blogdinamo

Posts Tagged ‘Dinamo’

FC Timisoara – Dinamo 2-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on noiembrie 23, 2009 at 22:53

Timişoara a revenit la puls normal, după ce timp de o lună n-a ştiut ce înseamnă să câştigi în campionat, de la 6-0 cu Ceahlăul.

Sub amarul celor 12 ani şi jumătate fără victorie contra lui Dinamo pe tărâm bănăţean, trupa lui Sabău a luat ad literam îndemnul fanilor. “Jucaţi pe atac!”, a cerut toată suflarea violetă, iar jucătorii lui Iancu au dat semne în start de joc că iau în serios cerinţa. Bucur (4), Alexa (19) şi Luchin (25) au ochit poarta lui Curcă, dar simţul de lunetist i-a trădat pe cei trei. Însă, doar alarmă falsă. “

Câinii” lui Ţălnar n-au pus botul la firava ameninţare, dar nici nu au forţat poarta lui Pantilimon, uitând parcă de cufărul cu 800.000 de euro pus la uşa vestiarului de oficialii dinamovişti pentru un succes în Banat. Şi totuşi, Torje nu mai avea mult şi era să arunce 20.000 de bănăţeni în pragul disperării, cu câteva secunde înainte de final, după un voleu din 12 metri care a trecut milimetric pe lângă buturile gazdelor.

Gigel aruncă bomba!
Tot bănăţenii calcă pedala acceleraţiei şi după pauză. Parks îi fură o minge lui Pulhac, intră impetuos în careu, Tamaş îl blochează pentru moment, iar golul de 1-0 e în gheata lui Goga (47). Trasorul ultimului se lipeşte însă de palmele lui Curcă. “Ţânţarul” aruncă în iarba bănăţeană “grenadele” Adrian Cristea şi Marius Niculae, dar tot “Banatul e fruncea!”.

Bonfim îl pierde în zare pe Pulhac pe banda dreaptă, aruncă mingea în careu, iar Bucur (66) dă lovitura din faţa lui Curcă, după ce Tamaş ratase intervenţia. Cu cinci minute înainte de final, Goian a greşit incredibil, dându-i posibilitatea lui Bucur să de-a naştere unei a doua Revoluţii pe Bega. Penalty-ul ratat de Niculae sau apărat de Pantilimon, căci ceaţa nu ne-a lămurit, n-a mai contat.

1/4 Cupa Romaniei: Astra – Dinamo 1-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on noiembrie 22, 2009 at 16:30

Dinamo s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei dupa ce a invins cu 2-1 pe Astra la Ploiesti. Un meci spectaculos cu multe ocazii, o bara a ploiestenilor, cate o eliminare in fiecare tabara si un offside inexistent la Paun in pozitie de a inscrie

 

Astra Ploiesti a demonstrat si in sfertul de Cupa cu Dinamo ca este interesata de un parcurs cat mai bun in Cupa Romaniei si a inceput in forta meciul in fata propriilor suporteri.

Dupa o ocazie buna a japonezului Seto Takayuki din minutul 4, Dinamo a fost salvata de bara un minut mai tarziu, cand sutul fenomenal al lui Vasile Gheorghe a mangaiat bara din dreapta a portii lui Matache. Cainii au reusit sa iasa din propria jumatate abia dupa 7 minute de joc, la o faza in care torpila expediata de N’Doye a trecut putin peste poarta lui Miron.

In plina perioada de dominare a Astrei, o greseala in defensiva ploiestenilor a dus la deschiderea scorului. Bostina a centrat din margine cu stangul, Rohat a ratat respingerea de langa Andrei Cristea (9′), care a profitat de eroare, s-a intors spre poarta si a sutat nemilos pentru 1-0.

La cateva minute distanta, in care ploiestenii au reluat presiunea, Moti nu l-a putut opri din actiune pe Georgian Paun decat prin fault, iar cum faza se petrecuse in careul dinamovist, Cristi Balaj a acordat corect penalty. Acelasi Paun a executat si a inscris, desi Matache ghicise coltul.

Astra putea trece in avantaj pe tabela, daca Mihalache nu rata intalnirea cu mingea in minutul 26, cand pasa la coltul lung trimisa de Stratila din dreapta a trecut la cativa centimetri in fata colegului sau si a portii.

Replica dinamovista a venit prin N’Doye care, printr-o executie caracteristica, a sutat exceptional de la distanta, dar Miron si-a salvat echipa cu o interventie spectaculoasa, respingand cu picioarele din plonjon.

Startul partii secunde a gasit o echipa apatica a Astrei, aspect de care a profitat cu nesat Dinamo, formatia din Stefan cel Mare atacand in valuri in jumatatea ploiesteana. Iar golul nu a intarziat sa apara, in minutul 54 Andrei Cristea reusind dubla dupa o pasa excelenta a lui Niculescu din stanga, care l-a gasit pe atacantul dinamovist singur in fata portii.

La faza imediat urmatoare Astra a trecut foarte aproape de o noua egalare. Gheorghe a pasat superb peste apararea dinamovista spre Stratila in dreapta careului, insa sutul acestuia din alergare a ocolit coltul lung al portii lui Matache.

Cand mai erau 25 de minute pana la final, Cosmin Moti a vazut direct cartonasul rosu, pentru un fault in calitate de ultim aparator la Paun, scapat in viteza spre poarta si Dinamo a ramas in inferioritate. Insa superioritatea numerica a ploiestenilor n-a tinut decat 4 minute, in minutul 69 Stratila fiind si el eliminat pentru o lovitura cu cotul la Molinero.

In minutul 72 Georgian Paun a fost aproape de egalare dupa un contraatac in care a pacalit jocul la offside al dinamovistilor, insa de la margine s-a ridicat eronat fanionul, desi atacantul gazdelor se afla la cel putin doi metri in spatele ultimului fundas dinamovist.

Ultimele minute au reprezentat o fuga disperata a ploiestenilor dupa golul egalizator care sa duca partida in prelungiri, insa experienta dinamovistilor i-a ajutat pe acestia sa pastreze cat mai mult posesia si sa-si tina adversarii departe de propria poarta.

Dinamo – Rapid 1-1

In Campionat, Meciuri on noiembrie 12, 2009 at 23:14

Pentru cei care l-au contestat in ultima vreme Niculescu le-a dat un cadou in seara aceasta, aducand lui Dinamo un punct care putea sa ne scape printre degete, dupa un meci spectaculos in care ai nostri au fost la carma jocului pe toata durata celor 90 de minute. Din pacate, dupa multele ocazii in care am avut noroc in derby-uri, sansa ne-a cam intors spatele, Dinamo obtinand doar un egal in derby-ul cu Rapid, stricand astfel putin palmaresul alor nostri care au castigat toate partidele cu echipele “tari” in acest sezon.

CRONICA MECIULUI

Meciul a inceput cat se poate de prost pentru ai nostri care au primit gol la prima actiune de atac a oaspetilor. Herea scapat pe stanga paseaza in careu spre Ionita, Tamas reuseste sa respinga mingea in prima instanta insa Moti nu degajeaza la timp si rapidistul inteapa mingea in poarta. Meciul a mai fost putin timp echilibrat dupa care rapidistii s-au baricadat serios in aparare mizand doar pe contra atacuri. Ai nostri au incercat in permanenta poarta lor insa vechile probleme au iesit din nou la iveala, imprecizia executiilor si viteza redusa a balonului. Ocaziile la poarta oaspetilor au aparut in cele din urma, odata NIculescu, scapat in careu, care a sutat dar Bornescu a respins miraculos, apoi Adrian Cristea, patruns tot pe stanga in careu, trage dar exact la incheietura barelor. De partea cealalta rapidistii incearca sa speculeze erorile lui Tamas din centru insa ori Curca ori Moti se opun majorarii scorului. Dupa pauza rapidistii au incercat aceiasi tactica, recurgand un pic si la mici trageri de timp. Din nou bara se opune egalarii, N’Doye trimite cu capul in transversala iar Andrei Cristea reia din careu peste poarta. O alta mare ocazie are Torje, sut din vole de la 11 metri retinuta de Bornescu. Dinamo parea lovita de ghinion, unul dintre acele meciuri in care nu vrea mingea sa-ti intre in poarta insa Niculescu pe final prinde o minge la marginea careului si trage imparabil la coltul stang al portii, lasand portarul fara reactie. Dinamo obtine un egal, oarecum meritat, timpul fiind prea scurt pentru Dinamo pentru a forta victoria pe final, lucru ce era perfect posibil. Dinamo ramane neinvinsa in derbyuri, urmand sa ne deplasam la TImisoara etapa viitoare unde ne asteapta un alt meci de foc.

Dinamo – Galatasaray 0-3

In Meciuri, Opinii, UEFA Europa League on noiembrie 12, 2009 at 23:11

Dezastrul in care mai marii clubului au dus echipa a mai scris o noua pagina de istorie joia aceasta cand meciul cu Galata, presupus a fi un soi de revansa fata de cel din Turcia unde am fost calcati in picioare, s-a transformat si el intr-o continuare a macelului de la Istambul. Cu un scor general de 7-1, defavorabil evident, Dinamo a mai tras o palma putinilor suporteri care mai sperau ceva, facandu-i din nou sa se gandeasca daca meciurile echipei lor nu cumva sunt o mare pierdere de timp iar nervii o chestie de care te poti oarecum lipsi.

Dinamo a venit la acest meci inca mai lipsita de vlaga decat la meciul precedent si scorul din teren reflecta bine realitatea. Dominare totala a unei echipe care stia sa paseze, stia sa faca marcaj, stia sa traga la poarta si stia sa bage mingea in poarta de cate ori avea ocazia. Cele doua goluri venite intr-un minut demonstreaza perfect acest lucru, Galata nu a stat pe ganduri si a rezolvat meciul la prima ocazie. Prilej si pentru ai nostri sa cada in “depresie” si sa renunte la lupta, numai bine pentru ca oricum unii dintre jucatori nu prea aveau ei chef de alergat si in mijlocul saptamanii, pe frig patrunzator.

Ne tot imbatam cu apa rece inainte cum ca Galata are aparare slaba, ca pot fi invinsi si alte lucruri care mai de care aiuristice uitand un singur lucru, ai nostri sunt slabi ca niste martzoage jigarite, nehranite de 2 luni. Nu ca lotul ar fi slab, nu zic asta, Dinamo ca ansamblu, ca o echipa, este zero crapat la ora actuala iar asta se datoreaza numai si numai deciziilor luate la varful piramidei, unde niste capete patrate nu pricep nimic din fenomen, intelegand doar ca un club de fotbal trebuie sa produca numai bani si nu oricum ci ne-taxabili !

Va fi greu din nou sa se umple stadionul in Stefan cel Mare o buna bucata de vreme. Cu asa rezultate, cu asa joc si atitudine de joc, cu antrenori schimbati la fiecare 2 etape, cu declaratii care mai de care idioate la TV, suporterul dinamovist pare dispus la o pauza binemeritata, lasand indolentii singuri in tribunele goale plangandu-si in palma si cersind mila noastra tot la TV-ul acela nenorocit unde le placea sa se dea mari in zilele bune. Am mai fost in situatia asta si Andone ne-a scos de acolo. Poate, cine stie, poate ne va mai scoate inca o data, daca nu cumva e si el plictisit de borcisme, badisme si turcisme.

Poli Iasi – Dinamo 1-3

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on noiembrie 1, 2009 at 22:19

Dinamo Bucureşti a învins în deplasare, scor 3-1 (1-1), formaţia Politehnica Iaşi, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.

Gazdele au marcat prin Ignatov ‘29, iar oaspeţii au punctat prin Andrei Cristea ‘20 şi ‘61, Adrian Cristea ‘57.

În minutul 20, Torje a intrat în careu pe partea dreaptă, a centrat, iar Andrei Cristea, aflat singur la 5 metri de poarta adversă, a deschis scorul.

Ignatov a egalat în minutul 29, cu un şut din afara careului, după ce defensiva oaspeţilor a respins o minge venită din corner.

În minutul 57, Torje a centrat din nou de pe partea dreaptă, iar Adrian Cristea, nemarcat, a înscris din interiorul careului.

Patru minute mai târziu, Alexe i-a “furat” o minge lui Munteanu în marginea careului, i-a centrat, tot de pe partea dreaptă, lui Andrei Cristea, care a mărit avantajul oaspeţilor, marcând de la câţiva metri.

Politehnica Iaşi: 33. Marc – 15. Mihajlov, 23. Ad. Ilie (77. Buta ‘65), 28. Cr. Munteanu, 5. Pecnik (3. Costache ‘46 ) – 24. Straton, 8. Ignatov, 13. Cr. Bratu – 11. Bujor (18. Miclea ‘60), 21. Balde, 10. Cr. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş

Dinamo: 12. Dolha – 25. Scarlatache, 18. Goian, 4. Moţi, 3. Pulhac – 22. Torje, 29. N’Doye, 8. Boştină (6. Rus ‘70), 20. Adrian Cristea – 99. Cl. Niculescu (10. Alexe ‘58), 17. Andrei Cristea (7. Zicu ‘79). Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Pecnik ‘37, Ad. Ilie ‘57, Cr. Bratu ‘74 / Scarlatache ‘75, Dolha ‘90+1

Arbitri: Alexandru Deaconu (centru) – Dragoş Iliescu, Eduard Crângaşu (asistenţi) – Cristian Sava Găină (rezervă)

Observatori: Vasile Curt, Romeo Paşcu

La meci au asistat 5.000 de spectatori, dintre care aproximativ 500 de dinamovişti.

Cupa Romaniei 1/8: Dinamo – Otelul 1-0

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on octombrie 31, 2009 at 14:17

18cupa_dinamo_galati_2010

Dinamo s-a calificat in Cupa Romaniei intr-o faza in care Steaua, Rapid, Unirea Urziceni si Timisoara au dat-o in bara. Privind din aceasta perspectiva reusita chiar pare o performanta, daca nu am sti cata importanta se da acestei competitii in ultima vreme. Dintre toate elimnatele poate doar Unirea ar fi vrut sa se califice mai departe, celelalte echipe intrand in pasa indolenta data de conducerile cluburilor respective.

Dinamo, din lipsa de altceva, a muncit pentru calificare si a obtinut-o. Spun din lipsa de altceva deoarece evolutiile in celelalte competitii lasa mult de dorit, fapt care a si dus la noua si repetata stare de lehamite in care suporterii dinamovisti au intrat si din care nu vor iesi decat daca echipa incepe sa arate semne de viata.

JOC IN CRESTERE, CONCENTRARE IN SCADERE

Urmarind jocul de joi al lui Dinamo, avem de spus lucruri pozitive dar si negative despre cum s-a desfasurat. Este clar ca Dinamo a jucat mult mai bine in repriza a doua, mai alert, punand viteza lui Torje la socoteala. Otelul a bagat fundul in poarta destul de solid, sperand o noua victorie in stilul celei din campionat, smecherie care nu a mai tinut de aceasta data. Misiunea dinamovistilor a fost ingreunata de apararea masiva a oaspetilor, pasand de multe ori ca la handbal, pe semicerc, dintr-o parte a terenului in cealalta. Introducerea lui Alexe s-a dovedit extrem de benefica, el reusind cu Claudiu o faza care a lasat mat apararea galateana prin pasele repetate care l-au pus pe acesta in pozitie clara de gol. Desigur ne deranjeaza in continuare imprecizia paselor si a suturilor, centrarilor, capitol unde suntem extrem de deficitari, mai ales dupa plecarea lui Bonetti, lucru ce semnaleaza clar ca jucatorii nu se concentreaza suficient in timpul jocului si gresesc in consecinta. Odata insa ce banca tehnica va arata stabilitate si jucatorii vor capata incredere si vor actiona in consecinta. E posibil ca acest lucru sa se intample ? Judecand dupa rezultatele partiale ale sondajului nostru, nu prea multa lume crede acest lucru. Ramane de vazut.

NICULESCU REDIVIVUS

Claudiu este intr-o pozitie ingrata in ultima vreme. Multa lume ii sugereaza retragerea, el simte ca mai poate inca, rezultatele nu se vad (din pacate) si presiunea asupra lui creste. Claudiu a mai fost intr-o astfel de pozitie, cand s-a intors din precedenta excursie nereusita in strainatate, si tot atunci existau voci dintre noi care-l contestau, unii vehement chiar. Claudiu le-a dat tuturor peste nas in anii urmator cand a contribuit din plin la castigarea campionatului si calificarea in primavara UEFA. Pentru mine Claudiu este de “neatins”, a devenit un simbol al clubului si este fara indoiala unul dintre cei mai valorosi atacanti pe care Dinamo i-a avut in istorie (!). Consider ca el trebuie onorat cum se cuvine iar meritele lui nu trebuie uitate de indata ce echipa intra in pasa proasta, caci sa nu uitam cand echipa mergea prost in trecut, chiar si cuplul N&D urma trena. As dori din partea conducerii ca Niculescu sa fie pastrat la club, expertiza lui in atac putand fi extrem de pretioasa si la echipa mare si la echipa a doua, unde tinere talente au nevoie de slefuire, lucru neglijat grosolan in ziua de azi !

Dinamo – Gloria Bistrita 1-1

In Comunicat, Meciuri, Opinii on octombrie 31, 2009 at 14:11

Da. A fost penalty clar pentru noi in minutul 92 si lucrurile puteau sta diferit. Puteam cistiga, greu, un meci cu ultima clasata a ligii lui Mitica. Da, nu e prima data cind arbitri gresesc grav impotriva noastra, ceea ce se traduce printr-un loc aproape dezonorant pentru Dinamo. Pe linga lotul slab, pe linga eternele schimbari de antrenori, pe linga incompetenta managerilor, greselile arbitrilor au contat si ele in rezultatele finale ale lui Dinamo din acest sezon.

Insa incompetenta (reaua vointa?) a unui individ al carui nume imi scapa nu trebuie sa ne ascunda starea reala a lucrurilor. Cornel Dinu a descalecat, cum s-ar spune in limbajul jurnalistic din anii 1980, din nou in iarba de pe Stefan cel Mare ajutat de nelipsitul Cornel Talnar. Cine a prins anii ’70 in cazul primului (nu e cazul subsemnatului!) sau meciurile cu Dukla Praga sau Hamburg in anii ’80, inteleg de ce cei doi Corneli sunt simboluri ale clubului. Cei doi au fost numiti pentru ca ar sti realitatea lotului lui Dinamo. Adica dincolo de betiile lui Tamas, amantele Printului, absentele de la antrenament ale finului si eternele probleme moral-filosofice ale lui Zicu, cei doi mai stiu si ce pot acesti baieti cind nu sunt fie bauti, fie ametiti de aerele de vedete neintelese. Asta e varianta oficiala. Cea mai putin oficiala este ca cei doi se pot transforma relativ usor din simboluri ale lui Dinamo in carpe ale conducerii si ale impresarilor.

Saptamana trecuta, Mister se declara exasperat de insistentele sms-uri si apeluri ale lui Borcea care i-ar fi luat placerea de a mai antrena. Intelegem ca Mister ii raspundea lui Borcea la telefon, desi isi putea pune mobilul pe Silent in timpul jocurilor. Probabil Borcea a fost cel care i-a dictat tactica la celebrele Dinamo-Foresta sau Dinamo-Knatspirnuffelag de am reusit doua din performantele notabile ale clubului in ultimele 20 de ani. Nu-i o problema mare pentru ca intelegem ca Borcea are si el carnet de antrenor, ceea ce inseamna ca apelurile lui puteau fi o maniera de interactiune intre doi fini cunoscatori ai fenomenului. Eu unul cred insa ca, acceptind sa redevina in ‘fenomen’, Mister fie a devenit extrem de imun la stresurile create de apelurile lui Borcea, fie si-a schimbat numarul de telefon.

Insa Mister nu si-a schimbat si celebra coloana vertebrala sensibila la preferintele actionarilor si impresarilor. Mister a bagat de seama ca antrenorii rebeli nu sunt foarte apreciati in Groapa si atunci a lasat deoparte incontestabila competenta de emisiuni TV si a incropit o echipa pe placul actionarilor. Ii place lui Becali de Moti? Foarte bine, il aducem in primul 11, desi Goian-cel-mic a fost cel mai sigur fundas din lotul lui Dinamo in acest tur. Vrea Borcea si Giovanni sa-l vinda pe Print oriunde s-o putea? Excelent, il tinem 90min in teren desi baiatul asta are mai multe contacte sexuale in 90 de minute decit atingeri de balon pe teren. Dar nu conteaza, oricum e febletea lui Borcea, doar nu o sa stam sa-i monitorizam (ne)reusitele. Il vrea Giovanni pe Zicu, sa-l revinda a enshpea oara unor fraieri care il confunda cu celebrul Zico? Hai ca-l bagam si pe el, in fond daca e Cristea de 90 de minute, de ce n’ar fi si Zico asta vreo 10-15! Il vrea finul pe Niculescu? Incontestabil! Pai atunci sa-i mai dam si lui o paine pentru ca, incontestabil, nu mai aveam nici o solutie in atac, desi rautaciosii spun ca Niculescu nu mai e demult vreo solutie.

Oricum, dincolo de reusite si nereusite, Mister si celalalt Cornel raman amindoi legati spiritual pentru totdeauna. Faptul ca unul este nasul celuilalt este doar o parte a relatiei intrinseci ce s-a nascut intre doi oameni care nu puteau sa nu se adune laolalta. O alta parte este data de reactia lui Mister care s-a inchinat cind Tintaru’ l-a schimbat pe Bostina cu J. Kone. In fond, Mister a relevat substanta noului cuplu de antrenori. Sa ne ajute Dumnezeu, altfel ne-a luat dracu’!

Tintarul din nou antrenor

In Opinii, Zvon on octombrie 25, 2009 at 12:45

Dupa cum ne-au obisnuit cei din conducerea inteleapta a clubului nostru, de fiecare data cand este luata o decizie proasta ea este urmata apoi de un sir de decizii luate fortat, in situatii de criza, una mai buna decat cealalta. Dupa demiterea lui Bonetti, care incepuse sa faca treaba la Dinamo dar care s-a izbit de pragmatismul lui Borcea al carui tel este performanta financiara mai degraba decat cea sportiva, Sapaliga le-a facut cu mana vajnicilor conducatori, in momentul cand acestia au inceput sa guitze prea mult si sa se bage unde nu le fierbe oala. Ultima decizie de avarie la Dinamo acum este numirea lui Talnar pe post de antrenor, fara indoiala o noua solutie temporara, pana la urmatoarea.

Tintarul este un personaj iubit in tribunele stadionului, ca si in vestiar. A mai antrenat de nenumarate ori la prima echipa si tot de atatea ori a fost indepartat din cauza ca era considerat prea slab pentru a ocupa postul principal pe banca. A reusit chiar sa fure un titlu spurkkatilor, spre incantarea tribunelor si suflarii dinamoviste din toata lumea. Un lucru n-a reusit insa, sa ramana permanent pe banca, relativitatea situatiilor in care Borcea & co ne atunca mereu facand acest lucru imposibil.

Ii uram inca o data “Bine ai venit” lui Talnar si succese in meciurile viitoare. Cine stie, poate de data asta o sa se nimereasca mai bine decat datile trecute !

S-a dus si “Sapaliga”…

In Campionat, Opinii, Zvon on octombrie 25, 2009 at 12:41

Dinamo ramane din nou fara antrenor! La o luna de zile dupa ce a preluat echipa, in urma mazilirii lui Bonetti, Sapaliga s-a spalat pe cap, imediat dupa umilinta suferita pe „Ali Sami Yen”, in fata Galatei. Astfel, in aceasta dimineata, Ion Marin şi-a reziliat contractul, varianta oficiala fiind ca s-a decis să dea curs unei oferte din străinătate primite în ultima perioadă, informează site-ul oficial al clubului.

Vreau să mulţumesc clubului pentru înţelegere, pentru susţinerea de care am avut parte în această perioadă. În urmă cu o lună am primit o ofertă de a antrena în străinatate, iar azi-noapte, după meciul de la Istanbul, am hotărât să dau curs acestei propuneri. Rezilierea contractului cu Dinamo s-a făcut pe cale amiabilă, cu acordul ambelor părţi. Jucătorilor şi staff-ului tehnic le mulţumesc pentru gestionarea bună a acestei perioade şi mă refer aici la programul de pregătire, la organizarea jocurilor”, a spus Marin, citat de fcdinamo.ro.

Fostul tehnician le doreşte succes jucătorilor dinamovişti în îndeplinirea obiectivelor din acest sezon: „Le doresc dinamoviştilor mai mult noroc decât am avut la Istanbul. Sunt sigur că, uniţi, vor putea face faţă campionatului, Cupei României şi nu în ultimul rând în a doua jumătate a parcursului în Liga Europa. Sunt convins că adevăraţii fani dinamovişti vor reveni alături de echipă şi o vor susţine necondiţionat”.

Ion Marin l-a înlocuit în urmă cu o lună pe Dario Bonetti şi a debutat pe banca tehnică a lui Dinamo în meciul de pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1. El i-a mai pregătit pe roş-albi în alte două meciuri, cu FC Braşov, scor 1-0, în etapa a 10-a, şi cu Galatasaray, scor 1-4, în Grupa F Europa League.

Viitoarea destinatie a lui Sapaliga va fi, probabil, echipa araba Al-Ettifaq.

Galatasaray – Dinamo 4-1

In Meciuri, UEFA Europa League on octombrie 24, 2009 at 14:32

In mansa a treia a grupelor Europa League Dinamo a capotat magistral, inca o data, in fata unei echipe gazda care a stiut ce a vrut si careia i-a iesit cam totul in fata unor adversari in cautare de identitate. Scorul de 4-1 spune cam totul, mai ales ca la un moment dat el era chiar 4-0, N’Doye reusind un gol de onoare, inutil dar cat de cat spalator de rusine totala..

Nu cred ca este cazul sa gasim din nou vinovati pentru ca nu este cazul. In momentul de fata aceasta e valoarea lui Dinamo iar rezultatul de joi seara nu a venit intamplator, ci oarecum anuntat de slabele evolutii ale echipei de pana acum. Dinamo a aratat aseara ca e slaba in aparare, neinspirata la mijloc si ineficienta in atac. In aceste conditii e greu sa speri la ceva bun dintr-un meci cu o echipa care cat de cat stie fotbal si e antrenata de un om care stie bine fotbalul.

Cu parere de rau constatam ca avem destule maini moarte in echipa si acestea ne trag in jos. Nu e cazul sa le numesc, or fi ei rai dar sunt de-ai nostri. Dar e greu sa faci fata pe plan international cu improvizatii, cu jucatori iesiti din forma care nu marcheaza nici cand au ocazii clare. Intr-un cuvant, bilantul actual este dezastruos, Pe de alta parte nu putem spera decat ca ne vom reveni, poate printr-o minune, ca cea de la Liberec, sau poate prin munca si seriozitate. Deocamdata insa trebuie sa ne multumim cu eventualele victorii interne si cam atat. Europa, cateodata, pare foarte, foarte departe.

FC Brasov – Dinamo 0-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on octombrie 24, 2009 at 14:25

Stilul italian pare a se revela in jocul lui Dinamo abia dupa plecarea lui Bonetti. Am obtinut o victorie la limita in fieful brasovenilor si parca niciodata expresia asta „la limita”, nu a fost mai potrivita pentru o victorie.

Atacurile brasovenilor, in valuri, s-au lovit de apararea noastra ca de mal. Au esuat inevitabil tocmai datorita lipsei de „originalitate”. Cand arunci mingi la bataie, centrand in continuu, sutand din orice pozitie, golul nu vine implicit, iar o lectie de invatat pentru echipa altfel frumoasa a Brasovului, ar fi tocmai golul incasat de la Torje si Andrei Cristea. Ai nevoie si de o sclipire, de o pasa inteligenta, de o schimbare de directie, o rupere de ritm… Cam asta a avut Dinamo aseara. Poate prea putine contraatacuri reusite, in comparatie cu lansarile esuate sau cu ratarile ridicole pe care ni le-am permis cu seninatate.

Adaugati la inteligenta de la golul si apoi sutul in bara ale lui Andrei si o aparare precisa, organizata inteligent, insiprata, ajutata uneori, ce-i drept si de noroc (acela care tine cu echipa mai buna) si veti afla reteta aplicata de trupa lui Ion Marin pentru inca o victorie dinamovista in meciurile cu echipele importante ale campionatului romanesc.

Poate n-o sa fiti de acord cu titlul articolului si ar fi drept. Totusi, nici nu ne regasim in cele 70 de minute in care ne-am aparat, din totalul celor 90. Dar acest Dinamo cocheteaza responsabil cu norocul si in egala masura cu increderea. Figura n-a tinut doar in meciul cu Panathinaikos, dar ce-ar fi sa o putem aplica cu succes si la Istanbul?

Dinamo – Pandurii 1-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on octombrie 5, 2009 at 18:48

Este greu sa iti imaginezi cum se poate rata pe un teren de fotbal, mai ales cand ai coborat acolo si te-ai minunat la imensitatea portii, evident comparativ cu cea din curtea scolii. Totusi fotbalistii nostri dragi reusesc sa rateze in fata acelei imensitati, se pare ca luandu-se la intrecere, care da peste de la o distanta cat mai mica de linia portii.

Cam asa au stat lucrurile duminica seara, in rol principal Zicu, autorul unor ratari de-a dreptul uluitoare, ne “aduce” un egal in acest meci pe care ar fi trebuit sa-l fi castigat lejer, daca nu la diferenta mare de goluri, macar la limita.

PUNCTE PIERDUTE SAU PUNCT CASTIGAT ?
Venind dupa un scandal monstru in timpul caruia echipa a fost lasata balta, poate ca acest rezultat ar trebui apreciat, de obicei pierdeam cu glorie si cinste, la diferente mari de scor cate o data. Pe de alta parte, dupa evolutia jocului, Dinamo a pierdut clar 2 din cele 3 puncte, inca 2 puncte care le adaugam celorlalte irosite pana acum. Stau si ma intreb la ce mai jucam, rezultatele pozitive obtinute pana acum par a fi rodul intamplarii decat premeditate. Dar daca tot ne-am inscris in campionat, e pacat sa renuntam tocmai acum.

SAPALIGA LA DEBUT SAU RE-RE-RE-DEBUT

Daca tot schimbam antrenorii mai ceva ca masinile de lux ale maherilor de la oficiala, macar putem sa spunem ca orice antrenor e numit nu e chiar un strain printre jucatori, cazul lui “Sapaliga” fiind unul care subscrie regulii. Echipa nu a resimtit socul schimbarii de antrenor, iar jocul a curs conform noilor indicatii tehnice. Nici o problema insa Sapaliga poate sa le spuna jucatorilor ce sa faca dar nu le poate baga mingea in poarta pentru ei, asa ca aceasta remiza nu este surprinzatoare absolut deloc.

CU FICATII MANCATI
E greu cateodata sa fii dinamovist , aseara a fost unul dintre acele momente. E greu sa nu il fluieri pe Zicu cand acesta iti rateaza dintr-un metru de poarta ! Mai puneti aici si supararea de joi data de ratarea penalty-ului de catre Clau-gol si ajungem la starea descrisa de subtitlu. Fratilor ! Sunteti fotbalisti ! Ati uitat ? NU E ADMISIBIL ASA CEVA. FACETI CEVA PANA NU NE APUCA TOATE CELE DE NERVI !!!

Cupa Romaniei – tragere la sorti

In Cupa Romaniei on octombrie 3, 2009 at 10:26

Astazi,la sediul Casei Fotbalului.de la ora 16:00,a avut loc tragerea la sorti pentru optimile Cupei Romaniei,faza a competitiei care va avea loc intr-o singura mansa,pe terenul formatiilor care au fost extrase primele,in zilele de 27,28,29 octombrie 2009,de la ora 14:00,cu exceptia partidelor care vor fi televizate in nocturna.Iata cele 8 meciuri stabilite:

Programul optimilor:

Gaz Metan CFR Craiova (Liga a II-a) – CFR Cluj
Astra Ploiesti – FC Timisoara
DINAMO BUCURESTI - Otelul Galati
Gaz Metan Medias – FC Vaslui
Unirea Urziceni – FC Brasov
Gloria Bistrita – Steaua Bucuresti
Poli Iasi – Universitatea Craiova
International Curtea de Arges – Rapid Bucuresti

Jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe stadionul echipei ce va fi stabilită prin tragere la sorţi. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare din punctul de pedeapsă.

Dinamo – Panathinaikos 0 – 1

In Meciuri, Statistica, UEFA Europa League on octombrie 3, 2009 at 10:16

Echipa de start: Dolha – Diabate, Goian, Tamas, Scarlatache, Adrian Cristea, Kone, Bostina, Torje, Andrei Cristea, Alexe.

Rezervele noastre: Curca, Moti, Rus, Zicu, Molinero, Ze Kalanga, Niculescu.

Si la acest meci se va continua experimentul cu 6 arbitri, pe langa cei 4 clasici, fiind introdusi si alti doi “fluierasi” – cate unul in spatele fiecarei porti. Atmosfera “incandescenta” la tribuna 0! Borcea & Co. fac show cu tobe sirene si fulare… macar atat!

La masa presei, atmosfera specifica. Seminte, bascalie, tigari, etc… Conform colegilor nostri, se pare ca la T0 toba ar fi in posesia lui Vasilica!…

Un mic avantaj de partea noastra: Dolha este cel mai inalt jucator de pe teren. Gazonul a fost udat zdravan inaintea partidei si se prezinta in conditii excelente.

Un trio interesant si de urmarit pe viitor: Adrian Cristea – Bostina – Alexe. Par a face legea pe banda stanga a atacului nostru. Pe flancul opus se remarca un alt trio: Torje – Scarlatache – Andrei Cristea. Kone ramane astfel inchizator, in vreme ce Goian, Tamas si Diabate sunt in linie.

Pe langa “ultrasii” de la T0, un grup important de dinamovisti cu sange albastru, au privilegiul sa urmareasca meciul din loja amenajata in cladirea BKP, din spatele Peluzei Catalin Hildan.

Nemultumit de randamentu’ lu’ Mucu, Borcea a preluat toba! Un nou val de incurajari frenetice razbate dinspre Tribuna 0!…

Dinamo pare mai compacta, mai bine grupata. Grecii lasa distante mai mari intre linii si aduc destul de greu mingea in fata. Insa odata ajunsa mingea la Vintra, Salpingidis sau mai ales Leto… e PERICOL! Grecii “croseteaza” bine, dar tot “Printul” nostru are “andrelele” mai ascutite…

De departe, BASUL SI CU TOBA MARE de sub oficiala sunt atractia principala, acum, in Stefan cel Mare… Doar zgomotul de seminte sparte mai rasuna la fel de infiorator sub copertinele din “Groapa”…

Dupa ocazia de lui PAO, care a urmat gafei lui Diabate, “oficiala” grecilor a explodat! Duelul “galeriilor” de conjunctura devine palpitant! Stewarzii si-au facut aparitia intre cele doua sectoare centrale ale tribunei 0, pentru a asigura ordinea…

Dupa ce a reparat greseala lui Diabate, Goian are o noua interventie salvatoare. Ce bine ii merge de cand a plecat frac’su din tara!…

Bostina faulteaza la mijlocul jumatatii noastre. Lovitura libera periculoasa. Bate Leto… centrare buna.. si scapam, dar nu fara emotii. In zidul de la lovitura libera, s-a putut observa statura lui Alexe. Zvelt, robust, mai inalt decat Cristea si mai bine “legat” decat Bostina.

Gilberto a facut diferenta cu o pasa “intoarsa” la mijlocul terenului, a urmat o pasa pe culoar, scoasa inextremis de acelasi… Goian!

Un singur jucator de culoare are pao in lot, Simao – inchizatorul – un punct slab, care poate fi exploatat de un… Zicu? (e drept, nici Gilberto nu-i prea alb…)

Diferentele de valoare dintre Leto, Gilberto, Karagounis si restulechipei lor este mai mare decat in cazul alor nostri. Lucru care determina,in defavoarea lor, evolutii in trepte diferite de viteza si tehnicitate, pentru ei.

Ca si in perioada in care evolua la echipa a doua, Alexe joaca foarte mult in banda. O face foarte bine, reusind sa incruciseze de asemenea bine cu Adrian Cristea.

La T0, Borcea pare a fi obosit la tobe. Negociaza un transfer al lui Netoiu la “platane”, dar impresarii “comandantului” nu accepta mutarea is cer comisioane importante. Transferul a cazut, iar Borcea primeste acum solicitari pentru cantece cu dedicatie. Printre solicitanti: Cornel Dinu, Eugen Colita si altii.

In spatele portilor, fotoreporterii someaza, la masa presei semintele sunt pe epuizate, in teren, Goian continua sa respinga…

Brigada de arbitri este alcatuita din: Cesar Muniz Fernandez (aka bulangiu’ de la Urziceni) – central, Jose Manuel Fernandez Miranda (e doar unu’!) si Javier Hugo Novoa Robles – tusieri, Carlos Clos Gomez si Antonio Miguel Mateu Lahoz – asistenti in spatele portilor, Fernando Teixeira Vitienes – rezerva, cu totii din Spania. Alaturi de ei, delegatul UEFA este albanezul Bujar Kasmi, in timp ce observatorul partidei este bielorusul Aleh Chykun.

La pauza, suntem liderii grupei! (la Istanbul, Sturm Graz conduce cu 1-0!)

Clasamentul grupei LIVE: 1. Dinamo (4p) – 2. Galatasaray (3p) – 3. Sturm Graz (3p) – 4 Panathinaikos (1p)

“Cainii” au revenit de la cabine. Acum ies si grecii. Nici o modificare in echipa noastra.

AM SCAPAT DE LETO!!! Principala lor “gura de foc” a fost inclocuit cu Ninis!

Extraordinar Alexe! Dar.. STUPOARE! E inlocuit cu Zicu, tocmai dupa ce facuse o faza desebita pe banda stanga…

Jocul s-a mai deschis in ultimele minute. Ocazii de ambele parti, iar cele doua sectoare din trbiuna 0 sunt tot mai inversunate! Grecii sunt mai multi, pe momentele bune ale lui PAO, Borcea & Co sunt acoperiti fonic de atenieni…

Mucu nu reuseste sa se sincronizeze cu Borcea la batutul tobelor. Nimic nu stie!

Ultrasii s-au adunat pe Floreasca! Se aud strigarile lor in tot complexul!!! E agitatie in jurul oficialei, fortele de ordine sunt cu “morcovul”!

DINAMO face show la… Timisoara! MULTUMIM ZAGERB!

Strigarile ultrasii de pe Floreasca strabat in continuare eterul pana in stadion. Odata ce s-au facut si ei auziti, tribuna 0 a tacut. Doar turcu mai lalaie anemic cu batul; in toba…

S-au linistit ultrasii, s-au potolit si “investitorii”, s-a linistit si jocul… Linistea de dinaintea furtunii?

Se pregateste sa intre Rus. La Istanbul, Galatasaray a egalat.

Rus il inlocuieste pe Bostina, intr-o perioada dominata de greci, e corner! Schimbare la faza fixa, domnu’ antrenor?!

Ne lipseste N’Doye. Acum, ne-ar fi fost mai util Bostina decat Kone.

Au explodat cei 200 de greci la golul lui Panata. Greseli in lant in haosul conglomeratului din careul nostru. Sa vedem ce mai putem face in 15 minute. Cand te multumesti cu un egal, nu-l obtii nici pe ala…

A iesit Karagounis. Prea tarziu…

Bonetti joaca ultima carte in acest meci: Niculescu. In locul lui Adrian Cristea.. toate 3 schimbarile au fost neinspirate si inutile.

PENALTY!!!

rateaza! Niculescu nu atinsese mingea pana la penalty. Dovada de profesionalism desavarsit…

Grecii sunt in picioare, transpirati. Noi tremuram de frig.

Gaz Metan – Dinamo 1-0

In Campionat, Meciuri on octombrie 3, 2009 at 10:12

Continuand in stilul deja devenit traditional, cu echipe “mici” Dinamo a mai dat o chifla, pierzand 3 puncte pretioase, cu Gaz Metan, scapand ocazia de a trece pe primul loc in clasament, in cazul in care spurkkatii primesc un punct cadou de la prietenii brasoveni, asa cum este de asteptat. Aceasta evolutie a lui Dinamo, una calda si una rece, incepe sa ne scoata din minti.

Degeaba castigi meciuri grele cand cele usoare le arunci la gunoi cu o seninatate bolnava deja ! Cum poti sa ai pretentii de mai bine cand meciuri care trebuie sa le castigi le pierzi (!!!), hai sa nu mai zicem ca macar un egal sa scoti la ele, in caz de extrema avarie. Raspunsul il avem insa pe teren unde privim neputinciosi la evolutii ca cele din dupa-amiaza aceasta si ne miram peste poate.

In momentul de fata, dupa ce echipa a aruncat pur si simplu la gunoi 9 puncte de aur, Inter, Otelul si acum Gaz Metan, putem spune ca rabdarea noastra a cam atins limite destul de inalte. Speram ca pe viitor lucrurile se vor indrepta, caci altfel jucam degeaba, lasand unor echipe cu predilectie agrare placerea de a fi pe primul loc si cine stie, placerea castigarii unui nou titlu !

FC Zlatna – Dinamo 0-5 (Cupa Romaniei – Saisprezecimi)

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on octombrie 3, 2009 at 10:10

Deşi nu impresionează în Liga a 3-a, CS Zlatna conduce clasamentul seriei, după primele 5 etape. „Aventura vieţii” pentru fotbaliştii ardeleni, se va desfăşura în Groapă, în această seara. Astăzi va fi, pentru ei, ziua unei amintiri pe care o vor păstra toată viaţa, indiferent de deznodământul partidei. Pentru noi, va fi doar rostul unei statistici, al încercării unor jucători mai puţin folosiţi; va fi un meci de care nu ne vom mai aminti peste un an, indiferent de deznodământul partidei.

Urmează o seară a blazoanelor şi a respectului, pentru că, prin prisma acestor două aspecte, prestaţia lui Dinamo trebuie să determine aplauze şi implicit o calificare.

Nu uitaţi: DinamoMania va transmite LIVE partida, in format video şi text, în timp ce la TV meciul va fi transmis de postul Pro TV.

Buna seara dinamomaniacilor oriunde va aflati ! In aceasta seara Teocarie Cocalarie revine la pupitru pentru o noua transmisie live-text de exceptie.

Dinamo incepe partida in urmatoarea formula : Curca – Molinero, Grigore, Moti, Diabate - Ze Kalanga, Rus, Bostina, Predescu - Zicu, Niculescu.

min. 1 : Prima ocazie a partidei este ratata de cei de la Zlatna

min 3: Centrare Molinero si Predescu reia cu capul in transversala din 6-7 metri

min 5 : GOOOOOOOL, 1-0! Molinero patrunde in careu si centreaza pe jos, mingea ajunge la acelasi Predescu care deschide scorul pentru Dinamo.

min 13 : Diabate suteaza de la 25 metri lateral stanga departe de poarta insa

min 14: Manea scapa singur cu Curca si suteaza din 8 metri direct in portarul nostru, mingea iese in afara terenului dupa ce a fost jucata tot de jucatorul Zlatnei

min 15 : Zicu centreaza iar Niculescu reia cu capul pe centrul portii, nicio problema pentru portarul advers

min 18 : Florin Radu suteaza de la 18 metri pe langa poarta lui Curca.

min 22 : Corner pentru Dinamo de pe partea dreapta. Bate Predescu, mingea ajunge la Moti care suteaza slab pe langa poarta.

min 26 : GOOOOOOOOOL, 2-0 ! Rus obtine o lovitura libera de la 16 metri usor lateral dreapta. Executa Niculescu pe langa zid in coltul din stanga, mingea loveste radacina barei si intra in poarta.

min 29 : GOOOOOOOOOOL, 3-0 ! Ze Kalanga patrunde in stilul caracteristic in partea dreapta, centreaza pe jos in careu, mingea se loveste de Zicu la 4 metri in zona centrala si revine la Ze Kalanga care inscrie cu lejeritate in poarta goala.

Comentariu : Meci lejer pentru Cainii Rosii care exceleaza in special in banda dreapta acolo unde Molinero si Ze Kalanga sunt de neoprit.

min 39 : GOOOOOOOOOOOOOOOL, 4-0 ! Centrare perfecta Ze Kalanga de pe partea dreapta, lovitura de cap Ianis Zicu.

min 45 : Pauza, moment excelent pentru dinamomaniaci sa comenteze mai jos cele vazute in prima repriza :)

min 46 : Intra Dragalina si Acsinte. Ies Moti si Bostina. Salutam debutul la prima echipa al celor 2 tineri dinamovisti in meciuri oficiale.

min 51 : Zicu primeste o pasa in careu, dribleaza 2 adversari, fixeaza portarul si incearca un lob peste acesta. Mingea este respinsa de un fundas advers. Ianis face spectacol iar suporterii il rasplatesc prin scandarea numelui.

Comentariu : Acsinte a intrat ca fundas stanga, Diabate i-a luat locul lui Moti in centrul defensivei. Dragos Dragalina evolueaza mijlocas central deci avem o schimbare post pe post cu Bostina.

min 56 : Centrare foarte buna a lui Acsinte si reluare spectaculoasa din vole a lui Niculescu, putin pe langa poarta.

min 61 : GOOOOOOOL, 5-0 ! Centreaza Predescu de pe partea dreapta iar capitanul Zlatnei trimite cu capul in proprie poarta.

min 62 : Badauta intra in locul lui Niculescu.

min 63 : Ze Kalanga patrunde pe partea stanga, dribleaza si portarul, centreaza in fata portii dar Badauta nu reuseste sa reia mingea cu capul spre poarta.

min 65 : Zicu da o “filtranta”, Grigore ramane singur cu portarul si incearca lobul peste acesta… din pacate mingea aterizeaza in afara cadrului portii.

In repriza a doua Predescu si Ze Kalanga au schimbat locurile in teren.

min 70 : Rus si mai apoi Zicu incearca poarta de la 30 metri, mingea trece la mare distanta de poarta de fiecare data

min 75 : Dragalina face spectacol pe partea dreapta, intoarce un adversar si este faultat. Tot Dragalina centreaza perfect pana la Zicu care preia gresit in loc sa suteze si adversarii indeparteaza pericolul.

min 77 : Zicu se accidenteaza si iese de pe teren. Cum Bonetti a efectuat deja cele 3 schimbari, Dinamo va juca in 10 jucatori.

min 78 : Dragalina da o “filtranta”, Badauta ramane singur cu portarul insa tusierul opreste jocul corect, offside.

Foarte bune si evolutiile lui Dragalina si Acsinte.

min 81 : Badauta culege aplauzele “cainilor” din tribune dupa un sut puternic de la 20 metri pe langa poarta.

min 90 : Sut deviat al lui Acsinte de la 27-28 metri, Barna nu are probleme si retine balonul.

min 92 : Fluier final, Dinamo se impune cu un rezultat asteptat si se califica in optimile Cupei Romaniei.

PS Nevasta lui Sorin Ghionea o smotoceste la rece cu tot felul de ciudati care se cred in filme XXX – sursa Cancan.

Dinamo – Unirea Urziceni 2-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on septembrie 20, 2009 at 21:42

Nimic nu putea sa ne satisfaca mai tare, dupa felul in care s-a disputat meciul de azi, decat aceasta victorie obtinuta in ultimele secunde ale partidei, cu un gol marcat de Torje care sparge, in sfarsit, ghinionul pe care il aveam mereu in fata acestei echipe de agricultori baraganeni care ar incapea cu toti in tribunele stadionului Dinamo, daca s-ar strange cu catel si purcel. In conditiile unui arbitraj impecabil Unirea a jucat ce-a putut, Dinamo a jucat si ea la potentialul actual si rezultatul final s-a vazut pe tabela de marcaj, un 2-1 care ne-a propulsat din nou pe locul 2 in clasament, de unde cazuseram dupa etapa trecuta.

Un alt ghinion spart in seara aceasta ar mai fi si acela al meciurilor acasa, pe care aveam dificultati majore sa le castigam. Cred ca sunt in asentimentul tuturor dinamovistilor cand spun ca cele 6 puncte irosite cu Inter si Otelul ar fi de ajuns pentru anul acesta si rezultatele trebuie sa inceapa sa se adune pentru a ajunge si consolida prima pozitie din clasament.

Seara aceasta insa ramane in memoria noastra si avem motiv de a sarbatori. Dupa meciurile dezolante cu taranii, in care eram furati de arbitru la drumul mare, in sfarsit ne bucuram de victorie. Sa speram ca este doar inceputul si de acum inainte vom trosni aceasta echipa obraznica si prefacuta, meci de meci pana la caderea lor inapoi in divizia care i-a consacrat.

Adrian Cristea paraseste pe Dinamo

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Dinamo, Transferuri on septembrie 19, 2009 at 11:21

Inevitabilul s-a produs, iar „Printul” a ales sa schimbe „Groapa” din Stefan cel Mare cu nisipul scump din Dubai. Visul lui Cristea, Adrian Cristea, s-a indeplinit la doar cateva ore de la sosirea in Bucuresti de la Graz, cand a parasit cantonamentul de la Saftica pentru a pleca, in aceasta seara, spre Dubai. Mijlocaşul va fi împrumutat la Al Ahli-Dubai pe o perioadă de opt luni în schimbul sumei de circa un milion de dolari.

La plecarea din România, Adrian Cristea a declarat că împrumutul la Al Ahli-Dubai este o şansă bună pentru el de care trebuie să profite şi este convins că se va adapta repede, deoarece antrenor la arabi este Ioan Andone. „Aveam nevoie de o schimbare, sper să profit de şansa ivită. O să mă acomodez, nu îmi fac probleme. Şi oraşul în care mă duc este frumos. Am vorbit cu nea Ando, ştiu că are nevoie de mine. E un avantaj că e dânsul acolo, mă cunoaşte bine, tot dânsul m-a adus şi la Dinamo. Am mai avut şi alte oferte din Vest, dar le-am pierdut, dar nici cei de la club nu mi-au dat drumul”, a spus Cristea, pe Aeroportul Henri Coandă. „Prinţul” a adăugat că nu se teme că va pierde echipa naţională, pentru că selecţionerul Răzvan Lucescu îl cunoaşte bine şi îl va chema dacă va evolua constant.

Adrian Cristea a fost transferat la Dinamo în sezonul 2004-2005, de la Politehnica Iaşi, şi de atunci a acumulat peste 70 de meciuri în Liga I în tricoul alb-roşu. Mijlocaşul de 26 de ani are 13 jocuri în cupele europene, dar şi 6 partide în tricoul echipei naţionale. El are la activ un titlu de campion cu Dinamo, în ediţia 2006-2007 a Ligii I.

Sturm Graz – Dinamo 0-1

In Uncategorized on septembrie 19, 2009 at 11:06


Dupa numai cateva zile de la “dezastrul” cu Galati, Dinamo ne delecteaza din nou cu o victorie in deplasare in Europa League, pasind cu dreptul in competitie si luand din start o optiune serioasa pentru calificarea in primavara. Graz era echipa de batut, asa cum rezulta din statistica, insa pe teren mereu este alta socoteala decat cea din sala de trageri la sorti. Austriecii nu erau deloc resemnati, priveau cu speranta la acest meci, au trebuit pana la urma sa se recunoasca invinsi (nu fara a strange din dinti) si au fost pusi in situatia de a-si re-evalua optiunile viitoare. De partea cealalta Dinamo se uita inainte, sperand sa repete, cel putin, rezultatul din Austria si in Grecia, acolo unde contra-candidata noastra la un loc de calificare pierdea net in fata lui Galatasaray.

MECI LA DISCRETIE, RATARI ASISDEREA, FINAL CU EMOTII
Pe scurt, meciul de joi seara (vezi video) se poate descrie ca in sub-titlul de mai sus. Dinamo a irosit o gramada de ocazii, undele deosebit de clare, complicandu-si inca o data viata. Numai in prima repriza, cand efectiv am fost calare pe ei ai nostri au irosit cel putin 5 ocazii, cea a lui N’Doye fiind de departe cea mai clara si care ne-a facut sa ne smulgem un smoc de par din cap. Desigur si arbitrajul a fost si el prezent, cu toate ca in teren am avut parte de o cohorta de fluierasi, un gol valabil inscris de Alexe a fost anulat pe nedrept, trecand peste cele 2 dinainte, anulate pe drept pe motiv de offside. Tamas insa a salvat meciul, cu un sut de la 16 metri care ar fi rupt plasa portii daca aceasta nu era de productie europeana, de calitate. Un 0-1 fragil, meritat insa, care s-a clatinat in ultimele minute cand gazdele au atacat in disperare si au trecut putin pe langa egalare.

Cu un antrenor nou, cu un lot in care nu se stie cine ramane si cine pleaca de la un minut la altul, cu un antrenor care are idee de joc si are si rezultate, Dinamo trece prin fazele obisnuite ale “tranzitiei” sau “reconstructiei”. Totusi jucatorii trebuie sa inteleaga ca greselile lor personale, ratarile mai exact, pot cantari enorm in economia jocului. Un 0-1 poate oricand deveni un 2-1, daca nu cumva in loc de un 0-1 meritat primim un 1-0 pentru oponenti, in mod oarecum nemeritat. Daca Dinamo va reusi, in scurt timp, sa remedieze aceasta lacuna, atunci putem chiar avea pretentii mai mari pe viitor. Sansele pe teren, ca si cele in viata, nu vin din abundenta si atunci cand apar ele trebuie fructificate.

FANII LA INALTIME, CA DE OBICEI
Dinamo a fost si de aceasta data incurajata de un grup numeros de suporteri, printre care si 5 din redactorii sitului nostru. Atmosfera creata de ei a ajutat, fara indoiala, echipa si a contribuit la victorie. Ramane de vazut insa daca tortele aprinse vor provoca mania comisiei de disciplina UEFA si acestia vor decide noi sanctiuni impotriva noastra. Speram insa ca totul se va sfarsi cu bine. Scandarile fanilor insa s-au putut auzi clar pe arena austriaca, mai ales cand gazdele s-au lamurit ca lucrurile nu stau asa cum isi inchipuiau ei in minutul 1 al partidei.

CINE E PE LOCU’ 2, CINE E PE LOCU’ 2….
Dupa prima runda din cele 6 din grupele Europa League, Dinamo s-a instalat confortabil pe locul 2 in spatele lui Galatasaray care a invins de o maniera categorica in Grecia pe Panatinaikos. Victoria turcilor ne-a dat ceva sperante, daca grecii sunt slabi practic odata cu victoria in fata austriecilor sansele noastre au crescut substantial. Ramane insa de vazut. Dinamo se poate schimba de la o zi la alta, prin grija Dl Borcea si piticaniei de Giovani, asa ca orice bucurie pe care o traim acum, din pacate, este umbrita de incertitudinea viitorului.

Dinamo – Otelul 0-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on septembrie 19, 2009 at 10:59

Numai bine reusiseram sa ne redresam dupa infrangerea cu Inter Arges si Dinamo ne readuce in starea de lasa-ma sa te las dinainte de Saptamana mare. O infrangere cu Otelul acasa, dupa un meci de vacs albina, cu ratari care ne faceau sa ne gandim la pariurile lui Borcea, cu pase laterale inutile, centrari proaste, greseli individuale la mijloc, apatie generala, ne fac sa avem iarasi indoieli asupra viitorului echipei noastre. Nu stiu daca starea actuala este rezultatul recentei campanii de transferuri a conducerii, care pare decisa sa vanda tot ce are o cota cat de cat si sa ramana cu ce mai e prin lot p-acolo, eventual cu copii de la Dinamo 2. Danciulescu era un lider in echipa, s-a scapat de el. Adrian Cristea era un coordonator in teren si azi s-a vazut ce bine ne e fara el. Niculae demonstreaza ca in atac iti trebuie si un om de forta care sa “sparga” apararea, creand culoare celorlalti. Scapam de ei si Dinamo va arata ca in meciul de azi, fara idee, fara forta, fara ambitie, fara lider in teren, apatica si cu un joc la voia intamplarii. Tribunele au fost si de aceasta data aproape goale si acum putem spune fara regrete: FOARTE BINE ! Daca echipa este decisa sa joace fotbal doar in derby-uri o sa aibe spectatori doar in derby-uri (eventual), caci daca orice meci cu echipa de pluton se transforma in dezastru, parca e mai bine sa nu te deranjezi pana la stadion si sa-l privesti de acasa, unde poti oricand inchide televizorul si basta. Nu e de mirare, deci, absenta fanilor. La asa evolutii, asa asistenta. Delasarea si nesimtirea cu care sunt tratate meciurile la noi au dus la aceasta situatie !

Adio Danciule!

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Transferuri on septembrie 2, 2009 at 18:06

Sa nu uiti ca Groapa este si casa ta.

Sa nu uiti ca noi suntem si familia ta.

Sa nu uiti ca familia ta te-a intampinat ca pe un erou.

Sa nu uiti ca unii dintre fratii & surorile tale au strabatut tara ca sa faca o poza cu tine sau macar sa te atinga.

Sa nu uiti ca intr-o tara plina de ura, de venin, de rautate, tu te bucuri de simpatia & respectul nostru.

Sa nu uiti ca multi politicieni ar da averi ca sa beneficieze de simpatia de care te bucuri tu din partea alor tai.

Sa nu uiti ca dragostea noastra nu se cumpara.

Sa nu uiti ca plecarea din iarba se va face in Stefan cel Mare nu in Ghencea.

Sa nu uiti ca ai un pariu neonorat cu istoria.

Sa nu uiti, Caine… ca ESTI CAINE !

TU ESTI NOI.

ORIUNDE TE VEI AFLA, VOM FI APROAPE.

Steaua – DINAMO 0-1

In Campionat, Meciuri, Opinii on august 31, 2009 at 11:51

Pentru ca i-am dominat mental. Pentru ca i-am speriat cu meciul de la Liberec. Pentru ca am intrat in teren si ne-am dus peste ei. Pentru ca am marcat repede si ne-am aparat sus. Pentru ca am contraatacat deznadajduitor de bine… Pentru ca am fost concentrati, inspirati. Pentru ca am avut atac mai bun, mijloc mai bun, aparare mai buna, banca de rezerve mai buna.

Pentru ca le-am spus inainte de meci ca venim 1.000 de insi, fara fete si toti peste 1.75. Pentru ca au crezut asta, desi nu a fost asa… Pentru ca am intrat in peluza cu o ora inainte si le-am cantat „va fute DINAMO”. Pentru ca la final le-am subliniat: „v-a futut DINAMO!” Pentru ca am cantat tot meciul si inainte si dupa. Pentru ca galeria lui Dinamo a ajuns sa-i strige in ghencea, lui Danciulescu, ceva de neimaginat in urma cu 8 ani: „ESTI CAINE PANA LA MOARTE!”

Pentru ca, asa cum fac de obicei, n-au stiut sa-si exploateze avantajul publicului de acasa. Pentru ca le-a lipsit sudul. Pentru ca i-a dezavantajat terenul. Pentru ca nu i-a ajutat arbitrul. Pentru ca n-au stiut ce ii asteapta! Pentru ca superioritatea noastra i-a timorat. Pentru ca un singur mesaj bine facut nu face cat o coregrafie reusita si nici nu iti poate ridica prestatia galeriei la nivelul UNICULUI derby…

Slovan Liberec – Dinamo 0-3

In Meciuri, Opinii, UEFA Europa League on august 30, 2009 at 11:26

Iar au castigat nebunii. Iar ne-au umplut de fericire si de mandrie. De mandria de a fi dinamovist. A fost cea mai mare palma data tuturor care au lovit in Dinamo atunci cand era la pamant. Buzarine, se aude? Sau inca ai impresia ca aseara ai fost drogat si de fapt a fost 3-0 pentru Slovan?  Nu in cele din urma, este un semnal(nu o palma) data suporterilor. Mesajul? “Traim si suntem in forma de zile mari. Fiti alaturi de noi!”.

9-8 la penalty-uri dupa ce au remontat un 0-3 primit acasa cu dedicatie de la masa verde. Este un fapt unic in istoria fotbalului romanesc. Poate peste 20-30 de ani, o alta echipa se va gasi in aceeasi situatie si toti romanii or sa spuna : “Luati aminte la Dinamo in 2009. Aduceti-va aminte de golurile lui Cristea si Niculae. De ambitia aia extraordinara de care au dat dovada. Se poate!”. Pentru ca, da! S-a putut. Am crezut ca se poate desi aveam un strop de indoiala. Care s-a risipit si el in minutul 3, minutul in care minunea a inceput propriu-zis. Pasa Zicu, gol Andrei Cristea. Asa a inceput. S-a terminat cu un debutant. Cu Molinero inscriind si prabusindu-se de bucurie pe teren.

Dinamo are forta! Dinamo are lot! Dinamo are antrenor! Si de azi, Dinamo are un scop. Sa le scoata fotbalul din cap unor gunoaie ale fotbalului, adevaratilor hoti. Dinamo trebuie sa dovedeasca inca o calitate. Continuitate si constanta in rezultate. 1-0 ; 3-0…pana acum, panta este ascendenta. Da bate duminica, Bonetti trece cu bine peste o perioada pe care multi s-au grabit s-o eticheteze ca pe una fatidica. Cei mai nesimtiti dintre jurnalisti vorbeau de desfiintare. Altii ridicau in slavi celelalte echipe romanesti. Apropo, Buzarine, au mers cu caii inaintea carutei, dar echipa “care a invins un adversar pe care Dinamo n-o sa-l bata in urmatorii 10 ani” si-a cam luat-o in freza si a pierdut de tot nenorocitul de faiton.  In timp ce noi am intors un 0-3 cu un antrenor de care ai spus ca nu-i in stare sa castige fara actionari. Ce sa intelegem? Ca s-a bagat Borcea si la UEFA? Sau ca esti tu prost? Si apropo, inca asteptam scuze, jurnalist bun de Can-Can!

Tin sa felicit intreg staff-ul echipei FC Dinamo Bucuresti, de la jucatori pana la soferul autocarului. Asta e momentul vostru de glorie. Sper sa nu fie abia primul dintr-o serie care sa inchida gura tuturor contestatarilor. Se pare ca in sfarsit ati inteles ca suporterii sunt langa voi daca vad atitudine si determinare.  Asta este cheia prin care puteti castiga orice meci. Atentie, ghencea, VENIM!!!

Decizia UEFA

In Comunicat, Opinii, UEFA Europa League, suporteri on august 27, 2009 at 13:47

Dinamo pierde meciul cu Slovan cu 3-0 la masa verde, primeste 50.000 de Euro amenda, iar suporterii nu pot asista la 3 meciuri jucate de Dinamo in cupele europene pe teren propriu.

Update:

Suspendarea de trei etape se poate micsora la doua daca nu vor mai exista incidenta in timpul celor doi ani pe care comisia ii considera “de proba”.

Hotararea comisiei a fost facuta publica pe site-ul oficial al UEFA.

Dinamo – CFR Cluj 1-0

In Campionat, Meciuri on august 27, 2009 at 13:45

Dinamo a invins CFR-ul cu inima, in urma unui atitudini schimbate fata de meciurile din campionatul trecut. Cu CFR-ul fiecare jucator care a intrat pe teren a pus osul la bataie, iar Marius Niculae a avut o executie ce ne aduce aminte de atacantul care se transfera la Sporting.

PREMIZELE MECIULUI
La meci n-au asistat doi factori de presiune asupra jucatorilor : Cristi Borcea si ultrasii care din prea multa dragoste au ajuns sa faca mai mult rau echipei. A fost benefic pentru jocul lui Dinamo, elevii lui Bonetti jucand fara crisparea datorata presiunii inutile. In schimb au venit vreo 1500 de suporteri fideli care au apreciat spiritul de lupta al jucatorilor dinamovisti si au aplaudat orice alunecare, degajare, sprint, dribling sau efort pus in spiritul echipei de catre jucatorii dinamovisti.

O alta premiza importanta in victoria lui Dinamo a fost ca CFR-ului i-au lipsit vreo 5 titulari (2 suspendati printre care si varful Kone) si alti trei tinuti pe banca de rezerva de antrenorul oaspetilor, printre care si fundasii centrali. Probabil ca CFR-ul si-a facut socoteala ca Dinamo e la pamant dupa meciul cu Slovan si ca pentru ei e mai important meciul de joia viitoare din cupele europene.

O REPRIZA PENTRU FIECARE ECHIPA
Prima repriza a apartinut lui Dinamo care a avut atacat mai mult si a avut ocaziile mai clare de gol, Cristea, Kone sau Niculae fiind la un pas de a inscrie. In repriza a II-a, clujenii au intrat cu alta movitatie si datorita schimbarii lui Mara o mana moarta si au presat mai tot timpul poarta aparata excelent de Dolha. Repriza a II-a a apartinut clar CFR-ului.

IMPORTANTA NOROCULUI
In fottbal, cand valorile in teren sunt sensibil egale, conteaza foarte mult miciile detali, spiritul de lupta dar si norocul. In meciul cu Slovan, Dinamo a ratat si a avut ghinion iar cehilor le-a intrat aproape totul cand trebuia ( gol la primul atac si golul doi spre final cand Dinamo ataca in valuri). Cu CFR-ul, norocul a suris lui Dinamo mai ales in repriza a II-a cand noi am marcat printr-o executie de exceptia a lui Niculae iar clujenii au ratat doua ocazii mari prin Traore si au trimis mingea in bara prin Dica in minutul 90. Asa este in fotbal, conteaza cu cine este norocul. Din aceasta pricina, trebuie sa si invatam sa pierdem dar sa apreciem efortul jucatorilor cand acestia transpira pe teren fiindca nu poti mereu castiga chiar daca o faci bine.

BONETTI

Dupa infrangerea cu Slovan, Bonetti n-a dezarmat. Fortat de accidentari si suspendari a schimbat fundasii centrali si unul dintre varfuri fata de meciul cu Slovan. Goian, Moti si Cristea au jucat mai bine ca cei care au jucat pe posturile lor in meciul cu Slovan. De asemenea nemultumit de randamentul lui Rus l-a introdus pe Kone-ul nostru ( ce surpriza frumoasa cat l-au tinut puterile) si pe Bostina in locul lui Torje. Aici nu stiu daca Bostina s-a miscat mai bine ca Torje, dar asta a fost alegerea italianului. Echipa a aratat determinare, a luptat, s-a aparat precis si a reusit sa invinga, cu noroc dar am invins. Bonetti a dat dovada de caracter ca n-a cedat si a reusit sa-i remonteze pe jucatori in doar 3 zile si pentru asta merita felicitat.

FELICITARI LUI GOIAN, SCARLATACHE SI SUPORTERILOR PREZENTI

Goian, Scarlatache, clienti fideli in trecut ai injuraturilor suporterilor, astazi in lipsa ultrasilor au putut auzi probabil in premiera pe Dinamo incurajari si aplauze pentru un deposedare, degajare reusita. S-a vazut ca asta i-a ambitionat amandoi autodepansindu-se. Felicitari la amandoi si felicitari suporterilor prezenti care au aratat ca inteleg fotbalul si apreciaza efortul depus de jucatori.
Cu totii stim ca un Scarlatache nu este Roberto Carlos iar Goian nu este Nelu Nunweiller, si ca au limitele lor. Dar sa-i mai si injuri meci de meci le tai si farama de elan pe care o mai au. Cand ii aplaudam pentru reusitelor lor asta le da curaj si incearca sa joace mai bine.
Felicitari spectatorilor prezenti care au apreciat lucrurile pozitive din jocul echipei (determinarea si spiritul de sacrificiu ) si nu s-au sfiit sa-i aplaude pe jucatori cand acestia o meritau.

Sigur, este doar o victorie chiar daca si cu CFR-ul, cea mai buna echipa din campionat, si nu trebuie sa ne entuziasmam prea mult fiindca mai este mult pana departe. Dar pentru meciul cu CFR-ul, felicitari echipei si lui Bonetti pentru o victorie muncita. Am avut noroc, dar baietii au muncit si au jucat cu inima. Bravo!

P.S. Marius, probabil ca poza ta trebuia sa fie in acest articol, fiindca ai reusit golul de trei puncte. Dar ca si capitanul echipei sunt sigur ca vei intelege ca evolutia buna a lui Goian sau a unui Scarlatache din meciul cu CFR-ul merita evidentiata si incurajata. E munca voastra a intregii echipei.

Dinamo – Slovan Liberec 0-2

In Meciuri, UEFA Europa League on august 21, 2009 at 11:14

Dupa o vara intreaga presarata cu infrangeri, una mai interesanta ca celalalta, dupa un debut de campionat ce poate fi descris ca un “cap in zid”, dupa speranta de la Piatra Neamt care credeam ca este momentul revenirii Dinamo a pus capac primului obiectiv din acest sezon, calificarea in Europa League, dupa un meci care poate fi caracterizat ca o “Catastrofa Completa”.

Aseara Dinamo a aparut ca o echipa care habar nu are ce cauta in competitia in care este nevoita sa joace, haotica, dezlanata si complet dezorientata. Cu primul gol incasat in minutul 5, la prima actiune la poarta lui Dolha, sperantele noastre, si asa desarte, au inceput sa se diminueze grosolan, caci memoria nu ne-a lasat inca si stim ca la Dinamo ce incepe prost se termina si mai prost. Spectatorii insa au ignorat (pentru a cata oara) acest lucru incurajand frenetic echipa, mai ales in repriza a doua cand dominam si speram chiar ca vom reusi macar o egalare. Dar in van, cu 5 minute inainte de final, odata cu incasarea celui de-al doilea gol, era clar ca asa-zisa “investitie de vara” e un faliment total si ca suntem in acest moment un soi de Fii Ploii, incapabili sa punem pe teren un joc organizat ce poate creste si aduce rezultate pe masura.

Reconstructia lui Dinamo incepe sa arate acum ca o lucrare in domeniul firmei lui Turcu. Intai incepem cu o demolare adecvata si minutioasa, asa incat sa nu mai ramana caramida pe caramida. Apoi usor-usor incepem sa construim ceva, evident luand multe pauze ca sa nu cumva sa apara stress-ul si sa se compromita lucrarea. In 5 ani probabil ajungem la ceva rezultate dupa care procesul se reia, fara cumva a se tine seama de greselile trecutului care ar putea, vezi Doamne, grabi succesul viitor ! Nu, domnilor, nu la Dinamo si nu sub actuala conducere !!!

Capacul, pentru meciul de aseara, l-au pus suporterii, acestia invadand pasnic terenul putin inainte de finalul partidei, o masura a tristetii si supararii pe care toti o simtim, un gest de protest pentru starea de lucruri la care inteleapta noastra conducere buna de nimic ne-a adus. Asadar nu a fost de ajuns sanctiunea din teren, unde echipa noastra a pierdut cu 2-0, acum asteptam si altele de la comisia de disciplina a UEFA, cea care nu prea are mila cand e vorba de echipe mici si ridicole ca a noastra. In fond poate nici nu mai conteaza. Daca vom fi suspendati cativa ani din cupele europene asta e, poate ca cei din conducere se vor lasa pagubasi si vor lasa clubul pe mana unor oameni capabili care nu stau la miloaga unui fost bisnitzar si care nu umbla cu manevre sa finanteze echipa din pariuri pentru ca mai apoi sa se laude la televizor cum iau din mancarea copiilor.

Ceahlaul – Dinamo 0-4

In Campionat, Meciuri, Statistica on august 17, 2009 at 10:35

Dinamo incepe meciul in formula: Dolha – Scarlatache, Moti, Goian, Pulhac – Torje, Rus, Ndoye, P. Cristea – Danciulescu, Niculae.

Ceahlaul: G. Savu – Burlacu, Forminte, Floricel, Barna – Achim, Bădescu, Onciu, D. Prodan, Cebotaru – Gafita. Antrenor: Florin Marin.

Partida este televizata de Digisport. Arbitrul de centru este Alexandru Deaconu, secondat de asistentii Octavian Sovre si Dragos Mihai Iliescu.

Oaspetii ne-au intimpinat ca la un meci de liga europeana, cu program oficial de meci si esarfe cu cele doua echipe, facute de intreprinzatorii locali.  In schimb zgomotul semintelor sparte pe stadion este asurzitor.

In sectorul dinamovist sint vreo 500 de suporteri, iar restul stadionului aproape plin. Cerul este putin innorat iar temperatura de 25C.

min.2: Danciu reia peste poarta din careul gazdelor;

min.3: Torje lobeaza de la 40 m, Savu respinge in corner, ramas fara rezultat;

min.5: goooooooool DINAMO! Danciu-gol inscrie de la 10 m, cu latul, dupa o pasa din stanga, de la “printisor”;

min.9: Gafita reia cu capul, peste poarta;

min.13: sut Cristea, de la 30 m, pe langa poarta;

Joc la discretia lui Dinamo in primele 15 minute. Moldovenii au aparut doar sporadic in ofensiva.

min.17: galben Burlacu, dupa o tinere la Cristea;

min.23: 0-2! faza superba a Printului, care a pierdut pe drum 4 adversari, a intrat in careu si l-a executat cu un sut la firul ierbii pe Savu.

min.31: ocazie Ceahlaul prin Gafita dupa o balbaiala a fundasilor nostri, L.Goian a scos cu emotii de pe linia portii;

min.31: galben M.Niculae;

min.35: sut Badescu de la marginea careului, prinde Dolha;

min.39: ocazie mare N’Doye, din coltul careului, minge respinsa in extremis de fundasii nemteni;

min.40: sut puternic Niculae din afara careului, putin pe langa;

Scor la pauza 2-0 pentru Dinamo, dupa un joc controlat aproape in totalitate de “cainii rosii”.

min.48: 0-3! Torje a inscris cu stangul cu un sut plasat de la 16 m;

min.51: iese Cebotaru, intra Vinicius la Ceahlaul;

min.54: iese portarul gazdelor, Savu si intra Rohetki;

min.58: sut puternic Gafita, de la 30 m, putin pe langa poarta lui Dinamo;

Dupa o ora de joc, putem spune ca Dinamo si-a adjudecat cele trei puncte, iar atentia se indreapta acum catre meciul de joi, cu Slovan Liberec.

min.61: cap Barna din centrul careului, Dolha retine pe linia portii;

min.63: schimbare la Dinamo – iese Torje, intra Zicu;

min.64: sut Niculae de la 20 m, aproape de bara din dreapta;

min.69: a doua schimbare la Dinamo – iese M.Niculae, intra Cl.Niculescu;

min.73: galben Moti, dupa un fault la Gafita;

min.74: sut N’Doye de la distanta, mult pe langa poarta;

min.76: Scarlatache iese din anonimat cu un sut bun din afara careului, retinut de Rohetki;

min.78: 0-4! Danciu-gol reuseste dubla; gol cu capul din careul mic, dupa o centrare f.buna de pe dreapta a lui Scarlatache;

min.80: Bostina intra in locul lui N’Doye;

min.81: iese Prodan, intra Tudosa;

min.84: galben L.Goian;

min.86: sut Badescu de la marginea careului, peste poarta;

Dinamo invinge lejer, cu 4-0, obtinand prima victorie din acest sezon, dupa un meci controlat cap-coada. S-au remarcat Danciulescu, Ad.Cristea, Torje, N’Doye, dar si Ema Dolha, prin evolutia fara greseala.

Stadionul Dinamo, pe 8 in lume

In Infrastructura, Zvon on august 15, 2009 at 11:26

Stadionul lui Dinamo, “Stefan cel Mare”, a devenit obiect de studiu pentru presa externa. Daca in Romania, Ghencea este numit “Templul fotbalului romanesc”, stadionul ”cainilor” este privit intr-un mod unic de cei de la Times.

Nu e nicio gluma! Stadionul Dinamo este considerat de cei de la Times ca fiind unul din cele mai frumoase stadioane din lume, chiar si peste Nou Camp din Barcelona, pus pe 9 in acest top.

Descrierea stadionului Dinamo este facuta intr-un mod unic de Times:

“O pista de atletism este in general destul pentru a decredibiliza un stadion. Dar Stadionul lui Dinamo Bucuresti este o opera de arta in stilul Razboiului Rece. Este intampinat de statuile Staliniste, scari largi in spatele portii te duc catre teren, iar acolo iti poti imagina un carucior de copil care curge pe trepte. Iar cel mai apropiat lucru de lojele executivilor il reprezinta balcoanele cladirilor vecine”, scriu cei de la Times.

In TOP 10 oferit de Times, cel mai tare stadion din lume il este Signal Iduna Park, arena lui Borussia Dortmund, urmat de San Siro si Anfield.

Vezi aici TOPUL complet:

1. Signal Iduna Park
2. San Siro
3. Anfield
4. Inonu Stadium
5. Allianz Arena
6. Bernabeu
7. La Bombonera
8. Dinamo
9. Nou Camp
10. Craven Cottage

Ianciuk l-a convins pe Bonetti şi va rămîne la Dinamo

In Transferuri, Zvon on august 12, 2009 at 13:20

Fundaşul stînga ucrainean a semnat un contract pe 5 ani cu formaţia din Ştefan cel Mare, după ce timp de două săptămîni a fost în probe. Ianciuk, 23 de ani, a parafat un contract pe 5 sezoane cu roş-albii

Fundaşul stînga format la Dinamo Kiev s-a accidentat uşor săptămîna trecută şi va lipsi 5 zile de la antrenamentele “cîinilor”.

Doar Danciu la nationala mare

In Actiuni umanitare on august 12, 2009 at 09:45

Evolutia mediocra a jucatorilor dinamovisti in meciul pierdut cu Inter Curtea de Arges are urmari negative si in planul echipei nationale. In consecinta, selectionerul Romaniei, Razvan Lucescu, l-a convocat de la Dinamo doar pe atacantul Ionel Danciulescu pentru amicalul de miercuri seara (ora 21.00), cu reprezentativa Ungariei. Dupa cum se stie, meciul amical de pe stadionul “Puskas Ferenc” va avea loc in memoria handbalistului Marian Cozma, ucis pe 8 februarie, la Veszprem.
Altfel, un amical va disputa si nationala de tineret, tot miercuri, in Andorra. Pentru aceasta partida, selectionerul Emil Săndoi a convocat doi jucatori din Stefan cel Mare, respectiv Gabi Torje si Liviu Ganea (foto dreapta).
Sa speram ca pe viitor vor exista motive ca mai multi dinamovisti sa fie chemati la loturile echipei nationale.

Dinamo a stabilit lotul pentru meciurile cu Slovan Liberec

In Comunicat, Opinii, UEFA Europa League on august 11, 2009 at 15:23

Clubul Dinamo a trimis la UEFA lotul cu care va aborda meciurile cu echipa cehă Slovan Liberec, din play-off-ul Ligii Europa.

Dinamo a stabilit, marţi, lista cu numele celor 24 de jucători pe care a transmis-o la UEFA, în vederea disputării celor două partide cu formaţia cehă Slovan Liberec din play-off-ul Ligii Europa, informează siteul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Lotul FC Dinamo pentru partidele cu formaţia Slovan Liberec: 2. Zie Diabate, 3. Cristian Pulhac, 4. Cosmin Moţi, 5. Djakaridja Kone, 6. Laurenţiu Rus, 7. Ianis Zicu, 8. Gabriel Boştină, 9. Marius Niculae, 10. Ionel Dănciulescu, 12. Emilian Dolha, 14. Francisco Molinero, 17. Andrei Cristea, 18. Lucian Goian, 20. Adrian Cristea, 21. Dragoş Grigore, 22. Gabriel Torje, 23. Florin Matache, 25. Adrian Scarlatache, 27. Baptista Ze Kalanga, 29. Ousmane N’Doye, 30. Gabriel Tamaş, 36. George Curcă, 55. Liviu Ganea, 99. Claudiu Niculescu.

Lipsesc jucătorii Miranda şi Homei.

Lista UEFA poate suferi modificări doar în faza următoare a competiţiei.

Dinamo – International Curtea de Arges 0-1

In Campionat, Meciuri, Statistica on august 8, 2009 at 12:30

Partida din Soseaua Stefan cel Mare se disputa cu portile inchise si este televizata de Digisport. Arbitrul de centru este Teodor Craciunescu, secondat de asistentii Catalin Savu si Mircea Orbulet.
Dinamo: Dolha – Scarlatache, Tamas, D. Grigore, Pulhac – Torje, N’Doye, Rus, Bostina – Marius Niculae, Danciulescu. Antrenor: Dario Bonetti.
International: Marius Popa – Neagu, Viera, Bacila, Fl. Popa – Radut, Voiculet, Gado, E. Kone – Stoianof, Ciucur. Antrenor: Stefan Stoica.

min.3: Radut centreaza de pe stanga din lovitura libera, Dolha boxeaza;
min.7: ocazie Inter. – sut puternic Stoianof, de la 30 m, putin peste poarta lui Dinamo;
min.12: stupoare! Dragos Grigore este eliminat, dupa o intrare cu ambele picioare la adversar!!! Dinamo ramane in 10 jucatori;
min.15: sut E.Kone de la 18 m, peste poarta;
min.16: schimbare tactica la Dinamo: iese Danciu, intra Moti;
Joc modest al lui Dinamo in primele 20 de min, fara nicio ocazie de gol.
min.21: prima ocazie Dinamo, Rus trage din careu, la firul ierbii, putin pe langa bara din stanga;
min.22: replica taioasa a oaspetilor, sut Radut din afara careului, aproape de poarta;
min.24: sut bun Torje, de la 20 m, putin pe langa;
min.26: un nou sut periculos al argesenilor din afara careului;
min.30: lovitura libera de la 25 m pt Dinamo, trage Niculae, zidul argesean deviaza in corner;
min.31: acelasi Torje trage de la 30 m, corner;
min.38: Ciucur, de la 25 m, sut peste poarta;
min.41: Voiculet patrunde vijelios spre poarta lui Dolha si trage din afara careului putin peste;
min.44: sut Voiculet de la 20 m, Dolha retine fara emotii;
min.45: incredibil!!! Tamas este si el eliminat, Craciunescu jr. considerand ca fundasul a calcat intentionat un adversar. Dinamo va juca repriza a doua cu doi oameni in minus!

0-0 la pauza. Dupa o prestatie mediocra in prima repriza si cu doi jucatori eliminati, Dinamo pare sa aiba viata grea si in a mentine rezultatul de 0-0.

min.47: fault al lui Voiculet la Moti, care exagereaza lovitura primita sperand in eliminarea argeseanului;
min. 49: Ciucur ia galben dupa un fault la M. Niculae;
min.54: cel mai bun jucator dinamovist, Torje, suteaza bine la coltul scurt, dar Marius Popa salveaza in extremis;
0-1 min.56: corner de pe dreapta al oaspetilor, centrare Radut iar fundasul Florin Popa reia cu capul din 6 metri, la coltul scurt,  fara sperante pentru Dolha;
Dupa o ora de joc, meciul se disputa doar in jumatatea de teren dinamovista, International presand continuu, fara a parea ca se multumeste cu avantajul de un gol.
min.63: mare ocazie a oaspetilor dupa o actiune colectiva, sut de la 11 m respins bine de Dolha;
min. 65: iese Boştină, intră Djakaridja Kone;
min.66: replica palida a lui Dinamo, centrare de dreapta si Niculae reia slab cu capul, pe langa;
min.70: prima schimbare la oaspeti: iese Ciucur , intră Vezan;
min.72: Torje cade in careu, talonat de Vezan, dar arbitrul, bineinteles, nu acorda nimic;
min.75: ocazie Inter, sut din afara careului, mingea e deviata in corner;
min.80: centrare Torje din lovitura libera, lateral stanga, apararea oaspetilor respinge;
min.85: mare ocazie Dinamo: sut din cadere M. Niculae cu stangul, dar portarul argesenilor respinge cu greutate;
min.90: ocazie de 2-0 pt oaspeti, Dolha scoate excelent in corner sutul lui Radut;
scor final: 0-1

Dinamo pierde fara drept de apel primul meci acasa din acest sezon. Arbitrajul potrivnic, neputinta jucatorilor (exceptie Torje), lipsa ideilor tactice si absenta suporterilor au dus la acest deznodamant nefericit.

Universitatea Craiova – Dinamo 0-0

In Campionat, Meciuri on august 4, 2009 at 22:02

Desi au terminat 0-0, Craiova si Dinamo au realizat un meci de legenda in prima etapa a campionatului, fotbalul aratat de cele doua echipe fiind de o inalta calitate si de mare spectacol, atat cainii, cat si oltenii avand zeci de ocazii mari de gol pe langa cele doua bare, cate una de fiecare parte.

Cu dorinta de a razbuna umilinta inregistrata la finalul sezonului trecut, Dinamo s-a deplasat in Banie pentru un meci de totul sau nimic cu Universitatea Craiova. In fata unor tribune incendiare, atat la propriu cat si la figurat, cele doua rivale au avut o evolutie incrancenata, presarata cu faze de mare angajament si intrari decise la minge.

Desi in amicalele din pauza competitionala a incasat umilinta dupa suferinta, Dinamo a aratat o alta fata pe Ion Oblemenco, luandu-i prin surprindere pe olteni, care nu se asteptau la o asemenea forta ofensiva a cainilor.

Oaspetii au controlat usor prima repriza, avand mai multe ocazii de gol si mai multe faze ofensive, insa nici craiovenii n-au facut figuratie pe teren, duo-ul teribil al fratilor Costea acompaniati de Wobay pe dreapta si Rose pe stanga producand panica in careul lui Dolha.

Totusi, eroul primei parti a meciului a fost juniorul Silviu Lung, care la doar 20 de ani a aratat o siguranta excelenta in interventii si un plasament de mare portar, nelasand sa se vada lipsa de experienta la un asemenea nivel.

Curajul tanarului portar al oltenilor a fost alimentat inca din start de interventia incredibila din minutul 3, in fata sutului trimis de Andrei Cristea, parat de Lung cu un reflex magnific.

Replica gazdelor a venit in minutul 10, cand mingea centrata de Dilevski dintr-o lovitura libera de pe stanga a ajuns la Florin Costea, la bara a doua, insa atacantul oltenilor a sarit pe sub minge, aceasta fiind respinsa riscant cu capul de Scarlatache direct pe transversala.

A urmat un sut in plasa laterala al lui Wobay(12′), care a aruncat in aer jumatate de stadion, suporterii olteni fiind pacaliti de faza, pentru ca in minutul 24 sa vina randul lui N’Doye sa-l evidentieze pe Lung, portarul parand spectaculos torpila de la mare distanta a dinamovistului.

Finalul primei parti a adus cele mai mari ocazii ale cainilor. Mai intai Danciulescu a pacalit jocul la ofsaid al oltenilor si, ramas singur cu portarul, a fost blocat de Lung in marginea careului, iar mai apoi, in continuarea aceleiasi faze, Rus a sutat violent in transversala din 8 metri, mingea sarind iar la Danciulescu, dar acesta a trimis cu capul alaturi.

Debutul partii secunde a adus noi ratari in contul craiovenilor. Mai intai Florin Costea a irosit o pasa de peste 50 de metri de la Gaman, sutand din prima slab direct in bratele lui Dolha, pentru ca in faza imediat urmatoare Scarlatache sa fie aproape de autogol dupa ce a deviat aiurea spre propria poarta o centrare a lui Wobay.

Noul antrenor al oltenilor, Daniel Mogosanu, a surprins in minutul 51, cand l-a scos pe unul dintre cei mai periculosi jucatori ofensivi, Wobay, inlocuindu-l cu fundasul Barboianu. Dupa cateva minute la olteni a intrat si Dina in locul lui Rose, de cealalta parte Bonetti facand o dubla schimbare prin introducerea in teren a lui Zicu si Adrian Cristea.

Jocul s-a dinamizat brusc, fazele mutandu-se cu mare viteza de la o poarta la cealalta, meciul capatand un ritm nebun si un grad ridicat de spectaculozitate. Ocaziile s-au succedat cu repeziciune la amble porti, Dananae, Mihai Costea, Andrei Cristea, Florin Costea, N’Doye sau Dina ridicand tribunele in picioare in fiecare minut.

Exasperat de ratarile lui Florin Costea, tehnicianul oltenilor l-a scos din teren cu un sfert de ora inainte de final, sperand ca australianul Baird va reusi mai multe la finalizare in fata portii lui Dolha. Insa si Baird s-a alaturat listei ratangiilor, avand cateva ratari incredibile, cea din minutul 89, cand ramas singur cu Dolha a sutat direct in portar, fiind de domeniul fantasticului.

Universitatea Craiova: Silviu Lung Jr. – Dananae, Gaman, D. Stoica, Soava – Prepelit a, Dilevski, Wobay (Barboianu 52), Rose (Dina 59) – M. Costea, Fl. Costea (Baird 77). Antrenor: Daniel Mogosanu.

Dinamo: Dolha – Scarlatache, D. Grigore, Tamas, Pulhac – Torje (Ad. Cristea 61), N’Doye, Rus, Bostina (Zicu 61) – Danciulescu (Niculescu 86), A. Cristea. Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonase galbene: Dilevski 74 / Tamas 9, Pulhac 62, A. Cristea 79

Arbitri: Alexandru Tudor – Aurel Onita, Miklos Nagy

Stadion: Ion Oblemenco (Craiova); Spectatori: 18.000

Vranjkovici se intoarce la Dinamo

In Zvon on august 4, 2009 at 21:58

Sârbul dat dispărut de şefii dinamovişti s-a gândit să revină la sentimente mai bune faţă de clubul roş-alb. Vranjkovic a promis, telefonic, că va reveni la antrenamentele conuse de Dario Bonetti.

//

//

Vranjkovici ne-a comunicat că săptămîna viitoare va reveni la Dinamo“, a declarat Constantin Dănilescu, directorul sportiv al lui Dinamo. În afara lui Vranjkovic, de la reunirea lotului dinamovist au mai lipst N’Doye şi Ze Kalanga. Între timp, cei doi s-au întors, dar sunt nevoiti să plateasca o amendă. Şi pe Vranjkovic îl asteapta acelasi lucru.

Francisco Molinero la Dinamo

In Transferuri on iulie 26, 2009 at 19:39

S-a reparat pana

In noianul de vesti rele, o veste buna apare ca de nicaieri. Se pare ca dupa ce ani intregi am mers cu pana pe dreapta – spate, s-a facut o achizitie care ar putea indrepta acest neajuns. Cosmin Contra ni l-a recomandat pe Francisco Molinero, fost junior la Atletico Madrid, fost la Levante. Peste 5 zile spaniolul implineste 24 de ani. De protocol se va ocupa, probabil, Gabi Tamas. Ii doresc sa nu aiba soarta ultimului spaniol trecut prin Groapa – Esteban Vigo.

Molinero nu pare a fi un nou Cheran dar mai slab ca Blay, Homei, Scarlatache nu poate fi. Sper.

Later edit :

Molinero a devenit ” caine ” cu acte pentru urmatorii 3 ani ! Sa fie cu noroc.

FC Porto – Dinamo 1-0

In Meciuri, Stagiu de pregatire, Statistica on iulie 26, 2009 at 19:38

Dinamo – Porto 0-1

Dinamo a inceput amicalul cu FC Porto in formula:  Dolha – Homei, Grigore, Moti, Pulhac – Torje, Tamas, Rus, Printesa Cristea – Niculae, Andrei Cristea. In prima repriza Porto si-a incercat citeva scheme si ne-a aratat cum trebuie sa alerge jucatorii de fotbal cu mingea si la presing. Dinamo s-a aparat cu acelasi zel ca si in meciul cu Marseille, dar in general a aratat un mic progres fata de celelalte meciuri. Apararea a fost depasita  usor de citeva ori, datorita interventiilor nesigure ale lui Moti si Grigore, acestia gresind ca la inceputul pregatirii si doar interventiile lui Dolha au oprit tabela doar la 1-0. Banda stinga a fost un fel de autostrada pentru atacurile portugheze, iar mijlocul a fost din nou aproape inexistent la constructie. Adrian Cristea a driblat de citeva ori, dar a centrat sau pasat total aiurea, asa cum il stiam. Torje a avut si el vreo doua actiuni, dar fara rezultat. Despre atac e inutil sa vorbim, cu doua jumatati de ocazie. Probabil ne-ar mai trebui inca doua luni de cantonament pentru a ajunge la o formula de joc acceptabila.
In repriza a doua au intrat Kone, Danciulescu, Gioan si Niculescu, iar pe final Predescu si Alexe. Dinamo a avut mai multe faze de atac, dar fara a crea pericol real la poarta lusitana.

Izvoranu a plecat

In Transferuri on iulie 17, 2009 at 19:13

Dinamo şi Astra Ploieşti au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundaşului Silviu Izvoranu, care se va alătura lotului prahovean în cantonamentul din Slovenia, a declarat marţi pentru agenţia NewsIn preşedintele nou-promovatei, Marian Manea.

“Ne-am înţeles cu Dinamo pentru transferul definitiv al lui Izvoranu, iar acesta va pleca azi în cantonamentul nostru din Slovenia. Totul este rezolvat, jucătorul va semna un contract pe minim trei ani cu Astra”, a spus Manea, care a adăugat că în următoarea perioadă va mai negocia cu formaţia din Ştefan cel Mare şi transferul altor jucători.

Izvoranu (26 de ani) a părăsit în urmă cu trei zile cantonamentul lui Dinamo din Franţa după ce antrenorul Dario Bonetti l-a anunţat că nu mai are nevoie de serviciile sale. Acesta a fost transferat în anul 2007 de Dinamo de la FC Timişoara, iar în iarna trecută a susţinut probe de joc la Terek Groznîi împreună cu Lucian Goian, însă amândoi au fost respinşi.

Dinamo vs. Croix de Savoie 1 – 1

In Meciuri, Stagiu de pregatire on iulie 17, 2009 at 19:11

In aceasta seara echipa noastra a intalnit intr-un meci amical echipa franceza de liga a III-a, Croix de Savoie, echipa cu care am reusit anul trecut un 2 – 2, iar acum 3 ani ne-a invins cu 1 – 0. Primul “11″ trimis in teren, a fost :

Dolha – Homei, Grigore, Moţi, Diabate – Predescu, L. Rus, D. Kone – An. Cristea, Niculescu, Torje.

Golul echipei noastre a fost marcat in min. 37 de Claudiu dintr-o lovitura libera deviata de Torje. La pauza se fac schimbarile :

Tamas / Moti, Ad. Cristea / An. Cristea, Scarlatache / Predescu, Matache / Dolha.

Tamas preia banderola. In min. 60 Alexe / Homei, L. Ganea / Niculescu. Din min. 74 scorul devine 1 – 1. In min. 85 Musat / Kone.

Se remarca absenta lui Danciu pt. al doilea meci consecutiv.

Prezenta lui Cristea Borcea in tribuna nu a putut trece neobservata. Peste doua zile intalnim FC Annecy.

Dinamo vs. Aix-les-Bains 1 – 2

In Meciuri, Stagiu de pregatire on iulie 12, 2009 at 20:37

In aceasta seara, incepand cu ora 20 : 30, ora Romaniei, echipa noastra intalneste echipa de amatori a oraselului cu acelasi nume, loc in care se desfasoara cantonamentul dinamovist. Dinamo a inceput meciul in formula :

Dolha – Homei, L. Goian, Scarlatache, Pulhac – Alexe, Predescu, Diabate – An. Cristea, Ad. Cristea, Cl. Niculescu.

In minutul 10 inscrie Andrei Cristea pt. 1 – 0, dupa un corner executat de cel cu „ sange nobil ” si dupa o prelungire cu capul a Frateluimaiprost. Bineinteles ca meciul nu este televizat.

In minutul 33 acelasi Andrei Cristea inscrie dar arbitrul nu valideaza golul si dicteaza fault in atac.

Se incheie prima repriza cu scorul de 1 – 0.

Repriza a doua aduce in teren pe Dinamo in alcatuirea :

Munteanu – Scarlatache, L. Goian, Pulhac, Diabate – Alexe, Predescu, Ad. Cristea -  An. Cristea, Cl. Niculescu – L. Ganea

Astazi Danciu va fi menajat.

1 – 1 din minutul 64 !

Le dam meciul francezilor ! 1 – 2 din minutul 71 !

Interesanta informatia conform careia ambele goluri ale francezilor au fost marcate din centrari de pe banda stanga. Noi n-avem pe nimeni in zona aia ?

GAME OVER !

( Din cauza / datorita crizei globale, blatul a fost asa : noi va dam meciul ca sa va laudati si voi la nepoti, in schimb ne gazduiti cateva zile in hotelul vostru si ne dati si cate-o ciorba. )

Marti de la 20 : 00 Dinamo va intalni echipa de liga a III-a, Croix de Savoie.

Later edit : Dervell, jucătorul care a dat golul victoriei, este bancher în viaţa de zi cu zi, iar meciul cu Dinamo este unul special pentru el: “Am jucat o dată contra lui Marseille, a fost zi foarte fericită pentru mine. Acum e a doua zi deosebita din cariera mea. E o mare onoare, nu o să uit niciodată această seară cînd am umilit o echipă cunoscută în Europa. Îmi fac album cu pozele de la meciul ăsta !

Sa nu ziceti ca nu v-am spus

Dinamo – Olympique Marseille 1-2

In Meciuri, Stagiu de pregatire on iulie 12, 2009 at 20:35

Dinamo a bifat a patra infringere consecutiva in meciurile, oficiale si amicale, cu Olympique Marseille. Macar am vazut cum trebuie sa arate o echipa si un antrenor de football.

Singurii care au impresionat au fost tinerii Grigore si Rus, cu interventii destul de sigure si curajoase pentru inceputul pregatirii. Homei, Scarlatache si Musat au facut un pas in fata si nu s-au evidentiat cu erori de plasament sau interceptie. Kone a fost la fel de bezmetic si ineficient ca si cel pe care l-a inlocuit in lot, Malik. Mijlocul a fost la fel de inexistent ca si in returul de campionat, avind doar rol de a doua linie de aparare, rupt de atac. Dinamo clasic! Cu Marius Niculae in tribuna, dus de porcime in brate la Groznii, si atacul s-a zbatut undeva intr-o mare de ‘francezi’ asezati mult mai bine pe teren si cu disponibilitate de efort net superioara. Scapati din marcaj, N&D, ajutati de Torje si Bostina, au marcat golul de onoare, dar n-au reusit nimic in rest. Golurile franceze au venit firesc,  dupa un fault inutil al lui Kone , urmat de o lovitura libera maiastra, si o nesincronizare “clasica” a apararii dinamoviste.

Bonett a acuzat OBOSEALA jucatorilor(!!!). Adevarul e ca Niculescu inca din minutul 5 se tinea de genunchi in pauze, dar restul nu au scuze. Deocamdata am vazut aceeasi Dinamo pe care o stiam, fricoasa si departe de joc, cu tactica de pe indicatoarele rutiere “Soyez prudents!” . Asteptam alea cu mentalitatea. “Bonne route!”

FC Dinamo – FC Nantes 2-0

In Meciuri, Stagiu de pregatire on iulie 12, 2009 at 20:33

“Cainii rosii” vor disputa in aceasta seara primul amical din stagiul de pregatire din statiunea Aix les Bains impotriva adversarilor deveniti traditionali in aceasta perioada a anului, francezii de la FC Nantes. Partida va fi transmisa live text de catre DinamoMania, in cabina de transmisie de la fata locului se afla trimisul nostru special Teocarie Cocakola Cozma. Teo, ai legatura !

Buna seara cainilor de aici din statiunea…hac…din statiunea…”ai ban” …sau cum ii zice…da, da, tu ala cu postarea nr 5 ai luat ban…hac. Din pacate meciul nu pot sa-l comentez in direct din cabina pentru ca ultrasii dinamovisti au afisat un baner urias care acopera micuta dar cocheta tribuna a stadionului din  Annecy. Voi cobori la nivelul gazonului si voi reveni cand ceva notabil se va intampla pe dreptunghiul verde. Dar pana atunci sa vedem 11-le trimis azi in teren de noul antrenor al echipei, Dario Bonetti :

Matache – Homei, Moti, Grigore, Musat – Zicu, Rus, Bostina, Alexe – Andrei Cristea, Niculae.

min. 1 : Dinamo incepe partida muribund furibund, atacurile se succed in valuri la poarta francezilor. Acum se vede ca jucatorii au o mentalitate sanatoasa, nu cum aveau inainte. Daca echipa noastra reuseste sa pastreze acelasi ritm pana la final si e aproape sigur ca va reusi deoarece pregatirea fizica s-a facut foarte bine acum si nu ca inainte atunci cu siguranta rezultatul va multumi pe toata lumea.

min. 10 : e cu noroc pentru noi ! GOOOOOOOOOOOOOOOOOL Bostina centreaza in fata portii, dupa ce a recuperat o minge printr-un presing care a sufocat adversarul, de unde Niculae marcheaza cu lejeritate ! Francezii sunt in corzi, cainii ataca in continuare cu toate liniile si e posibil sa vedem un scor mare chiar si pana la pauza !

min. 16 Dupa un prim sfert de ora la discretia echipei noastre, “canarii” au o tresarire palida ajutati si de defensiva noastra insa Matache arata ca n-avem nevoie de o curca printre caini.

min. 25 Probabil se incearca si alte posibilitati de joc pentru ca nu cred ca am terminat benzina dupa doar 25 minute. Cedam posesia usor, vom exersa contraatacul pana la pauza ? Dinamo controleaza tactic partida.

min. 30 In continuare Dinamo controleaza jocul din punct de vedere tactic, se vede mana antrenorului italian care a absolvit scoala de la Coveriano la sfarsitul anilor ‘90. Echipa noastra inchide bine propria jumatate de teren, la mijloc Bostina se remarca pana acum in timp ce vorba dinamovistilor “Cu Moti n-am emotii” se aplica in urma unei faze mai legate a francezilor.

min . 45 Dinamo a “inghetat” rezultatul pana la pauza, nimic notabil la cele doua porti. Pauza si pentru mine.

Meciul Stanei e transmis ? Nu joaca acum ?! Aaa, da, au incheiat amicalele si se intorc acasa. Nu stie cineva, intoarcerea in tara e transmisa in direct ?”

min.46 Start in repriza secunda, mai multe schimbari in echipa noastra :

Matache – Scarlatache, Moti, Grigore, Pulhac – Torje, Rus, Kone, Cristea – Danciulescu, L. Ganea

min. 53 Cu Rus si Kone la mijloc incercam sa inchidem jocul si sa profitam pe contre de viteza lui Ganea si Torje. In continuare stam foarte bine in teren, Dinamo etaleaza un joc incomod pentru adversar.

min. 56 O prima “contra” in repriza secunda cu cei 2 vitezisti din teren : Torje patrunde in partea dreapta, centreaza bine in fata portii iar Liviu GANEA este foarte aproape de 2-0 ! Buaaaaaaaauuu ce ratare !

min. 62 Penalty : DANCIU executa…siiiii… GOOOOOOOOOOOOOL 2-0 ! Noua achizitie Laurentiu RUS a patruns in careu, singur cu portarul, si a obtinut penaltyul. DANCIU are acelasi sange rece in astfel de faze(Capirossi dai o bere) si scorul ia proportii !

min. 67 Cuciula, Goian si Diabate intra, Grigore, Moti si Rus inlocuiti

min. 75 Desi a schimbat aproape intreaga echipa, Dinamo face un joc tactic foarte bun in continuare. Jucatorii inchid foarte bine spatiile si fac risipa de efort, semn ca “lectia italiana” a fost deja insusita de “caini”.

min. 80 Cu 10 minute inainte de final jocul a scazut in intensitate, niciuna din echipe nereusind sa mai construiasca faze periculoase. Echipa noastra se multumeste sa “tina” bine mijlocul si sa faca un joc de posesie atunci cand recupereaza balonul.

min. 90+2 Fluier final. Victorie pentru Dinamo care face asteptarea meciului cu Marseille si mai grea. Pana atunci il avem pe Jiji in direct la gasca slugilor in direct si la sp.ro in reluare in acelasi timp.

DM : Multumim trimisului nostru Teocarie Cocalarie Cozma si speram sa ne auzim in direct si vineri seara cu ocazia “super-amicalului” cu Marseille. Teo ?

Teo : Sigur, cum sa nu, numai sa nu se suprapuna meciul cu revenirea in tara a lui Jijinho de la Monaco pentru ca toata lumea vrea sa vada in direct intoarcerea razboinicului in tara sa. Bine, se poate reprograma meciul cu Marseille in caz de forta majora…

Programul turului 2009

In Campionat, Meciuri on iulie 12, 2009 at 20:29

Astazi s-a hotarit programul meciurilor din turul campionatului 2009-2010. Derbyul cu steaua se va juca in etapa 5 in ghena, pe 30 august, la 3 zile dupa meciul din Europa League, debutul il vom face in Banie, pe 1 august, iar titlul il vom “sarbatori” in penultima etapa, acasa cu Astra.

Etapa I (1 august) Universitatea Craiova – Dinamo

Etapa a II-a (8 august) Dinamo – International Curtea de Arges

Etapa a III-a (15 august) Ceahlăul Piatra Neamt – Dinamo

Etapa a IV-a (23 august) Dinamo – CFR Cluj

Etapa a V-a (30 august) steaua – Dinamo

Etapa a VI-a (12 septembrie) Dinamo – Otelul Galati

Etapa a VII-a (19 septembrie) Dinamo – Unirea Urziceni

Etapa a VIII-a (26 septembrie) Gaz Metan Medias – Dinamo

Etapa a IX-a (3 octombrie) Dinamo – Pandurii Târgu Jiu

Etapa a X-a (17 octombrie) FC Brasov – Dinamo

Etapa a XI-a (24 octombrie) Dinamo – Gloria Bistrita

Etapa a XII-a (31 octombrie) Politehnica Iasi – Dinamo

Etapa a XIII-a (7 noiembrie) Dinamo – Rapid

Etapa a XIV-a (21 noiembrie) FC Timisoara – Dinamo

Etapa a XV-a (28 noiembrie) Dinamo - Unirea Alba Iulia

Etapa a XVI-a (5 decembrie) Astra Ploiesti – Dinamo

Etapa a XVII-a (12 decembrie) Dinamo – FC Vaslui

Program de pregatire

In Meciuri, Stagiu de pregatire on iulie 12, 2009 at 20:26

Dupa ce s-au “pregatit intens” o saptamana la Saftica, ascunsi de suporteri, totul culminand cu infrangerea cu 2-4 in fata lui Astra Ploiesti, lotul lui Dinamo, impreuna cu antrenorii, staff-tul tehnic, Ionel Ganea si Cornel Dinu vor pleca luni la ora 8:00 in Franta. Vor sta acolo pana pe 20 iulie, cand se vor intoarce in Romania.

In Franta, Dinamo are programate pana acum 4 amicale:
8 iulie – NANTES (liga a II-a) la Annecy
10 iulie – OLYMPIQUE MARSEILLE (locul 2 în sezonul 2008-2009) la Évian-les-Bains

14 iulie – GRENOBLE (locul 13 în sezonul 2008-2009) la Aix-Les-Bains
18 iulie – ST. ETTIENE (locul 17 în sezonul 2008-2009) la Belley

Pe 20 iulie lotul lui Dinamo are programata revenirea in tara, unde probabil ca se va “caza” din nou la Saftica, departe de suporterii dinamovisti.

Probabil pe 22 iulie, Dinamo se va deplasa in Portugalia, pentru pregati amicalul cu campioana Portugaliei FC Porto ce va avea loc la Albufeira, in Portugalia, pe 23 iulie.

Reamintim ca Liga I va incepe pe 1 August, atunci cand Dinamo va disputa primul meci al sezonului.   Probabil ca atunci va si prima-data cand suporterii dinamovisti vor avea posibilitatea sa-i vada pe viu pe jucatorii, antrenorii si conducatorii dinamovisti.  Asta daca nu cumva, dl. Nicolae Badea nu da dispozitie ca si meciurile oficiale sa se joace la Saftica sau pe alte meleaguri departe de suporterii dinamovisti.

Rednic renunta. Bonetti e noul antrenor.

In Transferuri, Zvon on iunie 23, 2009 at 19:22

Italianul Dario Bonetti a fost numit în funcţia de antrenor principal al lui Dinamo după ce a ajuns la un acord scris cu oficialii clubului pentru un contract valabil pe două sezoane, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, managerul sportiv al roş-albilor, Cornel Dinu.

Italianul a sosit azi după amiază în România pentru a discuta cu oficialii clubului termenii numirii sale, după ce, cu câteva ore înainte, Mircea Rednic anunţa că revenirea sa pe banca roş-albilor nu mai este posibilă, ca urmare a faptului că acţionarii au decis ca administratorul delegat Cornel Dinu să se ocupe de managementul sportiv al clubului.

“Bonetti a semnat pe doi ani cu Dinamo. Obiectivele lui au fost fixate şi se referă doar la performanţă. Nu putem solicita altceva la Dinamo. Nu vreau să comentez dacă ne temem sau nu de lipsa lui de experienţă, pot doar să spun că vom pleca la drum împreună şi suntem gata de muncă”, a spus Dinu.

Dario Bonetti  în vârstă de 47 de ani a fost în carieră antrenor secund la Dundee FC (2000-2002) şi antrenor principal al echipa maghiară Sopron (2006 şi 2007) şi la modestele echipe italiene Gallipoli (2007-2008) şi Juve Stabia (2008).

Nicoale Badea, preşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare, a decis azi-noapte să-i acorde lui Dinu atribuţiile de management sportiv care i-au aparţinut lui Cristi Borcea.

„Am luat la cunoştinţă solicitarea preşedintelui executiv Cristian Borcea de a nu se mai ocupa de problemele de management sportiv ale societăţii. Aceste atribuţii vor fi preluate odată cu noua organigramă de către Cornel Dinu”, a declarat Badea pentru site-ul oficial al clubului.

La aflarea acestei decizii, Mircea Rednic, care negocia condiţiile rămânerii sale pe banca tehnică, a anunţat conducere că renunţă de tot la funcţie, deoarece nu doreşte să lucreze cu Dinu. De asemenea, fostul preşedinte executiv, Cristi Borcea, a anunţat iniţial că va renunţa la acţiunile sale, nemuţumit că Rednic nu va rămâne la echipă. Borcea a avertizat încă de săptămâna trecută că va pleca de la Dinamo dacă Rednic nu va continua la echipă.

Ulterior, Borcea a revenit asupra deciziei şi a decis să rămână în cadrul clubului urmând să se ocupe de partea financiară.

Rednic: “Decizia mea este irevocabilă”

Mircea Rednic a declarat pentru NewsIn că decizia sa de a părăsi Dinamo este irevocabilă: “Decizia am luat-o azi-dimineaţă la ora două. Am renunţat să mai fiu antrenorul lui Dinamo după ce Cornel Dinu a fost numit manager sportiv. Nu ştiu de ce m-au mai chemat din Belgia să discutăm, întrebaţi şefii. Cum să colaborez cu un om care aruncă cu noroi în mine şi vorbeşte lucruri total neadevărate despre mine? Pusesem aproape toate detaliile la puncte cu acţionarii. Trebuia să facem o reconstrucţie a echipei şi obiectivul nu era titlul, ci o participare într-o cupă europeană. Nu am nimic de reproşat nimănui. Decizia mea este irevocabilă, nu mai e cale de întors. Am oferte de la două echipe clasate în primele şase locuri”.

Antrenorul secund Jean Vlădoiu, cel care a declarat că va pleca de la echipă odată cu Rednic, a dezvăluit de ce nu este posibilă o colaborare între echipa tehnică şi Dinu:Vine domnul Dinu la Dinamo? Să-i fie de bine! Nu poţi să lucrezi cu un om care te jigneşte şi spune lucruri neadevărate despre tine de două săptămîni încoace. Mă ţin de cuvînt, dacă pleacă Mircea, îl voi urma”, a declarat Vlădoiu pentru gsp.ro.

Bonetti a fost demis din liga a treia italiană după ce a obţinut doar 7 puncte în 9 etape

Noul tehnician al lui Dinamo, italianul Dario Bonetti, a fost demis de la ultima echipă pe care a pregătit-o, Juve Stabia, din Lega Pro Prima Divisione, al treilea eşalon din Italia, după 9 etape, în care a gruparea sa a obţinut doar 7 puncte şi ajunsese pe penultimul loc în clasament.

Bonetti a preluat pe Juve Stabia la 9 decembrie 2008, după etapa a 15-a din Serie C1, când echipa din sud-vestul Italiei se afla pe locul 15.

După numai 3 luni, în care Juve Stabia a disputat 9 meciuri, conducerea a anunţat că l-a demis pe Bonetti, întrucât nu a reuşit să scoată echipa din zona retrogradării, în ciuda investiţiilor masive făcute în transferuri în iarnă.

Cu noul antrenor al lui Dinamo pe bancă, Juve Stabia a obţinut 7 puncte, bilanţul său fiind o victorie, 4 egaluri şi 4 înfrângeri. Bonetti a lăsat echipa pe locul 16. La finalul sezonului, Juve Stabia a retrogradat în al patrulea eşalon valoric din Italia.

Noul staff tehnic al “cîinilor”

Staff-ul tehnic va fi format din Dario Bonetti – antrenor principal, un italian – antrenor secund, Liviu Ciobotariu – antrenor secund şi principal la echipa secundă, Gheorghe Niţu – antrenor de portari, Constantin Niculae, Mircea Oaidă – preparatori fizici.

Rednic reinstalat

In Comunicat, Opinii, Zvon on iunie 22, 2009 at 13:39

EXCLUSIVITATE / “Rednic 100% antrenorul lui Dinamo”

In urma cu cateva minute Dinamomania a aflat din surse demne de incredere din anturajul actionarilor lui Dinamo ca Mircea REDNIC este si va fi “100% antrenorul lui Dinamo si in sezonul viitor”. Sursele noastre, trebuie sa precizam ca au fost mai multe pentru ca am vrut ca informatia sa fie verificata, ne-au informat ca duminica Mircea Rednic urmeaza sa soseasca la Bucuresti si sa discute cu “Boardul” lui Dinamo toate detaliile cu privire la noul sezon competitional.

Sabau demis

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Infrastructura, Opinii, Zvon on iunie 22, 2009 at 13:37

Tin sa-l felicit din toata inima pe Ioan Ovidiu  Sabau ca a renuntat la a se minji antrenind sub conducerea mizeriilor care ne fac clubul de rusine. Cite glorii dinamoviste mai trebuie batjocorite pina sa fie alungati cu pietre sobolanii care au infestat clubul? Rednic, Andone, Raducioiu, Ion Marin, Multescu, Dinu, Talnar, fratii Nunweiller si multi altii, au fost tratati ca sclavi si butelii.

De vreo 20 de ani, cu complicitatea ministerului, s-a dat cu becali (a se citi cacat) pe clanta si oricine intra pe usa clubului a fost minjit. Citiva au incercat sa tina Dinamo acolo sus, chiar si in conditiile astea imposibile, scotind maximul din ce se putea face, cu titluri si cupe, dar au fost invinsi pina la urma de clanul canceros si de marionetele sale. Altii au rezistat mai putin, dar au avut acelasi tratament, batjocoriti in presa de actionari, cu jucatori impusi de manageri de 2 lei, luati la misto si chiar vinduti de jucatori fara pic de minte si onoare, jigniti de alti jucatori pentru ca au indraznit sa-i treaca pe banca de rezerve sau ca nu le plac antrenamentele. Unde s-a mai pomenit sa fuga jucatorii din cantonament, sa se bata intre ei sau sa faca greva inaintea unui meci cu steaua si sa nu pateasca nimic? Unde altundeva antrenorul e ales de jucatori si stapinu lor interlop?

Ma bucur ca Sabau, un om deosebit si cu prea mult bun simt pentru sleahta de la Dinamo, nu a mers mai departe si a evitat continuarea tratamentului inceput de clanul bijnitarilor.

Sper ca intr-o zi, pentru culori, toti ciinii sa stea acasa, jucatorii sa-si numere linistiti maruntisu in timp ce se plimba pe teren antrenati de flocea, iar singurii suporteri, purcu si porcea, sa-i sustina pina crapa … de nebagare in seama.

PLEACA TURCU!!!

In Opinii, Zvon on iunie 17, 2009 at 06:47

Era un joc, mai pe vremuri, pe care il mai jucam prin scoli. Se numea „Ali, Ali”, sau cel putin asa ii spuneam noi. Presupunea ca unul dintre participanti sa plece dintr-un cerc (moment in care spunea „Ali, Ali!”) si sa sara intr-un picior dupa ceilalti participanti. Daca reusea sa ajunga pe vreunul dintre acestia si sa-l atinga, atunci respectivul trebuia sa fuga catre cercul mai sus mentionat, iar pana ajungea acolo, ceilalti aveau dreptul sa ii dea suturi in fund… De asemenea, daca cel care sarea intr-un picior, din neatentie sau alt motiv, scapa celalalt picior si atingea cu ambele pamantul (si aici vine partea interesanta), jocul se intrerupea, se formau doua coloane care stateau fata in fata, pregatite, iar nefericitul trebuia sa treaca in viteza printre ei, spre cerc, timp in care cei din coloane ii trageau suturi in fund, care cum apucau…

In acest laborios context, lansam propunerea beligeranta de a-l bagam pe Turcu la un „Ali, Ali!”, pentru ca ceasul i-a sunat irevocabil si loc de intors la sentimente mai bune nu mai este (nu ca ar fi fost vreodata). Haideti sa ne incolonam frumos in fata clubului si sa il asteptam… La cat e de mic, daca te chinui, ii „mangai” una, „cu siretul”, fix dupa ceafa! Am putea chiar sa facem ceva concursuri. De genul: cel care il suteaza incat sa ii zboare mucu primeste de la DinamoMania o sapca cu „muşeţel steaua”. …pe masurate si pe luate (ca sa folosim argoul camataresc). Merge?

Cine nu isi doreste sa stea acolo in rand si, cand trece prin dreptul sau, sa i-o zica p-a’ dreapta: „bai boschet… domnule turcu , sunt si banii dumneavoastra in joc la Dinamo, nu-i asa?” …si HAP, una dupa cap! Ia d-aici rasplata, tinichigiu de betoane! (ca sa fim in moda vremii…) Sa ii dam recompense numai pe la coaste, pentru binele pe care ni-l tot face de atatia ani incoace… Sa-i bagam trabucul ala invers in gura, sa vada ce gust are scrumul pe care il tot primim noi de atata timp. Si daca tutunul dauneaza grav sanatatii, speram ca lui sa-i dauneze primul, sa ne serveasca drept exemplu.

Daca Turcu ar pleca de la Dinamo, ati renunta la fumat?…

Turcu e fumat. Nu mai are nimic care sa-i argumenteze utilitatea si asa inexistenta pana acum. NU AVEM NEVOIE DE UN CAMATAR FRUSTRAT, NEEDUCAT si ca sa ii facem pe plac mentorului sau, Giovani (alt spoitor si ala): PROST SI IMPUTIT. Nu mai e nici un nea Vasile, Vasilica, Muc cel Mic, etc… nu mai e nici o perdea, GATA! TE VREM AFARA, PLEACA! Dispari si nu lasa urme! N-o sa ai nici un loc in istorie. Nu te va pomeni nimeni, nu-ti va face nimeni statui si nu, nu te bucura, aia de mai sus nu e o moneda cu mecla ta, ci doar o alta metoda prin care incercam sa-ti aratam ca nu are rost sa te pui cu noi.

Mai tineti minte reclama aia de la Fanta, cu frizerul chior? Si pe acolo ar merita sa faca Mucu o vizita. L-ati vedea cu o frizura „rasta”? La ce fata de jamaican are, ar fi un fel de Bob Marly de Magheru (sincere scuze pentru admiratorii deosebitului artist!). Bun; lasand gluma la o parte, e vremea curateniei. Nu pentru ca analfabetul ar pleca de la Dinamo. Asta in nici un caz, ca nu exista musca pe care s-o vezi data plecatului de langa rahat. Dar tocmai pentru ca treaba s-a imputit la Dinamo, trebuie sa spunem clar pe ce pozitii ne situam fata de Turcu, cel care va iesi, dupa mult trambitata sedinta care va urma si va spune ca au decis sa stranga randurile la greu, pentru a scoate Dinamo din situatia dificila, ca fara ei faliment, bla, bla, bla…

SABAU ANTRENOR PE 2 ANI

In Infrastructura, Transferuri on iunie 17, 2009 at 06:45

Conducatorii intelepti ai lui Dinamo, cei care nu iau niciodata decizii pripite si stau si cumpanesc lucrurile de 7 ori pana sa ia deciziile au hotarat sa mute inca din vacanta aducand un nou antrenor la Dinamo in persoana lui Ovidiu Sabau. Din cele relatate in ziare, actualul antrenor, aflat in Belgia in vacanta, se vede detronat, cu sau fara vina, cu sau fara acordul lui, stiut fiind ca Mircea Rednic nu avea intentia de a-si da demisia.

BUN VENIT NOULUI ANTRENOR

Ovidiu Sabau a venit la Dinamo prima oara la 19 ani. Nu imi amintesc anul exact al transferului, stiu doar ca la vremea respectiva spurkkatii isi facusera obicei in a lua cu arcanul orice jucator care misca ceva in tara si pusesera ochii si pe Mot, care isi satisfacea stagiul militar la ASA Tg Mures, echipa lui fiind pana atunci U Cluj. Mare a fost surpriza sa-l vedem pe Sabau la Dinamo, pentru ca dupa aceea sa aflam si dedesubturile transferului: Cornel Dinu, atunci antrenor la U Cluj a directionat pe tanarul jucator spre Dinamo inainte ca acesta sa plece in armata astfel facand inutila orice interventie a oligofrenului prezidential, ingerul negru pazitor al flatulentei echipe. Ovidiu s-a integrat la Dinamo din minutul 1 al transferului, fiind apoi selectionat si la Nationala. Mijlocas dreapta, Sabau era extrem de serios, extrem de muncitor si un fotbalist excelent, cu calitati pe care fotbalistii de azi doar le viseaza sa le aibe. Apogeul sau in Romania a fost atins la meciul decisiv al Nationalei cu Danemarca, in 1990, cand de la scorul de 0-1 a luat practic meciul in mana si a intors scorul la 3-1, trimitand Romania la campionatul mondial din Italia. Cariera lui dupa 1990 la Dinamo s-a incheiat brusc, el fiind transferat la Feyenord apoi la Brescia unde a facut echipa alaturi de Raducioiu si Hagi sub comanda lui Mircea Lucescu.ďż˝ Reintors in tara a pus umarul serios la titlul obtinut de Rapid in 2003. Ca antrenor nu s-a afirmat inca, fiind tanar pe meserie, insa este de notat faptul ca el a fost dorit si anul trecut la Dinamo, dupa victoria pe care echipa lui, Gloria Bistrita, a obtinut-o in Groapa.

REDNIC – ANTRENORUL CARE PLATESTE

Ca si in cazul lui Ando, demiterea lui Mircea Rednic acum pare injusta. Un campionat pierdut pe ultima suta multumita unor arbitri manjiti din Spania demonstreaza ca furaciunile nu trec fara efecte, impartasind astfel soarta prietenului sau din copilarie, Ando. Meritele lui, acelea subliniate de noi in articole precedente, au fost puse la o parte de o conducere care nu admite niciodata greselile personale ci doar pe ale altora. Nu sunt convins ca unele infrangeri suferite de echipa nu au fost cumva “dirijate” de mai sus, el fiind acum scos tap ispasitor. Episodul “Rednic Reloaded” deci se termina brusc, cu un esec si al echipei si al lui personal. Noi ii multumim, treaba pe care el a facut-o la Dinamo nu a ramas si nu va ramane neobservata, el aducand un suflu de calitate in joc si mentalitate. Din pacate acest suflu nu a fost de ajuns. Speram ca Nea Mircea (mic) va fi bine in continuare, va ramane cu Dinamo in suflet. Caci oriunde a fost si oriunde va fi de acum inainte noi tot Dinamovist il vom considera.

Programul, pentru cei carora inca le mai pasa

In Campionat, Comunicat, Meciuri, Stagiu de pregatire, Statistica on iunie 15, 2009 at 13:49

Dupa al doilea sezon in care Dinamo n-a cucerit nici Cupa, nici Campionatul si nici n-a reusit sa treaca de primul tur din Cupele Europene, Cristi Borcea si ai lui jucatori au la dispozitie o luna si jumatate de vara sa se pregateasca pana la primul meci oficial ce se va desfasura pe 1 August.

CAMPIONATUL INCEPE PE 1 AUGUST
Iata mai jos si datele cand se vor desfasura meciurile din turul campionatului editia 2009/2010:
Etapa 1: – 01 august
Etapa a 2-a: – 08 august
Etapa a 3-a: – 15 august
Etapa a 4-a: – 22 august
Etapa a 5-a: – 29 august
Etapa a 6-a: – 12 septembrie
Etapa a 7-a:    – 19 septembrie
Etapa a 8-a:    – 26 septembrie
Etapa a 9-a: – 03 octombrie
Etapa a 10-a: – 17 octombrie
Etapa a 11-a: – 24 octombrie
Etapa a 12-a:  – 31 octombrie
Etapa a 13-a: – 07 noiembrie
Etapa a 14-a:  – 21 noiembrie
Etapa a 15-a:  – 28 noiembrie
Etapa a 16-a:  – 05 decembrie
Etapa a 17-a: – 12 decembrie

EUROPA LEAGUE PE 20 AUGUST
Dupa ce vom disputa primele 3 etape de campionat pe  20 august, Dinamo va juca prima mansa a turului de accedere in grupele EUROPA League. Returul se va disputa pe 27 August, adica intre etapele 4 si 5 din campionat.  Mai departe, daca se califica in grupele Europa League, meciurile se vor juca la urmatoarele dati:
Grupe – joc 1
: – 17 septembrie
Grupe – joc 2:
– 1 octombrie
Grupe – joc 3: – 22 octombrie
Grupe – joc 4
: -  5  noiembrie
Grupe – joc 5: -  2 decembrie
Grupe – joc 6: -  17 decembrie

CUPA ROMANIEI PE 23 SEPTEMBRIE
Chiar daca in ultima vreme aceasta competitie a fost desconsiderata de catre conducerea si jucatorii lui Dinamo, iata mai jos si programul acestei competitii pentru anul 2009:
“16”- imi
: -  23 septembrie
“8”  – imi:   – 28 octombrie
Sferturi:     - 18 noiembrie

Chiar daca acum, la club, este haos si nu se stie nimic, ne-am gandit ca cineva acolo,  sa inceapa sa faca programul de pregatire pentru vara si sa-l comunice si pe pagina oficiala a clubului, nu de alta, dar sa mai stim si noi ca la Dinamo mai munceste cineva.

Nu vrem sa facem glume nesarate, dar  babele plangacioase (actionarii) sa-si aminteasca ca si la anul castigatoarea campionatului duce direct in grupele UEFA Champions League. Asa ca,  fruntea sus, ca de asta-i fotbalul frumos, iti mai ofera si la anul sansa sa te “pregatesti” pentru Champions League.

Cristi Borcea, a venit timpul sa lasi si pe altii sa pregateasca Dinamo pentru Champions League.  Tu ne-ai tot pregatit si-n ritmul asta nici nepotii, nepotilor nostri nu vor asculta muzica de Champions League.   Ai putea sa-i dai incredere in continuare chiar antrenorului pe care tu le-ai numit si de data asta, Rednic sa fie numit manager general si sa aiba cu adevarat puteri depline.  Hai Dinamo !

Locul 3 si cap de serie in Europa League

In Comunicat, Statistica, UEFA Europa League on iunie 15, 2009 at 13:47

Dupa ce astazi TAS a dat pe buna dreptate cele 6 puncte inapoi Timisoarei, Dinamo a terminat campionatul pe locul 3. In aceste conditii Dinamo va evolua anul vitor in noua competitie UEFA Europa League, jucand direct in ultimul tur preliminar dinnaintea grupelor UEFA Europa League.

Coeficientul echipei , 25.781 ii asigura lui Dinamo o pozitie de cap de serie in turul IV preliminar UEFA  Europa League.  Daca va trece de turul IV preliminar Dinamo ar putea astfel juca in grupele UEFA Europa League.

Printre posibili adversarii (echipe confirmate ca nefiind cap de serie si calificate direct in turul IV UEFA Europa League) se numera: Genoa, Hearts, Trabzonspor, Guingcamp, Amkar Perm, Vorskla Poltava, FC Sion, Nacional Funcial, Racing Genk, FK Teplice.

Alti posibili adversari (echipe confirmate ca nefiind cap de serie dar care au de disputat alte tururi preliminare pentru a ajunge in turul IV) se numera: Slovan Liberec, Steaua Rosie Belgrad, Anorthosis Famagusta, Aberdeen, Krylia Sovetov Samara, Brondby, Metalurg Donetsk, Helsingborg, PAOK Thessaloniki, MSK Zilina, Tromso IL, Rapid Viena, Pacos de Ferreira, NAC Breda.

Tragerea la sorti va avea loc pe data de 7 august, ora 14:30, iar meciurile se vor disputa pe 20 august si 27 august.

Epilog

In Opinii, Zvon on iunie 15, 2009 at 13:42

…si povestea intitulata “Anul Cainelui” se incheie cu un “the end” rostit pe un ton trist; in acord cu sentimentul pe care ni l-a lasat acest sezon, referindu-ne la desfasurarea per-ansamblu. In substanta, gandindu-ne ca am obtinut victorii frumoase, ce vor ramane in istoria clubului, nu putem spune ca a fost tragic.

Am sperat si astazi la o victorie de palmares, pe terenul unui club de traditie in sportul romanesc, insa nu s-a putut. Am sperat si pe final la o atitudine mai serioasa, mai demna de emblema Dinamovista. In meciurile jucate in Stefan cel Mare impotriva Rapidului, Timisoarei, CFR-ului, si, de ce nu, Pandurilor, am vazut o atitudine de invingator. In acest sezon insa, nu am avut parte de un moral care sa concretizeze.

Deoarece speram (din nou) ca in sezonul viitor sa obtinem titlul si sa avem un parcurs onorabil in Europa, este clar ca sunt necesare noi abordari, noi metode. Exercitate, probabil, de aceeasi oameni.

Ce conteaza cel mai mult este, insa, rezultatul, iar din pacate trebuie sa lasam acest lucru la discretia celor ce se ocupa de administrarea echipei.

Totusi, pentru puncte trebuie sa se munceasca si pe teren. Situatia din clasament se hotaraste, mai cu seama, pe gazonul stadionului si nu in tribuna oficiala.

Astfel, daca dorinta pentru victorie in perioada ce urmeaza va fi similara cu cea vazuta in aceasta seara, am putea spune “ceau” unei noi sperante. Chiar si cand nu pui pret pe rezultat, in mod firesc ar trebui sa te bati ca sa dai mai multe goluri decat adversarii, atata timp cat ai pe piept stema alb-rosie.

Iar acum, catre jucatorii “dinamovisti” care au avut alte lucruri mai insemnate de naimit de la inceputul sezonului : la acest club, de 60 de ani se practica sport de performanta; asta presupune daruire, concentare, sa fii in stare sa fugi macar de colo pana colo, sa fii cat de cat matinal; intr-un cuvant, cere profesionalism; pentru cintstea pretinsa in declaratii si pe alte cai si pentru toate lucrurile urate facute in acest sezon, ar trebui sa puneti capul in pamant si sa-l lasati acolo; sa putem doar citi rusinea pentru fiecare strop de durere suferita de colegii vostri, care si-au rupt picioarele in speranta castigarii titlului, pentru fiecare eurocent castigat si pentru fiecare picatura de sudoare a unor Dinamovisti adevarati, care ne privesc acum de Sus. Fiinte ce va numiti barbati, sa va fie rusine.

Asteptarea nu e placuta, de buna seama. Insa, coform teoriilor unui baiat ce raspundea odinioara la numele de “Heraclit”, cu cat rabzi mai mult, cu atat e mai placut sa obtii ce iti doresti.

Fie ca vom reusi sa intram in Liga, fie ca vom merge in UEFA sa mai facem ceva coeficient, nicio posibilitate nu e de lepadat. Raman posibilitati intr-un singur caz : serioase revizuiri asupra atitudinii sau lotului.

Astfel, sezonul 2008-2009 trebuie lasat in urma, pentru ca nu se face sa traiesti din amintiri. Insa, cand vom arunca vreo privire in urma, il vom vedea ca pe un sezon ce ne-a intristat; sau un sezon in care echipa a marit numarul de victorii din palmaresul clubului, printre aceste partide regasindu-se rezultate demne de locuri insemnate in istoria clubului.

Steagul Sus!

FC Arges – Dinamo 5:2 – FINAL IN LEHAMITE

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on iunie 15, 2009 at 13:39

Echipa Dinamo s-a deplasat la Pitesti mai mult tarata de obligatia de a disputa meciul mai mult decat de obligativitatea jucatorilor profesionisti de a-si face datoria pe teren si rezultatul nu a putut fi decat in consecinta. Un 5-2, victorie handicap 3, verificati dvs cat era cota, ce incheie un sezon ratat pe ultima linie, patetic, cu 3 infrangeri, una si cea mai importanta, ce e drept, facilitata de arbitri, celelalte facilitate de indolenta jucatorilor carora nu le mai pasa de nimic. Terminam sezonul in lehamite, scarbiti inca o data de tot, conducere incompetenta si jucatori indolenti care au pus impreuna umarul la acest esec. Dupa ce ai condus timp de 21 de etape clasamentul, oricum ai da-o tot esec se cheama.

