blogdinamo

Posts Tagged ‘Ministerul de Interne’

Se intoarce Netoiu?

In Zvon on decembrie 20, 2008 at 19:54

Revine Neţoiu în Stefan cel Mare?

De-abia s-a făcut noul cabinet de miniştri şi şeful de la Interne, Gabriel Oprea, vrea să-i dea o mînă de ajutor prietenului şi colegului de partid Gigi Neţoiu, ca să se întoarcă la Dinamo!

Noul ministru de Interne, Gabriel Oprea, intenţionează să-l ajute pe Neţoiu să se întoarcă printre acţionarii grupării din Ştefan cel Mare
„Comandantul” intenţionează să revină ca acţionar, încă din această iarnă, însă numirea sa nu este în asentimentul tuturor şefilor din Ştefan cel Mare, cel mai mult opunîndu-se Nicolae Badea. Neţoiu are şi sprijinul altor înalţi oficiali ai Ministerului de Interne şi se preconizează ca în ianuarie 2009 să fie pusă în practică sosirea lui ca al şaselea acţionar al „cîinilor”.

Dinamo este de trei ani club organizat ca societate pe acţiuni şi va fi nevoie ca Neţoiu să îndeplinească mai multe cerinţe pentru a redeveni oficial la Dinamo. Printre care şi votul de încredere al tuturor celorlalţi 5 şefi. De aceea, surse din cadrul clubului afirmă că vor urma dispute la cel mai înalt nivel pentru ca Neţoiu să fie acceptat înapoi în Ştefan cel Mare. Oficial, clubul nu mai are nici o legătură cu Ministerul de Interne, dar în practică generalii au încă influenţă, mai ales că baza din Ştefan cel Mare aparţine ministerului.

Reclame