blogdinamo

Archive for 17 februarie 2009|Daily archive page

Presiuni

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on februarie 17, 2009 at 09:42

Şefii FRF şi Victor Piţurcă le-au cerut dinamoviştilor să-l reprimească pe Tamaş la prima echipă pentru a fi în formă contra Serbiei şi Austriei

Gabriel Tamaş (25 de ani) ar putea reveni de astăzi sau de mîine la prima echipă! Asta şi ca să bifeze, mîine, ultimul meci amical al iernii 2009, cel cu Dnepr, unde Rednic ar vrea să testeze formaţia cu care să abordeze pe 1 martie prima partidă a returului, cu Pandurii.

Susţinere de la FRF

O mînă de ajutor a dat şi Federaţia! Şefii FRF, dar şi selecţionerul Victor Piţurcă au avut mai multe discuţii în ultimele zile cu oficialii din Ştefan cel Mare şi au făcut lobby ca Tamaş să revină de urgenţă la Dinamo după episodul bahic de vineri noaptea.

Este un fotbalist important al «naţionalei» şi e mare nevoie de el în meciurile de peste o lună şi jumătate cu Serbia şi cu Austria! Goian e suspendat la primul joc, Ghionea la fel, ar fi un dezastru să nu-l avem nici pe Gabi în formă! A greşit, a plătit, a fost atenţionat, şi-a învăţat lecţia. Oricum, cînd a fost convocat la lot n-a avut ieşiri în decor” au fost mesajele pe care Piţurcă, dar şi Mircea Sandu le-au transmis către roş-albi.

„Şi-a primit urecheala”

În sprijinul apărătorului au venit şi analizele tehnice făcute în cele 3 zile de expulzare la Dinamo II. Rednic a primit recomandări pozitive pentru fotbalist. „Şi-a dat interesul şi la meci, şi la antrenamente, nu face figuri„, i s-a zis tehnicianului.

Şi acţionarii se gîndiseră deja să scurteze la maximum exilul lui Tamaş: „Gabi şi-a primit urecheala, nu putem să ţinem un internaţional la Dinamo II, mai ales că investim jumătate de milion de euro în salariul lui anual„.

Rednic e foc şi pară: „Nu regretă? Nu-l înţeleg!”

Mircea Rednic a vorbit şi ieri de situaţia lui Tamaş: „Mai durează exilul lui Dinamo II, o să vedem cît. Gabi nu era la prima abatere. La Dinamo s-a făcut un grup unit şi ţin mult ca atmosfera să rămînă bună. N-am înţeles declaraţia aia cum că nu regretă ceea ce s-a întîmplat, o să mai discutăm. Dacă am mai întîlnit astfel de cazuri? Da, au mai fost, în fine, de trei zile numai despre asta vorbim!„.

S-a autoizolat la Dinamo II

De trei zile la formaţia secundă, Tamaş a evitat să mai discute cu şefii despre ceea ce s-a întîmplat în noaptea de vineri spre sîmbătă. „Îmi văd de program cu stricteţe, mă antrenez la aceeaşi capacitate precum o fac şi la prima echipă. Apoi stau în cameră şi mă uit la filme. Mă relaxează şi am ce vedea. Ultima oară am văzut «Slumdog Millionaire», favorit la Oscar, care are o poveste extraordinară„, s-a confesat fotbalistul apropiaţilor. Colegii de la Dinamo II au povestit: „Salută, îşi face treaba, în rest este retras şi cuminte„.

„Şi Terry are seri mai lungi”

Cornel Dinu a mărturisit ieri la gașca slugilor proaste TV că Tamaş a fost atenţionat prin trimiterea la echipa secundă: „Şi John Terry de la Chelsea are seri mai lungi, dar a doua zi trebuie să fie la antrenament. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu Gabi în noaptea cu pricina, am înţeles că n-a vrut să vină a doua zi la pregătiri. Faptul că a fost trimis la echipa a doua poate fi o pedeapsă mai drastică decît o simplă amendă. Ştiu că el şi-a dorit mult să vină la Dinamo şi a jucat de multe ori accidentat„.

„Ce, l-a omorît pe Rednic?”

