blogdinamo

Archive for 31 octombrie 2009|Daily archive page

Cupa Romaniei 1/8: Dinamo – Otelul 1-0

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on octombrie 31, 2009 at 14:17

18cupa_dinamo_galati_2010

Dinamo s-a calificat in Cupa Romaniei intr-o faza in care Steaua, Rapid, Unirea Urziceni si Timisoara au dat-o in bara. Privind din aceasta perspectiva reusita chiar pare o performanta, daca nu am sti cata importanta se da acestei competitii in ultima vreme. Dintre toate elimnatele poate doar Unirea ar fi vrut sa se califice mai departe, celelalte echipe intrand in pasa indolenta data de conducerile cluburilor respective.

Dinamo, din lipsa de altceva, a muncit pentru calificare si a obtinut-o. Spun din lipsa de altceva deoarece evolutiile in celelalte competitii lasa mult de dorit, fapt care a si dus la noua si repetata stare de lehamite in care suporterii dinamovisti au intrat si din care nu vor iesi decat daca echipa incepe sa arate semne de viata.

JOC IN CRESTERE, CONCENTRARE IN SCADERE

Urmarind jocul de joi al lui Dinamo, avem de spus lucruri pozitive dar si negative despre cum s-a desfasurat. Este clar ca Dinamo a jucat mult mai bine in repriza a doua, mai alert, punand viteza lui Torje la socoteala. Otelul a bagat fundul in poarta destul de solid, sperand o noua victorie in stilul celei din campionat, smecherie care nu a mai tinut de aceasta data. Misiunea dinamovistilor a fost ingreunata de apararea masiva a oaspetilor, pasand de multe ori ca la handbal, pe semicerc, dintr-o parte a terenului in cealalta. Introducerea lui Alexe s-a dovedit extrem de benefica, el reusind cu Claudiu o faza care a lasat mat apararea galateana prin pasele repetate care l-au pus pe acesta in pozitie clara de gol. Desigur ne deranjeaza in continuare imprecizia paselor si a suturilor, centrarilor, capitol unde suntem extrem de deficitari, mai ales dupa plecarea lui Bonetti, lucru ce semnaleaza clar ca jucatorii nu se concentreaza suficient in timpul jocului si gresesc in consecinta. Odata insa ce banca tehnica va arata stabilitate si jucatorii vor capata incredere si vor actiona in consecinta. E posibil ca acest lucru sa se intample ? Judecand dupa rezultatele partiale ale sondajului nostru, nu prea multa lume crede acest lucru. Ramane de vazut.

NICULESCU REDIVIVUS

Claudiu este intr-o pozitie ingrata in ultima vreme. Multa lume ii sugereaza retragerea, el simte ca mai poate inca, rezultatele nu se vad (din pacate) si presiunea asupra lui creste. Claudiu a mai fost intr-o astfel de pozitie, cand s-a intors din precedenta excursie nereusita in strainatate, si tot atunci existau voci dintre noi care-l contestau, unii vehement chiar. Claudiu le-a dat tuturor peste nas in anii urmator cand a contribuit din plin la castigarea campionatului si calificarea in primavara UEFA. Pentru mine Claudiu este de „neatins”, a devenit un simbol al clubului si este fara indoiala unul dintre cei mai valorosi atacanti pe care Dinamo i-a avut in istorie (!). Consider ca el trebuie onorat cum se cuvine iar meritele lui nu trebuie uitate de indata ce echipa intra in pasa proasta, caci sa nu uitam cand echipa mergea prost in trecut, chiar si cuplul N&D urma trena. As dori din partea conducerii ca Niculescu sa fie pastrat la club, expertiza lui in atac putand fi extrem de pretioasa si la echipa mare si la echipa a doua, unde tinere talente au nevoie de slefuire, lucru neglijat grosolan in ziua de azi !

Reclame

Dinamo – Gloria Bistrita 1-1

In Comunicat, Meciuri, Opinii on octombrie 31, 2009 at 14:11

Da. A fost penalty clar pentru noi in minutul 92 si lucrurile puteau sta diferit. Puteam cistiga, greu, un meci cu ultima clasata a ligii lui Mitica. Da, nu e prima data cind arbitri gresesc grav impotriva noastra, ceea ce se traduce printr-un loc aproape dezonorant pentru Dinamo. Pe linga lotul slab, pe linga eternele schimbari de antrenori, pe linga incompetenta managerilor, greselile arbitrilor au contat si ele in rezultatele finale ale lui Dinamo din acest sezon.

Insa incompetenta (reaua vointa?) a unui individ al carui nume imi scapa nu trebuie sa ne ascunda starea reala a lucrurilor. Cornel Dinu a descalecat, cum s-ar spune in limbajul jurnalistic din anii 1980, din nou in iarba de pe Stefan cel Mare ajutat de nelipsitul Cornel Talnar. Cine a prins anii ’70 in cazul primului (nu e cazul subsemnatului!) sau meciurile cu Dukla Praga sau Hamburg in anii ’80, inteleg de ce cei doi Corneli sunt simboluri ale clubului. Cei doi au fost numiti pentru ca ar sti realitatea lotului lui Dinamo. Adica dincolo de betiile lui Tamas, amantele Printului, absentele de la antrenament ale finului si eternele probleme moral-filosofice ale lui Zicu, cei doi mai stiu si ce pot acesti baieti cind nu sunt fie bauti, fie ametiti de aerele de vedete neintelese. Asta e varianta oficiala. Cea mai putin oficiala este ca cei doi se pot transforma relativ usor din simboluri ale lui Dinamo in carpe ale conducerii si ale impresarilor.

Saptamana trecuta, Mister se declara exasperat de insistentele sms-uri si apeluri ale lui Borcea care i-ar fi luat placerea de a mai antrena. Intelegem ca Mister ii raspundea lui Borcea la telefon, desi isi putea pune mobilul pe Silent in timpul jocurilor. Probabil Borcea a fost cel care i-a dictat tactica la celebrele Dinamo-Foresta sau Dinamo-Knatspirnuffelag de am reusit doua din performantele notabile ale clubului in ultimele 20 de ani. Nu-i o problema mare pentru ca intelegem ca Borcea are si el carnet de antrenor, ceea ce inseamna ca apelurile lui puteau fi o maniera de interactiune intre doi fini cunoscatori ai fenomenului. Eu unul cred insa ca, acceptind sa redevina in ‘fenomen’, Mister fie a devenit extrem de imun la stresurile create de apelurile lui Borcea, fie si-a schimbat numarul de telefon.

Insa Mister nu si-a schimbat si celebra coloana vertebrala sensibila la preferintele actionarilor si impresarilor. Mister a bagat de seama ca antrenorii rebeli nu sunt foarte apreciati in Groapa si atunci a lasat deoparte incontestabila competenta de emisiuni TV si a incropit o echipa pe placul actionarilor. Ii place lui Becali de Moti? Foarte bine, il aducem in primul 11, desi Goian-cel-mic a fost cel mai sigur fundas din lotul lui Dinamo in acest tur. Vrea Borcea si Giovanni sa-l vinda pe Print oriunde s-o putea? Excelent, il tinem 90min in teren desi baiatul asta are mai multe contacte sexuale in 90 de minute decit atingeri de balon pe teren. Dar nu conteaza, oricum e febletea lui Borcea, doar nu o sa stam sa-i monitorizam (ne)reusitele. Il vrea Giovanni pe Zicu, sa-l revinda a enshpea oara unor fraieri care il confunda cu celebrul Zico? Hai ca-l bagam si pe el, in fond daca e Cristea de 90 de minute, de ce n’ar fi si Zico asta vreo 10-15! Il vrea finul pe Niculescu? Incontestabil! Pai atunci sa-i mai dam si lui o paine pentru ca, incontestabil, nu mai aveam nici o solutie in atac, desi rautaciosii spun ca Niculescu nu mai e demult vreo solutie.

Oricum, dincolo de reusite si nereusite, Mister si celalalt Cornel raman amindoi legati spiritual pentru totdeauna. Faptul ca unul este nasul celuilalt este doar o parte a relatiei intrinseci ce s-a nascut intre doi oameni care nu puteau sa nu se adune laolalta. O alta parte este data de reactia lui Mister care s-a inchinat cind Tintaru’ l-a schimbat pe Bostina cu J. Kone. In fond, Mister a relevat substanta noului cuplu de antrenori. Sa ne ajute Dumnezeu, altfel ne-a luat dracu’!