blogdinamo

Posts Tagged ‘Sergiu Homei’

Inca doi jucatori parasesc pe Dinamo: Bazzi si Homei

In Opinii, Transferuri on ianuarie 4, 2011 at 21:02

Elias Bazzi a semnat cu Univesitatea Cluj!

Fundaşul argentinian Elias Bazzi (31 de ani) a semnat ieri un contract valabil pe o perioadă de doi ani cu „U” Cluj.

Bazzi a fost legitimat ultima dată la Dinamo, dar a prins foarte rar echipa antrenată de Ioan Andone, aşa că, la finele sezonului de toamnă, şi-a reziliat contractul cu „câinii roşii”.

Până în vara acestui an, când s-a transferat la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, argentinianul a mai jucat la Boca Juniors (2000-2002), Sportivo Italiano (2003- 2004), Godoy Cruz (2004-2005), FC Naţional (2005-2006) şi FC Argeş (2006-2010). Acesta este cel de-al doilea transfer realizat de „U” Cluj în această iarnă, după cel al lui Nasser Menassel, de la Pandurii.

Pe de altă parte, Claudiu Niculescu (34 de ani), atacantul „şepcilor roşii”, nu are de gând să-şi pună ghetele în cui: „Am contract până în 2011, dar cred că mai pot să joc un sezon”.

CFR Cluj il aduce pe Sergiu Homei, care la Dinamo a prins echipa mare de doua ori!

Sergiu Homei este jucatorul cu care sefii din Gruia spera sa intareasca linia defensiva. Fundasul vine gratis de la Dinamo, urmand ca CFR Cluj sa achite 500.000 de euro.

Homei nu a apucat sa joace la Dinamo decat in doua meciuri din tur, nefiind folosit de catre Ioan Andone.

Jucatorul a fost transferat gratis, iar daca CFR Cluj este multumita va achita anul viitor 500.000 de euro, anunta presedintele Iuliu Muresan. Sergiu Homei este detinut in cota egala, de cate 50%, de Dinamo Bucuresti si de omul de afaceri Marius Vizer.

Jucatorul a declarat ca „din iunie n-am primit niciun ban de la Dinamo. Nici salariu si nici bani de chirie. Pentru asta am depus memoriu la LPF„.

Reclame

Dinamo a stabilit lotul pentru meciurile cu Slovan Liberec

In Comunicat, Opinii, UEFA Europa League on august 11, 2009 at 15:23

Clubul Dinamo a trimis la UEFA lotul cu care va aborda meciurile cu echipa cehă Slovan Liberec, din play-off-ul Ligii Europa.

Dinamo a stabilit, marţi, lista cu numele celor 24 de jucători pe care a transmis-o la UEFA, în vederea disputării celor două partide cu formaţia cehă Slovan Liberec din play-off-ul Ligii Europa, informează siteul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Lotul FC Dinamo pentru partidele cu formaţia Slovan Liberec: 2. Zie Diabate, 3. Cristian Pulhac, 4. Cosmin Moţi, 5. Djakaridja Kone, 6. Laurenţiu Rus, 7. Ianis Zicu, 8. Gabriel Boştină, 9. Marius Niculae, 10. Ionel Dănciulescu, 12. Emilian Dolha, 14. Francisco Molinero, 17. Andrei Cristea, 18. Lucian Goian, 20. Adrian Cristea, 21. Dragoş Grigore, 22. Gabriel Torje, 23. Florin Matache, 25. Adrian Scarlatache, 27. Baptista Ze Kalanga, 29. Ousmane N’Doye, 30. Gabriel Tamaş, 36. George Curcă, 55. Liviu Ganea, 99. Claudiu Niculescu.

Lipsesc jucătorii Miranda şi Homei.

Lista UEFA poate suferi modificări doar în faza următoare a competiţiei.

Homei spre West Ham United

In Transferuri, Zvon on februarie 27, 2009 at 23:31

Homei a semnat cu West Ham United, sustine Prosport. Contractul semnat de dinamovist ar putea intra insa in vigoare abia in luna mai dupa ce legea muncii pentru romani va fi anulata. Este vorba despre regula care îi afectează pe fotbaliştii care provin din ţări din afara Uniunii Europene. Astfel de jucători care sunt doriţi de cluburile din Anglia trebuie să fi evoluat în 75 la sută din meciurile echipei lor naţionale în ultimii doi ani. Această lege a fost promulgată înainte ca România să devină membră UE şi, chiar dacă între timp lucrurile s-au schimbat, englezii vor ţine cont de noul statut al ţării noastre abia din luna mai

Conform sursei mentionate Homei a semnat un contract pe 4 ani si jumatate, Dinamo urmand sa castige din aceasta afacere 2,7 mil de euro.

Gata cu vacanta!

In Stagiu de pregatire on ianuarie 12, 2009 at 21:44

S-au intors „cainii” din vacanta!

Vacanta de iarna s-a incheiat si pentru fotbalistii dinamovisti. Elevii lui Mircea Rednic s-au reunit in aceasta dimineata la stadionul Dinamo urmand sa intre direct in cantonamentul de la Saftica până pe 15 ianuarie, apoi vor efectua vizita medicală pe 16 ianuarie si vor reveni cu antrenamentele in ”Groapa”, între 17 şi 19 ianuarie.

Campioana de toamna, Dinamo va efectua două cantonamente în Antalya, primul în perioada 20-30 ianuarie, la Belek, la Hotel „IC Santai”, iar al doilea între 4 şi 19 februarie, tot la Belek, la Hotel „Papillon Belvil”. Dinamoviştii vor avea zile libere pe 31 ianuarie, 1 februarie şi 20 februarie, apoi antrenamente la stadionul Dinamo, şi cantonament la Săftica, în perioada 21-27 februarie.

Au lipsit de la „apel” Blay, Julio Cesar, Ze Kalanga si Thiago. Mircea Rednic a explicat aceste absente: angolezul Ze Kalanga nu si-a gasit bilet, „Georgica” Blay a avut nunta, Julio Cesar a pierdut avionul iar Thiago este invoit. Toti patru se vor alatura echipei pe 14 ianuarie, ne asigura antrenorul dinamovist.

Mircea Rednic a avut la dispoziţie 22 de jucători la reunirea echipei:

Bogdan Lobont, Emilian Dolha, Dennis Romanovs, Florin Matache – Gabi Tamas, Lucica Goian, Sergiu Homei, Nicolae Musat, Dragos Grigore, Silviu Izvoranu – Adrian Ropotan, Gabi Torje, Nicolae Mitea, Gabi Bostina, „Voika” Vranjkovici, Adrian Cristea – Claudiu Niculescu, Ionel Danciulescu, Marius Niculae, Ianis Zicu, Andrei Cristea si Osvaldo Miranda.