blogdinamo

Posts Tagged ‘Valerica Gaman’

Barboianu si Gaman au semnat cu Dinamo!

In Opinii, Transferuri on martie 24, 2011 at 00:48

Ştefan Bărboianu a fost ieri declarat liber de contract, iar astăzi Dinamo îşi va asigura semnătura fundaşului de bandă al echipei naţionale de tineret a României.

Deznodământ parţial fericit pentru Dinamo în litigiul dintre Ştefan Bărboianu şi Universitatea Craiova. Comisiile au decis că fotbalistul poate pleca în calitate de jucător liber de contract, dar un eventual transfer ar fi valabil numai până la vară. Asta pentru că oltenii au depus o serie de documente, contestate de avocaţii fotbalistului, prin care acesta va redeveni legat contractual de „juveţi” începând cu luna iulie. De aceea, de îndată ce vor primi hârtiile de la LPF, conform cărora au dreptul de a înregistra contractul, „câinii” îl vor înregimenta pe jucător până la vară. Apoi, în timp ce Bărboianu va evolua în „Ştefan cel Mare”, se va aştepta o nouă decizie a forurilor fotbalistice vizavi de legitimitatea contractului prezentat de Ştiinţa drept probă. Timp în care viitorul elev al lui Andone va fi apărat inclusiv de avocaţii lui Dinamo.

Şanse mari să rămână şi din vară

Şi, de aceea, informaţiile din acest moment spun că actul are cele mari şanse de a fi declarat nul şi că Ştefan Bărboianu poate semna prelungirea contractului cu roş-albii. Jucătorul a fost ales în această iarnă în unanimitate de către toţi factorii de decizie în privinţa transferurilor de la Dinamo, motivul fiind extrem de simplu. Fundaşul în vârstă de 23 de ani poate evolua pe oricare dintre benzile defensivei, posturi deficitare în „Groapă”.

> Bărboianu s-a antrenat zilnic în perioada în care litigiul său cu Craiova era pe rol.

Valerica Gaman a fost prezentat oficial la Dinamo, fostul fotbalist al Universitatii Craiova marturisind ca formatia din Banie ramane echipa lui de suflet, desi a plecat cu scandal din Oltenia.

Gaman a explicat de ce nu a mai ajuns in Olanda, la Vitesse Arnhem, si a precizat ca nu ia in calcul o revenire la Craiova cat timp Adrian Mititelu va conduce echipa.

„Am semnat pe 3 luni cu Dinamo. Ma bucur ca dupa atata inactivitate am ajuns sa ma pregatesc cu o echipa. Prima mea dorinta era sa joc in strainatate. Federatia Olandeza nu a dorit sa accepte un contract semnat pe 17 februarie, pentru ca perioada lor de transferari s-a terminat pe 31 ianuarie. Prima echipa care m-a contactat a fost Dinamo. Nu vreau sa fiu fals, dar Craiova este si va fi mereu echipa mea de suflet.

Nu stiu daca voi ramane, vom vedea la vara ce va fi. Cat e Mititelu acolo nu ma intorc, m-am saturat de iluzii. Ma bucur ca am scapat de acea atmosfera, de presiunea negativa de-acolo, nu neaparat de la Craiova. Cand o sa decida domnul Andone, o sa joc. O sa dau 100% pe teren cand va fi nevoie. Nu mi-e teama de concurenta, altfel nu veneam aici”, a spus Gaman la prezentarea oficiala.

Valerica Gaman a semnat cu Dinamo din postura de jucator liber de contract, dupa ce comisiile LPF i-au dat dreptate in litigiul cu Universitatea Craiova.

Reclame