Tatăl fundaşului, Iosif Tamaş, a sărit de la Braşov să-şi apere fiul. „De ce să fiu supărat pe el? A băut două beri în cantonament şi atît. Ce, l-a omorît pe Rednic? Nici măcar n-a ieşit din hotel. Am vorbit cu domnul Badea şi mi-a zis că se va rezolva totul în curînd„, a zis el în Cancan. Şi Ioan Andone a declarat: „Sînt convins că Gabi regretă episodul, îl cunosc bine, întotdeauna a renunţat la bani ca să vină la Dinamo. Ştie ce înseamnă să fii profesionist, dar mai are scăpări de copil„.

NICOLAE BADEA, preşedinte CA Dinamo

Doar Rednic va decide cînd îl va chema la prima echipă. Dinamo se poate lipsi de orice jucător, nu numai de Tamaş. Indiferent de nume, trebuie respectate regulile

5.000 de euro este amenda pe care ar putea s-o încaseze Tamaş. Totul se va decide la prima şedinţă de analiză a situaţiei jucătorilor

12 meciuri din 15 posibile a jucat Tamaş pentru Dinamo în toamnă, el fiind menajat în cele 3 partide în care a absentat

Borcea: „Tamaş nu doarme nici o secundă, suferă enorm!”

Cristi Borcea a intervenit în această seară la gașca slugilor proaste TV şi a ţinut să dea asigurări că fundaşul Gabriel Tamaş regretă foarte mult incidentul din urmă cu cîteva zile: „Eu nu pot să-i spun lui Rednic să trimită un jucător la echipa a doua pentru că nu-mi place mie. El o să-mi spună să vin eu să antrenez jucătorii şi să iau campionatul. Am mai declarat că vom ţine foarte mult la disciplină! Pe Tamaş îl ştiu foarte bine, de la 17 ani, vă asigur că suferă enorm, nu doarme nici o secundă. Numai un om care îşi doreşte foarte mult şi are mentalitate de învingător poate face ce a făcut Tamaş pentru Dinamo. S-a antrenat deseori accidentat. Sunt jucători tineri, ce aţi vrea, să stea toată ziua în casă? Eu vă asigur că nu s-a pus nici o clipă problema ca el să se ia la bătaie cu cineva, este o informaţie falsă„, a comentat enervat Borcea la Contraatac.

Reclame

Mici fisuri

In Opinii, Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 17, 2009 at 09:39

Dinamo a jucat bine, şi-a creat multe ocazii de gol, dar a plătit tribut relaxării din defensivă.

Prima remiză a „cîinilor” în partidele de pregătire. După şase victorii consecutive, roş-albii au pierdut printre degete şirul succeselor în Antalya şi au remizat ieri cu Amkar Perm, locul 4 în Rusia.

Descătuşarea golgeterului

Culmea, singurul atacant care nu reuşise să marcheze pînă acum era Dănciulescu, principalul marcator în campionat. Ieri a spart gheaţa. În minutul 6 a profitat de o eroare a ruşilor şi a împins mingea dincolo de linia porţii. Apoi a izbucnit: „Ăsta trebuia, mă, ăsta trebuia!„. „Hai, Danciule, că ţi-ai dat drumul!„, l-a completat Rednic.

Două revelaţii

Mitea e de departe surpriza plăcută. Ieri a scuturat iar plasa, din pasa perfectă a lui Niculescu. Cele mai multe aplauze le-a cules Izvoranu. A început ca stopper, iar după pauză a trecut la închidere. S-a achitat perfect de sarcini, a recuperat multe mingi şi a fost aproape de gol în două rînduri. Cu un şut de la 25 de metri şi cu un „cap” ce a şters bara.

Prea relaxaţi în defensivă

Cînd Dinamo credea că va pleca victorioasă, ruşii au lovit în urma unei degringolade în apărare, în minutul 80. Un gol asemănător primului încasat, cînd Lobonţ a sărit pe sub minge (12). „Am luat două goluri, sînt puţin supărat. Puteam să le primim oricum, dar nu din faze fixe, unde toată lumea ştie ce are de făcut! Am jucători buni, sînt nerăbdător să înceapă returul„, a punctat Rednic.

Probleme cromatice

Dinamoviştii au fost nevoiţi să joace la meciul de ieri în bluze de trening negre şi şorturi roşii, în loc de obişnuitele echipamente de joc. Explicaţia a fost că şi „cîinii”, şi adversarii lor veniseră în tricouri albe, iar arbitrul nu a permis ca ambele echipe să evolueze în aceeaşi culoare. Astfel, pentru că ruşii mai aveau la ei doar geci groase, elevii lui Mircea Rednic au acceptat să joace în bluzele de trening.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo

A fost un meci bun, un antrenament reuşit, în care am făcut şi multe schimbări. Băieţii mei s-au mişcat bine, nu am ce să le reproşez, au avut un adversar pe măsură

„Joc şi fundaş!”

