blogdinamo

Florentin Petre:„Mă întorc la Dinamo“

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Opinii, Zvon on martie 24, 2011 at 00:43

„Piticul“ a dezvăluit că la finalul campionatului se va lăsa de fotbal şi va reveni în „Ştefan cel Mare“. El va ocupa poziţia de scouter pe zona Bulgaria, Serbia şi Macedonia. La 35 de ani, Florentin Petre a decis să agaţe ghetele în cui după acest sezon. El va continua cariera de pilot de raliu şi, atunci când nu va avea etapă, va căuta jucători pentru roş-albi.

„Adevărul”: Ce faci de la vară când îţi va expira contractul cu Brăneştiul?

Florentin Petre: O să mă las de fotbal, gata! Şi aşa, acum sunt supărat pentru că meritam să câştigăm meciul cu CFR Cluj, chiar am condus… Trebuie să ieşim din zona periculoasă a clasamentului. Aici, la Brăneşti, e o echipă prea frumoasă!

La vară ai putea veni în staff-ul lui Dinamo?

Am discutat cu domnii Badea şi Borcea despre revenirea mea la club şi pot să vă spun că din vară mă întorc acasă. Eu mă înţeleg bine cu toată lumea de acolo, de la preşedinte la magazioner. Deocamdată nu am stabilit exact ce post voi ocupa, dar aş putea căuta jucători pentru Dinamo.

Deci vei fi scouter?

Cunosc foarte bine Bulgaria, dar şi Serbia sau Macedonia. Mai ales în Bulgaria am avantajul că ştiu limba, ştiu jucători tineri, am alte relaţii. Sunt fotbalişti buni acolo, dar trebuie să ştii să-i cauţi, să-i vezi. Eu am jucat fotbal atâţia ani şi altfel observ un puşti la lucru, în timpul unui meci, faţă de, să zicem, un simplu spectator. Ar fi o şansă şi pentru ei fiindcă la Dinamo au alte perspective, de aici pot juca mai repede în Europa.

Eşti şi pilot de raliu. Cum se va împăca pasiunea ta cu noua meserie?

Le voi îmbina. Voi continua să particip la concursuri şi atunci când nu am etapă mă pot ocupa de fotbal.

Ce scouteri mai are Dinamo

-Ion Moldovan (56 de ani) – zona America de Sud

-Sulejman Demollari (46 de ani) – zona Albania

-Ioan Sdrobiş (54 de ani) – zona Africa

-Cornel Ţălnar (53 de ani) – zona Europa de Vest

-Cristi Tănase (36 de ani) – zona Europa de Vest

259 de meciuri a jucat Petre pentru Dinamo în Liga I şi a înscris de 43 de ori.

8 trofee a câştigat Florentin Petre la Dinamo: 3 titluri, 4 cupe, o supercupă. 35 de meciuri a jucat în cupele europene şi a marcat de 5 ori.

53 de partide a evoluat pentru echipa naţională pentru care a înscris 6 goluri. A participat la EURO 2000 şi  EURO 2008.

18 ani a jucat Florentin  Petre pentru Dinamo, fiind crescut în curtea „câinilor” de mic

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: