blogdinamo

Steaua – DINAMO

In Campionat, Meciuri, Opinii, suporteri on mai 8, 2009 at 16:03

PE EI!

Derby, fratilor! Am trecut prin toate, am rapus multi, am fost raniti de altii, dar acum am ajuns pe buza prapastiei, iar pe partea cealalta, plini de disperare si horcaind ca niste miei injunghiati de Pasti, sunt eternii spurkkati. „Unu contra unu” si doar „unul” va supravietui. Trebuie sărit asupra lor exact atunci când ei sar asupra noastră şi, calcând pe ei, să-i împingem în prăpastie, pentru a putea trece NOI de partea cealaltă!

Mentalităţi, trăiri, ambiţii, orgolii, TOTUL ne separă.  La poluri opuse, singurul adevăr cu care şi noi şi ei suntem de acord este DERBYUL. Avem un fotbal prea modest pentru a putea considera şi alte meciuri la acelaşi calibru. steaua – Dinamo… E vorba de ură, de dispreţ, de trăire la intensitate maximă, dăruire totală şi… izbândă! Da, e un fel de război. Paşnic totuşi, spre disperarea presei înapoiate…

Înaintea derbyului, mobilizarea vine de la sine şi nu se bazează pe palmares, pe tradiţie, pe statistici sau pe calcule. E pur şi simplu vorba de faptul că se înnegreşte cerul deasupra ta când vezi emblema rivalilor! Vrei s-o sfâşii, vrei să-i „dărâmi”, să-i îngenunchezi, să-i vezi târându-se! Fiecare derby terminat la egalitate este unul irosit. Statistica nu ar trebui să contorizeze meciurile încheiate nedecis. Fiecare astfel de meci  trebuie rejucat, pentru că în acele 90 de minute, disputa nu este pe puncte, ci pe TOTUL sau nimic!

E DERBY. N-are nici o legătura cu ce a fost sau cu ce va fi. PENTRU ASTA TRĂIM, pentru asta suntem „CÂINI”. Istoria e în mesajele afişate în tribune şi prin hârtiile comentatorilor, în teren exista doar ACUM şi AICI, pentru că fiecare derby e unic – atât pe teren cât şi în tribune.

Atitudinea este esenţială. Pentru a câştiga, trebuie să fim bine înfipţi în pământ. Nu infatuaţi, nu superiori, ci MAI BUNI, mai realişti. Să le exploatăm punctele slabe, să ne valorificăm punctele forte. Trebuie să fim lucizi, calmi, dar agresivi, decişi. Să nu ezităm, să nu calculăm prea mult, să jucam simplu, cu soluţii în primul rând eficiente. Mergem în bârlogul lor, deci să îi citim, să îi evaluăm întâi. Să le tatonam potenţialul. Să măsuram de mai multe ori şi să tăiem exact atunci când trebuie!

Ei sunt cei răniţi. Ei vor intra în teren din eterna postură de frustraţi, pe ei îi doare palmaresul meciurilor directe, palmaresul ultimilor ani, titlul pierdut anul trecut în „Groapă”. Joacă acasă, vor încerca să zboare deasupra cuibului de „câini”. Să-i prindem de blană şi sa-i izbim de pământ! Să-i tundem şi să le dam drumul, să ne jucăm cu ei, mă înţelegi, pac-pac!

Au un mare dezavantaj: fiul de bo antrenorul. Se vor comporta în teren la fel ca el: inconştient. Sunt precari psihic, au nevoie de lideri în teren. Noi să fim 11 şi atât. Ei vor intra încurajându-se, îmbărbătându-se. Se vor mobiliza cu strigăte de luptă. Noi să ne înţelegem din priviri si să-i înfruntăm. Să-i privim drept în ochi, să vadă că suntem acolo, inabordabili!… Să refuzăm „războiul de gherilă” în care vor încerca să ne angajeze. Să nu stăm la „discuţii”. Să fim punctuali. Să înscriem aşa cum numai noi ştim s-o facem.

N-avem nevoie de argumente. Vom intra în luptă pentru a câştiga, acesta este scopul iniţial. Victoria noastră va fi începutul drumului, nicidecum finalitatea. Vorbim despre istoria titlului 19 şi toamna istorică ce va urma. Vorbim despre Dinamo, despre ziua de azi. ACUM, AICI. PESTE EI!

Pentru că noi nu visăm. Noi TRĂIM!

Reclame
  1. Relaþiile cu presa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: