blogdinamo

Dinamo – FC Brasov 2-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on mai 1, 2011 at 15:30

Cu un 3-0 la colecţie, care a lăsat în beznă Ghencea, Toni Conceicao a venit după o lună să cucerească şi „Ştefan cel Mare”. „Fiu” al lui Vasco da Gama, portughezul a simţit miros de „echipă mare” şi a trecut din nou la atac după puncte. Ofensivă a fost şi Dinamo, cu Alexe şi Liviu Ganea vârfuri de lance, decisivi în victoria de aseară cu 2-1.

Cu un singur succes în ultimele patru partide, „New Dinamo” ajunsese la graniţa primei crize, dar nu în privinţa lotului de jucători, ci vizavi de existenţa pe banca tehnică a lui Ioan Andone. Iar Ando a mizat totul pe cartea atacului şi a trimis de la început cinci jucători cu profil ofensiv, inclusiv pe Bakaj, cerut de fani şi de conducere în primul „11”. De altfel, albanezul cu gleznă fină s-a remarcat chiar la prima acţiune a gazdelor, dar ghiuleaua de la 16 metri a trecut puţin peste bara transversală. Mingea a ocolit poarta Braşovului şi câteva minute mai târziu, când Alexe a trimis cu capul din centrul careului. După vreo zece minute cu Dinamo în rol de prim solist, Braşovul a început să-şi arate colţii. Plăcerea de a obţine puncte cu granzii campionatului s-a „prins” şi în „Ştefan cel Mare”, iar în minutul 20 a dat lovitura: Teixeira s-a jucat cu apărarea lui Dinamo, i-a trimis un balon la întâlnire lui Viveiros, iar acesta a deschis scorul.

Dinamo s-a trezit instant

Profitând de şocul resimţit de „câini”, acelaşi Teixeira a încercat să înscrie un gol a la Stankovic în Inter – Schalke, dar Dolha s-a repliat la timp. Alb-roşiii au părut că se zbat în gol, dar au găsit o portiţă prin Alexe care, la capătul unei acţiuni cu Bakaj şi Liviu Ganea ajutoare, a restabilit egalitatea. Iar pofta de gol ce le-a fost înzestrată la cabine a fost satisfăcută rapid prin reuşita lui Ganea (min. 53), care a pivotat pe lângă un adversar şi l-a învins pe Hăisan. După ce Munteanu, Alexe şi din nou Ganea şi-au trecut alte mari ocazii de a marca, Dinamo a făcut un pas înapoi, a devenit mai precaută şi a încercat să lovească pe contraatac, iar Dănciulescu a ratat o ocazie pentru care nu există epitete chiar înainte de fluierul a consfinţit scorul de 2-1.

Borcea şi-a părăsit „haita”

Nicolae Badea a fost aseară singurul acţionar al „câinilor” prezent pe stadion, Cristi Borcea alegând să plece în străinătate. Reîntors în urmă cu patru luni în ţară, după multă vreme de absenţă, fostul şef executiv din „Groapă” anunţase că nu mai are de gând să se implice la club. La meci a fost prezent, în schimb, antrenorul Stelei, Sorin Cîrţu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: