blogdinamo

Posts Tagged ‘Panathinaikos’

Panathinaikos – Dinamo 3-0

In Campionat, Opinii, UEFA Europa League on decembrie 18, 2009 at 15:17

Noi cu barele, ei cu golurile

Din pacate, am dat-o iarăşi în bară, şi la propriu şi la figurat. Per ansamblu, exceptând finalul, Dinamo a făcut un meci bun la Atena, nu însă şi în contextul cerinţelor impuse: victorie cu cel puţin două goluri marcate. Începutul s-a vrut a fi sinonim cu cel de la Liberec, însă lui Andrei Cristea nu i-a mai ieşit precum în Cehia, iar scorul a rămas alb. A urmat apoi o jumătate de oră în care grecii au făcut legea, dar am scăpat nevătămaţi după ocaziile lui Cisse şi Vintra. Deşteptarea a dat-o Tamaş (probabil la ultimul meci la Dinamo), printr-o torpilă de la 35-40 de metri, care l-a pus în dificultate pe Tzorvas. La câteva minute, s-a consumat primul moment psihologic: lovitură liberă din preajma careului advers, pasă în stânga la Niculae, centrare în careu şi cap N’Doye, din 5 m, în transversală! Ce-ar fi însemnat să deschidem scorul în minutul 37… ar fi fost ideal! Imediat, Pao a replicat pe contraatac, Ninis având şi el o bună situaţie. Totuşi, finalul reprizei ne-a aparţinut,  când Niculae l-a făcut mare pe portarul Tzorvas, care a scos magistral un şut la colţul scurt al atacantului nostru.

Dolha gafează, Claudiu ratează…

Partea secundă a fost mult mai bogată în evenimente. Ţălnar a mutat inspirat, cu Prinţul în locul ştersului Alexe. Grecii au schimbat tactica, preferând să facă pasul înapoi şi să mizeze în ofensivă doar pe contraatac. În aceste condiţii, Dinamo s-a instalat la cârma jocului, cu Prinţul în rol de dispecer pentru atacanţii Andrei C. şi Niculae. În plină dominare dinamovistă, gazdele s-au trezit cu un cadou neaşteptat, din partea lui Dolha. Corner Pao, Dolha se înalţă peste Cisse, prinde mingea, o scapă inexplicabil iar Rukavina, pe fază, îndeplineşte formalitatea: 1-0 pentru Panathinaikos! Au urmat cinci minute de derută în jocul nostru, pentru ca apoi, în min. 60, cel mai bun jucător dinamovist, Tamaş, să zgâlţâie, la rându-i, transversala cu o “folha seca” de la 25 m. Al doilea moment psihologic al meciului! Golul în poarta grecilor plutea în aer, dar n-a fost să fie. Prinţul, în două rânduri şi apoi Niculescu (singur, la 6 m!) ne-au făcut să ne punem mâinile în cap de necaz că nu reuşim să spargem gheaţa. În mijlocul acestei perioade excelente de joc a lui Dinamo, Ţălnar l-a aruncat în luptă pe Clau-gol însă nu ca al treilea vârf, cum am fi aşteptat, ci în locul altui atacant, Andrei Cristea, în condiţiile în care mai erau doar vreo 25 de minute de joc şi aveam nevoie de două goluri. Totul s-a năruit în min. 80, când Cisse a făcut 2-0 ca în curtea şcolii (din ofsaid, e drept), după o pasă ideală de la nou intratul Leto. În ultimele minute, deşi ar fi fost prea târziu, am trecut din nou foarte aproape de gol (Tamaş şi Niculescu), iar grecii nu ne-au iertat pe contraatac, Cisse închizând tabela la 3-0, servit de data aceasta de altă rezervă, Salpingidis.

Reclame

Dinamo – Sturm Graz 2-1

In Meciuri, Opinii, UEFA Europa League on decembrie 4, 2009 at 00:21

Zgribulit pe bancă, Ţălnar s-a ridicat doar la golurile lui Marius Niculae şi de alte două ori pentru a-şi dezmorţi spatele probabil. Nu a lăsat senzaţia că e prea pasionat de Europa League, dar cu toate acestea elevii săi au terminat seara cu zâmbetul pe buze.

