blogdinamo

Dinamo – Craiova 2-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on noiembrie 19, 2010 at 03:31

La 3 zile dupa egalul din Cupa Dinamo si Craiova s-au intalnit din nou si au dat-o iarasi la pace, evident nu voit, incheind la egalitate un meci frumos, disputat si spectaculos. Poate un punct ajuta echipa Craiovei dar nu si pe noi, putand acum sa „kiss goodbye” campionatul si editia aceasta. Egalul de aseara este „meritat” pentru unii, nemeritat pentru noi insa mai mult de atat nu putem spune, daca nu am batut atunci ne meritam soarta. Urcasem la un moment dat pe locul 4 in clasament, mai aproape cumva de valoarea adevarata a echipei insa gol egalizator ne-a adus inapoi la realitate, locul 6 in care ne zbatem fara glorie.

MECIUL
Meciul a inceput practic, ca dealtfel o gramada de meciuri anterioare, de la 0-1, facandu-ne sa ne intrebam daca nu cumva e mai bine sa incepem din minutul 1 de la acest scor, castigand cateva minute din joc in eventualitatea ca alergam dupa egalare dupa aia. E drept am avut sansa deschiderii scorului insa pe rand An. Cristea si Torje au ratat o incredibila ocazie in debutul reprizei. Oltenii au inscris prin Piturca apoi care a deviat in poarta o centrare venita de pe partea dreapta, Dolha a incercat dar nu a reusit sa respinga. Dinamo a parut putin descumpanita insa treptat si-a revenit si in min 22 Alexe este impins din spate in careu si arbitrul Balaj acorda penalty fara discutie. Lovitura este transformata impecabil de Ad. Cristea si scorul devine egal. Desigur penaltyul a starnit obisnuitele comentarii, amuzante si in acest caz ca si in alte dati. Problema era nu daca a fost impins Alexa ci daca a fost impins SUFICIENT DE TARE (!!!) cat sa justifice verdictul. Cei trei fazani din studio, MM, Ilie si Ivanovici au dezbatut indelung pe aceasta tema, mai lipsea sa se spuna ca arbitrul ar fi putut folosi un dinamometru pentru a masura acea forta de impingere insa masuratoarea nu putea fi validata datorita partinirii evidente care aparatul de masura ar fi aratat-o pentru echipa noastra, datorita apropierii de nume. Sincer, la nivelul la care purtau discutia, nu m-ar fi mirat. Oricum meciul a continuat si la o faza pe partea dreapta Torje scapa de un adversar in careu si suteaza, mingea este putin deviata si intra in poarta aducand avantaj echipei noastre la pauza.
Dupa pauza Dinamo adopta tactica ariciului, baricadandu-se puternic in aparare si sperand la contra-atacuri care sa rezolve jocul. Daca tactica a tinut cu steaua de asta data ulciorul s-a spart, craiovenii egaland spre finalul reprizei. Desigur a fost o faza in care Alexe a scapat singur cu portarul, in careu in stanga, insa sutul lui plasat la coltul lung a fost cumva anticipat de in-general neinspiratul Stanca, salvand echipa si meciul practic. Tactica ariciului ar fi fost buna in acest caz, aveam oameni de viteza pe benzi cu care am fi putut puncta dar din pacate n-am facut-o. In conditii normale, de exemplu, cu steaua am fi putut puncta cel putin de 2 ori prin apararea rarefiata a oilor si aseara la fel cu oltenii. Poate ca Andone ar trebui sa mai lucreze la ea, in cazul in care va mai fi folosita pe viitor, altfel riscam sa devenim … ca in titlul articolului.

Una peste alta Dinamo mai pierde inca 2 puncte acasa cu o echipa slaba si titlul se departeaza de noi din ce in ce mai mult. Desigur ar mai fi sanse, dar putine, suficiente pentru Borcea sa le invoce cu obisnuita-i retorica grandomana in ziarele de sport si can-can, incercand a mai aduce inapoi pe cei cativa fani dinamovisti care mai cred

ANDREI ACCIDENTAT GRAV
Andrei Cristea, din pacate, s-a accidentat grav la meci, fractura de pomete, si va necesita interventie chirurgicala. Din pacate pentru atacant, turul de campionat este incheiat pentru el, speram totusi ca el isi va putea relua antrenamentele destul de devreme in pauza competitionala pentru a nu rata si returul.

SOLIDARITATE INTRE FANI
Privind imaginile apocaliptice de la meciul Rapid – steaua unde jandarmi cu zambete pe buze bateau cu bestialitate pe fanii stelisti din tribune fanii nostri au gasit de cuviinta sa isi exprime solidaritatea cu acestia impotriva tratamentului brutal la care au fost supusi. Un gest normal, omenesc, firesc pe care fanii nostri au gasit sa-l faca si care nu ar trebui sa starneasca nici un fel de mirare. Dealtfel suporterii celor mai mari rivale ale noastre au fost alaturi de noi in alte dati semn ca solidaritatea nu este unilaterala. Acest gest vine dupa acela cand fanii dinamovisti nu au protestat deloc la auzul imnului echipei din Craiova, cantat in memoria celui care l-a scris, recent decedat, gest care a uimit profund pe fanii Craiovei. Nimic nu poate fi mai normal: fotbalul nu trebuie inteles ca o dusmanie pe viata ci o RIVALITATE care nu trebuie sa duca la violenta si comportamente dereglate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: