luat legatura cu Becali si i-a transmis finantatourlui Stelei sa-l sune pe Badoi ca sa-l intalneasca. Seful MAI a mai spus ca nu stie ce s-a intamplat ulterior.

Ministrul Administratiei si Internelor a mai afirmat ca a fost sunat de antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, si a avut o discutie cu el.

„Am vorbit cu Rednic acum doua zile, ma cunosc cu el de foarte mult timp si o sa-l ajut la construirea unui stadion de Liga Campionilor pentru Dinamo„, a zis Ministrul de Interne.

GaziantepSpor anunta transferul brazilianului Julio Cesar

In Transferuri on Ianuarie 20, 2009 at 22:57

Clubul turc Gaziantepspor a anunţat, pe site-ul său oficial, că a ajuns la un acord cu fotbalistul echipei Dinamo, Julio Cesar Santos Correa, care va evolua astfel în campionatul Turciei în următorii trei ani.

„În urma unor eforturi ce au durat trei luni, ne bucurăm că am obţinut transferul la Gaziantepspor al unui fotbalist important. Ne-am înţeles cu el în toate privinţele. Julio Cesar, care credem că ne va întări puternic echipa, şi-a demonstat valoarea evolu`nd la formaţii precum Real Madrid, Milan, Benfica, Real Sociedad, Austria Viena şi Olympiakos”, se arată într-un comunicat apărut pe site-ul clubului turc.

Potrivit sursei citate, Julio Cesar ar fi urmat să fie prezentat oficial astăzi la Gaziantepspor, dar evenimentul a fost amânat pentru o dată ce va fi anunţată ulterior, brazilianul amânându-şi deplasarea în Turcia din motive personale.

Julio Cesar nu mai doreşte să joace la Dinamo, deşi mai are un an şi jumătate de contract. El a plecat, marţi, cu lotul echipei Dinamo în Turcia, elevii antrenaţi de Mircea Rednic urmând să efectueze un stagiu de pregătire în Antalya. La Aeroportul Henri Coandă, Rednic a afirmat că fundaşul brazilian rămâne în lotul pe care îl are la dispoziţie, dar se va pregăti separat.

„Julio Cesar are de recuperat opt zile, se va pregăti separat. El e in cantonament cu noi. Nu stiu nimic de acest transfer. Are un act prin care poate sa plece oriunde pina pe 31 ianuarie. Oricum, nu voi mai aduce pe nimeni chiar daca pleaca. Avem solutii”, a declarat antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic.

„Nu stiu daca o sa antrenez Dinamo in UCL!”

In Opinii on Ianuarie 20, 2009 at 21:42

Intr-un inteviu acordat cotidianului Fanatik Mircea Rednic a facut o analiza a turului campionatului, a vorbit despre cantonamentul din Antalya, despre lot, despre ceea ce-i asteapta pe dinamovisti in retur, despre planurile sale de viitor, dar si despre exigenta suporterilor dinamovisti pe care ii asteapta in numar cat mai mare la stadion.

Domnule Rednic, cum arata Dinamo pe compartimente la inceputul stagiului de pregatire din Antalya?
– Echipa e mult mai echilibrata decit la inceputul turului. Ma bucur ca, in proportie de 90 la suta, jucatorii cu care am terminat prima parte a campionatului ii am la dispozitie si pentru retur si acesta este un lucru mare pentru ca noi am suferit foarte mult din punct de vedere al omogenitatii. Au fost jucatori care au venit pe parcurs, nepregatiti, au avut nevoie de perioade de acomodare cu stilul fotbalului romanesc, cu colegii, cu antrenorii, lucruri normale de altfel.

„Am avut unele reprize bune, dar nu se compara cu jocul de la Timisoara”
Aceasta ar fi cauza jocului nespectaculos din tur?
– Cea mai importanta cauza, pentru ca de aceea am si suferit din punct de vedere al spectacolului. Nu stiu daca am aliniat doua meciuri la rind acelasi prim 11.
Care a fost partida in care v-a placut Dinamo de la un capat la altul?
– De departe victoria cu Poli. Au mai fost reprize din unele meciuri, dar nu se compara cu evolutia echipei de la Timisoara.

„L-am minia pe Dumnezeu daca n-am fi multumiti”
Cit v-a multumit, in procente, jocul lui Dinamo din tur? Nu discutam de rezultate, ci doar de joc…
– Am jucat cam la 60 la suta din ceea ce mi-am dorit eu si totusi am terminat pe primul loc… Spun 60 la suta pentru stiu ceea ce pot baietii pe care-i antrenez. Principalul vinovat insa pentru jocul echipei sint eu. Chiar daca au fost probleme, la lotul pe care l-am avut la dispozitie, cred ca Dinamo trebuie sa arate mai mult spectacol.
Dar mai multe puncte merita sa aiba?
– Eu zic ca se putea mai mult, desi unii spun ca meritam mai putin. Recunosc ca au fost si meciuri in care am avut noroc, de exemplu la Vaslui unde am revenit pe final de la 1-0 pentru gazde si am invins cu golul lui Bratu din prelungiri. Punctele sint importante, avem 35, sintem pe primul loc si l-am minia pe Dumnezeu daca nu am fi multumiti.

„Adversarii directi n-au fost net superiori, dar au avut ceva in plus”
De ce nu ati izbutit sa va capacitati elevii si sa faceti puncte in derby-uri? Lumea te judeca dupa rezultatele din aceste partide.
– Intr-adevar, toata lumea te judeca dupa cum joci cu echipele mari, iar noi, aici, in afara de egalul cu Steaua, nu prea am jucat bine. Adversarii directi nu ne-au fost net superiori, dar au avut ceva in plus. Si Clujul, si Rapidul, Urziceniul la fel. Steaua a avut o prima repriza in urma careia daca ne conducea cu doi sau trei la zero nimeni nu avea nimic de spus. Aici sint regretele mele. Nici nu meritam mai mult la felul cum am jucat. Ca am fost mai pragmatici, asta e alta poveste. Normal ca suporterii si actionarii n-au apreciat acest lucru si au avut destule rabufniri.
Ati avut multe certuri cu actionarii de-a lungul turului?
– Da si nu.
Dar acum s-au linistit?
– Niciodata n-o sa se linisteasca. Sint oameni care investesc, vor si performanta, vor sa cresti si jucatori pentru a-i vinde, vor sa si cistige bani. Fotbalul e o afacere.
O afacere de criza, acum.
– Tocmai, pentru ca e vorba si despre aceasta perioada. Au investit foarte mult in contractele jucatorilor, care sint cele mai mari din Romania. Acest lucru ne obliga mai mult si pe mine, si pe jucatori. Sint de acord ca din cind in cind actionarii sa se supere, dar as prefera sa vina sa discute direct cu mine, decit prin presa sau prin alte parti.

„Urziceniul este peste Cluj”
Care a fost echipa care v-a creat cele mai multe probleme in tur?
– Clujul si Urziceniul. Pentru mine, Unirea nu a fost o surpriza. N-are un joc superspectaculos, dar e bine organizata. Toata lumea alearga, toata lumea participa si la faza de aparare, si la cea de constructie, si la cea de atac. Cred ca Urziceniul este chiar peste Cluj. A fost cea mai constanta echipa, si ca joc, si ca puncte.
La portari sinteti acoperit. Pe linia de fund apar problemele.
– Cam da. Pulhac, in stinga, care era jucator de baza, ne lipseste. Are sanse Diabate, care a crescut foarte mult si care are toata increderea mea, dar e si Musat, care poate crea concurenta. Pe zona centrala e Tamas…
… si nu mai e Julio Cesar…
– Inca nu stiu care e situatia lui, dar nu ma asteptam sa se comporte astfel un jucator care a trecut pe la Milan, pe la Real Madrid. Esti nemultumit, vii si discuti, iti respecti colegii si antrenorii.

„Stiam din Grecia despre iesirile nocturne ale lui Julio Cesar, dar avea CV”
N-ati avut nici o discutie cu el ca sa-i aflati nemultumirile?
– Nici una. Situatia lui ma deranjeaza si n-o accept. Aici, la Dinamo, e vorba de disciplina si indiferent cum se numeste respectivul trebuie sa se supuna regulilor grupului. Nu l-am primit la antrenamente, am inteles ca o sa vina si in Antalya, dar se va antrena separat, nu cu echipa. I s-a dat o hirtie, are zece zile la dispozitie sa-si caute echipa la suma pe care a stabilit-o cu conducerea.
Cit e suma?
– Nu stiu, nu e treaba mea, pentru ca n-am participat nici la transferul lui, asa ca nu cunosc ce s-a dat, ce s-a luat.
Dar de intrebat ati fost intrebat cind a fost adus?
– Mi s-a spus de el si am fost intrebat ce parere am despre el. Am niste prieteni in Grecia, la Olympiakos, si am discutat de Julio Cesar. Exact ce mi-au zis de el am zis si conducerii, si exact aia s-a intimplat.
Ce v-au zis amicii greci despre el?
– E un jucator cu calitati, dar il intereseaza doar persoana lui. Se implica foarte putin in colectiv. Iesiri nocturne a avut si in Grecia, cum a avut ulterior si la Bucuresti. Stiam totul. Cind te uiti in CV-ul lui, la ce echipe a jucat, nu puteai spune ca nu-l vrei.

„Din Blay si Homei as putea face fundasul dreapta de care avem nevoie”
Sint probleme si la fundasul dreapta.
– Cu Blay nu sint probleme, doar ca este in ultimele cinci luni de contract. A si facut lucruri bune, a si gresit, orice jucator are limitele lui. Il mai avem insa pe Homei. Cred ca din Blay si din Homei as putea face fundasul dreapta de care avem nevoie. Homei are veleitati de atac, dar defensiv sta mai prost. Blay e invers, defensiv sta bine chiar daca ne-am obisnuit deja cu gafele lui la meciuri importante.
Mijlocul terenului.
– Aici am suferit mult in tur. Multi l-au regretat pe Margaritescu. Eu am spus ca era un jucator util.
A plecat din cauza dumneavoastra?
– N-a plecat din cauza mea. Lucrind si cu Ropotan, si cu Margaritescu, am simtit ca e momentul sa-i dau drumul lui Ropo. Nu puteau juca amindoi, pentru ca nu sint adeptul jocului cu doi inchizatori. Si mai ales doi cam la fel. Pariul cu Ropotan cred ca nu l-am pierdut, pentru ca asa cum a jucat in ultimele sase luni a impus interes. De fapt este singurul care a avut oferta clara si mare de a pleca de la Dinamo in aceasta iarna.

„Eu l-am dorit pe N’Doye, Cristi il prefera pe Ljubinkovic”
O sa-l mai aveti in retur?
– Eu zic ca da, chiar daca a venit N’Doye. Pe N’Doye eu l-am dorit foarte mult, desi Cristi (n.r. – Borcea) l-ar fi preferat pe Ljubinkovic. Si Ljubinkovic este un jucator bun, dar din moment ce Ropotan nu pleaca aveam nevoie de un jucator de picior sting. Din acelasi motiv am demarat discutiile si cu Soava, care mi-a spus ca are oferta si de la Craiova unde a si ajuns dupa ce noi l-am adus pe N’Doye. Soava ar fi preferat Dinamo pentru ca a lucrat cu mine si la Rapid si ne-am inteles foarte bine. L-am sustinut foarte mult. La aducerea lui N’Doye am tinut cont si de sfaturile lui Cornel Dinu, care l-a urmarit tot turul de campionat si mi-a zis ca ne-ar putea fi foarte util.
La N’Doye se pare ca este tot situatia de la Julio Cesar. Iubitor al vietii de noapte…
– Eu am discutat cu el si cred ca e in regula. In rest habar n-am ce o sa faca.
Pai a zis ca in timpul lui liber face ce vrea.
– Uite, si eu am fost antrenor la Vaslui si orasul nu-ti ofera foarte multe posibilitati de a-ti petrece noaptea prin cluburi. Sint surprins ca se spune despre el ca are o viata de noapte agitata. Poate alte probleme o fi avut, dar nu stiu ce fel. De baut nu bea ca nu-i permite religia, cu femeile nu e, habar n-am ce-o fi… Ca si eu le mai zic la ai mei cind imi spun ca au fost in cluburi, dar n-au baut. „Pai atunci de ce-ati mai fost mai? Sa va vada paparazzi, sa va creati singuri probleme? Daca tot mergi la bar, bei un pahar de sampanie, ceva, asculti o muzica, iti mai clatesti ochii poate te remarca o fata… Altfel, pentru ce sa mergi la bar?