FANI FURIOSI
Fani nemultumiti de ratarea campionatului au invadat terenul de joc imediat dupa ce Zicu a egalat in prima repriza, gratuland probabil cu vorbe grele pe cine au apucat si le-a iesit in drum. Reiteram ca acest lucru nu reprezinta o solutie viabila nici pentru a arata nemultumirea si nici pentru a solutiona problema care a dus la esecul echipei. Din pacate unii nu inteleg asta si se lasa prada furiei, lucru ce dauneaza prestigiului clubului, echipei si renumelui galeriei noastre care stie sa fie asa de frumoasa cand totul merge bine. Aceste manifestari de furie mai au si nedoritul rol de a bucura pe cei care ne urasc, caci supararea noastra e bucuria lor. Oricum, in urma acestor incidente vom fi sanctionati probabil drastic de LPF, deoarece nu e prima oara cand acestea apar. Ca urmare a incidentelor membrii galeriei dinamoviste din tribuna stadionului din Pitesti au fost evacuati din stadion, o masura din nou idioata luata de jandarmi care pedepsesc pe toti din cauza a catorva indivizi necugetati.

LOC DE LIGA – FATA MORGANA
Dinamo ocupa in final de campionat locul 2, care duce in preliminariile CL, in cazul in care TAS nu va acorda cele 6 puncte Timisoarei, situatie in care vom cobori o pozitie si vom lua loc de cinste in Europa League, daca nu cumva dam iarasi de Elfsborg sau mai stie Sfantu’ ce alti faliti sa ne scoata si de acolo in turul 1. Teoretic pozitia a doua nu e asa de rea dar din postura noastra de “unseeded” la tragerea la sorti in turul 3 preliminar al CL avem cam 50% sa picam cu o echipa puternica in fata careia nu avem nici o sansa de calificare. Am avut 2 ani pentru a mai adauga cateva puncte UEFA la zestrea noastra insa sansa a fost irosita prosteste pe adversari de te miri de unde. Dinamo este acum la 25.781 puncte si puteam fi lejer cu 10 puncte mai sus, ceea ce ne-ar fi asigurat un loc mai bun la tragerea la sorti.

VACANTA SI REMANIERE
Jucatorii si staff-ul tehnic intra de azi in vacanta, urmand ca prea-maretii conducatori in frunte cu dl. Turcu sa decida asupra soartei fiecaruia din componentii echipei. Nu stim daca Rednic pleaca sau ramane, nu avem idee cine din jucatori va pleca (clanul de geambasi umani al lui Becali probabil ca sunt foarte agitati sa mai faca si ei un comision pe o vanzare ceva) si cine va veni, cert e doar ca Tamas se va intoarce la echipa lui in Franta si eventual si Moti la fel. Judecand dupa cele scrise in presa Dinamo este in pragul desfiintarii insa realitatea probabil ca este departe de tot in aceasta privinta. Dinamo va ramane, intr-o forma oarecare, si la anul, incercand din rasputeri sa aduca iarasi la stadion fanii pe care tot ei i-au alungat.

CS-ule, incotro?

In Infrastructura, Opinii on iunie 15, 2009 at 13:33

In urma cu cateva luni, suflarea dinamovista se bucura la numirea olimpicei Elisabeta Lipa la conducerea CS Dinamo. Marcel Popescu parasea cu capul plecat, rusinat de ce se intampla la acel moment in Dinamo si anturajul sau, biroul de la etajul 1 al cladirii din Stefan cel Mare. Erau voci care credeau ca inlaturarea chesturului Popescu insemna revigorarea lui Dinamo din toate punctele de vedere, iar Elisabeta Lipa era privita ca ingerul salvator. Si asa cum se intampla de obicei, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. A fost initiata o “curatenie” in randul angajatilor, dar s-au facut si angajari noi, foste colege de barca ale “generalei-chestor” sau colege de generatie. Plata contractelor la baschet sunt in urma cu vreo 7-8 luni, dar aici nu stiu cati merita banii, dat fiind ca la sfarsitul campionatului abia s-au salvat de la retrogradare. La handbal, ratele contractuale se lasa asteptate de jumatate de an, chiar daca baietii lui Colin ii merita din plin. Daca la baschet, toti pot pleca linistiti ca nu plange nimeni dupa ei, la handbal, lucrurile nu stau intocmai. Coordonatorul Alexandru Dimache e la un pas de HCM Constanta, interul Costel Manea e pe drum spre Chiajna (via Ghencea), portarul Sorin Barza, extremele Mironescu si Voica, pustii-viitoare piese de baza in nationala Romaniei- Patru si Stoica sunt pe cale de a parasi Dinamo, si implicit de a destrama o echipa care se anunta o candidata la titlu pentru anul viitor. Dar cine sa le impiedice plecarea, cand unii sunt preocupati de amenajarea unei piste nautice la Pitesti  sau sa le cante imnul Ligii Campionilor pe telefonul stelist (doar telefonul?) sau sa pozeze in mana forte din Parcul Dinamo (alungarea partenerilor de supravietuire a unor sectii). Dar cu siguranta nu se va renunta la legitimarile duble ale unor sportivi, care nu vor cuceri medalii in numele lui Dinamo ci al Romaniei, doar de dragul de a mai da niste prime pentru obiective indeplinite. De curand, circula zvonul ca vor sa desfiinteze si sectia de rugby. Daca isi va duce planul la bun sfarsit vom pune punct, dar va mai exista un “de la capat”?

O intrebare a razbit in ,,Groapa”: ,,CS-ule, incotro?

Ştefan Radu nu mai vine la Dinamo » Andrea Prett:i “Continuă cu Lazio!”

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Transferuri, Zvon on iunie 6, 2009 at 13:32

Chiar dacă se numără printre principalele ţinte ale perioadei de transferuri la Dinamo, Ştefan Radu are şanse mici să ajungă în Ştefan cel Mare în această vară. Fundaşul în vîrstă de 24 de ani, mai mult rezervă în acest sezon la Lazio, nu agreează o revenire în Liga I, mai ales în condiţiile în care Dinamo nu ar reuşi nici calificarea în Champions League.

Unul dintre agenţii internaţionalului în vîrstă de 24 de ani, Andrea Pretti, a lăsat să se înţeleagă că Radu, cumpărat cu 5.5 milioane de euro anul trecut de la Dinamo, nu va pleca de pe Olimpico decît în cazul în care noua conducere tehnică a biancocelestilor îi va transmite că nu se mai bazează pe serviciile sale.

“În acest moment nu avem un subiect despre care să discutăm. În mod sigur, antrenorul lui Lazio se va schimba şi doar atunci vom putea şti care sînt necesităţile clubului din perspectiva noului tehnician. Acum, exclud plecarea lui Ştefan de la Roma“, a spus Pretti.

Renuntam la Cristea?

In Opinii, Transferuri, Zvon on iunie 3, 2009 at 16:07

Cel mai controversat jucator care a imbracat tricoul lui Dinamo in ultimii ani este Adrian Cristea. De la „noul Hagi” pana la „indolentul”, „nesimtitul” sau de la „Printul” pana la „gigolo” etc., mijlocasului i-au fost atribuite toate apelativele.

A sosit la Dinamo în 2004 şi de atunci a oscilat între prestaţii senzaţionale şi evoluţii jenante, între goluri fabuloase şi lipsă de interes, în fine, între echipa naţională şi banca de rezerve. Talentul său este incontestabil, predispoziţia la efort este invers proporţională. Dacă vrea e inegalabil, dacă nu vrea, nu-l urneşte nimeni. Poate decide un meci, dar arareori o face.

Mai avem sau nu mai avem nevoie de Cristea? Poate Rednic să scoată din el jucătorul pe care îl aşteptăm de 5 ani? Poate un alt antrenor să îl determine să joace pentru Dinamo aşa cum ne dorim? Sau este cazul să renunţăm la el şi să dam şansa unui alt jucător, care chiar dacă nu are talentul Prinţului, poate compensa prin dăruire? Să nu uităm, Cristea poate mai mult, dar are, totuşi (deja) 26 de ani.

S-a incheiat: Dinamo – FC Brasov 0-2

In Campionat, Opinii, Statistica on iunie 2, 2009 at 21:58

S-a incheiat.

Gata, over. Ce a fost a fost.

Exprimarea sentimentelor de manie si tristete nu va rezolva nimic. Asistam la apusul unei perioade ce se deschidea cu acel meci de pregatire sustinut impotriva celor de la FC Nantes si cu egalul de la Tg. Jiu. Golurile lui Torje din acele momente sunt o amintire frumoasa. Povestea, presarata cu evenimente precum accidentarile lui Bratu, Pulhac si Lobont, sau victoriile cu Rapid, Timisoara si CFR, se incheie trist, cu doua infrangeri cauzate nu neaparat de valoarea lotului, de atitudine sau de forma. Doua infrangeri pe care, pur si simplu, le-am suferit.

Intr-un razboi sunt victorii si infrangeri. Pentru izbanda se sufera, se munceste si se lupta. Iar datoria unei echipe ce joaca pentru clubul Dinamo, in a carui istorie stralucesc nume proverbiale si momente traite pentru onoare, nu este sa castige. Acesta este un capriciu al tuturor Dinamovistilor, care ne bucura pe toti.

Datoria noastra este sa luptam.

La fel cum traiesti si mori pentru un Dumnezeu, la fel noi trebuie sa luptam pentru victorie. Daca suntem invinsi, nu se cheama ca nu ne-am facut datoria.

Si ne-am batut.

Victoriile obtinute in fata Craiovei, Timisoarei, Rapidului si CFR-ului nu ne vor fi luate de nimeni. Momentul accidentarii lui Bratu simbolizeaza efortul imens ce a fost depus. Munca efectuata in perioadele de pregatire nu a fost intrecuta de vreo echipa, in acest sezon.

Incercand sa atingi varful, faci fapte mari, chiar daca nu izbutesti sa castigi ce ti-ai propus.

In indelungata sa istorie, Dinamo a fost clubul in jurul caruia s-a rotit activitatea sportului romanesc, cu toata cultura, etica si frumusetea sa. Prin insusi existenta sa si prin efortul depus, Dinamo va invinge. Indiferent in ce competitii europene vom evolua, intotdeauna vor fi momente in care va aparea un Stefan Radu au un Ropotan, in care se va decide un meci de prestigiul celui jucat pe 4 mai 2008, in care onoarea romanilor va fi aparata de sportivii alb-rosii – precum in meciul de rugby Dinamo-Farul.

Intr-o infruntare nu importa numai forta si patosul. De exemplu, situatia ar fi fost cu totul alta daca Danciu ar fi egalat la acea ocazie uriasa. O faza construita superb, o actiune in care iti coplesesti adversarul prin forta si viteza, o actiune care poate rasturna toata situatia, este irosita la finalizare; iar intr-o asemenea situatie, nu tintesti plasa, propriu-zis, ci dai in minge, ca sa o trimiti in fata. Aici, ghinionul te poate dobori.

Acum. Multumim intregului lot pentru toata munca depusa si pentru toata durerea suferita, pentru toate bucuriile oferite in acest an.

In ciuda ambitiilor unor suporteri, care vad o (probabil) echipa Dinamovista cu Cech, Sneijder, Van Persie, Xavi, Arshavin s.a.m.d in locul lui Lobont, Bratu, Danciulescu, Pulhac, Moti, Torje, si Cristea, multumESC clubului pentru transferurile lui Marius Niculae si Tamas, care au adus suporterilor bucurie in suflet.

Multumiri calduroase tuturor celor care au suferit de pe stadion sau din fata televizoarelor. Dinamo va insemna sustinerea suporterilor intotdeauna.

Multumim lui Mircea Rednic, pentru tot ce a facut in acest sezon si as dori, alaturi de multi, se prea poate, sa mai vorbesc despre dansul si la prezent, adica sa mai ramana 100 de ani aici. Desi nu am reusit ce ne-am propus, Rednic este omul cel mai bun pe care ne putem baza. Desi vorbea de Forta Divina, care ar fi trebuit sa decida dreptatea.

Iar cum Dumnezeu exista (lucru demonstrat de Descartes si de Kant), putem considera ca totul este asa cum ar trebui sa fie – echipa cea mai muncitoare, mai dibace si mai vicleana a izbandit. Iar daca lucrurile nu stau asa cum trebuie – cu siguranta vor sta, intr-un final hotarator care va trebui sa vina.

Dezamagirea cauzata de increderea pusa in jucatori si de moralul ridicat in momente imbucuratoare trebuie lasata in urma.

Pentru ca DINAMO va ramane DINAMO. Intotdeauna…

Dupa cetirea acestui articolas, sper ca am mai depasit beleaua si ca putem striga din nou – …?

“Uneori esti cainele. Alteori hidrantul…”

In Campionat, Opinii, suporteri on mai 30, 2009 at 10:51

Ce reprezinta pentru noi Dinamo? E familia noastra sau doar o haita in care ne adunam la vanatoare? Haideti sa ne hotaram odata: suntem cu Dinamo fie vreme buna, fie vreme rea, sau nu?

Din perspectiva bucuriei depline, revenirea pe primul loc in clasament este doar o jumătate de măsură. Satisfacţia pe care am avea-o în cazul câştigării campionatului, nu va fi deplină, pentru că eşecul de la Urziceni a durut. Dar oare, nu ne-am bucurat noi de titlu acum 2 ani, după o înfrângere cu Urziceni? Oare nu ne-am bucurat noi de titlu acum 7 ani, după ce FC Naţional ne bătuse cu o etapă înainte?

Imaginea care însoţeşte acest articol este cea pe care o pregătisem în caz de victorie la Urziceni. Ce am fi scris în el? Desigur, ne elogiam echipa, titrând cu litere cât mai mari AM ÎNVINS! …pentru că victoriile mereu sunt ale noastre. Mobilizarea este mereu a noastră. Istoria este a noastră, noi suntem Dinamo, AICI E DINAMO!

Dacă batem Braşovul cu un 4-0 (ca în 2002) şi la Timişoara meciul se termină la egalitate, vom uita totul. Care e primul lucru care îl vom face? Vom pune mâna pe telefoane şi îi vom suna pe cei care de duminică încoace ne sună sau ne dau SMS-uri ca să ne oftice. Pentru că, de fapt, oscilăm între revoluţii şi dezertări. Când avem argumente, suntem o haită. Dar dacă alţii ne dovedesc, atunci ne disociem – preventiv – nu sunt înfrângerile noastre! Echipa, acţionarii, arbitrul…

Din cele 60 de titluri pentru care Dinamo a intrat de-a lungul istoriei în joc, să nu uităm, am câştigat doar 18! Acesta nu e primul titlu pierdut, nici ultimul. Maniera în care pierdem nu e nici ea nouă. Nu am câştigat 59 de titluri în ultimii 60 de ani, iar anul acesta se întâmplă tragedia şi pierdem titlul! Să spună dinamoviştii cu ştate vechi, de câte ori am ratat titlul la mustaţă?

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când Dinamo pierdea titlul în ultima etapă, în Ştefan cel Mare, în dauna piteştenilor lui Dobrin. Era ceva dramatic. Credeţi că dacă Dobrin juca la FC Argeş, sau dacă soarta meciul a fost decisă in extremis, consolarea a fost mai mare? Credeţi că s-a plecat de la stadion cu inima împăcată? Niciodată înfrângerile nu vor fi uşor de acceptat.

Problema noastră se naşte însă în momentul în care începem să dezgropăm morţii. Când începem să ne amintim toate păţaniile şi năzdrăvăniile din 1980 până azi, când sărim la gâtul acţionarilor şi le cerem să plece, pentru că nu fac nimic cu echipa asta de 10 ani, etc. sau când ne luăm de prestaţia slabă a lui X şi Y din echipă. Toate sunt adevărate. Nu greşim cu nimic când le spunem. Greşim, însă, în momentul în care nu ne includem şi pe noi în toate aceste eşecuri. Noi umplem mereu stadioanele cu steaguri, eşarfe şi flori? Să fim serioşi…

Dacă pierdem titlul, nu va pleca nici un acţionar, staţi liniştiţi! Vor pleca jucătorii şi vor veni alţii la fel de „breji”, iar noi o vom lua de la capăt, în acelaşi stil. Nu va fi nici o revoluţie, nu se va întâmpla nimic deosebit. Ăştia suntem şi aşa cum noi nu ne vom schimba, nu se vor schimba nici jucătorii şi nici acţionarii.  Trebuie doar să acceptăm bărbăteşte eşecurile, aşa cum savurăm victoriile.

Să credem în destin şi să ne respectăm blazonul. Să credem în Dinamo, căci nu există nici un alt club în România care să întruchipeze dragostea, devotamentul şi mândria de a fi „câine”. Să nu vorbim despre idolii altor echipe, căci mentalitatea lor nu este nici nobilă, nici durabilă. Să nu jignim numele „Dinamo”. Să respectăm ziua meciului şi să urmărim echipa la lucru. Să respectăm jucătorii şi antrenorii care ne-au clădit istoria clubului, ca să putem continua cu demnitate performanţele lor. Să nu înjosim un alt dinamovist. Să ne apărăm steagul, eşarfa sau orice alt însemn dinamovist aflat asupra noastră. Să nu defăimăm istoria clubului. Să nu sărbătorim performanţele unei echipei rivale. Să nu invidiem performanţele altora şi nici un alt bun, material sau de palmares, ce este al lor.

…şi abia apoi să mai vorbim.

Unirea Urziceni – Dinamo 1-0. Titlul e pierdut?

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on mai 30, 2009 at 10:47

Daca va era dor de idiotul de Salomir arbitrajul spaniolului Cezar Muniz Fernandez. a fost identic si la fel, singura mirare pe care o avem este ca nu am avut doi oameni eliminati din teren. Ploaie de cartoane galbene in prima repriza pentru faulturi imaginare, nici un avertisment pentru intrarile dure ale gazdelor, Simao eliminat pentru, iarasi, un fault imaginar, hent in careul Urzicenilor, 11m clar la Simao chiar sub nasul nesimtitilor de arbitri straini, 3 minute de prelungire numai dupa tragerile de timp practicate cu nesimtire de gazde si Dinamo pierde un meci decisiv, fiind acum in pericol, din cauza unor blaturi anuntate, sa piarda un campionat pe care de drept ar fi trebuit sa il castigam linistit.

Nu stim ce va urma de acum incolo insa ce am vazut in seara aceasta depaseste orice imaginatie. Coalitia anti-Dinamo se pare ca da rezultate, acest meci fiind pe tipicul hotiilor la care eram supusi la meciurile cu zdiaoa. Nu am crezut ca acest lucru este posibil insa MM Stoica, un rutinat probabil in a aranja smenuri cu arbitri, romani si straini, a comis-o. De acum depindem de altii. Iar acei altii sunt niste jeguri fara onoare, Timisoara si spurkkatii. Si retineti, toate acestea sub privirile blande ale oficialilor FRF si LPF, unii arestati, altii inculpati, iar altii cercetati atent !!!

NU E PRIMA OARA !
Urziceniul nu este la prima furaciune in fata noastra. La meciul din tur Dinamo a mai avut un gol anulat degeaba ! Apoi in anii trecuti Urziceni a egalat pe Dinamo in urma unui penalty inventat de arbitru, fapt recunoscut si de antrenorul lor. Meciurile de la Urziceni au fost mereu cu cantec, cu avantaje subtile pentru gazde, offside-uri nesanctionate si faulturi trecute cu vederea la gazde.

PUNCTELE IROSITE IES PE NAS
Otopeni 2 puncte, Iasi 3 puncte, Medias 2 puncte, zdiaoa 2 puncte adunate fac 9 puncte cu care astazi eram campioni in vacanta si nu am fi stat cu emotii. Din pacate trecutul nu mai poate fi reparat si vom fi nevoiti sa platim consecintele. Inca o data, de parca nu ne-am fi saturat de platit d’astea pana acum !

Dinamo – FC Timisoara 3-1

In Campionat, Dinamo, Meciuri, Statistica on mai 30, 2009 at 10:45

Foarte aproape…!

Joc de posesie excelent, capacitati de energie uimitoare si faze decisive de calitate formidabila. Plus o determinare razboinica la care unii din afara podiumului pot doar sa viseze. Tot ce a fost necesar in aceasta seara pentru ca Dinamo sa rezolve o partida de o importanta uriasa in lupta pentru titlu.

O atitudine modesta in declaratii, admirabila in teren. Desi dinamovistii au fost provocati de Balint, care a facut niste declaratii ironice la adresa noastra si nu a stiut, asadar, sa se orienteze in acest sens. Nu ca ar fi nimerit vreodata cum sa se orienteze.

In aceasta seara, Dinamo a dat o lectie. A aratat ca o serie de 17 etape deosebit de importante nu se gestioneaza cu o echipa ce se retrage dupa ce deschide scorul, (datorita faptului ca nu face fata fizic), o echipa condusa de un antrenor abia adus, fara mari performante. Chit ca se bazeaza pe „increderea” lui Jabba, oricat ar insemna.

In aceasta seara am aratat ca o echipa a unui club de rangul lui Dinamo nu poate fi invinsa din spatele unei palisade. Cand esti asaltat de Marius Niculae, Ionel Danciulescu sau Ousmane N’Doye nu te baricadezi. Iesi si infrunti primejdia. Altminteri… patesti ca AEK (sau cum ii mai cheama pe astia).

Multi spun ca putem zice „hop” dupa mult-asteptata victorie de la Urziceni, insa fie-mi ingaduit sa spun ca Brasovul reprezinta o piedica insemnata. Acest lucru nu inseamna, totusi, foarte mult. Nu daca vom lupta cu aceeasi determinare ca in seara asta. Pentru ca atitudinea a facut diferenta, si nu executiile extraordinare ale lui N’Doye, un jucator emblematic pentru traditia lui Dinamo, prin forta si prin organizarea sa.

Ne ramane, deci, sa sprijinim echipa pana la capat si sa speram ca vom vedea aceeasi tenacitate in ultimele trei meciuri. Si, de ce nu, in Liga Campionilor…

Insa stim cat de mare este dorinta canina pentru atingerea grupelor LC si este greu sa te indoiesti ca partida cu Urziceni va fi abordata cu ambitie. Gloria este foarte aproape. Este necesara mare parte din capacitatea noastra de concentrare pentru a o ajunge. Dar vom face asta, pentru ca trebuie. Pur si simplu.

Asadar, cu cantec, inainte, mars. Spre Liga!

Steaua – DINAMO

In Campionat, Meciuri, Opinii, suporteri on mai 8, 2009 at 16:03

PE EI!

Derby, fratilor! Am trecut prin toate, am rapus multi, am fost raniti de altii, dar acum am ajuns pe buza prapastiei, iar pe partea cealalta, plini de disperare si horcaind ca niste miei injunghiati de Pasti, sunt eternii spurkkati. „Unu contra unu” si doar „unul” va supravietui. Trebuie sărit asupra lor exact atunci când ei sar asupra noastră şi, calcând pe ei, să-i împingem în prăpastie, pentru a putea trece NOI de partea cealaltă!

Mentalităţi, trăiri, ambiţii, orgolii, TOTUL ne separă.  La poluri opuse, singurul adevăr cu care şi noi şi ei suntem de acord este DERBYUL. Avem un fotbal prea modest pentru a putea considera şi alte meciuri la acelaşi calibru. steaua – Dinamo… E vorba de ură, de dispreţ, de trăire la intensitate maximă, dăruire totală şi… izbândă! Da, e un fel de război. Paşnic totuşi, spre disperarea presei înapoiate…

Înaintea derbyului, mobilizarea vine de la sine şi nu se bazează pe palmares, pe tradiţie, pe statistici sau pe calcule. E pur şi simplu vorba de faptul că se înnegreşte cerul deasupra ta când vezi emblema rivalilor! Vrei s-o sfâşii, vrei să-i „dărâmi”, să-i îngenunchezi, să-i vezi târându-se! Fiecare derby terminat la egalitate este unul irosit. Statistica nu ar trebui să contorizeze meciurile încheiate nedecis. Fiecare astfel de meci  trebuie rejucat, pentru că în acele 90 de minute, disputa nu este pe puncte, ci pe TOTUL sau nimic!

E DERBY. N-are nici o legătura cu ce a fost sau cu ce va fi. PENTRU ASTA TRĂIM, pentru asta suntem „CÂINI”. Istoria e în mesajele afişate în tribune şi prin hârtiile comentatorilor, în teren exista doar ACUM şi AICI, pentru că fiecare derby e unic – atât pe teren cât şi în tribune.

Atitudinea este esenţială. Pentru a câştiga, trebuie să fim bine înfipţi în pământ. Nu infatuaţi, nu superiori, ci MAI BUNI, mai realişti. Să le exploatăm punctele slabe, să ne valorificăm punctele forte. Trebuie să fim lucizi, calmi, dar agresivi, decişi. Să nu ezităm, să nu calculăm prea mult, să jucam simplu, cu soluţii în primul rând eficiente. Mergem în bârlogul lor, deci să îi citim, să îi evaluăm întâi. Să le tatonam potenţialul. Să măsuram de mai multe ori şi să tăiem exact atunci când trebuie!

Ei sunt cei răniţi. Ei vor intra în teren din eterna postură de frustraţi, pe ei îi doare palmaresul meciurilor directe, palmaresul ultimilor ani, titlul pierdut anul trecut în „Groapă”. Joacă acasă, vor încerca să zboare deasupra cuibului de „câini”. Să-i prindem de blană şi sa-i izbim de pământ! Să-i tundem şi să le dam drumul, să ne jucăm cu ei, mă înţelegi, pac-pac!

Au un mare dezavantaj: fiul de bo antrenorul. Se vor comporta în teren la fel ca el: inconştient. Sunt precari psihic, au nevoie de lideri în teren. Noi să fim 11 şi atât. Ei vor intra încurajându-se, îmbărbătându-se. Se vor mobiliza cu strigăte de luptă. Noi să ne înţelegem din priviri si să-i înfruntăm. Să-i privim drept în ochi, să vadă că suntem acolo, inabordabili!… Să refuzăm „războiul de gherilă” în care vor încerca să ne angajeze. Să nu stăm la „discuţii”. Să fim punctuali. Să înscriem aşa cum numai noi ştim s-o facem.

N-avem nevoie de argumente. Vom intra în luptă pentru a câştiga, acesta este scopul iniţial. Victoria noastră va fi începutul drumului, nicidecum finalitatea. Vorbim despre istoria titlului 19 şi toamna istorică ce va urma. Vorbim despre Dinamo, despre ziua de azi. ACUM, AICI. PESTE EI!

Pentru că noi nu visăm. Noi TRĂIM!

PCH – Petrecere 10 mai

In Campionat, suporteri on mai 8, 2009 at 15:56
http://dinamomania.net/files/articole/afis_mic.jpg

Foc in Ghencea!!!

Duminica se vor implini 12 ani de la evenimentul care a facut ca ULTRASII dinamovisti sa fie cei mai respectati din tara: arderea peluzei din ghencea – 10 mai 1997. Cu aceasta ocazie PCH organizeaza traditionala petrecere de 10 mai – duminica 10 mai, la Studio Martin (b-dul Iancu de Hunedoara nr.61, vis a vis de restaurantul Perla) la ora 21 – o locatie legendara in lumea muzicii bucurestene, pentru un eveniment legendar. Atmosfera va fi intretinuta de dj-Pagal. Intrarea este libera pentru toti suporterii dinamovisti.

Otelul – Dinamo 0-1

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on mai 8, 2009 at 15:52

Otelul – Dinamo 0:1 / Danciu muta si castiga

Nu mai este nevoie sa spunem cat de necesara era victoria noastra la Galati si prin voia lui Danciu am obtinut-o ! Inca o data golgheterul nostru, de fapt unul dintre ei ca avem mai multi, si-a facut datoria reusind sa inscrie decisiv si sa aduca o victorie, in fata unui stadion ostil, unui teren ostil, unei echipe ostile noua si fotbalului in general !
Multi ani Galatiul a fost un loc unde ne impiedicam insa acum nu a fost cazul. Dinamo ramane pe primul loc si continua lupta cu rivalele, cele turbate si spurkkate, pe care le banuim de alianta impotriva noastra, acuzatie pe care o vom verifica in curand vazand in ce fel se vor desfasura meciurile urmatoare !

CRONICA MECIULUI
Dinamo a reusit la Galati sa alinieze un 11 format din jucatori din primul lot, o performanta in conditiile actuale ! Iata cum a aratat formatia de debut: Matache – Scarlatache, Goian, Moti, Simao – Ze Kalanga, NDoye, Cristea- Danciulescu, Miranda, Niculescu. Rednic l-a tinut pe tusa pe Torje, cu 3 cartoane galbene la activ si destul de obosit dupa meciul cu Cluj, pe buna dreptate caci arbitrul Berbecaru avea mereu degetul pe cartonasul galben pentru a il scoate la iveala imediat, ca doar patronii lui ghencisti l-au rugat sa ii scape de cat mai multi jucatori de la noi in vederea meciului de vineri. A fost cazul lui Goian insa, sanctionat gratuit in minutul 64.

Meciul in teren a fost deschis, contrar asteptarilor noastre, un lucru care ne-a convenit. Dinamo cu un 4-3-3 pe teren era pregatita sa desfaca o eventuala autobaza insa n-a fost cazul. Otelul ne-a dat emotii pana la gol avand chiar ocazii bune, rezolvate insa de ai nostri. Odata chiar Cristea a respins o minge de pe linia portii, oprind calm o lovitura de cap a lui S. Ilie. Otelul se misca bine pe contra-atac insa golul a venit la poarta cealalta cand Danciu, lansat in careu suteaza, mingea loveste transversala si intra in poarta. Cu prima lui Jiji tot mai departe moralul gazdelor s-a diminuat considerabil, o boala mai veche pe care acestia o au in fata unor echipe mai mari. Repriza 1a se incheie nu inainte ca arbitrul sa aibe grija ca Simao sa nu joace in ghena vinerea viitoare.

Repriza a doua s-a desfasurat sub semnul prudentei pentru ai nostri. Cu avantajul in buzunar Dinamo astepta o greseala a gazdelor in cazul in care acestia se aruncau disperati in atac. Ocazii am avut, prin Miranda, Niculescu insa ori portarul Jelev ori imprecizia executiilor nu au lasat urme pe tabela. Meciul s-a incheiat in “aclamatiile” unui stadion umplut parca de spurkkati, carora ai nostri le-au raspuns cu spatele intors.

OBIECTIV INDEPLINIT, PATRU GALBENE INCASATE
Dinamo avea nevoie de 3 puncte si le-a luat. Al doilea mini obiectiv, acela de a evita suspendarile si accidentarile a fost doar partial indeplinit, daca am scapat nevatamati la capitolul medical, Berbecaru si-a facut datoria impartind galbene cu generozitate jucatorilor nostri. Ca o consecinta Goian si Simao nu vor putea fi folositi in ghena, fapt relatat cu satisfactie de ziarele romanesti de sport. Oricum cu Tamas si Moti acolo nu avem de ce sa ne temem, problematic este doar postul de fundas stanga acolo unde chiar nu avem inlocuitori clar ci doar de circumstanta.

GALERIA ALATURI DE ECHIPA
Simtind importanta momentului dinamovistii au venit in numar mare la Galati pentru a incuraja echipa. Cu suport in tribune ai nostri au raspuns in teren cum trebuie, multumind apoi celor prezenti pentru ca au fost alaturi. Regretabil insa este faptul ca un autocar cu dinamovisti in drum spre Galati a fost oprit la Urziceni, fara motiv aparent.

Dinamo – CFR 1-0

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on mai 8, 2009 at 15:49

Emilian Dolha, un portar, putin ne pasa ca a fost la Rapid, un “repatriat”, inca unul venit in curtea lui Dinamo ! Nimeni aproape nu a bagat de seama transferul, oricum nu ne prea preocupa problema, avandu-l pe Lobby in poarta. Iata insa ca Numarul 1 se accidenteaza si apare Ema, timid, sfios aproape, pus sa poarte niste manusi “celebre” de pe o pozitie de pe care ai mai multe de pierdut decat de castigat. Ema insa a bulversat “cotele” demonstrand ca este un portar de clasa, fara el astazi ne luam adio poate de la un campionat pe care-l conducem de multa vreme si acum ne asteptam sa-l cucerim din nou. Bine ai venit Ema si speram ca ramai la noi si aperi asa cum ai facut-o in seara asta, magnific si sublim.

Dinamo, gratie efortului colectiv si sclipirii lui Dolha, a pasit cu dreptul in seria de foc de meciuri care ne asteapta in etapele urmatoare invingand o echipa clujeana venita sa isi joace ultima sansa la pastrarea titlului. Desigur, ne faceam oareshce “calcule” inainte de meci, amintindu-ne ca anul trecut am ajutat CFR si acum poate ca ar fi momentul cand sa ne ajute si ei. As, inca din primul minut echipele s-au aruncat una la gatul celeilalte, incercand lovitura decisiva. Cei care au punctat insa au fost ai nostri, prin Danciulescu, un gol mic, mare, cum vreti dvs sa-i spunem, suficient insa pentru a pune 3 puncte la colectie si a ne gandi la meciul urmator.

CRONICA MECIULUI
Dinamo, lovita din toate partile de accidentari si suspendari, a reusit sa alinieze urmatorul 11: Dolha – Blay, Tamas, Moti, Simao – Torje, N’Doye, Bostina, Cristea – Danciulescu, Niculae. Ai nostri incep ca de obicei domol lasand initiativa oaspetilor care insa nu stiu ce sa faca cu ea. Culio este foarte lent iar cei doi atacanti sunt lasati singuri in careul nostru acolo unde Moti si Tamas ii neutralizeaza bine. Slabiciunile in defensiva clujeana se vad clar cand la o minge semi-luftata in careu Danciulescu trimite spre poarta goala insa Muresan reuseste sa degajeze aproape de pe linia portii. Minutul 13 insa aduce prima mare eroare de arbitraj la o faza la care Bostina a fost efectiv cosit in careu iar arbitrul central nu acorda nimic. Dinamo nu acuza socul si pune treptat stapanire pe joc, N’Doye si Cristea incearca poarta lui Nuno Claro cu suturi, insa imprecise. De partea cealalta Kone scapa singur in careu, lateral, suteaza dar Dolha respinge extraordinar de la coltul lung, anuntand seara fantastica pe care avea sa o faca. Ai nostri pun stapanire pe mijloc si preseaza poarta oaspete, cu Cristea in verva, dribland si centrand in careu, fara efect insa. Min 31 aduce lui Dinamo un gol, anulat insa pe buna dreptate pentru o pozitie de offside la Danciulescu. Opt minute mai tarziu insa arbitrul acorda un penalty pentru Dinamo la o faza in care mingea sutata de Danciulescu a lovit mana unui fundas clujean. Niculae rateaza insa, mingea lovind bara apoi sutul unui atacant de-al nostru trecand peste poarta. Reluarea penalty-ului arata insa caracterul involuntar al hentului, arbitrul trecandu-si in cont inca o greseala grava. Inevitabilul insa se produce in minutul 44 cand Niculae castiga un duel cu fundasul central clujean, paseaza lui Danciu care inscrie cu un sut pe sub portar. Dinamo intra la pauza cu avantaj dupa un joc dominat in reprize scurte de ambele echipe.

Reluarea insa ne aduce alt fotbal, acela pragmatic, cu ai nostri aparand rezultatul iar oaspetii alergand disperati dupa egalare. Desigur Rednic miza pe contra-atac pentru marirea avantajului, dar imprecizia paselor nu da lui Dinamo ocazia desprinderii. Atacurile oaspetilor insa sunt periculoase si presiunea permanenta. Dinamo rezista desi, unul cate unul, jucatorii nostri cad accidentati, apoi ridicandu-se pentru a continua. Dolha se evidentiaza cel putin de 3 ori respingand centrari periculoase, lovituri cu capul sau suturi la poarta. Se intra in prelungiri si la o faza la care Veljovic a preluat cu mana in careu la noi si a tras la poarta din 8 metri, fiind blocat de Tamas, se isca o busculada din care Tamas si Kone au parasit terenul eliminati. Ultimul minut a insemnat o noua faza la care Dolha s-a evidentiat, respingand un sut naprasnic, cu pamantul, pentru ca apoi sa respinga, din nou, din fata unui clujean. Meciul se incheie, punand capat emotiilor noastre, care au fost substantiale, mult mai multe decat ne-am fi inchipuit la inceput.

ARBITRI SLABI
Probabil ca o reactie la scandalurile si arestarile de arbitri din ultima vreme s-a apelat la un trio din Israel pentru a arbitra acest meci. Prestatia acestora din pacate a fost sub standard ei gresind de nenumarate ori. Daca penalty-ul la Bostina a fost clar si neacordat, cel acordat a fost in urma unui hent involuntar. Dam credit insa centralului pentru faptul ca nu s-a lasat pacalit in final de repriza la un plonjon destul de reusit al lui Ruiz, faza pe care fraierii de la gaşca slugilor proaste au taxat-o ca fiind “penalty clar dom’le”. In
repriza a doua Kone a facut o simulare de circ (cel putin) la noi in careu, in mod normal sanctionabila cu un cartonas galben, prilej insa ratat de  central de a-si mai curati blazonul. Hentul din ultimul minut putea sa ne coste amarnic, el iarasi nu a fost observat acest lucru ducand la agitarea spiritelor si eliminarea lui Kone si Tamas. Una peste alta am scapat, nu cred ca oaspetii pot invoca arbitrajul pentru infrangerea de azi. Pot insa idiotii isterici din presa romana sa extraga suficiente greseli in defavoarea lor prezentandu-le ca fiind avantaj clar oferit alor nostri si, probabil, chiar o vor face. Mai ales ca spurkkatii lor se apropie de varf si eventual pot spera la ceva.

DETERMINARE SI LUPTA
Cred ca in conditii normale Dinamo ar fi batut mai clar CFR-ul. Oboseala meciurilor din 3 in 3 zile isi spune cuvantul atat la noi cat si la adversarii nostri. Apoi accidentarile, de care nu mai scapam odata, ciuntesc din valoarea echipei, Rednic fiind obligat mereu sa se scarpine amarnic in cap cand vine momentul alcatuirii lotului pentru meci si a primului 11. Bilantul acestui meci este: Tamas suspendat cel putin o etapa, speram ca doar atat, pentru a prinde meciul cu oile. Moti a parasit terenul la pauza insa din declaratiile lui lovitura primita nu este grava, el putand evolua in meciurile urmatoare. Dolha insa este sub semnul intrebarii, el chinuindu-se tot meciul si rezistand eroic pana la sfarsit. ZIlele urmatoare ne vom lamuri daca el poate contiuna sau ne vom baza de acum pe Matache si portarul de rezerva de la Dinamo 2. Oricum baietii nostri au dat dovada de determinare si au luptat pentru victorie din rasputeri ceea ce este laudabil, facandu-ne sa uitam indolenta din meciul de cupa. Urmeaza doua deplasari, una mai grea ca cealalta, la Otelul si la spurkkati, daca vom trece si de acestea doua, lucrurile vor arata mult mai bine pentru noi pe ultima suta de metri din campionat.

Dinamo – FC Timisoara 1-4

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on mai 8, 2009 at 15:46

Sa revenim cu picioarele pe pamant!

Cupa nu e de noi. La aceasta concluzie dureroasa am ajuns in aceasta seara. Din pacate tocmai timisoara a fost cea care ne-a adus cu picioarele pe pamant. Victoriile din ultima vreme ne-au facut sa credem ca putem trece si acest hop, dar nu a fost sa fie. Cu siguranta aceasta eliminare din cupa va tensiona situatia la echipa. Cu siguranta s-a simtit lipsa suporterilor in aceasta seara. Daca ar fi fost pe stadion altfel ar fi fost situatia, si poate am fi reusit sa ii ambitionam pe baieti. Dupa cum a aratat echipa in teren, exact acest lucru le-a lipsit. Nu am mai vazut determinarea din meciul cu Rapid. Acum nu mai ramane de vazut ce ne va aduce ziua de maine….

Farul – Dinamo 1-4

In Campionat, Meciuri, Statistica on aprilie 24, 2009 at 21:03

Live Farul – Dinamo 1 : 4 – Niculescu lamureste situatia

Dinamo deschide iarasi etapa, intalnind Farul Constanta pe terenul acesteia de la ora 18:00. Dolha va fi cu siguranta titular in aceasta seara, data fiind accidentarea lui Lobont. De asemenea Tamas este accidentat si mai mult ca sigur ca nu va evolua. Revin insa “suspendatii”, Torje si Moti, absolut necesari pentru intarirea compartimentului defensiv si de mijloc.

Echipa probabila pe care Rednic o va alinia este urmatoarea:

Dolha – Blay, Goian, Moti, Simao – Torje, Malick, Bostina, Cristea – Niculae, Danciulescu.

1:0 – Simao deviaza gresit un balon in proprie poarta, la o centrare de pe stanga.

1:1 – Cristea suteaza de la 18 metri aducand egalarea

1:2 – Danciulescu la randul lui suteaza de la 18 metri intorcand rezultatul

1:3 – Torje scapa singur cu portarul Curca si il executa.

1:4 – Abia intrat Niculescu scapa singur cu portarul si inscrie.

Dinamo trece si de asa zis-ul hop de la Constanta, cu brio am putea spune, invingand de o maniera categorica, 4-1 o echipa locala slaba, umbra palida a celei de acum cativa ani. Atmosfera din tribunele goale ale stadionului spuneau cam totul despre valoarea echipei din Constanta, lumea venita acolo, in afara de suporterii nostri, fiind resemnata mai mult decat interesata de meci.

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput partida in urmatorul 11: Dolha – Blay, Goian, Moti, Simao – Torje, Malick, Bostina, Cristea – Niculaie, Danciulescu. Asa cum ne-am obisnuit in ultima vreme ai nostri au inceput la pas meciul dand prilejul gazdelor sa se avante curajos in atac. Doua mici ocazii la poarta noastra nu au fost in masura sa ne ingrijoreze. De partea cealalta nimic, nici un sut la poarta, doar cateva incursiuni pe extreme incheiate cel mult cu un corner. Farul deschide scorul dintr-o lovitura libera, mingea este centrata inselator in careu de unde Simao o deviaza in poarta din greseala. Gazdele se aprind putin insa Dinamo se trezeste si incepe sa joace. Mijlocul incepe sa recupereze baloane pe care le impinge in fata sau pe extreme provocand panica in careul gazda. Golul se lasa asteptat insa vine odata cu sutul din afara careului expediat de Cristea. La nici doua minute Danciulescu repeta isprava lui Cristea, expediind si el o bomba de la 18 metri, practic lovind in moalele capului pe gazde care-si vedeau avantajul disparand in 2 timpi si 3 miscari. Dupa pauza ai nostri incep defensiv, invitand viclean pe faristi la atac. Tactica functioneaza inca o data, Torje scapa singur cu portarul la un contra-atac si inscrie, practic lamurind situatia pe teren. Dupa gol ai nostri se relaxeaza si permit cateva faze periculoase in careul nostru, insa Dolha le rezolva pe toate magistral. Au fost lovituri de cap de la 8 metri sau in 2 randuri atacanti scapati singuri, portarul nostru insa se arata in forma, linistindu-ne pentru meciurile viitoare. La noi se produc schimbari, intra Zicu, Niculescu si Miranda, Clau chiar reusind performanta sa inscrie la nici 30 de secunde dupa ce a intrat, faza singur cu portarul, Clau dribleaza si impinge mingea in poarta goala. Finalul ne apartine, Bostina si Cristea incep chiar sa faca artificii tehnice pentru spectacol.

CONCLUZII

Dinamo a jucat din nou in nota in care ne-a obisnuit cand intalneste echipe slabe, adica foarte “economic”. Experienta si valoarea jucatorilor isi spune cuvantul in astfel de ocazii, Dinamo inscriind practic la fiecare ocazie care i s-a ivit. Nu cred ca e cazul sa criticam pe cineva din echipa pentru joc slab, deoarece meciul cu greu se poate numi oficial, mai degraba fiind un antrenament pentru seria de foc la care vom fi supusi in etapele urmatoare. Asteptam insa re-intrarea lui N’Doye, accidentarea lui nefiind asa de grava si diagnosticul initial fiind 3 meciuri lipsa, insa senegalezul nu a aparut pe foaia tehnica, facandu-ne sa speram ca o va face la meciul urmator.

GRADINESCU EJECTAT
De cand cu comentariul tendentios in urma caruia a fost inlaturat din stadion cu fortele de ordine si injurat corespunzator de suporteri, spurkkatul nu a mai aparut la meciurile noastre, fiind trimis sa-si planga de mila favoritii pe Ghencea sau unde or avea aia deplasarile. Bogdan Cosmescu ne-a redat placerea de a asculta meciul, motiv pentru care tinem sa ii multumim. Nu ii cerem sa fie excesiv de laudativ la adresa noastra, nici nu a fost, ci doar obiectiv. Dl. Cosmescu si-a indeplinit “misiunea” in seara aceasta si speram sa-l mai auzim si de acum incolo. SINGUR !

P.S. Tinem sa mentionam ca singurul meci la care ne-am bucurat si amuzat cu Gradinescu a fost la Middlesboro, pe care l-a comentat cu acelasi domn Cosmescu. Memoria acelui meci, aniversata acum cu bucurie, ne va ramane mereu vie in memorie !

Dinamo – Gloria Bistrita 5-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:59

\

Dinamo – Gloria Bistrita 5:0 – Una calda de primavara

Dupa gogoasha rece de la Iasi Dinamo s-a trezit si ne-a servit una calda, acasa cu Bistrita, invingand cu 5-0 o modesta echipa a Bistritei, umbra a celei de acum cativa ani. Obtinem astfel o victorie clara, poate prea clara pentru felul in care s-au disputat ostilitatile pe teren, neindoielnic meritata insa si astfel pastram prima pozitie, luand putin avans, dupa ce era sa o pierdem etapa trecuta. Sageata arata din nou ca este cea mai buna achizitie a lui Dinamo din acest sezon reusind al doilea hat-trick si practic rezolvand meciul inainte ca el sa capete proportiile finale.


CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Lobont – Scarlatache, Goian, Tamas, Simao – Ze Kalanga, Malick, Bostina, Cristea – Niculaie, Niculescu. Rednic a operat schimbari fata de meciul de la Iasi, unele din motive de accidentare sau suspendare, altele nu neaparat. Astfel Ze a fost titular prima oara in acest retur iar Scarlatache i-a luat locul lui Blay pe dreapta.

Meciul a inceput domol si avea sa continue tot domol multa vreme. Bistritenii se arata curajosi in debut de meci, mai ales pe fondul jocului slab al lui Dinamo din debut, lucru aproape traditional. Incursiunile lor la poarta lui Lobont insa sunt deosebit de palide si treptat Dinamo intra in joc si pune stapanire pe mijlocul terenului. In minutul 20 pica si golul, Ze Kalanga centreaza perfect de pe dreapta si Niculaie inscrie la prima ocazie la poarta oaspete, deschizand scorul. Dinamo devine mai dezinvolta si pe final de repriza Niculescu si Ze sunt aproape de 2-0 insa portarul Tatarusanu se opune de fiecare data. Repriza a doua nu anunta avalansa de goluri ce avea sa vina. Ea incepe ca si prima in nota de “dominare” a oaspetilor care incearca marea cu degetul. Nu trece insa mult timp si Niculaie majoreaza scorul, tot cu o lovitura de cap, venita de data aceasta de la Bostina. Bistrita acuza socul si practic se scoate singura din joc, lasandu-i pe ai nostri sa isi faca de cap. Niculaie mai inscrie inca o data, tot cu capul si tot de la Bostina, moment in care orice speranta in tabara bistriteana dispare. Intra Zicu apoi Danciulescu si Miranda, tocmai cand Lobont calca gresit si iese accidentat, fiind inlocuit cu succes de … Niculaie. Pe final atacantii noi intrati inscriu si ei cate o data, aducand victoria la scorul cel mai mare din acest campionat pentru Dinamo.

CONCLUZIILE DE RIGOARE
Cu un lot in care avem multi atacanti de valoare probabilitatea ca cel putin unul din ei sa fie in forma sclipitoare este destul de ridicata, ceea ce este cazul acum, Niculaie practic ne rezolva meciurile de la reluarea campionatului, ducand echipa in spate. Sageata noastra a trecut pe prima pozitie in clasamentul golgheterilor Ligii 1 si probabil ca daca va continua seria va primi titlul la sfarsit de campionat cu siguranta. As vrea sa fim capabili sa spunem acelasi lucru si la mijloc insa acolo nu este cazul. Zicu ar fi sclipitor insa este sub potential, Bostina e ok dar in nici un caz sclipitor. Ze ne dovedeste ca este bun fotbalist insa, vorba proverbului: Branza buna in burduf de caine ! Inconstanta si neseriozitatea lui face pe Rednic sa nu se poata baza pe el decat … cand nu mai are incotro. Malick este bun dar probabil ca este mai bine pus in valoare alaturi de N’Doye. Cristea, desi incearca, nu mai este ca acum 2 ani cand a avut sclipirile de exceptie. In aparare aplaudam evolutiile bune ale lui Goian insa ne gandim cu groaza daca nu cumva ne-o pune cand ne e lumea mai draga. Scarlatache creste de la meci la meci, insa mai trebuie lucrat cu el. Una peste alta mai buni ca Bistrita am fost, speram din toata inima ca vom fi mai buni si decat Farul pentru a ne pregati de seria de foc din finalul campionatului.

Poli Iasi – Dinamo 1 – 0

In Campionat, Opinii, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:57

Dinamo incepe meciul de la Iasi in urmatoarea formula: Lobont, Blay, Moti, Goian, Simao, Cristea, Zicu, Tamas, Izvoranu, Danciulescu si Niculae. Ce posturi vor ocupa in teren vom vedea in timpul meciului, deoc amdata stie doar Rednic.

Rezerve: Niculescu, Miranda, Ze, Homei, Musat, Scarlatache, Dolha.?

In sectorul dinamovist sint aproximativ 700 de suporteri.

Jocul este modest, Zicu si Cristea inca nu-si depasesc conditia de mingicari cu viteza a doua. Danciu a fost surprins in ofsaid la cel putin jumate din actiunile noastre de atac, parind ca-i prieste mai mult postul de mijlocas.

In min 34 Izvoranu, autorul mai multor gafe, este inlocuit cu Miranda.

Asazisa galerie alb-albastra pare ca s-a trnsformat intr-un focar de infectie spurkata.

La pauza scorul este 0-0. Nimic la nimic.

Din nou, de data aceasta in cupa: DINAMO – Rapid 4-2

In Cupa Romaniei, Meciuri, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:52

Dinamo-Rapid 4:2 – La pas in semifinale

Miercuri dupa-amiaza, zi de cupa, Dinamo administraza inca o batuta Rapidului, dupa cea din campionat, reusind “doua blaturi” consecutive si avansand astfel spre semifinalele Cupei la pas, mult mai usor decat ne-am fi inchipuit acum 3 saptamani, de exemplu. Scorul de 4-2 inregistrat astazi reflecta perfect realitatea pe teren, poate 4-1 era mai potrivit totusi, Dinamo a fost superioara la toate capitolele, reusind sa inscrie chiar si in inferioritate numerica, punand pe toti behaitorii din media sportiva cu botul pe labe, invitandu-i sa isi mai vada putin si de ale lor.

CRONICA MECIULUI
Meciul intarzia sa inceapa ! Rapidistii au facut scandal refuzand sa joace in echipamentul roz, devenit celebru acum, din tot soiul de motive superstitioase, care mai de care mai inteligente, evident. Incrancenarea oaspetilor, care de altfel erau obligati sa se supuna regulilor, a fost atat de mare incat oficialii nostri au hotarat sa schimbe tricourile dinamovistilor pentru a permite oaspetilor sa joace in visiniu.

Dinamo a inceput in urmatoarea formula: Dolha – Scarlatache, Goian, Moti, Izvoranu – ZIcu, Malick, Bostina, Mitea – Danciulescu, Niculaie.

Meciul a inceput domol insa prost pentru noi, Lazar a patruns in careul nostru si desi talonat de Moti a reusit sa inscrie cu un sut la coltul lung, cu toata opozitia lui Dolha. A fost insa doar o alarma falsa, datatoare de sperante false aviarilor care au cedat imediat mijlocul terenului permitandu-i lui Zicu o incursiune in careu din care a iesit un gol, mingea ricosand din piciorul lui in ambii fundasi centrali si intrand in poarta parasita de Marinescu. Odata egalitatea stabilita, Dinamo isi continua dominarea si la un corner de pe partea stanga, mingea este deviata cu capul in centru de unde Bostina, cu un sut naprasnic, inscrie din nou langa bara aducand pe Dinamo in avantaj. Replica rapidistilor este absolut palida, dar pana la pauza nu se mai intampla mare lucru.
La reluare rapidistii incearca din nou cateva atacuri, insa cei care sunt cu adevarat periculosi sunt tot jucatorii nostri, cu Zicu in mare verva. Inevitabilul se produce, Niculae inscrie golul desprinderii, cu capul dintr-o centrare (din nou) perfecta a lui Scarlatache pentru ca mai apoi sa scape singur cu portarul, lobeaza mingea peste el si impinge cu capul in poarta goala pentru 4-1 ! Torje fusese eliminat intre timp, Dinamo a reusit golul 4 in inferioritate numerica, demonstrand clar ca Rapid nu are ce cauta pe teren. Pe final Andrade reuseste un gol, inutil si tardiv, arbitrul fluiera finalul consimtind inca o victorie frumoasa a jucatorilor nostri

GALERIE NUMEROASA
Cel putin 4000 de dinamovisti au facut deplasarea la Pitesti pentru meci si nu au regretat-o. Galeria noastra s-a auzit tot meciul, peste cea a aviarilor, preocupata mai mult sa injure, pe noi sau chiar proprii jucatori. Regretabil insa este faptul ca doua autocare si doua microbuze plecate din Bucuresti nu au putut ajunge la meci fiind oprite de jandarmeria bucuresteana, in urma unor incidente.

MODERATIE DE LA REDNIC
Desi fericit pentru victorie Rednic a declarat ca nu va permite jucatorilor sa chefuiasca dupa meci, asa cum au facut-o dupa primul, lupta din campionat fiind mult prea stransa pentru a ne permite acest lux. Atitudinea lui este absolut binevenita, in week-end Dinamo urmand sa intalneasca Poli Iasi unde victoria iarasi este mai mult decat necesara pentru a incepe sa ne desprindem de pluton in campionat. Dealtfel, la felul in care Rapid s-a prezentat astazi nici nu am fi avut prilej de mare bucurie.

Dinamo II 2-1 Sportul Studentesc

In Dinamo II, Meciuri, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:50

Dinamo II a invins cu scorul de 2 – 1 Sportul Studentesc in partida ce a avut loc sambata 11 aprilie.

Cornel Talnar a trimis in teren urmatorul 11: Matache (cpt) -Nitu, Melinte, D. Grigore, Nae – Mrcu, Bucsa, Vranjkovic, Musat – Voican, Predescu. Golurile au fost inscrise de Musat (32),Voican (66), respectiv Daniel Lung (37). In urma celor 3 puncte obtinute, Dinamo II se afla pe locul 14 la egalitate de puncte cu Sportul Studentesc care ocupa locul 13.

Antrenorul “cainilor mici” a declarat, pentru Prosport, dupa meciul cu Sportul Studentesc: “recunosc că au fost mai buni ca noi, dar de data aceasta şansa ne-a surîs nouă şi am reuşit astfel să fructificăm toate ocaziile. Ne-am recuperat punctele pierdute acasă cu FCM Bacău”. Cu privire la “intaririle“ primite de la echipa mare, Talnar a spus: “Nu am emoţii pentru continuitatea lui Dinamo II în Liga a II-a, însă îmi doresc mult să nu mai vină jucători de la prima echipă, tocmai pentru a lucra cât mai bine cu copiii mei. S-a văzut că de fiecare dată când mi-au fost trimişi fotbalişti de la echipa mare. Am acumulat numai rezultate negative pentru că au venit cu multe aere de vedetă şi…atât. ”

Etapa urmatoare, 18 aprilie, Dinamo II va intalni FC Snagov, ocupanta locului 8 in Liga 2.

SLUGA GRADINESCU INTERZISA PE DINAMO!

In Campionat, Meciuri, Opinii, Zvon on aprilie 24, 2009 at 20:48

Un comentator de eveniment sportiv, incluzand aici un meci de fotbal, are primul in rand rolul de a informa in mod obiectiv despre actiunea sportiva pe care o vizioneaza. La meciul Dinamo-Vaslui, disputat in Stefan Cel Mare, comentatorul gaşca slugilor proasteTV , Emil Gradinescu a reusit sa revolte o intreaga tara. Dl. Gradinescu a lasat la o parte orice urma de obiectivitate si a pornit la un atac continu impotriva clubului nostru.
Dupa ce l-a facut praf pe arbitrul Hategan, insistand asupra unor faze care chipurea ar fi dezavantajat Vasluiul, dl. Gradinescu a inceput sa lasa la o parte meciul de fotbal si doar sa se axeze pe lansarea de diferite scenarii, in care acuza “strategia” conducatorilor dinamovisti, care inainte de meci il acuzasera pe Hategan ca ar fi arbitrul de casa al Vasluiului, si iata ca de fapt lui Hategan ii este frica sa fluiere impotriva lui Dinamo.
Reaua intentie a dl. Gradinescu s-a putut observa si-n momentul in care colegii sai de la imagini, redau reluarea cu pumnul aplicat de Temwanjera in plina figura lui Moti (nescantionat de arbitru cu cartonasul rosu ce se impunea) n-a comentat deloc faza, ignorand-o complet.
Dl. Gradinescu cand mingea ajungea la Moti, nu comenta unde Moti pasa mingea, ci ca acest jucator ar fi fost implicat in nu stiu ce fel de scandal de carnet de conducere, fara nici o legatura cu meciul in desfasurare. Pana si colegul sau de comentariul de la aceeasi televiziune, a incercat sa-i mai domoleasca elanul defaimator al dl. Gradinescu explicand ca nu doar Moti era implicat in acel scandal, dar dl. Gradinescu era prea ocupat sa atace pe Dinamo, decat sa incerce sa-si faca in mod obiectiv meseria.
Dl. Gradinescu a reusit sa enerveze o intreaga tara, in dese randuri, cu comentariile sale rau intentionate, in care se vede ca face jocurile cuiva, nereusind sa-si faca datoria de comentator neutru al un eveniment sportiv. Este foarte curios, cum dl. Gradinescu nu putea sa vada fazele in care Dinamo a fost dezavantajata de arbitrul Hategan, fiindca dupa cum spunea domnia sa: “clubul Dinamo nu respecta televiziunile si nu reuseste sa construiasca o cabina de transmisie pentru comentatori”, dar le vedea excelent si reusea sa ofere o multime de detalii la fazele in care chipurea Vasluiul a fost dezavantajata de arbitrul central.
Cum se pare ca dl. Gradinescu nu-i convin conditiile de transmie si de comentariu oferite de stadionul Dinamo, iar imaginea clubului este patata mai mereu de ineptiile si reaua credinta ce abunda in comentariile dl Gradinescu, site-ul DinamoMania, in numele suporterilor dinamovisti, cere in mod oficial clubului Dinamo, sa-i retraga acreditarea dl. Gradinescu in incinta complexului Dinamo si de a mai comenta vreun meci intern sau international la care organizator este FC Dinamo 1948.

Dinamo – FC Vaslui 4 – 1

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:45

Etapa 24, inca un pas spre titlu, a fost trecuta cu bine dar si cu emotii de Dinamo, care a invins echipa vasluiana cu 4-1 nu inainte de a avea ceva emotii, intinse pe toata durata partidei. Reusim dupa 3 ani sa invingem aceasta modesta echipa pe teren propriu, dupa incercari de-a dreptul rusinoase in anii trecuti, e drept venite in momente nefavorabile, cand Dinamo era lovita ori de forma proasta ori de certuri interne. Trei puncte de aur insa au fost obtinute in seara aceasta, absolut necesare dupa infrangerea de la Craiova, care ne readuc pe prima pozitie, dupa ce cazuseram pe locul 3, Urziceni si Timisoara insa jucandu-si meciurile inaintea noastra

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formatie: Lobont – Blay, Goian, Moti, Simao – Torje, Malick, Danciulescu, Cristea – Niculaie, Miranda. Fortat de accidentari Rednic a folosit formula cu 3 atacanti veritabili, Danciulescu fiind retras spre mijloc iar in aparare Tamas (accidentat ? ) a fost inlocuit cu succes de Goian.

Meciul a inceput vijelios cu oaspetii in atac. Ca de obicei, alor nostri le-a trebuit ceva timp sa isi intre in ritm. Vasluienii sunt primii care intra in careul nostru insa atacul este respins, pentru ca in min 5 la o faza cu 4 oaspeti plecati din offside Vaslui sa rateze o buna ocazie de a deschide scorul. Faza fusese precedata de un fault la Niculaie, nesanctionat de arbitrul Hategan. Trec minutele si intram in joc, mai intai Cristea suteaza din afara careului, peste poarta, pt ca mai apoi sa rateze prima mare ocazie, din careu, la o faza pornita de pe dreapta de la Torje. Patru minute mai tarziu insa Niculaie este faultat clar in careu si primim lovitura de la 11m care este transformata tot de el. Vasluienii incep sa intre in panica si insista sa obtina egalarea. Orice contact se transforma intr-o milogeala catre arbitru, insa pana la pauza nu reusesc nimic.

Repriza a doua gaseste pe Dinamo aparandu-se iar oaspetii presand golul, fara succes. Dinamo insa contra-ataca periculos de fiecare data si dupa de Danciulescu este aproape de gol, sutul sau fiind parat cu greu de portar, acelasi Danciu scapa spre poarta si este faultat de Canu care primeste astfel al doilea cartonas galben si este eliminat. Din acest moment Dinamo stapaneste tactic jocul, chiar daca oaspetii inca incearca in atac. Pe masura ce timpul trece acestia obosesc si Dinamo este practic periculoasa la orice atac. Niculaie reuseste sa inscrie a doua oara, aducand linistea in sufletele noastre, un vole la o centrare din corner, mingea fiind deviata si de Farkas. Temwanjera insa reuseste cu 10 minute inainte de final sa reduca din handicap insa scurt timp Zicu, introdus in locul lui Torje, lamureste situatia partidei, la o faza la care a insirat vreo doi fundasi prin careu, apoi NIculaie reuseste hat-trick-ul si stabileste scorul final, 4-1.

TARANUL E PE CAMP … SI TOT ACOLO A RAMAS
Echipa Vasluiului a ramas ceea ce o stiam demult, adica una “rea”, facuta dupa chipul si caracterul imputitului stelist Porumboiu. Probabil ca va mai aduceti aminte in trecut acele faze de antijoc dezgustator, facute cu intentia de a trage de timp si de a poza in victime. Astazi vasluienii au incercat tot scenariile invechite, cersind faulturi si lovituri de la 11m la orice contact. Nu le-a tinut, spre norocul nostru. Este usor de imaginat insa ce ar fi fost pe teren daca, Doamne fereste, ar fi condus la un moment dat pe tabela de marcaj…

CONCLUZIILE CARE NE PRIVESC
Dinamo nu a jucat astazi stralucit, iar scorul nu reflecta realitatea din teren. Dinamo a parut o echipa care vrea punctele si totodata vrea sa se menajeze pentru meciul de miercuri cu Rapid. Desigur dozarea efortului este foarte importanta in sport, dar ma gandesc cu groaza daca aceasta s-ar fi intors impotriva noastra, in cazul in care taranii ar fi condus pe tabela de marcaj. Goian s-a achitat bine de sarcinile defensive si Moti la fel, desi omul care il avea in marcaj a reusit sa inscrie. Simao si el a avut o evolutie buna pe stanga, iar Blay a fost mai sigur decat in precedentele doua meciuri. La mijloc insa persista pasele imprecise si lipsa de concentrare, ceea ce are implicatii directe in jocul nostru. Atacul insa functioneaza, cu mentiunea ca pentru Miranda inca nu s-a gasit formula care sa-l puna mai bine in valoare. Solutia cu Danciu retras, desi temporara nu este tocmai indicata, atacantul nostru fiind mult mai eficace in careul advers. De bun augur insa este evolutia lui Zicu, este a doua oara cand este introdus dupa pauza si reuseste sa marcheze. Speram intr-o revenire cat mai grabnica, avem nevoie de cineva tehnic la mijloc ca de aer.

GRADINESCU – MOSTRA DE TEMBELISM LA MICROFON
Foarte rar mi-a fost sa aud la televiziune un comentariu atat de dezgustator ca cel facut astazi de Emil Gradinescu. Pornit de la inceput sa gaseasca bube in absolut orice, asa zisul comentator de sport isi dadea cu presupusul si lansa acuzatii grave la adresa noastra invocand penalty-uri inexistente si “analizand” faze cu rautatea pe care numai prostia ti-o poate oferi. Gradinescu a vazut fault in careul nostru de (cel putin) doua ori, odata cand i-a trebuit lui Lubinkovici 5 secunde sa inceapa sa se dea lovit si sa se prefaca apoi la o intrare regulamentara a lui Lobont la minge. Dupa 2 astfel de “concluzii” trase Gradinescu repeta papagaliceste pe toata durata partidei faptul ca victoria noastra este umbrita de prestatia arbitrului, acuzandu-ne practic de furt. Acum stim ca prostia nu are lecuire, mai ales la minti de gaina gen Gradinescu, ce putem cere este sa fim scutiti de asemenea tembeli la meciurile noastre. Aici poate gaşca slugilor proastetv ne aude si pe noi, desi este posibil ca ei sa fi regizat toate aceste mizerii. N-ar fi prima oara.

U Craiova – Dinamo 2-0: Galeria evacuata

In Campionat, Meciuri, Statistica, suporteri on aprilie 24, 2009 at 20:40

S-au anuntat echipele care vor da startul in derby-ul etapei, Dinamo va incepe meciul cu Niculescu si Danciulescu pe teren, aceasta fiind singura schimbare pe care antrenorul Rednic a adus-o 11-lui care a invins Rapid etapa trecuta:

Lobont – Blay, Tamas, Moti, Simao – Torje, N’Doye, Malick, Cristea – Niculescu, Danciulescu

Corespondentii DinamoMania alaturi de PCH nu au ajuns inca in incinta stadionului, ei fiind ocoliti cu autocarele pe centura. Autocarele noastre sunt escortate de forte de politie si jandarmerie. Acestia sunt foarte stricti si nu permit nici o abatere de la regulile lor. Jandarmeria este inarmata cu pusti !!!

Galeria lui Dinamo a intrat in stadion si au pus steagurile pe garduri. Tot stadionul huiduia de mama focului, prazarii luand foc la aparitia dinamovistilor !

Costea inscrie in poarta noastra cu o foarfeca spectaculoasa din careu.

Costea inscrie din nou, reluand in poarta goala o minge revenita din bara.

La pauza au avut loc incidente si politia a evacuat galeria lui Dinamo din stadion.

BRAVO REDNIC!

In Campionat, Opinii on aprilie 24, 2009 at 20:38

Mircea Rednic si fotbalistii lui Dinamo trebuie felicitati pentru victoria cu Rapid. Cu ajutorul baietilor sai, mai motivati si exacti ca niciodata, Rednic a invins o echipa pe care el a facut-o mare, si pentru care a primit de doua ori suturi in fund, o echipa pe care multi o dadeau ca fiind cea mai in forma. Si n-au invins-o oricum, ci intr-un mod clar, chiar spectaculos.

Inainte de meci, cand am aflat formatia cu doi fundasi laterali, unul abia venit la Dinamo Simao si altul, Blay, care n-a mai prins prima echipa de o vesnicie, eram circumspect in privinta rezultatului. Mi-am zis ca si Rednic a dat in boala lui Andone, care se gasea sa schimbe echipa de frica, in ziua derby-ului, aruncand in toiul luptei jucatori ce nu mai fusesera incercati. Imi spuneam ca Rednic va juca la ciupeala unui egal, mai ales ca bagase si doi inchizatori: NDoye si Malick. Iata insa, ca toate mutarile gandite de Mircea Rednic au dat roadele pe care el le-a preconizat inainte meciului si de care eu unul m-a indoiam. De asta i se spune, domnul Profesor!

Rednic mai trebuie felicitat pentru cateva lucruri. A reusit sa-i remonteze psihic, pe jucatorii veniti de la nationala cu moralul facut praf : Lobont, Tamas, Niculae. Nu-i mare lucru sa redai increderea unui fotbalist ce vine dupa meciuri catastrofale, dupa care o intreaga tara te face cu ou si cu otet, chiar daca pe merit.

Apoi, Rednic si stafful tehnic si medical au reusit recuperarea fotbalistilor convocati pe la diverse meciuri internationale sau accidentari: Moti , NDoye, Torje si Cristea. I-ati vazut in special pe Torje si Cristea cum au alergat de parca mancasera jar? Ce ziceti de inchizatorii nostri de abanos, cu iz de nationala a Senegalului? Un castig cu adevarat pentru mijlocul nostru!

Intr-un cuvant, Rednic a pregatit bine meciul cu Rapidul, si i-au iesit mai toate. Pentru asta trebuie felicitat. Speram ca in continuare sa reuseasca sa-si mentina jucatorii motivati, mai ales ca urmeaza doua saptamani, cu meciuri din 3 in 3 in zile, atat in Campionat cat si-n Cupa Romaniei. De aceste doua saptamani, va depinde in mare masura realizarea obiectivului din anul acesta: EVENTUL.

Felicitari Mircea si baietilor !

P.S. Raman la parerea ca inca n-avem fundas dreapta, Blay este rudimentar si limitat. Astazi cu Rapidul, nu s-a vazut asa de tare cat de catastrofa este Blay, fiindca Torje a facut tot ce a vrut pe partea sa si a reusit sa-i tina in sah si-n defensiva pe rapidistii de pe partea lor stanga de atac. Nu ne putem insa baza ca Torje sa faca meciuri senzationale mereu , mai ales ca se va juca din 3 in 3 zile. Meciul urmator, sper exemplu Blay va fi o prada usoara pentru un Costea de la Craiova care va evalua pe partea lui.

3 – 0 DINAMO – Rapid

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on aprilie 24, 2009 at 20:36

Dinamo – Rapid 3-0: S-a schimbat “momentul” !

Dinamo va incepe meciul in urmatoarea formatie: Lobont – Blay. Moti, Tamas, Simao – Torje, Malick, N’Doye, Cristea – Danciulescu, M. Niculaie

In timp ce Claudiu Niculescu este rezerva, debuteaza pe partea stanga fundasul Simao, fiind preferat in locul lui Izvoranu. De asemenea Rednic va incepe cu 2 mijlocasi la inchidere, Malick si N’Doye.

Pe banca de rezerve se afla: Dolha, Izvoranu, Zicu, Bostina, Niculescu, Mitea si Goian

CRONICA MECIULUI
Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Lobont – Blay, Tamas, Moti, Simao – Torje, N’Doye, Malick, Cristea – Danciulescu, M. Nicolae. Rednic avea sa ne ofere primele surprize inca dinaintea inceperii meciului, cu Simao titular, la primul meci oficial in tricoul lui Dinamo, apoi titularizarea lui Blay, dupa o perioada de absenta a acestuia. Ambele posturi erau (cel putin pana aseara) deficitare, mai ales pe stanga unde Izvoranu sau Diabate nu faceau prea bine fata.

Primele minute ale meciului au apartinut oaspetilor, care au presat mai bine la mijloc si au reusit sa castige aproape toate duelurile, punandu-si apoi echipa in atac. Risipa de efort pe care acestia o faceau nu s-a concretizat insa, in mare parte jocului foarte bun facut de N’Doye si Malick, apoi de linia de aparare exacta a noastra. Dupa 15 minute insa Dinamo pune mana pe fraiele jocului iar Rapid incepe sa se apere mai mult, aglomerat, lasandu-si singurul varf la centru pentru eventuale contra-atacuri. Atacurile lui Dinamo vin mai mult pe flancuri, acolo unde Torje sesizeaza slabiciunea lui Mardare si Bozovici si trece de acestia in viteza mereu. La o astfel de faza, Tamas lanseaza pe Torje pe extrema, acesta centreaza superb iar Danciulescu reia din vole in poarta lui Andrade, lasantu-l fara replica. Dupa gol rapidistii cad psihic dar ai nostri nu preseaza orbeste al doilea gol, atacurile continuand insa la poarta nefericitului Andrade. Incep sa apara ocazii, mijlocasii suteaza la poarta din orice pozitie iar pe final de repriza, la o faza care a plecat tot de la Torje, Niculaie expediaza o bomba din careu, din intoarcere, insa mingea loveste bara ! In replica, Cesinha are o ocazie buna, trece de Blay ca in curtea scolii, ramane singur cu Lobont si trage, insa portarul nostru se opune excelent.

Dinamo incepe repriza a doua prudent, stiind ca primele cinci minute de la reluare sunt cele mai periculoase, ai nostri parand ca vor sa apere rezultatul. Rapid are initiativa din nou, preseaza dar fara succes desi incursiunile lor sunt periculoase. Moti ne da si el odata emotii cand la o minge simpla aluneaca, riscand sa lase singur cu portarul pe un atacant rapidist, insa cu un ultim efort impinge mingea in corner. Dinamo contra-ataca, din ce in ce mai periculos, profitand de pofta extraordinara de joc a lui TOrje si de faptul ca nici Mardare nici Bozovici nu-l putea opri. La o astfel de faza Torje intra in careu si cade, insa arbitrul nu acorda nimic (reluarea da dreptate deciziei lui). Insa la faza urmatoare, o minge centrata de acelasi Torje, este extrasa de M NIculaie dintre Andrade si Maftei si introdusa in poarta goala cu nonsalanta, 2-0 pentru Dinamo, victoria era deja in buzunar. Rapid se napusteste in atac, insa presiunea lor este din ce in ce mai slaba, probabil pe fondul oboselii. Dinamo incet controleaza jocul ce se apropie de final, rapidistii par resemnati cand in min 89 Cristea, cu un sut din 16 metri urca scorul la 3-0. Din acest moment meciul era jucat, desi arbitrul a acordat 5 minute extra de joc, in care Dinamo efectiv s-a jucat cu adversara care astepta fluierul final. Au mai intrat spre final si Niculescu si Zicu, inlocuind pe Danciulescu si Torje, in aplauzele publicului spectator. Victoria este contabilizata apoi la expirarea minutelor de prelungire, jucatori, antrenori, spectatori, actionari, toata lumea se bucura si pleaca fericita acasa.

Gloria Buzau – Dinamo 1-3: NN&D!

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica on aprilie 23, 2009 at 23:06

Dinamo se relanseaza, in sfarsit, la Buzau, cu o victorie clara in fata unei echipe care juca cu valiza lui Jiji pe banca de rezerve (ma rog, un fel de a zice)! Nu putem nega, am stat ingrijorati inaintea acestui meci, dar ai nostri au jucat asa cum anticipam in avancronica, determinati si concentrati pe meci, moment in care cei din Buzau nu mai aveau nici o sansa. Dinamo ia din nou avans in clasament, 4 puncte fata de Urziceni si 5 fara de Rapid, moment in care putem aborda mai increzatori meciurile care vor urma, in special cel cu Rapid de etapa viitoare. Campionatul intra in pauza din cauza meciurilor echipei Nationale, iar Rednic are 2 saptamani pentru a pregati derby-ul cum trebuie.

CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Lobont – Scarlatache, Tamas, Moti, Izvoranu – Torje, N’Doye, Danciulescu, Cristea – Niculescu, M. Niculaie.

Desi se anticipa tinerea pe tusa a lui M. Niculaie, Rednic a uitat de supararea de acum o saptamana si trioul de foc al lui Dinamo a fost prezent in teren din primul minut. Tactica i-a dat rezultate antrenorului, toti trei si-au pus numele pe tabela de marcaj, punctand o victorie clara, fara dubii pentru noi, dar si pentru cei care stateau cu lumanarea la fundul nostru asteptand motive sa o improaste cu noroi. Meciul a inceput alert, cu tribunele excitate si jucatorii gazda zburdalnici pe teren. Insa o lansare in adancime la Niculescu, in min 12, a provocat un fault in careu asupra atacantului nostru, sanctionata prompt de arbitru si executata sec tot de Niculescu. Deschiderea scorului a dezamagit pe toata lumea in stadion, in afara de inimoasa galerie a lui Dinamo a carui voce s-a auzit mereu de atunci in stadion.

Gazdele incearca o revenire insa atacurile lor sunt de-a dreptul jalnice, toate directionate spre Mansour care era talonat indeaproape de Moti si Tamas. Dinamo pune stapanire pe mijlocul terenului si golul doi pica in mod natural, la o lovitura de colt executata de Cristea, Marius Niculaie inscrie cu capul din careul mic, de langa prima bara. Din acest moment orice speranta ar mai fi avut gazdele pentru acest meci s-au naruit, pana si comentatorii de la televizor parca erau resemnati la pauza, desi au incercat sa insinueze offside apoi banuind ca arbitrul a acordat 11m degeaba. Reluarile insa au fost efectiv fara echivoc.

Dupa pauza gazdele au avut doar 5 minute de “rabufnire”, usor contrate de ai nostri. Dinamo preseaza si Danciulescu, dornic si el sa inscrie are o ocazie, scapa singur putin lateral in careu dar trimite peste poarta, la o faza la care arbitrul asistent a ridicat eronat steagul in sus. Cateva minute mai tarziu insa, o minge care a curs de pe dreapta in centru la M. Niculaie, acestea deviaza superb in centru si il pune pe Danciu in pozitie centrala singur cu portarul. Danciu il executa cu un sut puternic sub bara si incheie practic meciul, spectatorii din tribuna incepand sa paraseasca stadionul.

Finalul a apartinul lui Mansour, care a reusit golul de onoare al gazdelor profitand de o gafa a fundasilor nostri centrali. Fluierul final a venit si el aducand linistea in tabara noastra inaintea meciului important cu Rapid de etapa viitoare.

Schimbarile facute de Rednic apoi nu au mai contat. Dupa ce Niculescu a fost schimbat cu Malick in prima repriza, cand Clau s-a accidentat, dupa pauza Moti a fost scos pentru a nu lua cartonas galben si o suspendare automata in meciul urmator, iar Bostina i-a luat locul lui NDoye.

CONCLUZII LA CALD
Per ansamblu putem spune ca echipa a jucat bine dar trebuie sa tinem cont de valoarea slaba a adversarului nostru de azi. Oricum s-a vazut clar determinarea jucatorilor in teren, departe de indolenta aratata cu Otopeniul. In aceste conditii victoria nu avea cum sa ne scape si rezultatul final este logic. Ne ingrijoreaza insa forma evident slaba a lui Tamas, care a gafat astazi pe tot parcursul meciului, norocul nostru fiind Moti care a salvat tot ce i s-a ivit in fata. Scarlatache din pacate nu este o solutie viabila pe postul de fundas dreapta, el putand fi depasit foarte usor de apropape oricine ! Pe partea pozitiva a lucrurilor insa consemnam jocul excelent la inchidere a lui N’Doye, ca si cel al lui Malick, care iata la al doilea meci la noi incepe sa se adapteze (ajutat fiind de faptul ca nu este pus sa joace pe posturi pe care nu e obisnuit). Niculescu si-a aratat din nou clasa, el fiind la originea golului care a descatusat meciul, dovedind inca o data ca in 20 de metri stie ce sa faca cu mingea. Niculaie s-a zbatut bine intre fundasii adversi si a reusit un gol superb cu capul iar de Danciu nu mai trebuie sa vorbim, golul marcat speram ca este incalzirea inaintea meciului cu Rapid. Danciu a marcat golul cu numarul 180 al lui in Liga 1 si tinde sa intre in clubul select al celor cu peste 200 ! Cat mai repede Danciu te rugam !

Dinamo III – Sportul 2-0

In Meciuri, Statistica on aprilie 23, 2009 at 23:04

Haha, Dinamo 3!

Echipa a III-a a clubului, antrenata de Marin Dragnea, a realizat ieri cea mai importanta performanta din scurta sa istorie de pana in prezent ! A invins cu 2-0 echipa Sportul Studentesc… 2 !

Intr-un meci disputat pe terenul Romprim, unde isi mai disputau meciurile de pe “teren propriu” si spurkkatii secunzi, Dinamo 3 a invins azi dimineata echipa a doua a studentilor, prin golurile marcate de Nae si Dragomir, ambele din faze fixe.

Ai nostri au evoluat in formula: Vlad – Felix Awoa Zoa, Botea, Nae, Dragomir – Stănescu (‘61 Kanda), Dragalina, Moise, Bădăuţă (‘90 Florea) – Kuzmanovic (‘55 Andrei Alexandru), Philip Mendy.

In urma acestei victorii, Dinamo 3 se mentine pe locul 5 in clasament, in timp ce lider a devenit AS Spic de Grau… :)

____________

Cat priveste echipa a doua, elevii lui Talnar nu vor juca in aceasta etapa, profitand de retragerea din campionat a brasovenilor de la Forex. Etapa urmatoare, Dinamo II se va deplasa la Botosani, pentru un meci care ar putea insemna rocada in clasament – moldovenii avand doar un punct in fata noastra, dupa etapa de astazi in care au fost invinsi de CSM Ploiesti.

Dinamo – CS Otopeni 0-0! Adio Liga?

In Campionat, Meciuri, Opinii, Statistica, Zvon on martie 19, 2009 at 22:25

Dinamo – FC Otopeni 0-0: Deci, nu prea meritam Liga Campionilor …

Dupa o seara care se poate lejer inscrie in sfera penibilului, Dinamo pierde doua puncte extrem de pretioase in compania unei echipe adunate din toate zarile romanesti, plus cateva de pe internet, un 0-0 care a nemultumit profund pe cei 6000 de spectatori aflati in tribune si pe restul care au urmarit meciul de acasa. Nu stiu ce ne nemultumeste mai mult, rezultatul care ne face sa pierdem fragilul avans pe care il aveam in fata urmaritoarelor noastre sau jocul care a aratat o neputinta crasa, un soi de na-ti-o tie da-mi-o mie, lent, fara inspiratie bine presarat si cu pase gresite si centrari aiurea. Probabil ca amandoua, iar acum, din pozitia inca de lider stam si ne gandim la ce meciuri ne asteapta si care va fi soarta noastra in etapele care vor veni. In acest fel, cu meciuri ca cel de la Medias si cel de astazi in nici un caz nu putem sa emitem nici un fel de pretentii la castigarea titlului, ca sa nu zicem si mai multe.

CRONICA MECIULUI

Dinamo a inceput meciul in urmatoarea formula: Lobont – Scarlatache, Moti, Tamas, Diabate – Torje, N’Doye, Cristea, Bostina – Danciulescu, M. Niculaie.

Au mai intrat pe parcurs Niculescu in locul lui Bostina, Mitea in locul lui Cristea si Zicu inlocuindu-l pe Torje.

Meciul a inceput in nota de dominare a echipei noastre, oaspetii semnaland clar ca vor sa se aprere cat mai bine si sa profite eventual de contra-atacuri norocoase. Minutele se scurgea insa faca ca Dinamo sa aibe prea multe ocazii in care poarta lui Cristi Munteanu sa fie pusa in pericol. Min a adus o lovitura libera de la 30 de metri lateral, la care Niculaie si Bostina erau in preajma. Executia celui din urma a fost buna, pe poarta, dar sutul suficient de telefonat pentru Cristi Munteanu, care a respins cu o parada de efect. Apoi Cristea, patruns in careu a sutat dar un fundas a respins in extremis, mingea scurgandu-se lin in corner. Pe parcursul primei reprize doar Moti a mai provocat ceva emotii, loviturile lui de cap din careu, de fapt devieri spre coechipieri liberi, creand eMotii dar nu si rezultate pe tabela de marcaj. De partea cealalta oaspetii au fost destul de modesti in atac, insa puteau surprinde la o faza in care o centrare de pe stanga a lui Vitinha este respinsa cu greu de pe linia portii de Lobont.

Reluarea ne-a facut sa ne creasca sperantele prin intrarea lui Niculescu insa din pacate cel care a castigat duelul tactic a fost Liviu Ciubotariu, el intuind jocul obosit al jucatorilor nostri a inchis si mai bine spatiile (si asa mici) din aparare si mijloc, contracarand prezenta celor 3 varfuri ale noastre in teren. Ineficientele la mijloc au inceput sa devina tot mai evidente, pe masura ce oboseala se instala, pasele gresite tot mai frecvente iar centrarile tot mai aiurea, de partea noastra. Dinamo a avut doar 2 ocazii mai clare in toata repriza, una dintre ele fiind o lovitura libera de la 16 metri, ideala pentru Niculescu, insa executata de Niculaie direct in zid. De partea cealalta Draghici ar fi putut aduce bomba insa sutul lui a fost retinut de Lobont.

BORCEA FURIOS
Dupa declaratiile pompoase dinaintea meciului ale cuplului B & T acum lucrurile s-au intors cu 180 de grade, cei doi critica echipa si indolenta de care au dat dovada jucatorii. Ce sa spunem ? Doar impresionati nu suntem. Este a mia oara cand aceste lucruri se intampla, cei doi avand mai mult grija de imaginea proprie decat de moralul si pregatirea echipei. Este clar, e timpul mobilizarii (din nou). Aceste doua puncte (imense) pierdute de Dinamo nu numai ca ne fac sa ne smulgem perii din cap, dar mai dau si aripi taranilor de asa-zis adversari ai nostri, care acum pot spera la o relansare, pana si skiopii de la zdiaoa. Exact unde NU vroiam sa ajungem !

Cupa Romaniei – in sferturi cu Rapid!

In Cupa Romaniei, Meciuri, Opinii on martie 19, 2009 at 22:20

Sortii ne-au hotarit astazi adversarul din sferturile de finala ale Cupei Romaniei, Rapid Bucuresti. Dinamo va fi echipa organizatoare, meciul urmind a se desfasura pe teren neutru, convenit de cele doua combatante. Data si ora exacta a meciului vor fi stabilite de muncitorii de la televiziunea lu’ voiculescu, intr-una din zilele de 14, 15 sau 16 aprilie, la numai citeva zile dupa intilnirea dintre Dinamo si Rapid din campionat.

Celelalte meciuri din sferturi sint: Urziceni – Vaslui, CFR Cluj – Pandurii, Bragadiru - Bistrita. Finala se va juca pe data de 13 iunie.

Gaz Metan – Dinamo 1-1

In Campionat, Meciuri, Statistica on martie 19, 2009 at 22:14

FINAL/1-1 cu Gaz Metan… Manchester?!Ne-am ars!

Dupa o prima repriza halucinanta, scorul este egal, 1-1. Dar am strans din cur, scuzati expresia! Elanul cu care Gaz Metan Medias a abordat jocul, atacurile taioase care au dat peste cap o defensiva pe alocuri impotmolita, ne-au zdruncinat zdravan increderea cu care abordam aceasta partida. Speram ca pauza sa fie un sfetnic bun, pentru ca daca nu va aparea o schimbare in cursul jocului, Dinamo ar trebui sa fie multumita cu un punct, la finalul celor 90 de minute…si iata ca a ramas cu el.

Grupul ‘Tifosi’ si-a incetat activitatea!

In Campionat, Opinii, suporteri on martie 19, 2009 at 22:09

Grupul ‘Tifosi’ si-a incetat activitatea!

01 Iunie 2001 – 01 Martie 2009… Asta scrie pe site-ul baietilor de la TIFOSI Dinamo, care aseara se pare ca si-au rupt steagul in lacrimi in fata celorlalti membri PCH in semn de protest fata de ceea ce se intampla in PN Dinamo (conform unor surse neoficiale).

“Poate va mai ganditi si reveniti asupra deciziei.

“Nu! Incepand de ieri Tifosi nu mai exista pentru PCH, Dinamo sau oricine altcineva. TFS va trai in continuare doar in noi si va muri definitiv numai alaturi de noi. - Membru TFS

Probabil unul dintre cele mai frumoase si mai devotate grupuri ultra’ din Romania… Ramas bun baieti si va multumim pentru tot ceea ce ati facut!

www.romanianultras.net

Dinamo – Pandurii 3-0

In Campionat, Meciuri, Statistica on martie 19, 2009 at 22:07

Dinamo – Pandurii / Prima finala

<!– /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:”"; margin:0in; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:1.0in 1.25in 1.0in 1.25in; mso-header-margin:.5in; mso-footer-margin:.5in; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:”";
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

Iata ca in sfarsit a venit ziua primului meci oficial al lui Dinamo in 2009. Returul a inceput de doua zile, iar rezultatele au fost cat se poate de interesante si in mare parte favorabile pentru ai nostri. steaua si-a etalat iarasi limitele cu Vasluiul, Craiova a pierdut la Iasi, iar Urziceni a reusit doar un egal cu FC Brasov. Pana in acest moment, doar AEK Bragadiru a reusit o victorie in aceasta etapa inaugurala a returului, chiar daca cu ceva noroc, si s-au apropiat la 3 puncte de noi.

Dinamo primeste in aceasta seara vizita celor de la Pandurii, practic prima finala din cele 17 pe care le avem de disputat in acest retur. Cu totii ne asteptam la un inceput in forta al lui Dinamo, care sa confirme forma buna aratata in perioada de pregatire si faptul ca suntem favoriti la castigarea acestui campionat.

Vrem sa vedem daruire in teren, un joc legat si eficient si nu in ultimul rand, asteptam sa vedem si spectacolul care a cam lipsit din jocul lui Dinamo in turul campionatului. Un avantaj pentru noi este ca in primele 4 etape intalnim echipe relativ modeste, care desigur nu trebuie subestimate dar cu care nu ne putem permite vreun pas gresit.

Dupa cum stim, victoriile aduc victorii astfel incat in aceasta seara trebuie sa incepem cu dreptul si sa transmitem un mesaj clar rivalelor.

Echipa probabila:


Lobont, Melinte, Tamas, Moti, Diabate, Torje, Cristea, N’Doye, Danciulescu, Niculae, Niculescu


Cu totii la stadion!!!

Dinamo se impune cu 3-0 in fata celor de la Pandurii Tg. Jiu insa momentul meciului a fost faza golului trei creat de Marius Niculae care a tinut mingea in teren si ii permite noului intrat in teren, Ianis Zicu sa inscrie. Ianis inscrie si incepe sa planga dupa gol!!!! 

“Cainii” au marit avantajul la 2-0 prin reusita lui Claudiu Niculescu din minutul 28 dupa centrarea din corner a lui Adrian Cristea.

Dinamo a deschis scorul in primul meci al returului dupa numai doua minute. Surpriza lui Rednic, fundasul dreapta Scarlatache centreaza perfect si Niculae inscrie.


Dinamo a inceput meciul in formula: 1. Lobonţ – 25. Scarlatache, 30. Tamaş, 4. Moţi, 2. Diabate – 22. Torje (7. Zicu ‘82), 29. N’Doye, 10. Dănciulescu, 20. Adr.Cristea (14. Mitea ‘46) – 9. M. Niculae, 99. Cl.Niculescu (5. Izvoranu ‘67). Antrenor: Mircea Rednic.

FC Dinamo, retur 2008-2009 / Lista oficiala a jucatorilor

In Campionat, Comunicat on februarie 27, 2009 at 23:36

FC Dinamo, retur 2008-2009 / Lista oficiala a jucatorilor

Clubul din Soseaua Stefan cel Mare a comunicat catre Liga Profesionista de Fotbal numerele oficiale de joc ale tuturor componentilor lotului dinamovist pentru returul sezonului 2008-2009. Iata numerele de pe tricou ale “Cainilor Rosii”, conform site-ului oficial:

Portari:

1. LOBONT Bogdan

12. DOLHA Emilian

23. MATACHE Florin

Fundasi:

2. DIABATE Zie

3. PULHAC Cristian

4. MOTI Cosmin

5. IZVORANU Silviu

6. HOMEI Sergiu

16. BLAY George

18. GOIAN Lucian

19. MUSAT Nicolae

21. GRIGORE Dragos

24. MELINTE Cristian

25. SCARLATACHE Adrian

30. TAMAS Gabriel

Mijlocasi:

7. ZICU Ianis

8. BOSTINA Gabriel

14. MITEA Nicolae

17. PAPA MALICK Ba

20. CRISTEA Adrian

22. TORJE Gabriel

26. THIAGO Alberto

27. ZE KALANGA Baptista

29. N’DOYE Ousmane

32. VRANJKOVIC Vojislav

Atacanti:

9. NICULAE Marius

10. DANCIULESCU Ionel

15. BRATU Florin

28. MIRANDA Osvaldo

99. NICULESCU Claudiu

Totul despre echipa a doua!

In Dinamo II on februarie 27, 2009 at 23:35

Incepe si Liga a II-a!
Sambata, la ora 11.00, Dinamo II va juca in deplasare cu Delta Tulcea, in prima etapa a returului de campionat, intr-un meci arbitrat de brigada Teodor Craciunescu (Rm. Valcea)-Liviu Ciobotariu (Galati), Claudiu Loghin (Pascani), rezerva fiind Catalin Florescu (Constanta).
Dinamo II ocupa locul 12 in Seria I.
Site-ul oficial al clubului din Soseaua Stefan cel Mare va prezinta ultimele noutati din vestiarul echipei a doua. Declaratia lui Cornel Talnar, lotul lui Dinamo II, componenta bancii tehnice, dar si lista cu cei 15 jucatori care pot evolua si pentru echipa a doua a clubului, toate acestea numai pe www.fcdinamo.ro!

CORNEL TALNAR: “Speram intr-un rezultat favorabil la Tulcea. Evitarea retrogradarii si formarea jucatorilor pentru prima echipa sunt obiectivele noastre pentru acest retur. Suntem increzatori dupa o perioada foarte buna de pregatire, cu cantonamente si in tara, si in strainatate!”

DINAMO II

Portari
OPREA Alexandru
VLAD Andrei

Fundasi
BUSCA Georgian
AWOA Felix
NITU Andrei
SOARE Mirel
TOPOR Bogdan
NAE Ionut
DRAGOMIR Alexandru

Mijlocasi
MOISE Sebastian
NEGRUT Daniel
MARCU Georgian
LEKIC Nikola
BUCSA Dan
DRAGALINA Dragos
CORCOVEANU Ninel
PREDESCU Cornel
MANU Mihai
ATTOKOURA Anoh
KUZMANOVIC Nemanja
PASTOR Marius

Atacanti
VOICAN Andrei
MENDY Jean Philippe
BADAUTA Catalin
STANESCU Raphael

Conducere tehnica

Antrenor principal: TALNAR Cornel
Antrenor secund: AUGUSTIN Ionel
Antrenor portari: MORARU Dumitru
Preparator fizic: OAIDA Mircea

Lista jucatorilor care pot evolua la Dinamo II

MATACHE Florin
BLAY George
HOMEI Sergiu
GRIGORE Dragos
GOIAN Lucian
PULHAC Cristian
MUSAT Nicolae
MELINTE Cristian
VRANJKOVIC Vojislav
ZICU Ianis
MALICK Papa
THIAGO Alberto
ZE KALANGA Baptista
MIRANDA Osvaldo
BRATU Florin

Homei spre West Ham United

In Transferuri, Zvon on februarie 27, 2009 at 23:31

Homei a semnat cu West Ham United, sustine Prosport. Contractul semnat de dinamovist ar putea intra insa in vigoare abia in luna mai dupa ce legea muncii pentru romani va fi anulata. Este vorba despre regula care îi afectează pe fotbaliştii care provin din ţări din afara Uniunii Europene. Astfel de jucători care sunt doriţi de cluburile din Anglia trebuie să fi evoluat în 75 la sută din meciurile echipei lor naţionale în ultimii doi ani. Această lege a fost promulgată înainte ca România să devină membră UE şi, chiar dacă între timp lucrurile s-au schimbat, englezii vor ţine cont de noul statut al ţării noastre abia din luna mai

Conform sursei mentionate Homei a semnat un contract pe 4 ani si jumatate, Dinamo urmand sa castige din aceasta afacere 2,7 mil de euro.

Comunicat FRF

In Comunicat, Opinii on februarie 22, 2009 at 17:43

Federatia Romana de Fotbal respinge din nou, cu fermitate, toate consideratiile aparute in presa noastra de azi, inclusiv, in cursul dupa-amiezii, la unele posturi de televiziune, conform cărora evoluţia cazului “Ilie Iordache” este strâns legată de, chipurile, vreo datorie pe care preşedintele FRF, domnul Mircea Sandu, ar avea-o faţă de preşedintele CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, domnul Marin Condescu.

Alegerile pentru preşedinţia FRF din anul 2005 au fost, ca de obicei, secrete. Drept urmare, tot ceea ce a apărut, ulterior, în presă referitor la contribuţia pe care domnul Condescu ar fi avut-o la succesul domnului Mircea Sandu în respectivele alegeri nu pot fi privite decât ca simple speculaţii sau, dacă vreţi, scenarii.

În plus, comisiile FRF cu atribuţii jurisdicţionale sunt independente, fără a fi supuse vreunei ingerinţe din partea administraţiei FRF, modul în care ele au aplicat regulamentele FRF aflate în vigoare fiind, desigur, o altă chestiune, care, oricum, nu poate fi legată de alegerile trecute sau de cele viitoare.

Cum mai multe afirmaţii făcute azi de unii oficiali ai FC Dinamo Bucureşti sunt deosebit de grave, preşedintele FRF solicită public conducătorilor dinamovişti să probeze în totalitate declaraţiile pe care le-au făcut în acest caz, rezervându-şi, altminteri, dreptul să apeleze la instanţele sportive.” se spune in comunicatul de presa dat astazi publicitatii de Biroul de presa al FRF.

Cesinha – Rednic il vrea, Dinu se opune

In Opinii, Transferuri, Zvon on februarie 22, 2009 at 17:38

Mijlocasul Rapidului ar vrea să joace la Dinamo, dar administratorul delegat al „câinilor” spune că antrenorul are suficienti jucători în lot.

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, încearcă să îi mai dea o lovitură fostei sale echipe, Rapid. „Puriul” trage de cei mai valorosi jucători ai „albvisiniilor”, Cesinha, Bozovici, Grigorie si Grigore, ademenindu-i cu salarii frumoase si o participare în grupele Ligii Campionilor. Cum clubul giulestean are dificultăti la plata salariilor si nu mai are nicio perspectivă pentru acest sezon, cei patru sunt tentati să răspundă afirmativ propunerii lui Mircea Rednic. Cesinha este primul pe lista tehnicianului dinamovist, între cei doi existând o relatie de prietenie foarte strânsă si nedisimulată. La ultima dispută dintre Rapid si Dinamo, din turul acestui campionat, Rednic si brazilianul s-au îmbrătisat înainte de startul partidei. Asta, în conditiile în care „Puriul” a plecat din Grant fără să lase loc de „bună ziua”.

Cesinha a admis că discută la telefon cu Mircea Rednic si nu crede că o trecere de la Rapid la Dinamo ar fi un motiv de scandal. „Cred că doar în România există această problemă ce tine de orgoliile fanilor, pentru că în Portugalia este un lucru obisnuit ca jucători de la FC Porto să se transfere la Benfica sau invers. În Brazilia – la fel, granzii fac schimb de jucători destul de des. Cred că Rapid, dacă are nevoie de bani si dacă vrea să ajute jucătorii, ar trebui să-i lase să plece pe cei care au oferte. Mie mi s-a spus că nu am. Acum nici nu stiu ce să mai cred! Am vorbit cu Mircea Rednic acum câteva săptămâni, nu asa cum s-a spus, că as fi vorbit zilele astea. Există o relatie de prietenie între noi si am putea să colaborăm. Deocamdată nu este nimic cert. Nu depinde numai de antrenor, din câte am înteles, trebuie să fie de acord si managerii de la Dinamo”, ne-a declarat ieri fotbalistul brazilian.

Există o relatie de prietenie între mine si Rednic. Am putea să colaborăm. Deocamdată nu este nimic cert. Nu depinde numai de antrenor, din câte am înteles, trebuie să fie de acord si managerii de la Dinamo!“,

Cesinha, mijlocas la Rapid

REALIST: Verdictul Procurorului: „Nu trecem de grupele Ligii!”

Cornel Dinu este sceptic cu privire la sansele echipelor românesti de a depăsi grupele Ligii Campionilor, chiar dacă Dinamo este principala favorită la câstigarea Ligii I si, automat, la masa bogatilor. „Orice echipă de la noi care se va califica în grupele Ligii Campionilor nu va reusi să treacă de faza grupelor. Nu avem jucători de valoare si nici puterea unor investitii masive. CFR Cluj a tocat multi bani si tot n-a izbutit să prindă un loc doi în grupă”, spune Dinu, care admite că dinamovistii sunt îndreptătiti să se gândească la stelele Ligii Campionilor.

Cornel Dinu spune că transferul rapidistului Cesinha la Dinamo este nerealist. „Rednic vorbeste, sigur că vorbeste cu Cesinha, dar nu se va face acest transfer! Rednic are lot de 28 de jucători si are suficiente variante. Avem probabil cea mai închegată echipă din Liga I”, a fost reactia lui Cornel Dinu, omul care supervizează transferurile „ros-albilor”. O reactie negativă a avut Cornel Dinu si acum câteva zile, când a aflat de transferul lui Bruno Simao de la UTA la Dinamo. Mircea Rednic se află acum în Belgia, alături de familia sa, si nu a putut fi contactat.

Dinamo neprogramata

In Campionat, Opinii, Zvon on februarie 19, 2009 at 21:37

FRF: “Dinamo neprogramata” / Nea Tica: “Am platit”

Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Danilescu, a declarat astazi agentiei MediaFax, ca gruparea “alb-rosie” a achitat datoria catre FC Vaslui, pentru achizitionarea mijlocasului Ousmane N’Doye, astfel că sancţiunea FRF de a bloca transferurile clubului bucureştean nu se mai justifică.

“Noi am plătit. Am achitat banii către FC Vaslui. A mai rămas o diferenţă de câteva milioane de lei vechi de plătit, pe care urmează să o achităm în cursul zilei de mâine. Nu e niciun fel de problemă. Au rămas doar câteva sute de lei de la o diferenţă de curs valutar. Am vorbit joi dimineaţă la ligă cu reprezentanţii clubului FC Vaslui şi nu vor fi probleme”, a declarat Dănilescu.

Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, joi, să interzică grupării FC Dinamo dreptul de a efectua transferuri pentru că nu şi-a achitat datoria către SC Vaslui.

“Deoarece clubul SC Dinamo 1948 Bucureşti nu a depus nici un memoriu împotriva deciziei CSJ din 03.02.2009, prin care gruparea din Ştefan cel Mare era obligată la plata diferenţei rezultate din acordul de transfer încheiat cu clubul SC Sporting Club Vaslui privind jucătorul Ousmane N’Doye, se admite cererea de punere în executare a acestei hotărâri. Prin urmare, clubul SC Dinamo 1948 Bucureşti s-a aflat în perioada 04.02.2009 – 18.02.2009 sub sancţiunea prevăzută de art. 24.C1 din RSTJF, în speţă, penalitate de 0,50 la sută pentru fiecare zi de întârziere calculată la suma datorată. Între 19.02.2009 şi 05.03.2009 i se aplică sancţiunea de la art. 24.C2 din RSTJF – interzicerea dreptului de a efectua transferuri şi legitimări de jucători în calitate de club cesionar şi, în cazul neexecutarii integrale a obligaţiilor de plată nici până la data limită menţionată mai sus, începând cu 06.03.2009 vor intra în vigoare prevederile de la art. 24.C3 din RSTJF, respectiv, neprogramarea la jocurile oficiale”, se arată întrr-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF.

Simao, vii sau nu?

In Transferuri, Zvon on februarie 19, 2009 at 21:22

Dinamo mută din nou pe piaţa transferurilor. Bruno Simao a venit din postura de jucător liber de contract şi ca o soluţie pentru postul de fundaş stânga, până când se reface Pulhac. Însă povestea lui în România seamănă foarte mult cu scenariul unei telenovele. A ajuns la UTA, dar în vara anului trecut a plecat fără să anunţe pe nimeni, supărat fiind că şefii echipei îi blochează transferul la Dinamo. Românii au înaintat actele pentru a-l suspenda, dar au avut o surpriză, neştiind că jucătorii străini se pot adresa direct celor de la FIFA, fără să dea mai întâi socoteală comisiilor din ţară. Arădenii nu au reuşit să-l blocheze pe fotbalist şi, cum nu-l plătiseră de trei luni, Simao a depus memoriu între timp, iar forul internaţional l-a declarat liber de contract, deşi acordul cu „Bătrâna Doamnă” expira abia peste doi ani.

Acum, portughezul a reapărut în România după şase luni. La revenirea sa a apelat la managerul celor de la UTA, Ionuţ Chirilă, căruia în urmă cu zece zile i-a trimis un SMS. „Să uităm ce s-a întâmplat. Mă întorc în România. Poate puteţi să mă ajutaţi…”, suna mesajul respectiv. Iar tehnicianul a pus o vorbă bună pentru el şi, în cele din urmă, fundaşul a ajuns la Dinamo.

Mă bucur că am semnat cu Dinamo. Am ţinut neapărat să vin la acest club mare, mai ales că am fost dorit şi în trecut” – Simao Bruno fundaş Dinamo

„Simao e ca Elodia”

Fostul patron al celor de la UTA, Nicolae Bara, comenta în vară situaţia lui Simao, când portughezul a plecat din ţară fără să spună nimănui. „Cum să vând un jucător care a dispărut? O să anunţ Poliţia şi pe Dan Diaconescu, că parcă asistăm la un nou caz Elodia. E ca un OZN, nici nu ştiu dacă mai trăieşte”, declara atunci Bara.

Joacă pe stânga

Bruno Simao poate evolua fundaş sau mijlocaş stânga. La Dinamo va evolua doar în apărare, în locul accidentatului Pulhac, ce ratează primele etape din retur. Pe postul de mijlocaş stânga, Dinamo are jucători de clasă, Mitea, Adrian Cristea sau Zicu.

Un gol la UTA în două sezoane

Bruno Simao a ajuns la UTA în ediţia 2007 – 2008 a campionatului de la echipa portugheză FC Barreirense. La „Bătrâna Doamnă” a evoluat în total 35 de meciuri în două sezoane şi a reuşit să înscrie un gol. Simao a mai jucat la Benfica II şi la Belenenses.

Dinamo 1-1 Slavija Sarajevo

In Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 18, 2009 at 12:06

Slavia, club fondat in 1908, se afla in prezent pe locul 2 in campionatul Bosniei, la 6 puncte de ocupanta primului loc, HŠK  Zrinjiski Mostar.

In partida de astazi se asteapta si debutul lui Papa Malick in tricoul alb-rosu.

Rednic incepe meciul cu: Matache – Melinte, Goian, Grigore, Musat - Papa Malick, N’Doye - Torje, Adrian Cristea, Zicu -Niculae

-Min 11 Ocazie Dinamo: Ianis Zicu din pozitie unu la un cu portarul rateaza preluarea

-Min 18 1-0 Gol Slavjia. Marcheaza Scepanovic dupa o eroare in apararea noastra

-Min 23 Lovitura libera Dinamo: Adrian Cristea executa pe jos, se incearca o schema, insa portarul prinde usor

-Min 27 Melinte vine surprinzator la o centrare si trimite o lovitura buna cu capul, fiind aproape de a inscrie

-Min 30 Melinte este tot mai prezent in joc, lobeaza una adversar, dupa care trimite un sut de la 30 m prins insa de portar

-Min 32 Faza controversata in care bosniacii il acuza pe Matache  ca ar fi atins mingea cu mana in afara careului, dupa ce apararea dinamovista il lasase singur cu atacantul advers, insa mingea il lovise in figura pe portarul nostru

-Min 35 1-1 Gol Dinamo!!! Corner executat excelent de Ianis Zicu, Grigore inscrie cu capul

-Min 37 Matache salveaza din situatie unu la unu cu atacantul advers, bosniacii trec foarte usor de fundasii nostri pe flancul stang

-Min 45 Se incheie prima repriza. Scor 1-1

-Min 46 incepe a doua repriza. La Dinamo intra pe teren Diabate, Moti, Mitea, Bostina, Scarlatache si Homei.  Au iesit Malick, N’Doye, Zicu, Melinte, Musat si Goian

-Min 48 Moti salveaza de pe linia portii

-Min 54 Bara dupa o lovitura de cap a lui Adrian Cristea dintr-un corner executat de Mitea

-Min 55 Corner executat bine de Mitea, Marius Niculae trimite bine cu capul insa portatul bosniac apara

-Min 56 Matache respinge din nou din fata unui atacant advers ramas singur in careul nostru, dupa ce l-a deposedat incorect pe Moti

-Min 58 Homei centreaza, Torje trimite din foarfeca pe langa poarta

-Min 60 Iese Torje, intra Claudiu Niculescu

-Min 63 Lovitura libera executa Claudiu Niculescu, portarul bosniac retine

-Min 64 Lob superb Marius Niculae, portarul este batut, insa mingea trece foarte putin pe langa poarta

-Min 65 intra Izvoranu

-Min 66 Lovitura libera batuta bine de Niculescu, insa prea lent si portarul retine

-Min 67 Ies Marius Niculae si Adrian Cristea, intra Dragomir

-Min 71 Lovitura libera obtinuta de Diabate. Niculescu executa si loveste zidul care avansase pana la 5 m fara ca arbitrul sa observe

-Min 78 Din nou zidul avanseaza cand Niculescu executa o lovitura libera si faza se termina usor pentru apararea bosniaca

-Min 80 Niculescu ajunge la o minge in careu inaintea portarului, se intoarce, suteaza in mingea este respinsa de portar in corner

-Min 82 Stankovic de la Slavija este eliminat, in locul lui intrand alt jucator

-Min 83 Lovitura libera executata excelent de Mitea din lateral, care trece putin peste poarta

-Min 84 Izvoranu trage bine din lovitura libera, portarul respinge peste poarta

-Min 85 Corner executat bine de Niculescu, Izvoranu rateaza interceptia care ar fi adus golul

-Min 90 Se incheie partida. Scor final: 1-1

Bruno Simao la Dinamo!

In Transferuri on februarie 18, 2009 at 12:03

Chiar daca pregatirile pentru retur se apropie de sfarsit, Dinamo continua sa faca mutari pe piata transferurilor. Astfel, l-a achizitionat pe fostul fundas stanga de la UTA, Bruno Simao:

- Bruno, ai semnat in sfarsit cu Dinamo. Cum te simti?
- Sunt foarte fericit! Vreau de mult timp sa joc aici si ma bucur enorm ca am reusit in sfarsit sa semnez contractul!

- Cum s-au rezolvat problemele tale cu UTA?
- Am depus memoriu la FIFA, care m-a declarat jucator liber. UTA inca nu mi-a dat banii, dar intentia mea era sa pot semna cu orice echipa vreau.

- Ai mai avut si alte oferte? De ce ai ales Dinamo?
- Am mai avut, dar eu am tinut neaparat sa evoluez aici si sa fiu dinamovist! Cei din Stefan cel Mare m-au tot cautat si mi-am dat seama ca sunt dorit aici. Sper sa joc cat mai bine si sa nu ii dezamagesc.

Presiuni

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on februarie 17, 2009 at 09:42

Şefii FRF şi Victor Piţurcă le-au cerut dinamoviştilor să-l reprimească pe Tamaş la prima echipă pentru a fi în formă contra Serbiei şi Austriei

Gabriel Tamaş (25 de ani) ar putea reveni de astăzi sau de mîine la prima echipă! Asta şi ca să bifeze, mîine, ultimul meci amical al iernii 2009, cel cu Dnepr, unde Rednic ar vrea să testeze formaţia cu care să abordeze pe 1 martie prima partidă a returului, cu Pandurii.

Susţinere de la FRF

O mînă de ajutor a dat şi Federaţia! Şefii FRF, dar şi selecţionerul Victor Piţurcă au avut mai multe discuţii în ultimele zile cu oficialii din Ştefan cel Mare şi au făcut lobby ca Tamaş să revină de urgenţă la Dinamo după episodul bahic de vineri noaptea.

Este un fotbalist important al «naţionalei» şi e mare nevoie de el în meciurile de peste o lună şi jumătate cu Serbia şi cu Austria! Goian e suspendat la primul joc, Ghionea la fel, ar fi un dezastru să nu-l avem nici pe Gabi în formă! A greşit, a plătit, a fost atenţionat, şi-a învăţat lecţia. Oricum, cînd a fost convocat la lot n-a avut ieşiri în decor” au fost mesajele pe care Piţurcă, dar şi Mircea Sandu le-au transmis către roş-albi.

“Şi-a primit urecheala”

În sprijinul apărătorului au venit şi analizele tehnice făcute în cele 3 zile de expulzare la Dinamo II. Rednic a primit recomandări pozitive pentru fotbalist. “Şi-a dat interesul şi la meci, şi la antrenamente, nu face figuri“, i s-a zis tehnicianului.

Şi acţionarii se gîndiseră deja să scurteze la maximum exilul lui Tamaş: “Gabi şi-a primit urecheala, nu putem să ţinem un internaţional la Dinamo II, mai ales că investim jumătate de milion de euro în salariul lui anual“.

Rednic e foc şi pară: “Nu regretă? Nu-l înţeleg!”

Mircea Rednic a vorbit şi ieri de situaţia lui Tamaş: “Mai durează exilul lui Dinamo II, o să vedem cît. Gabi nu era la prima abatere. La Dinamo s-a făcut un grup unit şi ţin mult ca atmosfera să rămînă bună. N-am înţeles declaraţia aia cum că nu regretă ceea ce s-a întîmplat, o să mai discutăm. Dacă am mai întîlnit astfel de cazuri? Da, au mai fost, în fine, de trei zile numai despre asta vorbim!“.

S-a autoizolat la Dinamo II

De trei zile la formaţia secundă, Tamaş a evitat să mai discute cu şefii despre ceea ce s-a întîmplat în noaptea de vineri spre sîmbătă. “Îmi văd de program cu stricteţe, mă antrenez la aceeaşi capacitate precum o fac şi la prima echipă. Apoi stau în cameră şi mă uit la filme. Mă relaxează şi am ce vedea. Ultima oară am văzut «Slumdog Millionaire», favorit la Oscar, care are o poveste extraordinară“, s-a confesat fotbalistul apropiaţilor. Colegii de la Dinamo II au povestit: “Salută, îşi face treaba, în rest este retras şi cuminte“.

“Şi Terry are seri mai lungi”

Cornel Dinu a mărturisit ieri la gașca slugilor proaste TV că Tamaş a fost atenţionat prin trimiterea la echipa secundă: “Şi John Terry de la Chelsea are seri mai lungi, dar a doua zi trebuie să fie la antrenament. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu Gabi în noaptea cu pricina, am înţeles că n-a vrut să vină a doua zi la pregătiri. Faptul că a fost trimis la echipa a doua poate fi o pedeapsă mai drastică decît o simplă amendă. Ştiu că el şi-a dorit mult să vină la Dinamo şi a jucat de multe ori accidentat“.

“Ce, l-a omorît pe Rednic?”

Tatăl fundaşului, Iosif Tamaş, a sărit de la Braşov să-şi apere fiul. “De ce să fiu supărat pe el? A băut două beri în cantonament şi atît. Ce, l-a omorît pe Rednic? Nici măcar n-a ieşit din hotel. Am vorbit cu domnul Badea şi mi-a zis că se va rezolva totul în curînd“, a zis el în Cancan. Şi Ioan Andone a declarat: “Sînt convins că Gabi regretă episodul, îl cunosc bine, întotdeauna a renunţat la bani ca să vină la Dinamo. Ştie ce înseamnă să fii profesionist, dar mai are scăpări de copil“.

NICOLAE BADEA, preşedinte CA Dinamo

Doar Rednic va decide cînd îl va chema la prima echipă. Dinamo se poate lipsi de orice jucător, nu numai de Tamaş. Indiferent de nume, trebuie respectate regulile

5.000 de euro este amenda pe care ar putea s-o încaseze Tamaş. Totul se va decide la prima şedinţă de analiză a situaţiei jucătorilor

12 meciuri din 15 posibile a jucat Tamaş pentru Dinamo în toamnă, el fiind menajat în cele 3 partide în care a absentat

Borcea: “Tamaş nu doarme nici o secundă, suferă enorm!”

Cristi Borcea a intervenit în această seară la gașca slugilor proaste TV şi a ţinut să dea asigurări că fundaşul Gabriel Tamaş regretă foarte mult incidentul din urmă cu cîteva zile: “Eu nu pot să-i spun lui Rednic să trimită un jucător la echipa a doua pentru că nu-mi place mie. El o să-mi spună să vin eu să antrenez jucătorii şi să iau campionatul. Am mai declarat că vom ţine foarte mult la disciplină! Pe Tamaş îl ştiu foarte bine, de la 17 ani, vă asigur că suferă enorm, nu doarme nici o secundă. Numai un om care îşi doreşte foarte mult şi are mentalitate de învingător poate face ce a făcut Tamaş pentru Dinamo. S-a antrenat deseori accidentat. Sunt jucători tineri, ce aţi vrea, să stea toată ziua în casă? Eu vă asigur că nu s-a pus nici o clipă problema ca el să se ia la bătaie cu cineva, este o informaţie falsă“, a comentat enervat Borcea la Contraatac.

Mici fisuri

In Opinii, Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 17, 2009 at 09:39

Dinamo a jucat bine, şi-a creat multe ocazii de gol, dar a plătit tribut relaxării din defensivă.

Prima remiză a “cîinilor” în partidele de pregătire. După şase victorii consecutive, roş-albii au pierdut printre degete şirul succeselor în Antalya şi au remizat ieri cu Amkar Perm, locul 4 în Rusia.

Descătuşarea golgeterului

Culmea, singurul atacant care nu reuşise să marcheze pînă acum era Dănciulescu, principalul marcator în campionat. Ieri a spart gheaţa. În minutul 6 a profitat de o eroare a ruşilor şi a împins mingea dincolo de linia porţii. Apoi a izbucnit: “Ăsta trebuia, mă, ăsta trebuia!“. “Hai, Danciule, că ţi-ai dat drumul!“, l-a completat Rednic.

Două revelaţii

Mitea e de departe surpriza plăcută. Ieri a scuturat iar plasa, din pasa perfectă a lui Niculescu. Cele mai multe aplauze le-a cules Izvoranu. A început ca stopper, iar după pauză a trecut la închidere. S-a achitat perfect de sarcini, a recuperat multe mingi şi a fost aproape de gol în două rînduri. Cu un şut de la 25 de metri şi cu un “cap” ce a şters bara.

Prea relaxaţi în defensivă

Cînd Dinamo credea că va pleca victorioasă, ruşii au lovit în urma unei degringolade în apărare, în minutul 80. Un gol asemănător primului încasat, cînd Lobonţ a sărit pe sub minge (12). “Am luat două goluri, sînt puţin supărat. Puteam să le primim oricum, dar nu din faze fixe, unde toată lumea ştie ce are de făcut! Am jucători buni, sînt nerăbdător să înceapă returul“, a punctat Rednic.

Probleme cromatice

Dinamoviştii au fost nevoiţi să joace la meciul de ieri în bluze de trening negre şi şorturi roşii, în loc de obişnuitele echipamente de joc. Explicaţia a fost că şi “cîinii”, şi adversarii lor veniseră în tricouri albe, iar arbitrul nu a permis ca ambele echipe să evolueze în aceeaşi culoare. Astfel, pentru că ruşii mai aveau la ei doar geci groase, elevii lui Mircea Rednic au acceptat să joace în bluzele de trening.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo

A fost un meci bun, un antrenament reuşit, în care am făcut şi multe schimbări. Băieţii mei s-au mişcat bine, nu am ce să le reproşez, au avut un adversar pe măsură

“Joc şi fundaş!”

Golgeterul lui Dinamo în prima parte a sezonului, cu 8 reuşite, Ionel Dănciulescu a marcat ieri primul gol în meciurile de pregătire din Antalya. Atacantul de 32 de ani nu crede că a fost dezavantajat de faptul că a fost folosit mai mult mijlocaş. “Pentru mine e o mîndrie să joc la Dinamo, indiferent pe ce post. Joc şi fundaş dacă e nevoie! Eu încerc să-mi fac datoria oriunde, dar cel mai important e să cîştige echipa“, a spus “Danciu” la gașca slugilor proaste TV. Iar Rednic a punctat: “Mă bucur că a dat gol, a zis că alea multe le ţine pentru campionat“.

Andrei Cristea: “Să ia Dinamo titlul!”

Andrei Cristea, împrumutat de Dinamo la Poli Iaşi pentru returul campionatului, a reuşit să înscrie de 4 ori în tot atîtea meciuri pentru echipa lui Bergodi. “A fost dorinţa mea să plec, pentru a putea juca mai mult şi îi mulţumesc domnului Rednic că a înţeles această doleanţă. Anul acesta sînt sigur că Dinamo va lua titlul, pentru că are cel mai bun lot“, a spus atacantul de 24 de ani.

Azi debutează Malick, în direct la gașca slugilor proaste TV

Dinamoviştii vor juca azi, de la ora 15:00, un meci amical cu echipa bosniacă Slavia Sarajevo, locul 2 în prima ligă. Mijlocaşul central Papa Malick (28 de ani) va debuta în tricoul lui Dinamo, în partida transmisă în direct de gașca slugilor proaste TV. Confruntarea va fi live video şi pe www.gașca slugilor proaste.ro, iar pe www.copy/paste.ro veţi putea urmări reacţii, imagini şi alte detalii de la amicalul “cîinilor”.

Mesaj: “Cît vreţi pe Contra?”

Dinamoviştii speră să rezolve în această săptămînă transferul lui Cosmin Contra (33 de ani), fundaşul dreapta al lui Getafe. A rămas ca spaniolii să spună clar cîţi bani vor în schimbul dezlegării jucătorului şi să fie găsită o cale legală pentru efectuarea tranzacţiei, întrucît perioada de transferuri s-a închis acum două săptămîni. Primele semnale trimise din Spania indică o sumă de transfer de aproximativ 300.000 de euro. Lui Contra i s-au pregătit 500.000 de euro care să-i fie daţi la semnătură, plus un alt milion de euro pentru cele 18 luni de contract. (Radu Bichiş)

Dinamo 2-2 Amkar Perm

In Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 17, 2009 at 09:34

Amkar Perm (fondat 1994) este un club de prima divizie din Rusia, cea mai notabila performanta fiind un loc 4 ocupat la sfarsitul sezonului 2008. Pana la meciul cu Dinamo acestia au mai disputat meciuri de pregatire cu Yaroslavl, scor 1-1 si cu Universitatea Craiova, pe care i-a invins cu scorul de 2-0.

Meciul de azi va consemna si debutul senegalezului N`Doye, mijlocasul de 30 de ani a semnat cu Dinamo de o luna, insa nu a jucat in nici un meci de pregatire.

DINAMO BUCURESTI:

Bogdan Lobont (Florin Matache ‘46) – Sergiu Homei (Cristi Melinte ‘46), Cosmin Moti, Silviu Izvoranu, Zie Diabate (Nicolae Musat ‘46) – Gabriel Torje (Ianis Zicu ‘65), Gabriel Bostina (Adrian Cristea ‘46), Nicolae Mitea (Lucica Goian ‘46) – Ionel Danciulescu – Osvaldo Miranda (Adrian Scarlatache ‘70), Claudiu Niculescu (Marius Niculae ‘46)

Min. 7 : Dănciulescu impinge mingea in poartă din apropiere.

Min. 12 : Ruşii egalează prin Cherenchikov la o greşeală a lui Lobonţ.

Min. 45 : Mitea inscrie in poarta goală, după o gafă a apărarii ruşilor, stabilind scorul pauzei.

Min 80 : Peev egaleaza din nou cu un sut de la 8 metri.

ALB in aparare, ROSU in atac!

In Opinii, Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 16, 2009 at 13:59

Dinamo a impresionat ieri nu numai prin forta atacului, ci si prin siguranta apararii. Cu o echipă de atac, Rednic titularizînd 6 jucători cu profil ofensiv, Dinamo şi-a creat 8 mari ocazii, iar în apărare a făcut un joc foarte precis

Marius Niculae, Dănciulescu, Torje, Adrian Cristea, Boştină, Mitea. Nu e înşiruirea fotbaliştilor ofensivi din lotul lui Rednic, ci mai mult de jumătate din titularii aleşi ieri de Rednic pentru amicalul cu danezii de la Randers. Boştină a jucat în faţa apărării, Mitea şi Torje pe benzi, iar Cristea în spatele celor două vîrfuri: Dănciulescu şi Niculae. A rezultat un meci în care Dinamo a făcut legea pe teren, cu multe ocazii de gol şi cu o nouă victorie, a şasea din tot atîtea posibile în stagiul din Antalya. Aproape totul i-a ieşit trupei lui Rednic. Şi în atac, şi în apărare.

ÎN OFENSIVĂ

1. Rapiditate pe benzi. Cu spiriduşii Torje şi Mitea pe cele două laterale ale terenului, Dinamo a avut viteză şi centrări bune. Cei doi au creat şi prima mare şansă de gol: centrare Mitea, şut Torje, dar portarul advers a scos în extremis (16).

2. Cristea a jolly-jocker-ul. Omul-cheie pare a fi în continuare Adrian Cristea, cel care şi aseară a mîngîiat toate mingile şi le-a dirijat pentru colegii săi. A ratat o mare şansă, şutînd în portar din 7 metri (18), după care a executat bine două lovituri libere, însă mingea a ocolit de puţin spaţiul porţii (37, 73).

3. Dănciulescu e util peste tot. Folosit 90 de minute, probabil că Dănciulescu a alergat cel mai mult de la Dinamo. A început ca atacant, lîngă Niculae, şi a terminat mijlocaş central, postură din care a ratat o imensă şansă de gol, cap din 5 metri scos providenţial de portar (65). În plus, a făcut excelent faza defensivă şi a recuperat multe baloane.

4. “Taurul” Niculae. În fine, Marius Niculae e cel care s-a luat la trîntă cu masivii fundaşi nordici, dar şi cel care a dat tonul presingului ucigător al “cîinilor”. Un atacant care pare să-şi fi revenit la forma fizică de pe vremea cînd evolua la Sporting şi cel care a ratat o imensă ocazie în minutul 62, cînd din 3 metri n-a reuşit să împingă balonul în plasă.

ÎN DEFENSIVĂ

1. Surpriza Scarlatache. Cu Blay trimis la echipa a doua şi cu Contra rămas doar o “Fata Morgana”, Rednic a găsit soluţia pentru postul de fundaş stînga. Scarlatache a fost unul dintre cei mai buni de pe teren şi a avut în joc exact ce îi trebuie unui apărător lateral: agresivitate, viteză, urcări în atac şi precizie în centrări.

2. Boştină e asul din mîneca lui Rednic. Poate că marea găselniţă a lui Rednic de aseară a fost folosirea lui Boştină ca închizător. O mişcare bună, pentru că ex-stelistul, pe care şi Hagi îl vedea în acelaşi rol, are un control bun al balonului, iese întotdeauna cu mingea la picior şi are precizie în a pasa, iar acolo, în centrul terenului, exactitatea e literă de lege.

Ultimul amical

In Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 16, 2009 at 13:56

Amical / Dinamo – Amkar Perm

Astazi de la ora 17:00, Dinamo va intalni, in cadrul turneului de pregatire din Antalya, echipa rusa Amkar Perm.

Amkar Perm (fondat 1994) este un club de prima divizie din Rusia, cea mai notabila performanta fiind un loc 4 ocupat la sfarsitul sezonului 2008. Pana la meciul cu Dinamo acestia au mai disputat meciuri de pregatire cu Yaroslavl, scor 1-1 si cu Universitatea Craiova, pe care i-a invins cu scorul de 2-0.

Dinamo – Randers 1 – 0

In Stagiu de pregatire, Statistica on februarie 16, 2009 at 13:54

Astazi, ora 17:00, Dinamo va intalni, intr-un meci amical, echipa daneza FC Randers, in localitatea Belek, in cadrul stagiului de pregatire din Antalya.

FC Randers(locul 7) este o echipa daneza, care s-a infiintat in 2003 dupa fuziunea mai multor echipe. Singurul trofeu al nou infiintatei echipe este Cupa Danemarcei, castigat in sezonul 2005-2006. Ieri intr-un meci amical contra echipei Hobro IK, acestia au pierdut cu scorul de 1-3.


In prima repriza Dinamo au intrat urmatorii jucatori in teren:

Bogdan Lobont – Adrian Scarlatache, Lucica Goian, Cosmin Moti, Zie Diabate – Adrian Cristea, Gabi Bostina, Gabriel Torje, Nicolae Mitea – Ionel Danciulescu, Marius Niculae

<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:Calibri; panose-1:0 0 0 0 0 0 0 0 0 0; mso-font-alt:”Times New Roman”; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:roman; mso-font-format:other; mso-font-pitch:auto; mso-font-signature:0 0 0 0 0 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:”"; margin:0in; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} p.msonospacing, li.msonospacing, div.msonospacing {mso-style-name:msonospacing; mso-margin-top-alt:auto; margin-right:0in; mso-margin-bottom-alt:auto; margin-left:0in; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:.5in; mso-footer-margin:.5in; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:”";
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:Calibri; panose-1:0 0 0 0 0 0 0 0 0 0; mso-font-alt:”Times New Roman”; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:roman; mso-font-format:other; mso-font-pitch:auto; mso-font-signature:0 0 0 0 0 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:”"; margin:0in; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} p.msonospacing, li.msonospacing, div.msonospacing {mso-style-name:msonospacing; mso-margin-top-alt:auto; margin-right:0in; mso-margin-bottom-alt:auto; margin-left:0in; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:1.0in 1.25in 1.0in 1.25in; mso-header-margin:.5in; mso-footer-margin:.5in; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:”";
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}
Min. 1: Arbitrul fluiera startul partidei.

Min. 5: Cei de la Randers au primul atac mai periculos, insa Goian respinge din centrul careului.

Min. 9: Sut al unui jucator danez, dar Lobont respinge in corner.

Min. 16: Actiune periculoasa a dinamovistilor, dar sutul lui Gabriel Torje este respins de portarul danez.

Min. 18: Centrare buna a lui Diabate, mingea ajunge la Adrian Cristea care suteaza in portar.

Min. 26: Schimb de pase Danciulescu-Torje, dupa un corner, insa sutul bun al lui Gabriel Torje este aparat de portarul danez.

Min. 37: Lovitura libera lateral stanga executata puternic de Adrian Cristea, balonul trece milimetric pe langa bara coltului lung al portarului danez.

Min. 38: Lucian Goian are o intrare criminală, însă este iertat de arbitru.

Min. 45: Se incheie prima repriza a meciului. Dinamo a avut cele mai multe ocazii, insa scorul ramane 0-0.

Min. 46: Incepe repriza a doua. Claudiu Niculescu si Emilian Dolha ii schimba pe Mitea, respectiv Lobont.

Min. 55: Faza frumos construita de jucatorii dinamovisti, dar Niculescu finalizeaza modest.

Min. 59: Goian este inlocuit cu Silviu Izvoranu.

Min. 63: Lovitura libera executata de pe partea dreapta, de catre Adrian Cristea, insa Marius Niculae nu ajunge mingea.

Min. 65: Niculescu executa bine o lovitura libera, insa sutul nu este destul de puternic si portarul respinge in corner. Danciulescu are o mare ocazie dupa acest corner, insa din nou portarul respinge in corner.

Min. 66: Goool Dinamo!!! Izvoranu inscrie dupa ce Niculescu executa bine un corner, Marius Niculae recentreaza pentru Izvoranu care inscrie pentru 1-0.

Min. 71: O nouă ocazie în dreptul lui Dinamo. Miranda trage de la 18 metri, însă balonul este deviat în corner.

Min. 73: Musat intra in locul lui Diabate.

Min. 75: Centrare din corner, Dolha iese, dar scapă mingea, însă revine şi reţine. Emilian provoacă şi eliminarea unui adversar după ce Beckmann vede al doilea galben pentru că a împiedicat degajarea balonului.

Min. 81: Miranda si Zicu se precipita in fata portii, faza ce putea duce scorul la 2-0.

Min. 87: In Antalya ploua, iar jucatorii asteapta incheierea meciului.

Min. 90: Arbitrul fluiera sfarsitul meciului. Dinamo continua forma buna aratata in toate celelalte meciuri de pregatire, iar returul acestui campionat se anunta promitator. De remarcat faptul ca fara inchizator echipa nu a avut mari probleme in defensiva. N`Doye e sigur la Dinamo???

Borcea: “Malick si Melinte au semnat cu noi”

In Opinii, Transferuri on februarie 15, 2009 at 10:51

Presedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, vineri, agentiei MediaFax, ca jucatorii Papa Malick Ba si Cristian Melinte au semnat contractele cu gruparea din Soseaua Stefan cel Mare.

“Papa Malick şi Cristi Melinte sunt jucătorii lui Dinamo cu acte in regulă. Malick a semnat un contract pe un an şi jumătate iar Melinte este jucătorul nostru pentru următorii cinci ani”, a declarat Borcea.

Mijlocaşul senegalez Papa Malick Ba, 29 de ani, a venit la Dinamo liber de contract. Ultima oară el a evoluat la echipa elveţiană FC Basel.

Fundaşul dreapta Cristian Melinte, 20 de ani, a evoluat la UTA Arad şi la Inceputul anului a dat probe de joc la AS Monaco.

In altă ordine de idei, George Blay şi Voika Vranijkovic au fost trimişi la echipa a doua.

Deniss Romanovs a semnat cu cehii de la Slavia Praga

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Transferuri on februarie 15, 2009 at 10:48

Fostul portar al lui FC Dinamo, Deniss Romanovs, a semnat un contract pe doi ani cu Slavia Praga, cu opţiune de prelungire pe încă unul, informează site-ul oficial al grupării cehe.

Letonul în vârstă de 30 de ani şi-a reziliat contractul cu Dinamo la începutul acestui an după ce în cele două sezoane şi jumătate petrecute în Ştefan cel Mare a fost folosit în doar trei meciuri în campionat.

“Am urmărit Slavia în câteva meciuri pe când evolua în Liga Campionilor cu Arsenal şi Steaua. Este o echipă de mare valoare. Am avut oferte de la trei cluburi, dar am ales Slavia pentru că aici pot progresa”, a spus Romanovs.

Goalkeeperul, care are şi câteva selecţii în echipa naţională a Letoniei, a mai fost legitimat în trecut la Skonto Riga, FK Valmiera, FK Ventspils şi SK Ditton Daugavpils.

SOC! TAMAS TRIMIS DE REDNIC LA DINAMO II !!!

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on februarie 14, 2009 at 17:05

Gabi Tamas are mari probleme la Dinamo – l-a suparat pe Rednic si a fost trimis la echipa a doua.

Tamas este recunoscut pentru temperamentul lui vulcanic – insa de aceasta data nu i-a mai mers cu Rednic – antrenorul l-a trimis la echipa a doua pe motive de disciplina, anunta ProSport.

Preşedintele CA Dinamo, Nicolae Badea, a anunţat astăzi că internaţionalul dinamovist Gabi Tamaş a fost trimis la echipa a doua a clubului pentru i pentru acte de indisciplină. Oficialii formaţiei din Ştefan cel Mare nu au oferit detalii suplimentare pentru a motiva această decizie. Fundaşul a evoluat pentru Romania in partida amicală cu reprezentativa Croaţiei şi joi seară a revenit in cantonamentul “cainilor” din Antalya, dar de atunci nu a mai efectuat niciun antrenament sub comanda lui Mircea Rednic.

Marius Niculae da in judecata clubul Inverness

In Opinii, Transferuri, Zvon on februarie 14, 2009 at 17:02

Fotbalistul dinamovist Marius Niculae a decis să dea in judecată fostul său club, Inverness Caledonian Thistle, o audiere in legătură cu acest caz urmand să aibă loc, luni, la Inverness, informează publicaţia The Press and Journal.

Oficialităţile din Inverness au spus că nu pot da publicităţii deocamdată detalii privind procesul, insă au precizat că este vorba de un litigiu comercial, “pentru plata unor bani”.

Clubul Inverness a refuzat să comenteze acest caz. “La acest stadiu al procedurilor legale, clubul nu consideră corect să comenteze”, a declarat un purtător de cuvant al grupării scoţiene.

In august 2008, Marius Niculae a fost vandut de Inverness clubului Dinamo in schimbul sumei de aproximativ 400.000 de lire sterline. Atacantul a cerut, atunci, ca lui să ii revină o parte din suma de transfer primită de la Dinamo. Clubul Inverness a anunţat, in acea perioadă, că este dispus să il dea in judecată pe Niculae pentru ca pretenţia acestuia să nu fie satisfăcută. “Nu ii datorăm lui Marius Niculae niciun ban. Dacă Marius va acţiona pentru a primi bani de la noi, consilierii noştri juridici se vor ocupa de acest caz”, a declarat preşedintele grupării Inverness, George Fraser, ďż˝n august 2008.

Marius Niculae a evoluat ďż˝n 37 de meciuri la Inverness, formaţie pentru care a ďż˝nscris 10 goluri.

Mediafax.

Dinamo – Sturm Graz 5 – 2

In Meciuri, Stagiu de pregatire, Statistica on ianuarie 28, 2009 at 23:28

De la ora 15:00, Dinamo a jucat primul meci amical din stagiul de pregatire din Antalya, cu austriecii de la Sturm Graz. Partida a fost live video pe GSP TV si www.gsp.ro si live text pe www.dinamovisti.ro!

5-2 min 72 – Mitea înscrie cu un şut foarte bun, plasat, la colţul lung

4-2 min 71 – Mario Haas înscrie pentru 4-2 printr-un gol senzaţional

4-1 min 69 – Beichler reduce din diferenţă pentru austrieci

4-0 min 48 – GOOL DINAMO! Nicolae Mitea înscrie la 3 minute după pauză!

Jocul se reia

Pauză

min 40 – Boştină şutează slab de la marginea careului mare

3-0 min 30 – GOOOL LUCIAN GOIAN! Dupa un sut al lui Bostina si o foarfeca a lui Ropotan, Lucian Goian reia din 4 metri in poarta!

min 30 – Iese Lobonţ, intră Dolha

2-0 min 22 -GOOOL CLAUDIU NICULESCU! Lovitura libera obtinuta de Claudiu Niculescu, de la 20 de metri, si transformata tot de el!

1-0 min 4 – GOOOL TORJE! Boştină centrează, Vranjkovici şutează în portar, iar Torje din 14 m a trimis cu capul în poartă

min 3 – Niculae scapă de marcaj, dar ştează slab din 10 m

min 1 – a început partida

Dinamo începe în următorul ”11”: Lobonţ – Homei, Goian, Tamaş, Izvoranu – Torje, Ropotan, Boştină, Vranjkovici – Niculescu, M. Niculae

Sturm Graz se afla pe locul 3 in Austrian Bundesliga. Vezi mai jos care este lotul echipei cu care Dinamo va juca meciul de maine:

“Niste rebuturi !”

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Opinii on ianuarie 25, 2009 at 20:56

“Baciu’” atac la Dinamo!

Visati la titlul 19? Visati sa vedeti la toamna pe Dinamo in grupele Ligii Campionilor? Va puneti sperantele pentru indeplinirea acestor vise in Niculescu, Danciulescu, Tamas, Niculae? Avem o veste proasta. Baciu’ ( baci-cioban) fotbalului romanesc tocmai ne-a anuntat ca nu avem absolut niic o sansa cu o echipa de “rebuturi refuzate la export, gen Niculescu.” . Nici Tamas nu a scapat de vorba impleticita a lui Gica 2: “dacă nu-şi bătea joc de talent ar fi jucat în Spania sau Italia, nu în Stefan cel Mare”.

Suntem convinsi ca situatia de la Dinamo, jocul echipei, sansele la titlu, faptul ca Tamas joaca la Dinamo si nu in Spania, ii provoaca insomnii lui Popescu. Asa cum le provoaca si adversarelor din campionat.

PS1: Probabil nu a uitat ostilitatea cu care a fost primit candva in Stefan cel Mare si tine mortis sa ia locul stelei in “salut.”

PS2: Nu ne indoim ca Borcea ii va da replica in urmatoarele 24 de ore.

Propunere

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Opinii, Zvon on ianuarie 25, 2009 at 20:53

EXCLUSIV / “I-AM PROPUS LUI LUPESCU SA VINA LA DINAMO”

Cristi Borcea a confirmat pentru DinamoMania.ro in aceasta seara stirea aparuta in ProSport, conform careia Ionut Lupescu a fost ofertat pentru un post in conducerea “cainilor”. “I-am propus lui Ionut sa vina la Dinamo si e deschis la aceasta idee. Insa e foarte greu sa il convingem sa vina acum pentru ca e in plina calificare cu echipa nationala”, a comentat Cristi Borcea.

“Pe ce post il doriti pe Lupescu la Dinamo?”, l-am intrebat pe Cristi Borcea. “In locul meu. Eu ies la pensie”, a comentat presedintele lui Dinamo. “Nu aveti cum ca nu v-ati indeplinit visul”. “Mai am jumatate de an dupa care gata”, spune convins Cristi Borcea care il asteapta pe Ionut Lupescu pentru postul de presedinte executiv in Stefan cel Mare.

Borcea a anuntat prin intermediul DinamoMania ca Julio Cesar se afla in continuare in cantonament cu Dinamo in Antalya dar este posibil in continuare un transfer al brazilianului la alta echipa, caz in care Cosmin Moti ar fi adus la Dinamo inca din aceasta iarna: “Julio Cesar e in cantonamentul lui Dinamo. Pentru Moti vom stii sigur luni cum stam, Victor Becali va discuta cu oficialii lui Siena. Daca Julio Cesar nu pleaca, Moti nu vine acum la Dinamo”, a incheiat Borcea.

Ce promite noul Ministru de Interne?

In Infrastructura, Opinii on ianuarie 25, 2009 at 20:50

Ministrul Administratiei si Internelor, Liviu Dragnea, a declarat dupa prezentarea raportului Jandarmeriei, ca este suporter al echipei Rapid inca de la varsta de trei ani, precizand apoi, amuzat, ca dupa ce a fost investit in noua functie, nu mai stie cu ce formatie tine.

“Tin cu Rapid de la trei ani. Eram, acum nu mai stiu. Fiul meu e stelist“, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a declarat ca a vorbit odata cu Gigi Becali despre un transfer al fundasului Vali Badoi la Steaua, care insa nu s-a concretizat atunci.

Ministrul a precizat ca nu a avut o relatie apropiata cu Becali, ca l-a respectat si l-a intalnit de cateva ori. Badoi i-a transmis odata actualului ministru ca vrea sa plece de la Rapid, dupa ce au avut loc niste incidente in avionul delegatiei giulestene, intre cativa fani si jucatori.

Dragnea spune ca a luat legatura cu Becali si i-a transmis finantatourlui Stelei sa-l sune pe Badoi ca sa-l intalneasca. Seful MAI a mai spus ca nu stie ce s-a intamplat ulterior.

Ministrul Administratiei si Internelor a mai afirmat ca a fost sunat de antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, si a avut o discutie cu el.

“Am vorbit cu Rednic acum doua zile, ma cunosc cu el de foarte mult timp si o sa-l ajut la construirea unui stadion de Liga Campionilor pentru Dinamo“, a zis Ministrul de Interne.

“E mai bun ca Julio Cesar !”

In Opinii on ianuarie 22, 2009 at 01:48

Talnar: Grigore il poate inlocui pe Julio Cesar”

Jucătorii din atacul lui Rednic sďż˝nt lăudaţi de tehnicianul lui Dinamo II, Cornel Ţălnar. ”Toate echipele ar trebui să se teamă cďż˝nd ďż˝ntďż˝lnesc pe Dinamo!”

”La ce atac are Dinamo, adversarelor ar trebui să le tremure carnea! Toate echipele ar trebui să se teamă cďż˝nd ďż˝ntďż˝lnesc pe Dinamo!. Ce poţi să mai spui cďż˝nd ai un atac format din Niculescu, Dănciulescu, Marius Niculae, Bratu sau Zicu! Dinamo are de departe cel mai bun lot din Liga I şi cred că titlul se va sărbători ďż˝n Ştefan cel Mare”, a spus Ţălnar.

Fostul tehnician al roş-albilor, Cornel Ţălnar, este de părere că Dragoş Grigore (22 de ani) ďż˝l poate ďż˝nlocui pe cu succes pe brazilianul Julio Cesar Correa.

”Dragoş Grigore este un fundaş ďż˝n care eu am mare ďż˝ncredere. Dacă Mircea ďż˝i va da ďż˝ncredere sďż˝nt sigur că nu-l va dezamăgi. Poate creşte foarte mult lďż˝ngă Tamaş. Dinamo nu trebuie să caute soluţii, le are ďż˝n curtea proprie. ďż˝n ultimii ani, mulţi jucători de la echipa a doua au făcut acest pas cu succes, aici mă refer la Ropotan, la Pulhac, la Ştefan Radu”, a spus Ţălnar

Vine Cesinha?

In Transferuri, Zvon on ianuarie 22, 2009 at 01:45

“As veni la Dinamo!”

Cesinha ştie de interesul “cîinilor” şi spune că nu ar refuza transferul, dacă oferta e bună

- Cesi, se vorbeşte tot mai mult de o plecare a ta de la Rapid…

- Da, ştiu că şi Dinamo, şi Steaua s-au interesat de mine, însă nu cred că sînt prea multe şanse să mă transfer.

- De ce?

- Păi, din cauza fanilor. Suporterii rapidişti sînt foarte frumoşi, dar cred că ar lua foc dacă m-ar vedea la una dintre rivale şi şefii vor să evite un conflict cu galeria.

- Ţi se pare normal?

- Nu! Uitaţi-vă la Figo, care era un simbol la Barcelona şi totuşi a ajuns la Real. Şi ăsta nu e singurul exemplu. În Potugalia sînt mulţi fotbalişti care au evoluat la Benfica, apoi la Porto sau invers. Sîntem profesionişti şi ne ducem unde e mai bine pentru noi şi familiile noastre.

- Deci nu ai refuza o propunere de la Dinamo sau de la Steaua.

- Normal că voi pleca, dacă oferta e bună pentru mine şi pentru club. D-asta am venit în România, pentru a cîştiga mai bine decît în Portugalia. Aş fi putut să stau liniştit la Braga, unde am şi o casă, eram lîngă familia mea.

- Ce te-ar determina să părăseşti Rapidul?

- Acum vă întreb eu pe voi: pentru ce munciţi, nu pentru bani? Dacă altul îţi dă mai mult, înseamnă că te respectă, că te apreciază. Te duci, nu contează că eşti fotbalist, ziarist sau ai altă meserie. În momentul ăsta, orice e posibil. Poate se rezolvă situaţia la Rapid, mi se măreşte salariul, şi-atunci rămîn aici.

M-am acomodat repede în România şi ştiu că suporterii Rapidului mă iubesc, dar dacă plec la o altă echipă din campionat, nu înseamnă că-i trădez!

Carlos Cesinha, mijlocaş Rapid

Cesar pleaca de la Dinamo, apararea este in piuneze!

In Opinii, Transferuri on ianuarie 20, 2009 at 23:00

Julio Cesar este deja istorie pentru Dinamo, siturile de sport romanesti si turce anuntind astazi plecarea lui Julio Cesar de la Dinamo la Gaziantep pentru 600 de mii de euro. Aducerea lui Cesar in Turcia parea initial un  semn al reconcilierii intre Dinamo si jucator, insa a sfirsit a fi doar facilitarea unei tranzactii prin care actionarii isi recupereaza “investitiile” facute in toamna.

Plecarea lui Cesar ne arata (pentru a cita oara!) cit de fantezista este politica de recrutare la Dinamo. Dinamo a renuntat in vara la un jucator integrat in echipa (Moti) pentru un pret de nimic si a ales un inlocuitor despre care stia ca are probleme de disciplina. In plus, este cel putin discutabil daca un campionat ca al nostru e motivant pentru un jucator trecut pe la Real Madrid sau AC Milan. Lipsa crasa de orizont in privinta managementului sportiv din vara ne pune acum in pozitia de a petici un sac care avea deja destule gauri. Blay, dincolo de valoarea sa indoielnica, asteapta doar vara ca sa o poata intinde cit mai departe de Dinamo iar a te baza pe el devine sinucidere curata. Homei este doar un pusti fara experienta in acest moment si nu pare capabil sa profite de sansele acordate. Pe partea stanga, Pulhac e la infirmerie iar Diabate e doar o solutie disperata de moment, nefiind deloc un jucator de banda. Mai disperata decit solutia Diabate este doar solutia Musat, adus de la o echipa virtual retrogradata unde nu a impresionat cu nimic. In centrul apararii, alternativele sunt Goian (!!), Izvoranu (!!!) sau pustii si prea cruzii (pentru un sezon in care Dinamo vrea titlul) Grigorie sau Diabate.

Solutiile? Prima ar fi transferul unui alt fundas central fie din tara (cele mai probabile nume ar fi M. Constantin, Rada sau vreun alt nume venit prin intermediul relatiei Jabba-Borcea, daca ar fi sa pariez!), fie pe filiera Rednic-Belgia. Ambele probabil foarte proaste deoarece actionarii nu vor plati niciodata o suma decenta pe un fundas de calitate. A doua ar fi niste sesiuni intense de rugaciuni generate de posibilele cupluri Goian-Tamas sau Tamas-Izvoranu. A treia solutie ar fi promovarea, chiar cu pretul pierderii titlului, a lui Grigore sau Diabate, dar ce antrenor ar risca atat intr-un sezon in care „e condamnat sa cistige titlul”?

Mi-e teama insa ca renumitii scouteri si manageri ai lui Dinamo vor gasi foarte curind si a patra solutie. Dupa experientele nereusite Cesar, Pekaric, Zoric etc este foarte posibil sa ne indreptam spre un om care, nu-i asa?, cunoaste foarte bine spiritul dinamovist. Cum probabil Vali Nastase e indisponibil la acest moment, ma astept ca noul fundas central sa fie Gianni Kirita. Avantajele sunt multiple, inclusiv acela ca va ajunge foarte rapid in cantonamentul din Antalia.

Miranda poate sa plece

In Opinii, Transferuri, Zvon on ianuarie 20, 2009 at 22:52

BORCEA: “DOAR MIRANDA POATE PLECA”

Cristian Borcea a declarat ca singurul jucator care poate fi luat in calcul pentru o plecare in aceasta iarna este argentinianul Osvaldo Miranda. Presedintele lui Dinamo a spus ca formatia din Stefan cel Mare va discuta in cazul oricarei oferte, fie ca este vorba de transfer definitiv, detinere in coproprietate sau imprumut.

“Singurul jucator in cazul caruia am luat in discutie o plecare este Miranda. Daca se va gasi o echipa care sa il cumpere, sa il ia in coproprietate sau sa se duca sub forma de imprumut, vom fi de acord. In rest, toti jucatorii raman la Dinamo”, a declarat Cristian Borcea pentru Sport Total FM.

“Nu stiu daca o sa antrenez Dinamo in UCL!”

In Opinii on ianuarie 20, 2009 at 21:42

Intr-un inteviu acordat cotidianului Fanatik Mircea Rednic a facut o analiza a turului campionatului, a vorbit despre cantonamentul din Antalya, despre lot, despre ceea ce-i asteapta pe dinamovisti in retur, despre planurile sale de viitor, dar si despre exigenta suporterilor dinamovisti pe care ii asteapta in numar cat mai mare la stadion.

Domnule Rednic, cum arata Dinamo pe compartimente la inceputul stagiului de pregatire din Antalya?
- Echipa e mult mai echilibrata decit la inceputul turului. Ma bucur ca, in proportie de 90 la suta, jucatorii cu care am terminat prima parte a campionatului ii am la dispozitie si pentru retur si acesta este un lucru mare pentru ca noi am suferit foarte mult din punct de vedere al omogenitatii. Au fost jucatori care au venit pe parcurs, nepregatiti, au avut nevoie de perioade de acomodare cu stilul fotbalului romanesc, cu colegii, cu antrenorii, lucruri normale de altfel.

„Am avut unele reprize bune, dar nu se compara cu jocul de la Timisoara”
Aceasta ar fi cauza jocului nespectaculos din tur?
- Cea mai importanta cauza, pentru ca de aceea am si suferit din punct de vedere al spectacolului. Nu stiu daca am aliniat doua meciuri la rind acelasi prim 11.
Care a fost partida in care v-a placut Dinamo de la un capat la altul?
- De departe victoria cu Poli. Au mai fost reprize din unele meciuri, dar nu se compara cu evolutia echipei de la Timisoara.

„L-am minia pe Dumnezeu daca n-am fi multumiti”
Cit v-a multumit, in procente, jocul lui Dinamo din tur? Nu discutam de rezultate, ci doar de joc…
- Am jucat cam la 60 la suta din ceea ce mi-am dorit eu si totusi am terminat pe primul loc… Spun 60 la suta pentru stiu ceea ce pot baietii pe care-i antrenez. Principalul vinovat insa pentru jocul echipei sint eu. Chiar daca au fost probleme, la lotul pe care l-am avut la dispozitie, cred ca Dinamo trebuie sa arate mai mult spectacol.
Dar mai multe puncte merita sa aiba?
- Eu zic ca se putea mai mult, desi unii spun ca meritam mai putin. Recunosc ca au fost si meciuri in care am avut noroc, de exemplu la Vaslui unde am revenit pe final de la 1-0 pentru gazde si am invins cu golul lui Bratu din prelungiri. Punctele sint importante, avem 35, sintem pe primul loc si l-am minia pe Dumnezeu daca nu am fi multumiti.

„Adversarii directi n-au fost net superiori, dar au avut ceva in plus”
De ce nu ati izbutit sa va capacitati elevii si sa faceti puncte in derby-uri? Lumea te judeca dupa rezultatele din aceste partide.
- Intr-adevar, toata lumea te judeca dupa cum joci cu echipele mari, iar noi, aici, in afara de egalul cu Steaua, nu prea am jucat bine. Adversarii directi nu ne-au fost net superiori, dar au avut ceva in plus. Si Clujul, si Rapidul, Urziceniul la fel. Steaua a avut o prima repriza in urma careia daca ne conducea cu doi sau trei la zero nimeni nu avea nimic de spus. Aici sint regretele mele. Nici nu meritam mai mult la felul cum am jucat. Ca am fost mai pragmatici, asta e alta poveste. Normal ca suporterii si actionarii n-au apreciat acest lucru si au avut destule rabufniri.
Ati avut multe certuri cu actionarii de-a lungul turului?
- Da si nu.
Dar acum s-au linistit?
- Niciodata n-o sa se linisteasca. Sint oameni care investesc, vor si performanta, vor sa cresti si jucatori pentru a-i vinde, vor sa si cistige bani. Fotbalul e o afacere.
O afacere de criza, acum.
- Tocmai, pentru ca e vorba si despre aceasta perioada. Au investit foarte mult in contractele jucatorilor, care sint cele mai mari din Romania. Acest lucru ne obliga mai mult si pe mine, si pe jucatori. Sint de acord ca din cind in cind actionarii sa se supere, dar as prefera sa vina sa discute direct cu mine, decit prin presa sau prin alte parti.

„Urziceniul este peste Cluj”
Care a fost echipa care v-a creat cele mai multe probleme in tur?
- Clujul si Urziceniul. Pentru mine, Unirea nu a fost o surpriza. N-are un joc superspectaculos, dar e bine organizata. Toata lumea alearga, toata lumea participa si la faza de aparare, si la cea de constructie, si la cea de atac. Cred ca Urziceniul este chiar peste Cluj. A fost cea mai constanta echipa, si ca joc, si ca puncte.
La portari sinteti acoperit. Pe linia de fund apar problemele.
- Cam da. Pulhac, in stinga, care era jucator de baza, ne lipseste. Are sanse Diabate, care a crescut foarte mult si care are toata increderea mea, dar e si Musat, care poate crea concurenta. Pe zona centrala e Tamas…
… si nu mai e Julio Cesar…
- Inca nu stiu care e situatia lui, dar nu ma asteptam sa se comporte astfel un jucator care a trecut pe la Milan, pe la Real Madrid. Esti nemultumit, vii si discuti, iti respecti colegii si antrenorii.

„Stiam din Grecia despre iesirile nocturne ale lui Julio Cesar, dar avea CV”
N-ati avut nici o discutie cu el ca sa-i aflati nemultumirile?
- Nici una. Situatia lui ma deranjeaza si n-o accept. Aici, la Dinamo, e vorba de disciplina si indiferent cum se numeste respectivul trebuie sa se supuna regulilor grupului. Nu l-am primit la antrenamente, am inteles ca o sa vina si in Antalya, dar se va antrena separat, nu cu echipa. I s-a dat o hirtie, are zece zile la dispozitie sa-si caute echipa la suma pe care a stabilit-o cu conducerea.
Cit e suma?
- Nu stiu, nu e treaba mea, pentru ca n-am participat nici la transferul lui, asa ca nu cunosc ce s-a dat, ce s-a luat.
Dar de intrebat ati fost intrebat cind a fost adus?
- Mi s-a spus de el si am fost intrebat ce parere am despre el. Am niste prieteni in Grecia, la Olympiakos, si am discutat de Julio Cesar. Exact ce mi-au zis de el am zis si conducerii, si exact aia s-a intimplat.
Ce v-au zis amicii greci despre el?
- E un jucator cu calitati, dar il intereseaza doar persoana lui. Se implica foarte putin in colectiv. Iesiri nocturne a avut si in Grecia, cum a avut ulterior si la Bucuresti. Stiam totul. Cind te uiti in CV-ul lui, la ce echipe a jucat, nu puteai spune ca nu-l vrei.

„Din Blay si Homei as putea face fundasul dreapta de care avem nevoie”
Sint probleme si la fundasul dreapta.
- Cu Blay nu sint probleme, doar ca este in ultimele cinci luni de contract. A si facut lucruri bune, a si gresit, orice jucator are limitele lui. Il mai avem insa pe Homei. Cred ca din Blay si din Homei as putea face fundasul dreapta de care avem nevoie. Homei are veleitati de atac, dar defensiv sta mai prost. Blay e invers, defensiv sta bine chiar daca ne-am obisnuit deja cu gafele lui la meciuri importante.
Mijlocul terenului.
- Aici am suferit mult in tur. Multi l-au regretat pe Margaritescu. Eu am spus ca era un jucator util.
A plecat din cauza dumneavoastra?
- N-a plecat din cauza mea. Lucrind si cu Ropotan, si cu Margaritescu, am simtit ca e momentul sa-i dau drumul lui Ropo. Nu puteau juca amindoi, pentru ca nu sint adeptul jocului cu doi inchizatori. Si mai ales doi cam la fel. Pariul cu Ropotan cred ca nu l-am pierdut, pentru ca asa cum a jucat in ultimele sase luni a impus interes. De fapt este singurul care a avut oferta clara si mare de a pleca de la Dinamo in aceasta iarna.

„Eu l-am dorit pe N’Doye, Cristi il prefera pe Ljubinkovic”
O sa-l mai aveti in retur?
- Eu zic ca da, chiar daca a venit N’Doye. Pe N’Doye eu l-am dorit foarte mult, desi Cristi (n.r. – Borcea) l-ar fi preferat pe Ljubinkovic. Si Ljubinkovic este un jucator bun, dar din moment ce Ropotan nu pleaca aveam nevoie de un jucator de picior sting. Din acelasi motiv am demarat discutiile si cu Soava, care mi-a spus ca are oferta si de la Craiova unde a si ajuns dupa ce noi l-am adus pe N’Doye. Soava ar fi preferat Dinamo pentru ca a lucrat cu mine si la Rapid si ne-am inteles foarte bine. L-am sustinut foarte mult. La aducerea lui N’Doye am tinut cont si de sfaturile lui Cornel Dinu, care l-a urmarit tot turul de campionat si mi-a zis ca ne-ar putea fi foarte util.
La N’Doye se pare ca este tot situatia de la Julio Cesar. Iubitor al vietii de noapte…
- Eu am discutat cu el si cred ca e in regula. In rest habar n-am ce o sa faca.
Pai a zis ca in timpul lui liber face ce vrea.
- Uite, si eu am fost antrenor la Vaslui si orasul nu-ti ofera foarte multe posibilitati de a-ti petrece noaptea prin cluburi. Sint surprins ca se spune despre el ca are o viata de noapte agitata. Poate alte probleme o fi avut, dar nu stiu ce fel. De baut nu bea ca nu-i permite religia, cu femeile nu e, habar n-am ce-o fi… Ca si eu le mai zic la ai mei cind imi spun ca au fost in cluburi, dar n-au baut. „Pai atunci de ce-ati mai fost mai? Sa va vada paparazzi, sa va creati singuri probleme? Daca tot mergi la bar, bei un pahar de sampanie, ceva, asculti o muzica, iti mai clatesti ochii poate te remarca o fata… Altfel, pentru ce sa mergi la bar?

„Prefer sa ramin cu patru atacanti, dar mi-e greu sa aleg”
Ajungem la virfuri. E cel mai bun atac de cind antrenati Dinamo?
- Si acum doi ani am avut atac foarte bun. Trio extraordinar cu Niculescu, Danciulescu, Ganea. Acum am cinci atacanti de care m-am folosit. Danciu si Niculescu se inteleg foarte bine. Niculae a revenit dupa o perioada in care a pierdut contactul cu fotbalul romanesc, a venit si accidentat, a venit si tirziu…
S-a readaptat?
- Cred ca da. In tur, cind aveam mai mare nevoie de el, se accidenta mereu, pentru ca nu facuse pregatirea. Acum e in regula.
La Mitea cit mai dureaza readaptarea?
- Nu pot sa-l judec pentru ca el nu a prea jucat. Se pregateste, e prezent aici, dar vreau sa-l vad la jocuri. I-am spus. Are calitati si cred in el.
Nu sint multi cinci atacanti?
- As prefera sa ramin cu patru atacanti. Dupa parerea mea, cinci sint multi. Miranda, asa cum e, s-a pregatit si a dovedit ca e profesionist. N-a comentat, a jucat la echipa a doua, iar cind a venit la prima formatie, ne-a ajutat. Mi-e greu totusi sa aleg unul la care sa renunt.

„Credeti ca răţoi s-a mai gindit la Liga Campionilor cind a primit oferta asta din Afganistan”
Obiectiv clar titlul si, implicit, Liga Campionilor. Nu va ginditi citeodata ca o sa luati titlul cu Dinamo, dar poate nu apucati sa antrenati in Liga?
- Se poate intimpla, asta-i viata. Prietenului meu Andone i s-a intimplat. Fiecare trebuie sa se gindeasca ce e mai bine pentru el. Deocamdata visul meu este sa iau campionatul, apoi ce-o fi o fi. Oferte am avut, oferte o sa mai am, asa ca nu duc lipsa.
Belgia?
- Imi doresc foarte mult sa ma intorc acasa in Belgia, familia e acolo, asa ca totul e posibil. Nu stiu daca o sa antrenez Dinamo in Liga Campionilor! Poate o sa am alte oferte in vara. O sa vedem ce o sa fac. Andone a avut oferte vara trecuta, a refuzat pentru a antrena in Liga, apoi ati vazut ce i s-a intimplat. Fiecare se gindeste la ce este cel mai bine pentru el, mai ales pe criza asta. Pai ce, credeti ca răţoi s-a mai gindit la Liga Campionilor cind a primit oferta asta din Afganistan sau de unde o fi? S-a gindit la binele lui. Acelasi lucru este valabil si pentru jucatori de-ai lui Dinamo. Credeti ca daca unii primesc, in vara, oferte mari de la alte cluburi, chiar daca acele formatii nu joaca in Champions League, n-ar accepta?

Cind o sa se intoarca in numar mare fanii la meciurile lui Dinamo?
- Cred ca suporterii lui Dinamo sint cei mai exigenti din tara. Ei trebuie sa inteleaga ca aveme nevoie sa fim toti impreuna pentru ca ne asteapta un retur foarte greu. Ei trebuie sa lase deoparte orgoliile, ca nu le place de unul sau de altul si sa ne ajute. Au fost si momente cind i-au fluierat si injurat pe unii jucatori cind nici nu apucasera sa atinga mingea, numai ca li se pusese pata pe aia. Pe Hagi al meu, Adrian Cristea, pur si simplu mi l-au tocat. Nici nu incepuse meciul si-l luau in biza. Asa nu se poate. Am discutat si cu Cristea si i-am zis sa-si vada de treaba lui, de joc, ca numai asa poate fi aplaudat. Trebuie sa fie echilibrat in gindire pentru ca avem nevoie de el.

„Actionarii se compenseaza unul pe altul”
Se resimte criza financiara la Dinamo?
- Deocamdata nu sint nici un fel de probleme si sper sa nu fie. Chiar saptamina aceasta urmeaza sa se ajunga la zi cu platile. Avem cinci actionari si citeodata e important acest lucru, chiar daca sint cinci pareri diferite.
Deci e bine ca un copil sa aiba cinci moase?
- Multi zic ca nu e bine, dar in situatia asta de criza mondiala financiara, uitati ca e bine. Se mai ajuta unul pe altul, se compenseaza si lucrurile merg bine. Deci e bine pentru copilul cu cinci moase.

„Eu raspund de rezultate, nu nasul sau finul cutare”
Ce parere aveti despre jucatorii care sint rude cu patronii? Mai ales ca sint ceva exemple si pe la Dinamo.
- Nu prea e bine sa fie astfel de relatii de rudenie, pentru ca se creaza tot felul de discutii si de interpretari. E bine sa fie evitate, dar eu nu am avut probleme pina acum. Jucatorii ma stiu, sint berbec si merg inainte. La mine joaca cine merita, toti sint egali, pentru ca ma intereseaza punctele si victoriile. Eu raspund de rezultate, nu nasul cutare sau finul cutare. In capul meu se sparg toate oalele daca lucrurile nu merg. Vreau sa cistig al doilea titlul cu Dinamo. Apoi ce-mi mai pot dori?

„I-am spus lui N’Doye sa aiba grija ca in Bucuresti presa de scandal e mai tare chiar decit si cea din Italia. Orice miscare si orice iesire va face ii va fi speculata de ziaristi si va apare in presa” (Mircea Rednic)

„Bostina nu e disponibilizat, dar am fost corect cu el si i-am spus ca venind si N’Doye, neplecind nici Ropotan ii va fi greu sa joace. Mi-a spus ca nu-l deranjeaza, accepta concurenta, dar daca va avea o oferta de la o echipa unde sa poate juca, o sa plece” (Mircea Rednic)

„Din punct de vedere fotbalistic, si Steaua, si CFR Cluj au pierdut prin plecarile lui răţoi si Trica, liderii din teren. Acum o sa vedem ce se va intimpla si cu Steaua, si cu CFR. Poate va fi mai bine, poate mai rau. Nu se stie” (Mircea Rednic)

„Nu ma deranjeaza personal ca Uhrin e antrenor la Cluj, dar sint niste reguli si trebuie respectate. Ca sa glumesc, la Timisoara l-am batut pe Uhrin cu 3-0, deci l-am <citit>. Dar nu e corect. Si Andone putea ajunge la Rapid, dar nu i-a permis regulamentul, acum Ionut Popa… Pentru unii se poate, pentru altii, nu” (Mircea Rednic)

Ze Kalanga ramane acasa

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on ianuarie 19, 2009 at 23:59

Dinamo pleaca maine in Turcia. Nu si Ze Kalanga!

Lotul lui Dinamo va pleca marti, la ora 10.50, in Turcia, pentru primul turneu de pregatire centralizata in Antalya.
Delegatia dinamovistilor va ajunge in aeroportul Henri Coanda cu doua ore inainte cursei de linie pana la Istanbul, aterizarea in Antalya fiind prevazuta pentru ora 16.00.
Timp ce 10 zile, “cainii” se vor stabili la Hotel “IC Santai” din Belek. Dupa cum se cunoaste, dinamovistii vor disputa in Turcia, in primul turneu de pregatire, doua doua meciuri amicale, cu Sturm Graz (28 ianuarie) si cu Banik Ostrava (29 ianuarie), anunta fcdinamo.ro

Condoleante pentru Ze Kalanga

Mircea Rednic a programat luni doua antrenamente, la stadionul din Soseaua Stefan cel Mare. Mijlocasul Ze Kalanga a fost invoit de la cele doua sedinte de pregatire pentru a putea fi prezent la inmormantarea fratelui sau, decedat ieri in Angola. In aceste conditii, Ze Kalanga va rata si prima parte a turneului in Antalya.
In alta ordine de idei, Julio Cesar, Gabriel Bostina si Silviu Izvoranu s-au pregatit separat, in sala de forta, impreuna cu preparatorul fizic Constantin Niculae. Daca Izvoranu a acuzat o usoara tendinita, ceilalti doi fotbalisti dinamovisti trebuie sa recupereze programul de pregatire de la care au absentat in primele zile din 2009.

Julio, unde mergi tata?

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on ianuarie 19, 2009 at 23:54

Julio Cesar merge in Antalya!

Telenovela Julio Cesar pare sa fi ajuns la final! După mai multe zile in care fundasul nu a participat la antrenamentele lui Dianamo si s-a antrenat singur, acum se pare ca acesta a ajuns la un acord cu conducerea urmand sa faca deplasarea în Antalya. Plecarea echipei este programata pentru marti, iar Rednic l-a pus şi pe brazilian pe lista celor care vor merge în primul stagiu de pregătire,  a anuntat ProSport.

La multi ani, Lobby!

In Opinii, Zvon on ianuarie 19, 2009 at 23:49

“Pisica” la 31 de ani

Dupa ce ieri a fost premiat la Gala Premiilor DinamoMania, Bogdan Lobont are astazi un alt motiv de sarbatoare: implineste 31 de ani. “Lobby” a oferit o declaratie pentru siteul sau personal:

18 ianuarie 2009, ziua lui Bogdan Lobont, ziua capitanului lui Dinamo, ziua portarului numarul 1 al echipei nationale. Cel mai bun portar roman al momentului implineste 31 de ani, isi serbeaza ziua de nastere in familie si asteapta marile performante in 2009: participarea cu Dinamo in grupele Champions League si calificarea cu echipa nationala la Mondialul de anul viitor. “Imi doresc enorm sa castig campionatul cu Dinamo, sa ne calificam in premiera in grupele Champions League. Apoi, visul tuturor romanilor, calificarea la CM din Africa de Sud. Este un an extrem de important din punct de vedere fotbalistic pentru fiecare dintre noi. Sa fim sanatosi!”, a declarat Lobby pentru site-ul sau oficial, www.bogdanlobont.ro. “Imi petrec ziua de nastere in familie. Tuturor fanilor mei le multumesc pentru urari si le transmit cele mai frumoase ganduri!”, a subliniat “Pisica”.

“Visez sa iau titlul cu Dinamo si sa joc in Liga!”

In Opinii, Stagiu de pregatire on ianuarie 19, 2009 at 23:44

Mircea Rednic s-a bagat la joc cu dinamovistii, care s-au luptat intre ei intr-un amical. Bratu si Pulhac au fost si ei prezenti la meci.

“Sunt in grafic cu recuperarea, totul decurge din ce in ce mai bine. Conteaza ca suntem pe primul loc, si daca noi vom castiga meciurile, mai ales pe cele din debut, zic ca nu vom avea probleme”,ďż˝a spus atacantul pentru Newsin.

“Dinamo este cea mai buna echipa din campionat. E visul meu sa ies campion cu Dinamo, pentru ca nu am castigat niciodata titlul cu ei”, spune Bratuďż˝care a fost prezent la meciul de pregatire al dinamovistilor, chiar daca este accidentat.

Antalya / Julio Cesar ramane acasa, Zie Diabate pleaca in Rwanda

In Opinii, Stagiu de pregatire, Transferuri, Zvon on ianuarie 18, 2009 at 21:05

Tehnicianul dinamovist a mai afirmat că decizia lui Julio Cesar de a părăsi echipa a rămas aceeaşi, iar din acest motiv, brazilianul nu va face deplasarea cu lotul în Antalya: “Jucătorul îşi aşteaptă impresarul să vină în ţară şi să discutăm din nou cu el. El nu şi-a schimbat decizia, vrea să plece de la Dinamo. A avut o atitudine necorespunzătoare, şi eu nu pot tolera aşa ceva, poate să-l cheme şi Maradona. Oricum, el nu va merge cu noi în primul cantonament. Aştept să vină Cristi Borcea şi vom lua o decizie în privinţa jucătorului. Eu nu îl primesc la antrenamente, se va pregăti în continuare separat”. Diabate va rata primul cantonament după ce a fost convocat la naţionala U20 a ţării sale Fundaşul lui Dinamo, Zie Diabate, nu va putea fi inclus în lotul pentru primul cantonament al iernii al grupării din Ştefan cel Mare, în Antalya, după ce a fost convocat la naţionala Under 20 a Coastei de Fildeş pentru un turneu de calificare la Campionatul Mondial din Egipt. “Diabate nu va merge în cantonament cu noi în Antalya şi va ajunge la lot pe 1 februarie, deoarece se află cu echipa naţională a ţării sale la un turneu de calificare”, a declarat directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu. Zie Diabate va participa în următoarele zile la turneul de calificare din Rwanda pentru Campionatul Mondial U-20 care va avea loc în Egipt în toamnă, dinamovistul fiind chiar desemnat căpitanul Coastei de Fildeş. “Suntem convinşi că nimic nu este uşor, dar suntem pregătiţi atât fizic, cât şi psihic pentru aceste jocuri. Sunt sigur că ne putem califica indiferent de numele celorlalte adversare”, a spus Diabate, pentru site-ul fifa.com.

“Imi doresc sa iau titlul”

In Opinii on ianuarie 18, 2009 at 09:57

Mitea: “Suntem favoriti la titlu”

Prezent astazi dimineata la vizita medicala Nicolae Mitea a declarat: “Vreau sa iesim campioni si sa jucam in Liga Campionilor. Vreau sa evoluez mai mult si sa fiu ferit de accidentari.Ma mai gandesc si la echipa nationala, sunt tanar, depinde numai de mine. Avem peste 20 de jucatori in lot, iar cine e mai bun va juca. Dinamo e principala candidata la titlu, sintem favoriti”. Referitor la cel mai nou venit in “haita” mijlocasul a spus: ”Pe N’Doye l-am vazut la Vaslui, este un jucător puternic, ambitios, un mijlocaş foarte bun. Este un plus pentru Dinamo. Noi l-am primit cu braţele deschise, orice jucător de valoare este bine primit.”

Cat priveste o eventuală despărţire a lui Julio Cesar de Dinamo, Mitea a declarat: ”Nu e treaba mea, e treaba conducerii! Orice jucător care părăseşte echipa şi este valoros este o pierdere. Julio este un fundaş de mare valoare”

Blay la un pas de plecare

In Transferuri, Zvon on ianuarie 18, 2009 at 00:51

Pleaca si “Georgica”…?

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat astazi ca fundaşul dreapta ghanez George Blay refuză să-şi prelungească înţelegerea scadentă în vara lui 2009, iar gruparea alb-roşie îi caută deja un înlocuitor.

“Blay nu vrea să-şi prelungească contractul cu Dinamo şi trebuie să găsim un înlocuitor. Nu mai pot aştepta, nu vreau să stau în incertidudine, nu ştiu dacă mă mai pot baza pe el”, a spus Rednic.

Agentul jucătorului spune insa că fundaşul ghanez nu s-a prezentat la vizita medicală de vineri dimineaţa pentru că era obosit.

“Geaorge Blay a venit de joi în ţară şi mâine are antrenament cu Dinamo, la care se va prezenta. El a fost învoit până joi, când a şi venit în ţară. Nu se pune problema ca el să nu mai vrea să continue la Dinamo. La vizita medicală nu a venit pentru că era obosit, am înţeles că a încercat să sune să anunţe, dar nu a reuşit”, a declarat Teodorescu.

Din vara Moti se intoarce

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Transferuri, Zvon on ianuarie 18, 2009 at 00:48

Borcea: “Italienii nu il mai cumpara pe Moti”

Trei milioane de euro! Aceasta este suma pe care o va pierde Dinamo, daca Siena nu-l va transfera definitiv pe fundasul, Cosmin Moti pe care acum il foloseste sub forma de imprumut! “Nu cred ca, italienii vor mai plati cele trei milioane, plus TVA!” s-a resemnat presedintele-executiv, Cristi Borcea. “Din vara sunt mari sanse sa il vedem pe Moti la Dinamo”, a spus Cristi Borcea la Antena 1.
Intr-un sondaj initiat de DinamoMania cu intrebarea, cine ar trebui sa il inlocuiasca pe Julio Cesar in aparare, in cazul in care acesta nu ar mai continua cu Dinamo, in doar cateva ore, peste 300 de fani si-au exprimat votul, peste 70% dintre fani spunand ca Moti este fundasul care ar trebui sa faca pereche cu Tamas in centrul defensivei dinamoviste.
Intrebarea care se naste este: de ce sa il lasam pe Moti pana in vara la Siena cand noi avem acum nevoie de un fundas central, daca italienii tot nu il mai vor?

Am spart 30 de milioane de euro la Dinamo !

In Opinii, Zvon on ianuarie 17, 2009 at 00:47

“Am bagat peste 30 de milioane de euro la Dinamo”

Vasile Turcu face un bilant si trage linie – am cheltuit peste 30 de milioane de euro la Dinamo.

“In ultimii 2 ani de zile am bagat peste 30 de milioane de euro. Cea mai mare revenire pentru noi este Ianis Zicu. Orice punct pierdut ar fi un dezastru pentru noi”, spune Turcu.

Actionarul dinamovist nu crede ca Steaua va avea de suferit dupa plecarea lui răţoi: “Steaua ramane Steaua si fara Mirel răţoi. Au niste pusti acolo care pot sa munceasca si sa faca diferenta”, a spus Turcu la Stirile din Sport de la Radio Info Pro

La multi ani, Piticule!

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita" on ianuarie 17, 2009 at 00:41

Fiecare generatie isi are idolii sai, daca pentru unii acestia au fost fratii Nunweiller, Dumitrache, Dinu, Dudu Georgescu, Augustin sau Raducioiu, pentru cei mai tineri modelele s-au numit Hildan si Petre.
Nascut in aceeasi zi poetul Eminescu, Piticul nostru cu suflet mare a demonstrat in toata perioada petrecuta la Dinamo ca merita aprecierea si respectul nostru.
Odata cu plecare lui Petre de la Dinamo, o alta generatie urma sa treaca la capitolul amintiri. 18 ani a jucat Florentin Petre pentru Dinamo, perioada in care s-au adunat momente placute (trofee castigate, meciuri memorabile, goluri incantatoare), dar si neplacute (decesul lui Catalin, boala sau accidentarea lui Petre). Toate fac parte din trecutul lui Dinamo si peste toate am trecut impreuna, angajandu-ne sa nu le dam uitarii.
Astfel, chiar daca au trecut mai bine de 2 ani de cand Piticul a plecat de la Dinamo, noi continuam sa-l sustinem si sa-i apreciem aportul si devotamentul fata de culorile alb-rosii. Chiar el spunea intr-un interviu: “Chiar daca am plecat, sufletul si inima mea au ramas la Dinamo!”
E ultimul mohican din generatia „caine pana la moarte”, un fotbalist crescut in spiritul dinamovist, care a inteles ce inseamna sacrificiul in sport. Va trece multa vreme pana cand un alt jucator sa ajunga sa-i egaleze performanta de longevitate la Dinamo.
Speranta exista, chiar in curtea lui Dinamo evoluand fiul lui Petre, Patrick. Sa speram ca aschia nu va sari departe de truchi si ca nu peste multa vreme vom avea un nou simbol care sa duca mai departe traditia inceputa cu fratii Nunweiller.
Ca la fiecare aniversare din ultimii ani, Piticul sarbatoreste in cantonament, departe de tara, fiind in Antalya cu echipa sa de club, Terek Groznyi.
La implinirea a 33 ani, DinamoMania ii ureaza “La multi ani” si va invita sa-i transmiteti urarile voastre!

Cariera:

Primul meci in Divizia A: 15.10.1994 Dinamo_Univ. Cluj (2-0), debut cu gol pentru Petre;

Meciuri:
In Divizia A: 268 meciuri – 46 goluri, din care 259 pentru Dinamo, marcand 43 goluri;
In Bulgaria: 50 meciuri – 21 goluri;
In Rusia: 15 meciuri – 4 goluri;
In Cupele Europene: 35 meciuri – 4 goluri;
La Echipa Nationala: 52 meciuri – 6 goluri.
*** 18 ani a jucat Petre pentru Dinamo,
*** 12 sezone a evoluat “Piticul” pe prima scena la alb-rosii,
*** 43 de goluri a marcat Florentin in culorile lui Dinamo.

SMS de la “Balonul de Aur”: “Marius, câştigă titlul …

In Opinii on ianuarie 17, 2009 at 00:37

Fenomenul Cristiano Ronaldo a crescut extraordinar de mult în ultima perioadă. Superstarul celor de la Manchester nu şi-a uitat oamenii alături de care a plecat în fotbalul mare şi vrea să îi întâlnească la cel mai înalt nivel. Fostul său coleg de cameră de la Sporting, Marius Niculae a dezvăluit un lucru suprinzător: Cristiano Ronaldo i-a trimis un sms prin care îi cerea să câştige campionatul cu Dinamo ca apoi să poată fi adversari în Uefa Champions League.

“Nu s-a schimbat deloc. În continuare e un superbăiat. L-am felicitat pentru succesele din ultima vreme. Ronaldo m-a întrebat unde mai joc. I-am spus ca în Romania, la Dinamo, iar el mi-a urat să ies campion. Ca să ne întâlnim apoi în Liga Campionilor”, a spus Niculae.

Romanovs paraseste pe Dinamo

In Stagiu de pregatire, Transferuri, Zvon on ianuarie 15, 2009 at 20:36

Romanovs si-a reziliat contractul

Portarul Denis Romanovs şi-a încheiat azi înţelegerea cu alb-roşii, cerînd reziliera contractului scadent în vară
Letonul de 29 de ani, care a primit banii inclusiv pe luna decembrie 2008, va pleca mîine spre ţara sa natală pentru a-şi căuta alt angajament.
Dinamo mai are în acest moment 3 portari în lot: Lobonţ, Dolha şi Matache.
Romanovs a venit la Dinamo în toamna lui 2006, şi a jucat de atunci 5 meciuri, primind 6 goluri în toate competiţiile.
Regim spartan: la ora 16 al treilea antrenament al zilei pentru “cîini”
Mircea Rednic nu-i iartă deloc pe elevii săi. Le-a promis un cantonament spartan şi de asta au parte jucătorii dinamovişti încă din a doua zi petrecută la Săftica.
Dacă ieri au avut programată o şedinţă de pregătire la stadionul din Ştefan cel Mare, azi “cîinii” au dat de greu. Antrenamente în sala de forţă şi apoi pe teren, teste fizice şi joc cu mingea, acestea au fost evenimentele în jurul cărora s-a desfăşurat ziua. De la ora 16 începe a treia şedinţă de pregătire a zilei. “Diseară o să cădem laţi, nu ne mai trezeşte nimeni pînă dimineaţă“, au comentat amuzaţi fotbaliştii, care ştiu însă că scopul este nobil: “Facem toate astea pentru a fi în formă. Acum e greu, dar cînd o să alergăm la meciuri şi în minutul 90 ca şi cum atunci ar începe partida, o să se vadă rezultatele. Tragem tare, cu asta o să facem diferenţa“.
Victor Becali: “Dacă era Borcea în ţară atunci, se găsea o soluţie în cazul Ropotan”
Impresarul a declarat că transferul lui Ropotan stagnează de anul trecut, problema fiind în continuare care dintre părţi plăteşte TVA-ul afacerii, Dinamo Bucureşti sau Dinamo Moscova: “Nu s-a mai discutat nimic despre transferul lui Ropotan, s-a împotmolit toată treaba în TVA. Dacă nu baţi fierul cît e cald, atunci «la revedere». Dacă ar fi fost Cristi Borcea aici, atunci poate se rezolva ceva, pentru că el e un tip care ia decizii mai repede. Este o perioadă foarte săracă în transferuri, poate cea mai săracă din ultimii ani. Nici nu mai există jucători care să atragă atenţia, că bani s-ar găsi“, a zis Victor Becali la GSP TV.
Borcea: ”Dănciulescu nu va pleca nici pentru 10 milioane de euro”
În ciuda ofertei din Arabia Saudită, Ionel Dănciulescu nu va părăsi pe Dinamo. Cristi Borcea spune că atacantul de 32 de ani va rămîne alături de ”cîini” pentru a cîştiga campionatul. ”De la Dinamo nu va pleca nici un jucător. Toţi vor rămîne pentru a cîştiga campionatul. Danciu nu va pleca nici pentru 10 milioane de euro, e un jucător de bază, un fotbalist care ne va ajuta la îndeplinirea obiectivelor”, a spus Borcea.

Adios Julio

In Opinii, Stagiu de pregatire, Transferuri, Zvon on ianuarie 15, 2009 at 18:05

“JULIO CESAR PLEACA DE LA DINAMO!”

Ultima ora: Nicolae Badea a anuntat pentru Stirile PROTV ca Julio Cesar va pleca de la Dinamo: “Am discutat cu Julio Cesar si suntem de acord in principiu cu dorinta jucatorului de a pleca! Ramane de vazut in ce conditii se va rupe contractul pe cale amiabila”

Julio Cesar vrea sa isi rezilieze contractul cu Dinamo. Jucatorul a venit astazi in Romania, intarziind la convocarea dinamovistilor. Alb rosii i-au platit fundasului biletele de avion, iar actionarii au anuntat ca el va fi penalizat in cazul in care nu se va prezenta la timp la Bucuresti. Astazi, presedintele Nicolae Badea a incercat sa il convinga pe fundas sa continue cu Dinamo.

Contactat de DinamoMania.ro, directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Danilescu a anuntat ca Julio Cesar e la Bucuresti si ca o decizie urmeaza sa fie luata maine.


Mircea Rednic a declarat ca fundasul brazilian Julio Cesar, intentioneaza sa isi rezilieze contractul cu Dinamo. “Daca N’Doye nu semna cu Dinamo, era vorba sa-l luam pe Soava. Dolha are oferta de transfer din Polonia si nu i-am dat drumul sa plece!”

“Nu stiu exact datele despre Julio Cesar. Vom avea o sedinta in care cred ca se va lua in discutie si situatia lui. Din moment ce nu s-a prezentat la timp la pregatire inseamna ca are alte ganduri. El a venit de aseara in tara, s-a intalnit astazi cu domnul Nicolae Badea si am inteles ca isi doreste sa rezilieze contractul.

Normal ca am solutii in cazul in care el nu va mai veni. Am spus clar ca in cazul in care va pleca un jucator, vom gasi alte solutii. Va veni altcineva.

Daca N’Doye nu semna cu Dinamo, era vorba sa-l luam pe Soava. Demaram tratativele cu el si cred ca semna, chiar daca au fost unele probleme legate de durata contractului, pentru ca el voia pe doi ani si jumatate.

Eu insa mi l-am dorit mai mult pe N’Doye si acum nu se mai pune problema ca Soava sa ajunga la Dinamo. N’Doye are un contract convenabil si e un jucator care mie imi place foarte mult.

Dolha are oferta de transfer din Polonia si nu i-am dat drumul sa plece. Dupa parerea mea eu am cei mai buni portari din tara si nu se pune problema sa mai aducem vreun jucator pentru acest post”, a spus Rednic pentru Mediafax.

Rednic multumit de mutari

In Opinii, Transferuri on ianuarie 15, 2009 at 18:01

“Ropotan si N’Doye sunt cei mai tari mijlocasi din Liga 1!”

Rednic a declarat ca si-a dorit foarte mult sa-l aiba in lot pe jucatorul transferat deja de la Vaslui, Ousmane N’Doye, informeaza site-ul oficial al lui Dinamo.

“Este un jucator pe care mi l-am dorit foarte mult. Ne-am intarit la mijloc, cu siguranta! Ropotan si N’Doye vor forma cel mai puternic cuplu de mijlocasi centrali din campionatul intern”, a spus Rednic.

Dupa ce a semnat contractul cu Dinamo, N’Doye a parasit Bucurestiul pentru a se desparti oficial de colegii de la Vaslui, iar miercuri seara se va alatura lotului dinamovist in cantonamentul de la Saftica.

Mijlocasul senegalez Ousmane N’Doye a semnat un contract pe un an si jumatate cu Dinamo. Ousmane N’Doye, in varsta de 30 de ani, a fost achizitionat de Vaslui la inceputul anului 2008 de la Academica Coimbra.

N’Doye la Dinamo

In Opinii, Transferuri on ianuarie 15, 2009 at 17:57

N’Doye: “Am venit sa joc in Champions League”

Noua achizitie a lui Dinamo, mijlocasul senegalez Ousmane N’Doye nu a intarziat sa-si faca publice intentiile pe care le are la noul sau club:

”Sînt foarte fericit că am semnat cu Dinamo. Am venit aici pentru a juca în Champions League! Ar fi o onoare pentru mine să evoluez cu această echipă în cea mai importantă competiţie din Europa. Am să mă pregătesc cît pot de bine şi sper să îmi cîştig locul în echipă. Dinamo are foarte mulţi jucători valoroşi şi mă bucur că am făcut această alegere”

Du-te la caini Iordache !

In Transferuri, Zvon on ianuarie 14, 2009 at 21:44

Dat afara de “Sorinaccio”, Ilie Iordache e aruncat in Groapa

Clubul Pandurii Targu Jiu a ajuns la o intelegere cu Dinamo Bucuresti pentru ca mijlocasul Ilie Iordache sa revina la clubul din Capitala. Echipa pandurilor din Targu Jiu va achita clubului Dinamo suma de 100.000 de euro pentru perioada în care Ilie Iordache a evoluat la gruparea gorjeană.

Preşedintele clubului oltean, Marin Condescu, a declarat, marţi, că memoriile depuse de cele două grupări în cazul litigiilor financiare anterioare au fost retrase şi s-a ajuns la un acord în privinţa lui Ilie Iordache, care va reveni definitiv la Dinamo: “Şi Dinamo, şi noi ne-am retras memoriile şi am semnat un acord prin care Ilie Iordache revine la Dinamo în aceleaşi condiţii pe care le negociaseră în vara trecută. Iordache semnase cu Dinamo un contract înregistrat la Liga Profesionistă, dar semnase şi cu noi. În aceste condiţii, e bine pentru el în privinţa salariului, plus că Dinamo este o echipă care luptă pentru participarea în cupele europene, iar noi doar pentru locurile 6-10. Clubul Pandurii va plăti pentru cei doi ani şi jumătate în care Iordache a evoluat la Târgu Jiu o sută de mii de euro. Jucătorul se întoarce la Dinamo, iar toate litigiile financiare legate de Iordache se sting”.

Marin Condescu a adăugat că jucătorul intrase într-un conflict cu antrenorul Sorin Cârţu şi că există soluţii pentru înlocuirea jucătorului. “Iordache a fost un jucător bun, şi-a facut datoria faţă de clubul Pandurii, însă avem soluţii în lot pentru a-l înlocui. Vă daţi seama că nu am semnat acordul cu Dinamo până nu m-am consultat şi cu Sorin Cârţu. Iordache nu se mai simţea în largul lui la Pandurii, mai ales că intrase şi într-un conflict cu antrenorul”, a explicat Condescu.

Antalya: destinatia finala

In Stagiu de pregatire on ianuarie 14, 2009 at 21:40

10 meciuri in Antalya

Dupa cum se stie, „cainii” se afla in cantonament la Saftica, urmand sa plece din 20 ianuarie in Antalya. Conducerea clubului a dezvaluit prin intermediul site-ului oficial programul complet al celor 2 cantonamente din Turcia.

Astfel, primul cantonament se va desfasura intre 20-30 ianuarie, dinamovistii fiind cazati la Hotel “IC Santai”, Belek. Dinamo va avea programate si 2 amicale:

- 28 ianuarie: Dinamo-Sturm Graz (Austria)

- 29 ianuarie: Dinamo-Banik Ostrava (Cehia)

Al doilea cantonament se va desfasura intre 4-19 februarie, tot la Belek, „cainii” fiind cazati la Hotel “Papillon Belvil”. Dinamo va disputa si 8 partide amicale, dupa cum urmeaza:

- 08 februarie: Dinamo-Teplice (Cehia)

- 10 februarie: Dinamo-Osijek (Croatia)

- 12 februarie: Dinamo-Zeta (Serbia-Muntenegru)

- 14 februarie: Dinamo-Randers (Danemarca)

- 16 februarie: Dinamo-Slavia Sarajevo (Bosnia) si Dinamo-Amkar Perm (Rusia)

- 18 februarie: Dinamo-Ruch Chorzow (Polonia) si Dinamo-Dnepr (Ucraina)

Julio Cesar si Thiago vor fi amendati

In Stagiu de pregatire, Zvon on ianuarie 14, 2009 at 21:37

Julio Cesar si Thiago vor fi amendati

Vasile Turcu a declarat ca fotbalistii Julio Cesar si Thiago, care au absentat nemotivat de la reunirea lotului formatiei Dinamo Bucuresti, vor trebui sa fie trasi la raspundere, in conformitate cu regulamentul de ordine interioara. Actionarul “cainilor rosii” a spus ca orice jucator, indiferent de valoarea sa, trebuie sa urmeze regulile, atat timp cat este sub contract cu Dinamo.

“Daca Thiago si Julio Cesar au absentat nemotivat, avem un regulament de ordine interioara, pe care trebuie sa il respecte fiecare jucator, indiferent de valoarea sa. Antrenorii trebuie sa aplice regulamentul. Fara ordine si disciplina nu poti sa faci performanta. In orice domeniu, nu numai in fotbal. Jucatorii au obligatii contractuale fata de club si fiecare trebuie sa le respectam. Julio Cesar este un jucator profesionist si sper ca astazi sau maine sa ajunga la lot. Este sub contract cu noi si nu poate face ce vrea”, a spus Vasile Turcu, la Sport Total FM.

“Am luat jucători fără să ne pregătim, fără să si urmărim. Vedeţi, cluburile mari fac cel mult două transferuri. Noi luăm cate 7-8, fără să si vedem prea bine, din afară, fără să ştim date despre jucător. Cred că multe cluburi şi-au bătut joc de bani, ca şi noi. Toată lumea dă vina pe criză, pentru că sunt mai puţine transferuri, dar la noi nu avem ce jucători să luăm, pentru că avem un lot numeros”, a mai spus actionarul dinamovist la Sport Total FM.

Gata cu vacanta!

In Stagiu de pregatire on ianuarie 12, 2009 at 21:44

S-au intors “cainii” din vacanta!

Vacanta de iarna s-a incheiat si pentru fotbalistii dinamovisti. Elevii lui Mircea Rednic s-au reunit in aceasta dimineata la stadionul Dinamo urmand sa intre direct in cantonamentul de la Saftica până pe 15 ianuarie, apoi vor efectua vizita medicală pe 16 ianuarie si vor reveni cu antrenamentele in ”Groapa”, între 17 şi 19 ianuarie.

Campioana de toamna, Dinamo va efectua două cantonamente în Antalya, primul în perioada 20-30 ianuarie, la Belek, la Hotel „IC Santai”, iar al doilea între 4 şi 19 februarie, tot la Belek, la Hotel „Papillon Belvil”. Dinamoviştii vor avea zile libere pe 31 ianuarie, 1 februarie şi 20 februarie, apoi antrenamente la stadionul Dinamo, şi cantonament la Săftica, în perioada 21-27 februarie.

Au lipsit de la “apel” Blay, Julio Cesar, Ze Kalanga si Thiago. Mircea Rednic a explicat aceste absente: angolezul Ze Kalanga nu si-a gasit bilet, “Georgica” Blay a avut nunta, Julio Cesar a pierdut avionul iar Thiago este invoit. Toti patru se vor alatura echipei pe 14 ianuarie, ne asigura antrenorul dinamovist.

Mircea Rednic a avut la dispoziţie 22 de jucători la reunirea echipei:

Bogdan Lobont, Emilian Dolha, Dennis Romanovs, Florin Matache – Gabi Tamas, Lucica Goian, Sergiu Homei, Nicolae Musat, Dragos Grigore, Silviu Izvoranu – Adrian Ropotan, Gabi Torje, Nicolae Mitea, Gabi Bostina, „Voika” Vranjkovici, Adrian Cristea – Claudiu Niculescu, Ionel Danciulescu, Marius Niculae, Ianis Zicu, Andrei Cristea si Osvaldo Miranda.

Fara transferuri acum

In Opinii, Stagiu de pregatire, Transferuri on ianuarie 12, 2009 at 21:37

Dinamo a luat astazi startul in pregatirea de iarna aproape in aceeasi formula in care a incheiat turul. Nu a plecat nimeni, cel putin pentru moment, iar singura “achizitie” este Claudiu Niculescu.

La miniconferinta de astazi de la stadionul Dinamo, desi circula tot felul de zvonuri prin presa, Mircea Rednic nu a pronuntat nici un nume pe care si l-ar dori la echipa, refuzand sa discute despre transferuri. “Nu discut de transferuri. In cazul in care va pleca vreun jucator va veni altul. Acestia sunt jucatorii pe care ii am la dispozitie, sunt aceiasi cu cei care am terminat turul, nu e ca vara trecuta cand am antrenat 3 loturi. Suntem echilibrati in toate compartimentele dar, dupa primul cantonament, daca voi simti ca e nevoie de transferuri, voi solicita conducerii acest lucru. Pana atunci insa nu vorbim despre asta. Sunt norocos, am atacanti buni, nu trebuie sa caut ca altii. Danciulescu poate sa joace si la mijloc daca e nevoie. Avem atacanti buni si trebuie sa avem grija de ei. Eu am tot jucat cu 3 atacanti in tur si nu am fac spectacol, poate facem cu unul singur. Cu Ropotan am vorbit, nu ii pare rau ca a ramas la Dinamo momentan, altii ar da bani sa vina aici.” a declarat antrenorul dinamovist.

Rednic: “Sunt multumit ca dispun de un lot complet”

In Opinii, Stagiu de pregatire, Zvon on ianuarie 11, 2009 at 12:31

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că formaţia din Ştefan cel Mare nu va face niciun transfer în această pauză competiţională, asta doar în cazul în care niciun jucător important nu va părăsi echipa.

“E linişte acum la Dinamo. E foarte bine că avem linişte la echipă. Nu pleacă nimeni şi nici nu vine nimeni. Eu am lotul complet şi sunt mulţumit de el. Dacă nu va pleca niciun jucător, nu vom face nicio achiziţie”, a spus Rednic.

Tehncianul dinamovist a mai afirmat că dacă până pe 20 ianuarie, atunci când echipa pleacă în primul cantonament, Ropotan nu va fi transferat, atunci mijlocaşul va rămâne în Ştefan cel Mare: “Nu ştiu încă dacă va pleca Ropotan, nu e treaba mea, e treaba conducerii. Oricum, dacă va pleca, va veni cu siguranţă alt jucător pe postul lui. Am studiat foarte bine această problemă în perioada asta, avem mai multe variante din străinătate. Nu comentez dacă va veni Şoavă, pentru că nu vreau să se interpreteze că vreau eu un jucător anume, pentru că apoi le creşte foarte mult preţul. Dacă Ropotan nu se transferă până pe 20 ianuarie, atunci el va rămâne la Dinamo”.

Mircea Rednic spune că fundaşul Lucian Goian se va prezenta la reunirea lotului: “Toţi jucătorii, inclusiv Lucian Goian, Blay şi Boştină se vor prezenta pe 12 ianuarie la reunire. Vom vedea atunci ce decizii vom lua în privinţa lor. Blay a refuzat prima noastră ofertă de prelungire şi urmează să mai negociem cu el. Şi Boştină e în ultimele şase luni de contract şi discutăm cu el o posibilă prelungire”.

Antrenorul dinamovist a negat zvonurile conform cărora Nicolae Mitea ar pleca în această iarnă de la Dinamo: “Mitea a fost mult timp accidentat şi el mai are nevoie de o perioadă de refacere. Eu mă bazez pe el în retur, la fel ca pe fiecare fotbalist din lotul lui Dinamo. Nu s-a pus problema ca el să fie cedat în altă parte”.

Stagiu de pregatire pentru Dinamo

In Stagiu de pregatire on ianuarie 11, 2009 at 12:26

Se da militaria jos din pod!

http://dinamomania.net/files/articole/94reunire_oficiala.jpg

Maine este programata reunirea lotului pentru elevii lui Mircea Rednic. La ora 10, toti jucatorii sunt asteptati la stadion, dupa care se va intra direct in cantonamentul de la Saftica, urmand ca vineri, 16 ianuarie, sa se prezinte la vizita medicala si mai apoi, pe 20 ianuarie, sa se plece in primul stagiu de pregatire, in Antalya. De altfel, ambele stagii de pregatire programate pentru Dinamo in aceasta iarna, vor fi in Antalya. Tot maine, dar la ora 14:00, va avea loc si reunirea lotului echipei a doua.

Iata si programul detaliat al primei echipe:

In primul stagiu de pregatire se va disputa un singur joc amical, impotriva austriecilor de la Sturm Graz (locul 3), pe 28 ianuarie.

Al doilea stagiu de pregatire din Antalya se va efectua in perioada 4-19 februarie 2009, si are programate 6 meciuri amicale, dupa cum urmeaza:


08 februarie: Dinamo-FK Teplice (Cehia, locul 8)
10 februarie: Dinamo-FK Zeta (Serbia-Muntenegru, locul 5)
12 februarie: Dinamo-NK Osijek (Croatia, locul 8)
14 februarie: Dinamo-Randers FC (Danemarca, locul 7)
16 februarie: Dinamo-Amkar Perm (Rusia, locul 4)

16 februarie: adversar necunoscut

Dinamo ~ Locul 240 in topul 350 IFFHS pe 2008

In Statistica on ianuarie 8, 2009 at 16:45

In clasamentul mondial al cluburilor pe anul 2008, dat publicităţii joi de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), Dinamo este pe 240 din Top350, adunand 75,5 puncte, după ce a pierdut 63 de locuri, la egalitate cu Bohemians Dublin (Irlanda), FC Moscova (Rusia) şi Esperance Sportive de Tunis (Tunisia).

Clubul lunii decembrie şi al anului 2008 este Manchester United. Manchester le-a devansat în clasament pe Bayern Munchen şi FC Liverpool, în vreme ce FC Barcelona, fostul lider, a coborât pe locul al IV-lea.

Clasament (1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008, în paranteze locul ocupat luna precedentă):

1. (2.) Manchester United (Anglia) 292 puncte

2. (4.) FC Bayern München (Germania) 272

3. (2.) Liverpool FC (Anglia) 267

4. (1.) FC Barcelona (Spania) 266

5. (5.) CA Boca Juniors Buenos Aires (Argentina) 262

6. (6.) Chelsea Londra (Anglia) 253

7. (9.) AS Roma (Italia) 240

8. (10.) Estudiantes de La Plata (Argentina) 230

8. (11.) AC Fiorentina (Italia) 230

10. (12.) Sao Paulo FC (Brazilia) 223…

100. (88.) CFR Cluj-Napoca (România) 116…

149. (134.) FC steaua „valiza” Bucureşti (România) 95,5…

154. (143.) FC Vaslui (România) 93,5…

162. (125.) Unirea Urziceni (România) 91,5…

240. (177.) FC Dinamo Bucureşti (România) 75,5…

279. (255.) FC Timişoara (România) 69,5…

343. (205.) Rapid Bucureşti (România) 62

Ropotan pleaca?

In Transferuri, Zvon on ianuarie 7, 2009 at 22:24

Tuttomercatoweb.com / “Oficial: Ropotan la Dinamo Moscova”

Siteul tuttomercatoweb.com prezinta ca oficial transferul mijlocasului defensiv Adrian Ropotan de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Moscova in conditiile in care negocierile dintre cele doua cluburi nu s-au incheiat.

Conform siteului amintit, tranzactia dintre Dinamo Bucuresti si Dinamo Moscova i-a costat pe rusi 2,5 milioane de euro.

Conform declaratiei lui Cristian Borcea, acordata pentru DinamoMania.ro, negocierile continua, Dinamo nedorind sa renunte la plata TVA-ului din suma de transfer.

Karamian la Dinamo

In Transferuri, Zvon on ianuarie 7, 2009 at 22:19


EXCLUSIV / KARAMYAN, 99% LA DINAMO!

La sedinta din aceasta seara la care au participat alaturi de Mircea Rednic si actionarii lui FC Dinamo care a avut loc astazi la Dinamo, s-a hotarat demararea tratativelor pentru trecerea in Stefan cel Mare a mijlocasului stanga de la Poli TImisoara, Artiom Karamyan.

Pentru armean, Nicolae Badea a efectuat o vizita fulger in Banat inca inainte de Craciun, astfel ca dupa intalnirea de astazi, tratativele au intrat in linie dreapta. Cel mai probabil maine, oficialii celor doua echipe vor ajunge la un acord pentru trecerea mijlocasului armean in Stefan cel Mare.

Desi actionarii dinamovisti nu au dorit inca un transfer in Stefan cel Mare, dupa repartrierea lui Claudiu Niculescu, Mircea Rednic a fost cel care a insistat pentru acoperirea benzii stangi a atacului dinamovist.

Inainte de a participa la sedinta din aceasta seara, Borcea a creionat politica de transferuri pe care o va urma Dinamo: “Daca pleaca Ropotan, vom lua un inchizator de 26-28 de ani. Nu suntem interesati de Grigore de la Rapid si nici de N’Doye, care are 32 de ani! Nu ne interesează niciun jucator de peste 30 de ani!”.

Piticu presedinte

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Opinii, Zvon on ianuarie 7, 2009 at 22:14

Florentin Petre, presedinte la Dinamo

Dinamo poate sa-l astepte degeaba pe Florentin Petre: “Nu voi mai juca niciodata in Romania”, e anuntul facut de omul care i-a incantat pe ceceni la Groznii. Pe viitor, insa, Danciulescu si Niculescu au de ce sa fie speriati – Petre are biroul pregatit de Borcea la Dinamo.

In Romania mai vine sa joace doar la chemarea lui Piturca si pentru nationala. Petre nu e interesat de ofertele de la Dinamo sau Cluj – nicaieri nu e mai bine decat pe campul de razboi de la Groznai.

“Eu nu vreau si nu stiu daca ma mai intorc ca fotbalist, poate la echipa nationala o sa mai fie nevoiie de mine. Eu mi-am facut treaba in Romania, am plecat cu o imagine buna, si asa vreau sa ramana in mintea romanilor”, a spus Florentin Petre la Stirile ProTV.

Răducioiu: “La Dinamo am învăţat să joc simplu şi cu mare plăcere. Am întîlnit oameni care mi-au dat ocazia să mă ridic”

In Opinii on ianuarie 5, 2009 at 00:16

Fostul atacant dinamovist Florin Răducioiu deţine de mai mulţi ani un site personal unde postează imagini foto, video şi detalii despre viaţa sa personală şi profesională. De curînd “Marele Blond” a postat informaţii interesante despre copilăria sa, condimentate cu poze sugestive.

“Am fost singurul băiat din cei trei copii, am crescut într-o familie modestă, înconjurat de dragostea minunaţilor mei părinţi şi a celor două surori. Acolo mi-am conturat personalitatea şi respectul pentru viaţă. Pasiunea irezistibilă pentru fotbal este moştenită de la tatăl meu, cu care obişnuiam să joc în curtea casei, pe vremea când eram doar un puşti”, povesteşte “Radu”.

“La vârsta de opt ani, tata m-a dus la Dinamo, la juniori. Dinamo este singura echipă pentru care am jucat în România. Este locul unde am învăţat să joc simplu şi cu mare plăcere. În Ştefan cel Mare am întâlnit mulţi oameni inteligenţi, care au crezut în calităţile mele şi mi-au dat ocazia să mă ridic. Încă simt emoţia de la debutul meu în Divizia A, la meciul Dinamo – Poli Timişoara. Cu mai puţin de jumătate de oră înainte de finalul meciului, antrenorul mi-a spus: «Florine, ieşi la încălzire. Acum totul depinde de tine»”, adaugă fosta glorie dinamovistă pe www.florinraducioiu.com.

Ajunge Dinamo în Ligă pentru prima dată în istorie?

In Dinamo, Opinii on ianuarie 5, 2009 at 00:10

Conducătorii dinamovişti sînt încrezători şi cred că Dinamo va ajunge pentru prima dată în grupele Ligii Campionilor. Dacă în urmă cu două sezoane aceştia au fost cu un pas în competiţia supremă, alb-roşiii au avut ghinion şi au fost eliminaţi de italienii de la Lazio.

Aflat în Dubai, acolo unde a petrecut Revelionul, vicepreşedintele Vasile Turcu, crede că dinamoviştii nu mai pot rata şansa de a ajunge în Ligă, acolo unde Steaua şi CFR au fost anul acesta. “2009 e anul nostru, anul lui Dinamo! Sînt sigur că vom ajunge acolo unde ne dorim foarte mult. Să dea Dumnezeu să rămînem în fruntea clasamentului şi să facem milioanele de dinamovişti fericiţi”, spune Turcu.

Cristi Borcea spune că 2009 e anul «cîinelului roşu» şi este convins că în acest an echipa antrenată de Mircea Rednic va ajunge în grupele Ligii. “Omu’ cît trăieşte speră! Cred că e mai degrabă o vrajă. Că am avut ghinioane de n-am ajuns acolo pînă acum. Iar o dată ce vom fi în grupe, se va rupe îi blestemul ăsta, că Dinamo n-a fost în Champions League”, a spus Borcea.

Tu ce crezi? Va ajunge Dinamo în Liga Campionilor pentru prima dată în istoria clubului?

Niculescu: “Vrem in Liga Campionilor !”

In Opinii on decembrie 28, 2008 at 18:35

Concertele s-au terminat pentru Dinamo! Niculescu si Danciulescu se pun pe treaba, se lasa de “muzica” si anunta ca vor sa mearga in Champion League!

“A trecut vremea melodiilor! Nu mai canta nimeni in Stefan cel Mare. Acum cel mai important lucru este sa castigam campionatul si sa mergem in Champions League!”, a spus dinamovistul Danciulescu pentru sport.ro

Niculescu vrea sa-i faca si el pe plac nasului Borcea, care viseaza cu ochii deschisi la Champions League.

“Ne asteapta un retur greu, poate mai greu ca de obicei. Sunt cinci -sase echipe care se bat pentru titlu si au sanse sa-l si castige! Speram sa terminam pe primul loc si sa jucam in Champions League, a spus Niculescu pentru sport.ro

Dinamo scapa un jucator: Boateng a semnat cu FC Koln

In Transferuri on decembrie 28, 2008 at 18:29
http://cache.daylife.com/imageserve/00ZLeHp3ZY4bj/610x.jpg

Boateng (19)

Boateng a semnat cu FC Koln

Mijlocasul lui Beitar Ierusalim, Derek Boateng, dorit in aceasta iarna si de Dinamo, a ajuns la un acord pentru un transfer in Bundesliga la FC Koln.

Fotbalistul era dorit de Mircea Rednic la Dinamo, insa acesta a ales campionatul Germaniei intrucat a considerat ca este un pas important pentru el.
“Afacerea e incheiata. Ma voi alatura lotului lui Koln la inceputul lunii ianuarie. Cu totii stim ca FC Koln este una dintre cele mai importante echipe dinm Germania, iar transferul in Bundesliga inseamna un pas important pentru mine”, a spus ghanezul Boateng in presa din tara sa natala.

Presa din Ghana anunta ca echipa germana a platit 500.000 de euro pentru jucatorul lui Beitar.

Margaritescu vs. Radoi

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita", Zvon on decembrie 23, 2008 at 22:59

Radoi si Margaritescu, la un pas de bataie!

Rivalitatea dintre Steaua si Dinamo a atins noi culmi la un meci caritabil organizat de Neaga la Pitesti.

Caritatea e tot pe bani. Taurasii răţoi si Margaritescu au oferit imaginile zilei chiar in preajma Craciunului. răţoi, foarte nervos dupa un fault, s-a luat in timpul meciului de Margaritescu, iar cei doi au fost la un pas sa se bata ca-n filme chiar pe terenul din sala unde se juca.

Chiar organizatorul evenimentului, Neaga, a fost eroul zilei, care a intervenit imediat intre cei doi, in timp ce răţoi il injura sanatos pe Margaritescu.

Cesinha si Karamian in vizorul lui Dinamo

In Transferuri, Zvon on decembrie 23, 2008 at 09:56

Campioana de toamnă e în tratative avansate pentru achiziţionarea unui mijlocaş stînga, în discuţie fiind Cesinha (28 de ani), de la Rapid, şi Artiom Karamian (29 de ani), de la Poli Timişoara!

Brazilianul Rapidului şi armeanul Timişoarei sînt doriţi în mod special în Ştefan cel Mare, iar dinamoviştii spun că vor alege sigur unul din cei doi
“Unul dintre cei doi va ajunge cu siguranţă în această iarnă la Dinamo. Amîndoi şi-au dat acordul să vină, mai trebuie să cadă la învoială cluburile. Acum rămîne de văzut care poate fi adus mai ieftin, deşi cel mai dorit este extrema Rapidului. E considerat mai iute, mai ingenios, însă e şi mai scump”, au spus oficialii din Ştefan cel Mare.

Cît face fiecare
Dinamo ar trebui să le dea 500.000 de euro giuleştenilor pentru Cesinha, Karamian, liber de contract din vară, ar costa tot atît în total, adică bani la semnătură, plus salariul în primul an de contract. Lui Cesinha mai trebuie să i se plătească 200.000 de euro pentru fiecare sezon de angajament. La care se mai adaugă şi un bonus de instalare, care ar mai fi şi el alte 200.000 E. Karamian e mai simplu de adus încă din iarnă, avînd în vedere nu doar situaţia lui contractuală, dar şi relaţia bună dintre oficialii dinamovişti şi cei bănăţeni.

Alţi doi giuleşteni în vizor: Grigore şi Grigorie
Dinamo mai are alte două ţinte din curtea rivalei Rapid. Una, foarte aproape de realizare: mijlocaşul defensiv Nicolae Grigore! Pe 1 ianuarie intră în ultimele 6 luni de contract şi va putea semna cu “cîinii”, totul depinzînd acum de el. “Am auzit şi eu de la TV de interesul lui Dinamo, dar nu pot comenta întrucît nu ştiu detalii”, a zis mijlocaşul de 25 de ani. Şi Ştefan Grigorie e aproape de o revenire în Ştefan cel Mare. “Să vedem ce s-o întîmpla în continuare, mai am contract 18 luni cu Rapidul”, a declarat fotbalistul de 27 de ani.

Helguera la Dinamo?

In Transferuri on decembrie 22, 2008 at 15:30

Ivan Helguera: “Nu as spune NU lui Dinamo”



Dupa ce şi-a inheiat conturile cu Valencia, Ivan Helguera (foto) se află in vacanţă. Tocmai de aceea, şi-a „delegat” soţia să-i preia apelurile telefonice. Cand aceasta i-a transmis că este căutat din Romania, a luat mobilul şi a acceptat să vorbească inexclusivitate pentru ProSport despre oferta dinamoviştilor.

Ivan, din Romania te sun…

Da? De ce vrea o ziaristă din Romania să vorbească cu mine?

Ştiu că ai primit o ofertă de la Dinamo.

Am auzit că sunt interesaţi de serviciile mele, dar deocamdată nu pot spune nimic. Sunt in vacanţă şi, pana nu am pe masă toate ofertele, nu iau nicio decizie. Abia după Sărbători voi discuta cu impresarul meu şi voi hotara cu cine semnez.

Dar ai vrea să vii in Romana?

Nu aş spune nu. Romania este una din variantele dintre care va trebui să aleg. Sunt in formă, vreau să mai joc cativa ani şi aş putea semna chiar şi cu Dinamo.

Ştii ceva despre această echipă? Fostul tău coechipier, Julio Cesar, joacă aici.

Ştiu că Julio a semnat in vară, am mai vorbit cu el de cateva ori. Cunosc, in mare, fotbalul romanesc, ştiu cate ceva despre Steaua, despre Dinamo, două formaţii puternice din Romania, care se bat an de an pentru titlu. Şi imi mai amintesc că am jucat un amical cu dinamoviştii, acum vreo cativa ani…

Dinamo e pe primul loc şi, dacă va ieşi campioană, va juca direct in grupele Ligii. Te tentează această şansă, de a evolua iar in  Ligă?

Contează şi acest lucru, pentru că cea mai mare satisfacţie ca fotbalist o ai cand joci in această competiţie! Am văzut că anul acesta au ajuns in Ligă cei de la Steaua şi cei de la CFR Cluj, dar au fost eliminaţi din Europa pana la urmă.

Om de baza la Lazio

In Despre "cainii" care nu mai sunt in "haita" on decembrie 21, 2008 at 12:59

Ştefan Radu, integralist în Lazio – Palermo 1-0.

Cu Ştefan Radu titular din primul minut, Lazio Roma a obţinut în această seară primul succes după cinci etape în Serie A. Lazialii au trecut de Palermo cu scorul de 1-0 cu ajutorul golului marcat de Tommaso Rocchi.

Lazio nu mai cîştigase în campionat de mai bine de o lună, cînd trecea cu 3-0 de echipa lui Paul Codrea şi a lui Cosmin Moţi, Siena. A urmat două egaluri cu Genoa şi Udinese şi alte patru înfrîngeri cu rivalii de la AS Roma, Atalanta şi Inter.

Pentru Radu Ştefan a fost cel de-al zecelea meci în tricoul biancocelestilor în acest sezon de Serie A.

Se intoarce Netoiu?

In Zvon on decembrie 20, 2008 at 19:54

Revine Neţoiu în Stefan cel Mare?

De-abia s-a făcut noul cabinet de miniştri şi şeful de la Interne, Gabriel Oprea, vrea să-i dea o mînă de ajutor prietenului şi colegului de partid Gigi Neţoiu, ca să se întoarcă la Dinamo!

Noul ministru de Interne, Gabriel Oprea, intenţionează să-l ajute pe Neţoiu să se întoarcă printre acţionarii grupării din Ştefan cel Mare
“Comandantul” intenţionează să revină ca acţionar, încă din această iarnă, însă numirea sa nu este în asentimentul tuturor şefilor din Ştefan cel Mare, cel mai mult opunîndu-se Nicolae Badea. Neţoiu are şi sprijinul altor înalţi oficiali ai Ministerului de Interne şi se preconizează ca în ianuarie 2009 să fie pusă în practică sosirea lui ca al şaselea acţionar al “cîinilor”.

Dinamo este de trei ani club organizat ca societate pe acţiuni şi va fi nevoie ca Neţoiu să îndeplinească mai multe cerinţe pentru a redeveni oficial la Dinamo. Printre care şi votul de încredere al tuturor celorlalţi 5 şefi. De aceea, surse din cadrul clubului afirmă că vor urma dispute la cel mai înalt nivel pentru ca Neţoiu să fie acceptat înapoi în Ştefan cel Mare. Oficial, clubul nu mai are nici o legătură cu Ministerul de Interne, dar în practică generalii au încă influenţă, mai ales că baza din Ştefan cel Mare aparţine ministerului.

Gest frumos

In Actiuni umanitare on decembrie 20, 2008 at 19:43

Liviu Ganea a oferit cadouri unui suporter paralizat.

La aproximativ 110 kilometri de Bucureşti, în localitatea Crasna Noua, un suporter dinamovist trăieşte datorită echipei de suflet.

Clubul din Ştefan cel Mare şi Liviu Ganea i-au dăruit Sărbători fericite unui tînăr cu handicap locomotor
Singura conexiune cu viaţa pentru Cristi Colţea, paralizat aproape complet, sînt familia şi culorile roş-albe. “Are 35 de ani şi în urmă cu 15 ani a paralizat pînă la gît în urma unui accident de maşină, nu-şi mai poate mişca decît mîinile şi capul. Trăieşte doar pentru noi, cei apropiaţi, şi pentru Dinamo“, spune Mirodica, mama băiatului.

Vestimentaţie de “cîine”
Cristi agită supărat mîinile prin aer, iar doamna Mirodica parează imediat : “Gata, gata, nu mai vorbim despre tine, hai să discutăm despre fotbal! Ce să vă spun de Cristi? E înnebunit după Dinamo, poartă haine numai în roşu şi alb, nu mă lasă să cumpăr altceva. Să ştiţi că a jucat şi el fotbal cînd era mic, la Călăraşi, dar totul s-a schimbat după accident”, oftează mama. Liviu Ganea, atacantul de 21 de ani al lui Dinamo, împrumutat la Otopeni pînă în vară, i-a adus zîmbetul pe buze. Un coş special cu bunătăţi de sezon, trening, tricou, fular, ceas şi multe alte obiecte cu însemnele clubului din Ştefan cel Mare.

Bucurii şi tristeţi
“Nu mai pot, îmi vine să plîng. E cea mai fericită zi din viaţa mea “, spune Cristi, care articulează cu greu cuvintele din cauza unui atac cerebral. “Băiatul meu e topit după Dinamo. Cînd a murit Cătălin Hîldan, a vrut neapărat să-l duc la înmormîntare. L-am cărat cum am putut, pentru el a fost foarte important să-l vadă pentru ultima dată pe “, povesteşte Bogdan, fratele lui Cristi.

Dinamo îi dă puterea să lupte cu viaţa, dar a fost şi la un pas să-l doboare. “Acum vreo 5-6 ani, la un meci pierdut în preliminariile din Champions League, lui Cristi i s-a făcut rău, l-am dus repede la Bucureşti la spital şi l-am salvat “, a mai dezvăluit Bogdan.

“Titlul e al nostru !”

In Opinii on decembrie 20, 2008 at 19:32

Danciulescu: “Eu si Niculescu vom aduce titlul la Dinamo!”

Atacantul dinamovist Ionel Danciulescu a spus ca odata cu revenirea lui Claudiu Niculescu la Dinamo, echipa va fi mult mai puternica.

Golgheterul dinamovist s-a bucurat de transferul fostului sau partener de atac in Stefan cel Mare, impreuna formand un cuplu de temut pentru echipa din Stefan cel Mare.

Danciulescu a mai spus ca la echipa mai sunt si alti doi trei atacanti de mare valoare.

Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a castiga campionatul. Eu cred ca acum, pentru ca s-a refacut cuplul N&D, vom fi mult mai puternici. Dar sa nu uitam, ca pe langa noi doi, mai avem inca 2-3 atacanti de mare valoare“, a spus Danciulescu pentru Stirile Pro TV.

Diakite paraseste pe Dinamo

In Transferuri on decembrie 20, 2008 at 19:28

Diakite la Belenenses

Mijlocasul originar din Mali, Mourtala Diakite, care nu si-a mai prelungit contractul cu Dinamo, scadent în iarna, s-a intors in Portugalia, acolo unde evoluase ultima oara la Boavista. Fotbalistul de 28 de ani s-a inteles cu Belenenses, ultimul loc în Portugalia.