E clar în primul rând că noua logică în Liga I e dictată de potul unui retur jucat pentru banii Champions League. Suntem atât de săraci cu toţii că nu ne mai permitem lucruri atât de ieftine ca o calificare în Europa League. Şi suntem atât de ieftini că nu reuşim nici măcar complezenţele unor victorii de imagine. Măcar la început, Dinamo a lăsat aceeaşi impresie ca şi Steaua sau CFR, adică aceea că nu a ţinut neapărat să bată aseară pe Graz. A primit un gol rapid, care trebuia oricum să se nască din penalty-ul ratat înainte cu un minut de Muratovic, după care a jucat o mulţime de mingi spre careul advers, mai toate la mâna hazardului. A reuşit din acest hazard o egalare care a mai spoit impresia generală, pentru ca eliminarea dinaintea pauzei a lui Rus să fie mesajul că nimic bun nu se va mai întâmpla pănă la sfârşit

Şi acum mai vrem o minune

Istoria românilor în actuala ediţie a Europa League a fost însă revizuită şi contrazisă de Marius Niculae. După ce a început repriza a doua cu un şut violent care însă nu găseşte poarta, atacantul lui Dinamo s-a demarcat la o minge în careu şi a înscris cu capul pentru o victorie a demnităţii. A făcut atât cât a trebuit pentru că până la final s-a reluat spectacolul zădărniciei din prima parte, întregit de limitele austriecilor, o echipă care, deşi a avut superioritate numerică, a atacat anemic. Acum în „Ştefan cel Mare” se vorbeşte despre minunea de la Atena. Atena nu este însă Liberec, Panathinaikos nu e Slovan, aşa că o victorie la două goluri diferenţă acolo ar fi cu adevărat Minunea. Acea Minune de care avem nevoie cu toţii.
Idei

Dinamo este singura echipă românească ce a învins în Europa League după trei luni

Pentru a se califica în primăvară, Dinamo are nevoie de o victorie la două goluri pe 16 decembrie, la Atena

Dinamo – Panathinaikos 0 – 1

In Meciuri, Statistica, UEFA Europa League on octombrie 3, 2009 at 10:16

Echipa de start: Dolha – Diabate, Goian, Tamas, Scarlatache, Adrian Cristea, Kone, Bostina, Torje, Andrei Cristea, Alexe.

Rezervele noastre: Curca, Moti, Rus, Zicu, Molinero, Ze Kalanga, Niculescu.

Si la acest meci se va continua experimentul cu 6 arbitri, pe langa cei 4 clasici, fiind introdusi si alti doi „fluierasi” – cate unul in spatele fiecarei porti. Atmosfera „incandescenta” la tribuna 0! Borcea & Co. fac show cu tobe sirene si fulare… macar atat!

La masa presei, atmosfera specifica. Seminte, bascalie, tigari, etc… Conform colegilor nostri, se pare ca la T0 toba ar fi in posesia lui Vasilica!…

Un mic avantaj de partea noastra: Dolha este cel mai inalt jucator de pe teren. Gazonul a fost udat zdravan inaintea partidei si se prezinta in conditii excelente.

Un trio interesant si de urmarit pe viitor: Adrian Cristea – Bostina – Alexe. Par a face legea pe banda stanga a atacului nostru. Pe flancul opus se remarca un alt trio: Torje – Scarlatache – Andrei Cristea. Kone ramane astfel inchizator, in vreme ce Goian, Tamas si Diabate sunt in linie.

Pe langa „ultrasii” de la T0, un grup important de dinamovisti cu sange albastru, au privilegiul sa urmareasca meciul din loja amenajata in cladirea BKP, din spatele Peluzei Catalin Hildan.

Nemultumit de randamentu’ lu’ Mucu, Borcea a preluat toba! Un nou val de incurajari frenetice razbate dinspre Tribuna 0!…

Dinamo pare mai compacta, mai bine grupata. Grecii lasa distante mai mari intre linii si aduc destul de greu mingea in fata. Insa odata ajunsa mingea la Vintra, Salpingidis sau mai ales Leto… e PERICOL! Grecii „croseteaza” bine, dar tot „Printul” nostru are „andrelele” mai ascutite…

De departe, BASUL SI CU TOBA MARE de sub oficiala sunt atractia principala, acum, in Stefan cel Mare… Doar zgomotul de seminte sparte mai rasuna la fel de infiorator sub copertinele din „Groapa”…

Dupa ocazia de lui PAO, care a urmat gafei lui Diabate, „oficiala” grecilor a explodat! Duelul „galeriilor” de conjunctura devine palpitant! Stewarzii si-au facut aparitia intre cele doua sectoare centrale ale tribunei 0, pentru a asigura ordinea…

Dupa ce a reparat greseala lui Diabate, Goian are o noua interventie salvatoare. Ce bine ii merge de cand a plecat frac’su din tara!…

Bostina faulteaza la mijlocul jumatatii noastre. Lovitura libera periculoasa. Bate Leto… centrare buna.. si scapam, dar nu fara emotii. In zidul de la lovitura libera, s-a putut observa statura lui Alexe. Zvelt, robust, mai inalt decat Cristea si mai bine „legat” decat Bostina.

Gilberto a facut diferenta cu o pasa „intoarsa” la mijlocul terenului, a urmat o pasa pe culoar, scoasa inextremis de acelasi… Goian!

Un singur jucator de culoare are pao in lot, Simao – inchizatorul – un punct slab, care poate fi exploatat de un… Zicu? (e drept, nici Gilberto nu-i prea alb…)

Diferentele de valoare dintre Leto, Gilberto, Karagounis si restulechipei lor este mai mare decat in cazul alor nostri. Lucru care determina,in defavoarea lor, evolutii in trepte diferite de viteza si tehnicitate, pentru ei.

Ca si in perioada in care evolua la echipa a doua, Alexe joaca foarte mult in banda. O face foarte bine, reusind sa incruciseze de asemenea bine cu Adrian Cristea.

La T0, Borcea pare a fi obosit la tobe. Negociaza un transfer al lui Netoiu la „platane”, dar impresarii „comandantului” nu accepta mutarea is cer comisioane importante. Transferul a cazut, iar Borcea primeste acum solicitari pentru cantece cu dedicatie. Printre solicitanti: Cornel Dinu, Eugen Colita si altii.

In spatele portilor, fotoreporterii someaza, la masa presei semintele sunt pe epuizate, in teren, Goian continua sa respinga…

Brigada de arbitri este alcatuita din: Cesar Muniz Fernandez (aka bulangiu’ de la Urziceni) – central, Jose Manuel Fernandez Miranda (e doar unu’!) si Javier Hugo Novoa Robles – tusieri, Carlos Clos Gomez si Antonio Miguel Mateu Lahoz – asistenti in spatele portilor, Fernando Teixeira Vitienes – rezerva, cu totii din Spania. Alaturi de ei, delegatul UEFA este albanezul Bujar Kasmi, in timp ce observatorul partidei este bielorusul Aleh Chykun.

La pauza, suntem liderii grupei! (la Istanbul, Sturm Graz conduce cu 1-0!)

Clasamentul grupei LIVE: 1. Dinamo (4p) – 2. Galatasaray (3p) – 3. Sturm Graz (3p) – 4 Panathinaikos (1p)

„Cainii” au revenit de la cabine. Acum ies si grecii. Nici o modificare in echipa noastra.

AM SCAPAT DE LETO!!! Principala lor „gura de foc” a fost inclocuit cu Ninis!

Extraordinar Alexe! Dar.. STUPOARE! E inlocuit cu Zicu, tocmai dupa ce facuse o faza desebita pe banda stanga…

Jocul s-a mai deschis in ultimele minute. Ocazii de ambele parti, iar cele doua sectoare din trbiuna 0 sunt tot mai inversunate! Grecii sunt mai multi, pe momentele bune ale lui PAO, Borcea & Co sunt acoperiti fonic de atenieni…

Mucu nu reuseste sa se sincronizeze cu Borcea la batutul tobelor. Nimic nu stie!

Ultrasii s-au adunat pe Floreasca! Se aud strigarile lor in tot complexul!!! E agitatie in jurul oficialei, fortele de ordine sunt cu „morcovul”!

DINAMO face show la… Timisoara! MULTUMIM ZAGERB!

Strigarile ultrasii de pe Floreasca strabat in continuare eterul pana in stadion. Odata ce s-au facut si ei auziti, tribuna 0 a tacut. Doar turcu mai lalaie anemic cu batul; in toba…

S-au linistit ultrasii, s-au potolit si „investitorii”, s-a linistit si jocul… Linistea de dinaintea furtunii?

Se pregateste sa intre Rus. La Istanbul, Galatasaray a egalat.

Rus il inlocuieste pe Bostina, intr-o perioada dominata de greci, e corner! Schimbare la faza fixa, domnu’ antrenor?!

Ne lipseste N’Doye. Acum, ne-ar fi fost mai util Bostina decat Kone.

Au explodat cei 200 de greci la golul lui Panata. Greseli in lant in haosul conglomeratului din careul nostru. Sa vedem ce mai putem face in 15 minute. Cand te multumesti cu un egal, nu-l obtii nici pe ala…

A iesit Karagounis. Prea tarziu…

Bonetti joaca ultima carte in acest meci: Niculescu. In locul lui Adrian Cristea.. toate 3 schimbarile au fost neinspirate si inutile.

PENALTY!!!

rateaza! Niculescu nu atinsese mingea pana la penalty. Dovada de profesionalism desavarsit…

Grecii sunt in picioare, transpirati. Noi tremuram de frig.