Golgeterul lui Dinamo în prima parte a sezonului, cu 8 reuşite, Ionel Dănciulescu a marcat ieri primul gol în meciurile de pregătire din Antalya. Atacantul de 32 de ani nu crede că a fost dezavantajat de faptul că a fost folosit mai mult mijlocaş. „Pentru mine e o mîndrie să joc la Dinamo, indiferent pe ce post. Joc şi fundaş dacă e nevoie! Eu încerc să-mi fac datoria oriunde, dar cel mai important e să cîştige echipa„, a spus „Danciu” la gașca slugilor proaste TV. Iar Rednic a punctat: „Mă bucur că a dat gol, a zis că alea multe le ţine pentru campionat„.

Andrei Cristea: „Să ia Dinamo titlul!”

Andrei Cristea, împrumutat de Dinamo la Poli Iaşi pentru returul campionatului, a reuşit să înscrie de 4 ori în tot atîtea meciuri pentru echipa lui Bergodi. „A fost dorinţa mea să plec, pentru a putea juca mai mult şi îi mulţumesc domnului Rednic că a înţeles această doleanţă. Anul acesta sînt sigur că Dinamo va lua titlul, pentru că are cel mai bun lot„, a spus atacantul de 24 de ani.

Azi debutează Malick, în direct la gașca slugilor proaste TV

Dinamoviştii vor juca azi, de la ora 15:00, un meci amical cu echipa bosniacă Slavia Sarajevo, locul 2 în prima ligă. Mijlocaşul central Papa Malick (28 de ani) va debuta în tricoul lui Dinamo, în partida transmisă în direct de gașca slugilor proaste TV. Confruntarea va fi live video şi pe http://www.gașca slugilor proaste.ro, iar pe http://www.copy/paste.ro veţi putea urmări reacţii, imagini şi alte detalii de la amicalul „cîinilor”.

Mesaj: „Cît vreţi pe Contra?”

Dinamoviştii speră să rezolve în această săptămînă transferul lui Cosmin Contra (33 de ani), fundaşul dreapta al lui Getafe. A rămas ca spaniolii să spună clar cîţi bani vor în schimbul dezlegării jucătorului şi să fie găsită o cale legală pentru efectuarea tranzacţiei, întrucît perioada de transferuri s-a închis acum două săptămîni. Primele semnale trimise din Spania indică o sumă de transfer de aproximativ 300.000 de euro. Lui Contra i s-au pregătit 500.000 de euro care să-i fie daţi la semnătură, plus un alt milion de euro pentru cele 18 luni de contract. (Radu Bichiş)

Dinamo 2-2 Amkar Perm

In Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 17, 2009 at 09:34

Amkar Perm (fondat 1994) este un club de prima divizie din Rusia, cea mai notabila performanta fiind un loc 4 ocupat la sfarsitul sezonului 2008. Pana la meciul cu Dinamo acestia au mai disputat meciuri de pregatire cu Yaroslavl, scor 1-1 si cu Universitatea Craiova, pe care i-a invins cu scorul de 2-0.

Meciul de azi va consemna si debutul senegalezului N`Doye, mijlocasul de 30 de ani a semnat cu Dinamo de o luna, insa nu a jucat in nici un meci de pregatire.

DINAMO BUCURESTI:

Bogdan Lobont (Florin Matache ’46) – Sergiu Homei (Cristi Melinte ’46), Cosmin Moti, Silviu Izvoranu, Zie Diabate (Nicolae Musat ’46) – Gabriel Torje (Ianis Zicu ’65), Gabriel Bostina (Adrian Cristea ’46), Nicolae Mitea (Lucica Goian ’46) – Ionel Danciulescu – Osvaldo Miranda (Adrian Scarlatache ’70), Claudiu Niculescu (Marius Niculae ’46)

Min. 7 : Dănciulescu impinge mingea in poartă din apropiere.

Min. 12 : Ruşii egalează prin Cherenchikov la o greşeală a lui Lobonţ.

Min. 45 : Mitea inscrie in poarta goală, după o gafă a apărarii ruşilor, stabilind scorul pauzei.

Min 80 : Peev egaleaza din nou cu un sut de la 8 metri.