blogdinamo

Dinamo – FC Timisoara 1-2

In Campionat, Meciuri, Opinii on mai 11, 2010 at 22:56

45 de ani le-au trebuit celor din Timisoara sa castige in Groapa si au facut-o tocmai sub domnia lui Borcea in anul de gratie 2010. Deci daca scadem din 2010 cifra 45 ajungem la alt an de gratie 1965, atunci cand majoritatea celor din peluza Catalin Hîldan nici nu erau nascuti. Evident asta vine dupa un alt record doborat recent, acela din meciul cu Poli Iasi, dar care paleste in fata acestuia.

Nu-i vorba ca scuze avem destule. Echipa a fost, din cauza accidentarilor, suspendarilor sau transferurilor de pe internet facute cam dupa o ora de cugetari adanci, schioapa. Bostina a fost in premiera mondiala fundas stanga, Scarlatache om „de baza” in aparare, alaturi de Grigore nerefacut, schimbat apoi cu Kone, care de fapt e mijlocas la inchidere, Adrian Cristea care joaca depinzand de tonusul sufletesc dat de Bianca, Alexe in functie de instructiunile de la impresar. Apoi a intrat si Zicu, in aplauzele frenetice dar ironice ale putinilor spectatori din tribuna … Una peste alta este de mirare cum de nu am luat scor mai mare. Nici nu ne mai miram ca Andrei Cristea, fara indoiala cel mai serios fotbalist din lotul nostru s-a cam saturat si nu ar zice nu unei plecari pentru ca poate ar sta el dar nu in atmosfera actuala absolut ostila oricarei forme de performanta. Alta mirare care o avem este de ce nu a stat Dinamo mai cuminte, defensiv, stiind bine dinainte „forta” echipei, incercand un gol pe contra-atac decat riscand sa primeasca doua descoperita in apararea care oricum era descoperita ?

Ajungem la concluzia ca fotbalul a devenit un chin la Dinamo pe acest final de sezon si ca cei responsabili de el abia asteapta sa se termine odata sa ia o „binemeritata” pauza. Apoi, ca in fiecare an de la infiintare din 1948, cu un campionat nou memoria se reseteaza, sperantele renasc si totul e minunat iarasi. Spectatorii plictisiti de pauza revin la stadion, spiritele se inching din nou, in numele dragostei fata de echipa o sustinem din nou si uite asa re-porneste ciclul, pana cand dam iarasi de insatisfactii…

Meciul de ieri e fara istoric, nici nu ne mai obosim sa-l comentam. Rezultatul o re-lanseaza pe Timisoara in cursa pentru titlu, in cazul in care Clujul are de gand sa faca ce-a facut Dinamo anul trecut, adica sa alerge de una singura si sa iasa pe locul 2. Nu ne interesesaza prea tare acest lucru. Poate doar pe Borcea in caz ca s-a decis iarasi sa „arbitreze” lupta pentru titlu. Ah, si pe final trebuie mentionat ca am mai prapadit un mit de invincibilitate care il aveam in fata timisorenilor. Pacat, traiam frumos cu el …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: