blogdinamo

Posts Tagged ‘achizitie’

Doman e al lui Dinamo!

In Transferuri, Zvon on decembrie 21, 2009 at 14:34

Dinamo l-a acontat, în sfîrşit, pe Cătălin Doman! Roş-albii l-au monitorizat intens în ultimele şase luni şi pînă la Crăciun vor să încheie afacerea. „Băiatul este ca şi luat de către «cîini», puteţi să-l daţi ca transfer sigur. De luni încolo se stabilesc ultimele detalii ale tranzacţiei”, au declarat sursele Gazetei. Şefi ai roş-albilor au confirmat discuţiile avansate, însă, din superstiţie, n-au comentat oficial, pentru că încă nu s-au semnat actele.

FC Argeş, clubul proprietar al lui Doman, nu va încasa foarte mulţi bani pe cel alintat „Mutu”. Roş-albii ar vrea chiar să-l ia gratis pe mijlocaşul stînga de 21 de ani! Dar piteştenii vor încasa 50 la sută dintr-un transfer ulterior. „Argeşenii se gîndesc că dacă Doman va evolua bine, o să-l ducă fraţii Becalii în străinătate, se vor lua bani frumoşi şi atunci se aleg cu cel puţin 500.000 de euro într-un an, doi”, au mai afirmat apropiaţii grupării din Groapă.

Să te ţii derby!
Doman va veni în Capitală din ianuarie 2010 şi se va duela cu prietenul său, Cristi Tănase. Cei doi se au ca fraţii, chiar au fost surprinşi de paparazzi la diverse petreceri nocturne. Cînd mai vine în Bucureşti, Cătălin stă acasă la fostul său coleg de la Piteşti. Roş-albii au decis totuşi să-l ia pe Doman, deşi puştiul are faima unui playboy. „O să stea mai mult în cantonament, ca să nu-şi facă abonament la cafenele şi la cluburi”, spun roş-albii. Va funcţiona şi o clauză în contract, cum că dacă Doman se dedică vieţii de noapte, la vară se întoarce la Piteşti şi Dinamo nu mai plăteşte nici un ban nici jucătorului, nici clubului din Trivale.

Vor să-i scoată viciile din cap
Acţionarii dinamovişti au de gînd să-l cuminţească pe puştiul de 21 de ani. I-au pregătit un regulament intern doar pentru el. După ce s-au fript cu alţi fotbalişti petrecăreţi, şefii roş-albilor nu vor să mai rişte. Tînărul a fost surprins în cîteva rînduri în diverse cluburi, iar ultima dată a petrecut cu amicul său Cristi Tănase pînă la 5 dimineaţă într-un restaurant. „Va avea nişte amenzi de o să-l usture! Aduce bani de-acasă dacă doarme prin discoteci, penalităţile lui vor fi duble faţă de ale colegilor”, au declarat oficialii „cîinilor”.

Reclame

Fara transferuri acum

In Opinii, Stagiu de pregatire, Transferuri on ianuarie 12, 2009 at 21:37

Dinamo a luat astazi startul in pregatirea de iarna aproape in aceeasi formula in care a incheiat turul. Nu a plecat nimeni, cel putin pentru moment, iar singura „achizitie” este Claudiu Niculescu.

La miniconferinta de astazi de la stadionul Dinamo, desi circula tot felul de zvonuri prin presa, Mircea Rednic nu a pronuntat nici un nume pe care si l-ar dori la echipa, refuzand sa discute despre transferuri. „Nu discut de transferuri. In cazul in care va pleca vreun jucator va veni altul. Acestia sunt jucatorii pe care ii am la dispozitie, sunt aceiasi cu cei care am terminat turul, nu e ca vara trecuta cand am antrenat 3 loturi. Suntem echilibrati in toate compartimentele dar, dupa primul cantonament, daca voi simti ca e nevoie de transferuri, voi solicita conducerii acest lucru. Pana atunci insa nu vorbim despre asta. Sunt norocos, am atacanti buni, nu trebuie sa caut ca altii. Danciulescu poate sa joace si la mijloc daca e nevoie. Avem atacanti buni si trebuie sa avem grija de ei. Eu am tot jucat cu 3 atacanti in tur si nu am fac spectacol, poate facem cu unul singur. Cu Ropotan am vorbit, nu ii pare rau ca a ramas la Dinamo momentan, altii ar da bani sa vina aici.” a declarat antrenorul dinamovist.

Rednic: „Sunt multumit ca dispun de un lot complet”

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on ianuarie 11, 2009 at 12:31

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că formaţia din Ştefan cel Mare nu va face niciun transfer în această pauză competiţională, asta doar în cazul în care niciun jucător important nu va părăsi echipa.

„E linişte acum la Dinamo. E foarte bine că avem linişte la echipă. Nu pleacă nimeni şi nici nu vine nimeni. Eu am lotul complet şi sunt mulţumit de el. Dacă nu va pleca niciun jucător, nu vom face nicio achiziţie”, a spus Rednic.

Tehncianul dinamovist a mai afirmat că dacă până pe 20 ianuarie, atunci când echipa pleacă în primul cantonament, Ropotan nu va fi transferat, atunci mijlocaşul va rămâne în Ştefan cel Mare: „Nu ştiu încă dacă va pleca Ropotan, nu e treaba mea, e treaba conducerii. Oricum, dacă va pleca, va veni cu siguranţă alt jucător pe postul lui. Am studiat foarte bine această problemă în perioada asta, avem mai multe variante din străinătate. Nu comentez dacă va veni Şoavă, pentru că nu vreau să se interpreteze că vreau eu un jucător anume, pentru că apoi le creşte foarte mult preţul. Dacă Ropotan nu se transferă până pe 20 ianuarie, atunci el va rămâne la Dinamo”.

Mircea Rednic spune că fundaşul Lucian Goian se va prezenta la reunirea lotului: „Toţi jucătorii, inclusiv Lucian Goian, Blay şi Boştină se vor prezenta pe 12 ianuarie la reunire. Vom vedea atunci ce decizii vom lua în privinţa lor. Blay a refuzat prima noastră ofertă de prelungire şi urmează să mai negociem cu el. Şi Boştină e în ultimele şase luni de contract şi discutăm cu el o posibilă prelungire”.

Antrenorul dinamovist a negat zvonurile conform cărora Nicolae Mitea ar pleca în această iarnă de la Dinamo: „Mitea a fost mult timp accidentat şi el mai are nevoie de o perioadă de refacere. Eu mă bazez pe el în retur, la fel ca pe fiecare fotbalist din lotul lui Dinamo. Nu s-a pus problema ca el să fie cedat în altă parte”.