blogdinamo

Posts Tagged ‘umilinta’

Dinamo – Galatasaray 0-3

In Meciuri, Opinii, UEFA Europa League on noiembrie 12, 2009 at 23:11

Dezastrul in care mai marii clubului au dus echipa a mai scris o noua pagina de istorie joia aceasta cand meciul cu Galata, presupus a fi un soi de revansa fata de cel din Turcia unde am fost calcati in picioare, s-a transformat si el intr-o continuare a macelului de la Istambul. Cu un scor general de 7-1, defavorabil evident, Dinamo a mai tras o palma putinilor suporteri care mai sperau ceva, facandu-i din nou sa se gandeasca daca meciurile echipei lor nu cumva sunt o mare pierdere de timp iar nervii o chestie de care te poti oarecum lipsi.

Dinamo a venit la acest meci inca mai lipsita de vlaga decat la meciul precedent si scorul din teren reflecta bine realitatea. Dominare totala a unei echipe care stia sa paseze, stia sa faca marcaj, stia sa traga la poarta si stia sa bage mingea in poarta de cate ori avea ocazia. Cele doua goluri venite intr-un minut demonstreaza perfect acest lucru, Galata nu a stat pe ganduri si a rezolvat meciul la prima ocazie. Prilej si pentru ai nostri sa cada in „depresie” si sa renunte la lupta, numai bine pentru ca oricum unii dintre jucatori nu prea aveau ei chef de alergat si in mijlocul saptamanii, pe frig patrunzator.

Ne tot imbatam cu apa rece inainte cum ca Galata are aparare slaba, ca pot fi invinsi si alte lucruri care mai de care aiuristice uitand un singur lucru, ai nostri sunt slabi ca niste martzoage jigarite, nehranite de 2 luni. Nu ca lotul ar fi slab, nu zic asta, Dinamo ca ansamblu, ca o echipa, este zero crapat la ora actuala iar asta se datoreaza numai si numai deciziilor luate la varful piramidei, unde niste capete patrate nu pricep nimic din fenomen, intelegand doar ca un club de fotbal trebuie sa produca numai bani si nu oricum ci ne-taxabili !

Va fi greu din nou sa se umple stadionul in Stefan cel Mare o buna bucata de vreme. Cu asa rezultate, cu asa joc si atitudine de joc, cu antrenori schimbati la fiecare 2 etape, cu declaratii care mai de care idioate la TV, suporterul dinamovist pare dispus la o pauza binemeritata, lasand indolentii singuri in tribunele goale plangandu-si in palma si cersind mila noastra tot la TV-ul acela nenorocit unde le placea sa se dea mari in zilele bune. Am mai fost in situatia asta si Andone ne-a scos de acolo. Poate, cine stie, poate ne va mai scoate inca o data, daca nu cumva e si el plictisit de borcisme, badisme si turcisme.

Reclame

FC Arges – Dinamo 5:2 – FINAL IN LEHAMITE

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on iunie 15, 2009 at 13:39

Echipa Dinamo s-a deplasat la Pitesti mai mult tarata de obligatia de a disputa meciul mai mult decat de obligativitatea jucatorilor profesionisti de a-si face datoria pe teren si rezultatul nu a putut fi decat in consecinta. Un 5-2, victorie handicap 3, verificati dvs cat era cota, ce incheie un sezon ratat pe ultima linie, patetic, cu 3 infrangeri, una si cea mai importanta, ce e drept, facilitata de arbitri, celelalte facilitate de indolenta jucatorilor carora nu le mai pasa de nimic. Terminam sezonul in lehamite, scarbiti inca o data de tot, conducere incompetenta si jucatori indolenti care au pus impreuna umarul la acest esec. Dupa ce ai condus timp de 21 de etape clasamentul, oricum ai da-o tot esec se cheama.

FANI FURIOSI
Fani nemultumiti de ratarea campionatului au invadat terenul de joc imediat dupa ce Zicu a egalat in prima repriza, gratuland probabil cu vorbe grele pe cine au apucat si le-a iesit in drum. Reiteram ca acest lucru nu reprezinta o solutie viabila nici pentru a arata nemultumirea si nici pentru a solutiona problema care a dus la esecul echipei. Din pacate unii nu inteleg asta si se lasa prada furiei, lucru ce dauneaza prestigiului clubului, echipei si renumelui galeriei noastre care stie sa fie asa de frumoasa cand totul merge bine. Aceste manifestari de furie mai au si nedoritul rol de a bucura pe cei care ne urasc, caci supararea noastra e bucuria lor. Oricum, in urma acestor incidente vom fi sanctionati probabil drastic de LPF, deoarece nu e prima oara cand acestea apar. Ca urmare a incidentelor membrii galeriei dinamoviste din tribuna stadionului din Pitesti au fost evacuati din stadion, o masura din nou idioata luata de jandarmi care pedepsesc pe toti din cauza a catorva indivizi necugetati.

LOC DE LIGA – FATA MORGANA
Dinamo ocupa in final de campionat locul 2, care duce in preliminariile CL, in cazul in care TAS nu va acorda cele 6 puncte Timisoarei, situatie in care vom cobori o pozitie si vom lua loc de cinste in Europa League, daca nu cumva dam iarasi de Elfsborg sau mai stie Sfantu’ ce alti faliti sa ne scoata si de acolo in turul 1. Teoretic pozitia a doua nu e asa de rea dar din postura noastra de „unseeded” la tragerea la sorti in turul 3 preliminar al CL avem cam 50% sa picam cu o echipa puternica in fata careia nu avem nici o sansa de calificare. Am avut 2 ani pentru a mai adauga cateva puncte UEFA la zestrea noastra insa sansa a fost irosita prosteste pe adversari de te miri de unde. Dinamo este acum la 25.781 puncte si puteam fi lejer cu 10 puncte mai sus, ceea ce ne-ar fi asigurat un loc mai bun la tragerea la sorti.

VACANTA SI REMANIERE
Jucatorii si staff-ul tehnic intra de azi in vacanta, urmand ca prea-maretii conducatori in frunte cu dl. Turcu sa decida asupra soartei fiecaruia din componentii echipei. Nu stim daca Rednic pleaca sau ramane, nu avem idee cine din jucatori va pleca (clanul de geambasi umani al lui Becali probabil ca sunt foarte agitati sa mai faca si ei un comision pe o vanzare ceva) si cine va veni, cert e doar ca Tamas se va intoarce la echipa lui in Franta si eventual si Moti la fel. Judecand dupa cele scrise in presa Dinamo este in pragul desfiintarii insa realitatea probabil ca este departe de tot in aceasta privinta. Dinamo va ramane, intr-o forma oarecare, si la anul, incercand din rasputeri sa aduca iarasi la stadion fanii pe care tot ei i-au alungat.

„Facuti posta” in Liga 2 / Dunarea Galati 7-0 Dinamo II

In Dinamo II, Meciuri, Statistica on iunie 15, 2009 at 13:35

Bataia de joc continua. Dupa contraperformantele primei echipe, Dinamo II nu s-a lasat nici ea mai prejos si a „reusit” un „stralucitor” 0-7 la Galati, contra celor de la Dunarea. Andrei Vlad, portarul echipei lui Talnar (ca pe Dinamo in nici un caz nu mai reprezinta) a fost „facut posta” de atacurile gazdelor, care numai in prima repriza au inscris de 5 ori.

Echipa a avut in componenta, ca de obicei la astfel de rezultate, foarte putini dintre jucatorii consacrati, multi fiind retinuti la echipa mare sau fiind accidentati / suspendati. In aceasta situatie, Dinamo II a facut deplasarea cu un lot care numara IN TOTAL 14 jucatori, majoritatea juniori de la grupa 1992. Indiferent de context insa, rezultatul nu este scuzabil.

In ultima etapa, Dinamo II va incheia calvarul acestui sezon contra Ceahlaului Piatra Neamt, care in aceasta etapa intalneste legiunea dinamovista de la CSM Ploiesti (maine, de la ora 13:00). In cazul in care moldovenii obtin fie si un punct in fata echipei lui Ion Moldovan, vor fi matematic promovati. De altfel, egalul ar asigura promovarea matematica pentru ambele echipe, astfel ca meciul dintre CSM Ploiesti si Delta Tulcea, din ultima etapa, ar deveni doar unul de palmares si nicidecum unul care sa decida cea de-a doua promovata a seriei. Ca de obicei, Ceahlaul face jocurile…

Dinamo – FC Timisoara 1-4

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on mai 8, 2009 at 15:46

Sa revenim cu picioarele pe pamant!

Cupa nu e de noi. La aceasta concluzie dureroasa am ajuns in aceasta seara. Din pacate tocmai timisoara a fost cea care ne-a adus cu picioarele pe pamant. Victoriile din ultima vreme ne-au facut sa credem ca putem trece si acest hop, dar nu a fost sa fie. Cu siguranta aceasta eliminare din cupa va tensiona situatia la echipa. Cu siguranta s-a simtit lipsa suporterilor in aceasta seara. Daca ar fi fost pe stadion altfel ar fi fost situatia, si poate am fi reusit sa ii ambitionam pe baieti. Dupa cum a aratat echipa in teren, exact acest lucru le-a lipsit. Nu am mai vazut determinarea din meciul cu Rapid. Acum nu mai ramane de vazut ce ne va aduce ziua de maine….