„Prefer sa ramin cu patru atacanti, dar mi-e greu sa aleg”
Ajungem la virfuri. E cel mai bun atac de cind antrenati Dinamo?
– Si acum doi ani am avut atac foarte bun. Trio extraordinar cu Niculescu, Danciulescu, Ganea. Acum am cinci atacanti de care m-am folosit. Danciu si Niculescu se inteleg foarte bine. Niculae a revenit dupa o perioada in care a pierdut contactul cu fotbalul romanesc, a venit si accidentat, a venit si tirziu…
S-a readaptat?
– Cred ca da. In tur, cind aveam mai mare nevoie de el, se accidenta mereu, pentru ca nu facuse pregatirea. Acum e in regula.
La Mitea cit mai dureaza readaptarea?
– Nu pot sa-l judec pentru ca el nu a prea jucat. Se pregateste, e prezent aici, dar vreau sa-l vad la jocuri. I-am spus. Are calitati si cred in el.
Nu sint multi cinci atacanti?
– As prefera sa ramin cu patru atacanti. Dupa parerea mea, cinci sint multi. Miranda, asa cum e, s-a pregatit si a dovedit ca e profesionist. N-a comentat, a jucat la echipa a doua, iar cind a venit la prima formatie, ne-a ajutat. Mi-e greu totusi sa aleg unul la care sa renunt.

„Credeti ca răţoi s-a mai gindit la Liga Campionilor cind a primit oferta asta din Afganistan”
Obiectiv clar titlul si, implicit, Liga Campionilor. Nu va ginditi citeodata ca o sa luati titlul cu Dinamo, dar poate nu apucati sa antrenati in Liga?
– Se poate intimpla, asta-i viata. Prietenului meu Andone i s-a intimplat. Fiecare trebuie sa se gindeasca ce e mai bine pentru el. Deocamdata visul meu este sa iau campionatul, apoi ce-o fi o fi. Oferte am avut, oferte o sa mai am, asa ca nu duc lipsa.
Belgia?
– Imi doresc foarte mult sa ma intorc acasa in Belgia, familia e acolo, asa ca totul e posibil. Nu stiu daca o sa antrenez Dinamo in Liga Campionilor! Poate o sa am alte oferte in vara. O sa vedem ce o sa fac. Andone a avut oferte vara trecuta, a refuzat pentru a antrena in Liga, apoi ati vazut ce i s-a intimplat. Fiecare se gindeste la ce este cel mai bine pentru el, mai ales pe criza asta. Pai ce, credeti ca răţoi s-a mai gindit la Liga Campionilor cind a primit oferta asta din Afganistan sau de unde o fi? S-a gindit la binele lui. Acelasi lucru este valabil si pentru jucatori de-ai lui Dinamo. Credeti ca daca unii primesc, in vara, oferte mari de la alte cluburi, chiar daca acele formatii nu joaca in Champions League, n-ar accepta?

Cind o sa se intoarca in numar mare fanii la meciurile lui Dinamo?
– Cred ca suporterii lui Dinamo sint cei mai exigenti din tara. Ei trebuie sa inteleaga ca aveme nevoie sa fim toti impreuna pentru ca ne asteapta un retur foarte greu. Ei trebuie sa lase deoparte orgoliile, ca nu le place de unul sau de altul si sa ne ajute. Au fost si momente cind i-au fluierat si injurat pe unii jucatori cind nici nu apucasera sa atinga mingea, numai ca li se pusese pata pe aia. Pe Hagi al meu, Adrian Cristea, pur si simplu mi l-au tocat. Nici nu incepuse meciul si-l luau in biza. Asa nu se poate. Am discutat si cu Cristea si i-am zis sa-si vada de treaba lui, de joc, ca numai asa poate fi aplaudat. Trebuie sa fie echilibrat in gindire pentru ca avem nevoie de el.

„Actionarii se compenseaza unul pe altul”
Se resimte criza financiara la Dinamo?
– Deocamdata nu sint nici un fel de probleme si sper sa nu fie. Chiar saptamina aceasta urmeaza sa se ajunga la zi cu platile. Avem cinci actionari si citeodata e important acest lucru, chiar daca sint cinci pareri diferite.
Deci e bine ca un copil sa aiba cinci moase?
– Multi zic ca nu e bine, dar in situatia asta de criza mondiala financiara, uitati ca e bine. Se mai ajuta unul pe altul, se compenseaza si lucrurile merg bine. Deci e bine pentru copilul cu cinci moase.

„Eu raspund de rezultate, nu nasul sau finul cutare”
Ce parere aveti despre jucatorii care sint rude cu patronii? Mai ales ca sint ceva exemple si pe la Dinamo.
– Nu prea e bine sa fie astfel de relatii de rudenie, pentru ca se creaza tot felul de discutii si de interpretari. E bine sa fie evitate, dar eu nu am avut probleme pina acum. Jucatorii ma stiu, sint berbec si merg inainte. La mine joaca cine merita, toti sint egali, pentru ca ma intereseaza punctele si victoriile. Eu raspund de rezultate, nu nasul cutare sau finul cutare. In capul meu se sparg toate oalele daca lucrurile nu merg. Vreau sa cistig al doilea titlul cu Dinamo. Apoi ce-mi mai pot dori?

„I-am spus lui N’Doye sa aiba grija ca in Bucuresti presa de scandal e mai tare chiar decit si cea din Italia. Orice miscare si orice iesire va face ii va fi speculata de ziaristi si va apare in presa” (Mircea Rednic)

„Bostina nu e disponibilizat, dar am fost corect cu el si i-am spus ca venind si N’Doye, neplecind nici Ropotan ii va fi greu sa joace. Mi-a spus ca nu-l deranjeaza, accepta concurenta, dar daca va avea o oferta de la o echipa unde sa poate juca, o sa plece” (Mircea Rednic)

„Din punct de vedere fotbalistic, si Steaua, si CFR Cluj au pierdut prin plecarile lui răţoi si Trica, liderii din teren. Acum o sa vedem ce se va intimpla si cu Steaua, si cu CFR. Poate va fi mai bine, poate mai rau. Nu se stie” (Mircea Rednic)

„Nu ma deranjeaza personal ca Uhrin e antrenor la Cluj, dar sint niste reguli si trebuie respectate. Ca sa glumesc, la Timisoara l-am batut pe Uhrin cu 3-0, deci l-am <citit>. Dar nu e corect. Si Andone putea ajunge la Rapid, dar nu i-a permis regulamentul, acum Ionut Popa… Pentru unii se poate, pentru altii, nu” (Mircea Rednic)

Ze Kalanga ramane acasa

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on Ianuarie 19, 2009 at 23:59

Dinamo pleaca maine in Turcia. Nu si Ze Kalanga!

Lotul lui Dinamo va pleca marti, la ora 10.50, in Turcia, pentru primul turneu de pregatire centralizata in Antalya.
Delegatia dinamovistilor va ajunge in aeroportul Henri Coanda cu doua ore inainte cursei de linie pana la Istanbul, aterizarea in Antalya fiind prevazuta pentru ora 16.00.
Timp ce 10 zile, „cainii” se vor stabili la Hotel „IC Santai” din Belek. Dupa cum se cunoaste, dinamovistii vor disputa in Turcia, in primul turneu de pregatire, doua doua meciuri amicale, cu Sturm Graz (28 ianuarie) si cu Banik Ostrava (29 ianuarie), anunta fcdinamo.ro

Condoleante pentru Ze Kalanga

Mircea Rednic a programat luni doua antrenamente, la stadionul din Soseaua Stefan cel Mare. Mijlocasul Ze Kalanga a fost invoit de la cele doua sedinte de pregatire pentru a putea fi prezent la inmormantarea fratelui sau, decedat ieri in Angola. In aceste conditii, Ze Kalanga va rata si prima parte a turneului in Antalya.
In alta ordine de idei, Julio Cesar, Gabriel Bostina si Silviu Izvoranu s-au pregatit separat, in sala de forta, impreuna cu preparatorul fizic Constantin Niculae. Daca Izvoranu a acuzat o usoara tendinita, ceilalti doi fotbalisti dinamovisti trebuie sa recupereze programul de pregatire de la care au absentat in primele zile din 2009.